Contestaţie la executare. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 15/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 13839/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILA NR._

Ședința publica de la 15.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: N. Galațanu

Grefier E. Ș.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. I. C. și pe intimata C. SA D. BUCURESTI, având ca obiect „contestație la executare”

Dezbaterile au avut loc în ședința publica de la data de 01.10.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, încheiere care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 15.10. 2015 când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față reține următoarele:

Prin cererea de chemare in judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.01.2015 sub nr. de dosar_, contestatoarea A. I. C. a formulat in contradictoriu cu intimata C. SA D. BUCURESTI contestație la executare împotriva executării silite începuta in baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/24.10.2011 investit cu formula executorie prin încheierea de ședința din data de 28.10.2014 din dosarul nr._/301/2014 al Judecătoriei Sectorului 3 București, dosar de executare silita 8053/2014 deschis la Biroul Executorilor Judecătorești Asociați C. V. si A. D., la cererea creditorului COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, solicitând anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 8053/2014 aflat pe rolul Biroului Executorilor Judecătorești C. V. și A. D. din motiv de inopozabilitate a titlului executoriu și anularea executării silite motivat de onorariul exagerat al executorilor judecătorești.

In motivarea acțiunii, contestatoarea a arătat că, in fapt, titlul executoriu in baza căruia este executata, respectiv procesul verbal de constatare a contravenției nu ii este opozabil, intrucât nu ea este debitoarea sumei de 28 de euro prevăzuta in procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/24.10.2011, ci numita H. Constanta V., cărei i-a vandut cu act autentic, contractul de vanzare-cumparare nr._/20 oct. 2008 autoturismul marca Opel Vecra, cu număr de identificare WOLOJBF35W1283892, . motor_, cilindree 1995 cmc, număr de înmatriculare_, numărul cărtii de identitate a vehiculului D498707. Arată contestatoarea că și-a îndeplinit obligațiile privind radierea autoturismului si prin urmare proprietarul autoturismului este d-na H. Constanta V.. A mai arătat că și-a schimbat domiciliul și abia acum a luat la cunoștință despre somație, notificare și incheierea de ședință de incuviințare a executării silite.

A mai arătat contestatoarea că onorariul executorului judecătoresc este exagerat de mare, cheltuielile de executare fiind de 3 ori mai mari decât debitul.

In drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 711, art. 669 alin 4 C. pr. civ.

In susținerea acțiunii, contestatoarea a depus inscrisuri ( filele 6-15).

La data de 23.04.2015, intimata a depus intampinare, prin care a solicitat admiterea excepției inadmisibilitatii cererii contestatoarei in ceea ce privește aspectele de netemeinicie si nelegalitate cuprinse in titlul executoriu; respingerea contestației la executare formulata de către contestatoare împotriva executării silite efectuata de către Biroul Executorilor Judecătorești C. V. si M. - A. D. in baza titlului executoriu PVCC . nr._/24.10.2011 generat si semnat electronic conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 si ale HG nr. 1259/2001, ca nelegala si netemeinica; menținerea tuturor actelor si formelor de executare emise de către Biroul Executorilor Judecătorești C. V. si M. - A. D. in baza titlului executoriu menționat si continuarea executării silite.

In susținerea excepției invocate, intimata a arătat că motivele prezentate de contestatoare reprezintă motive de fapt și de drept privitoare la fondul dreptului cuprins in titlul executoriu si prin urmare nu pot fi luate in considerare, intrucât in legătura cu aceste aspecte legea prevede o cale procesuala specifica pentru desființarea lui.

Pe fondul cauzei arată că urmare a efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR, s-a constatat faptul ca in data de 26.04.2011 ora 07:29 pe DN1, Romanești, jud. Prahova, vehiculul categoria A, cu număr înmatriculare_ aparținând debitoarei A. I. C. a circulat pe drumurile naționale fara sa detina rovinieta valabila, asa cum este definita de prevederile art. 1 (1A1) din O.G. nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare. Conform dispozițiilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare (forma legala in vigoare pana la apariția Legii nr. 144/2012), fapta săvârșita de către debitoarea A. I. C. a constituit contravenție continua si s-a sancționat cu amenda contravenționala in valoare de 250 lei. Potrivit dispozițiilor art. 8, alin. 3 din actul normativ invocat anterior, contravenienta, respectiv contestatoarea, a fost obligata sa achite si tariful de despăgubire in valoare de 28 Euro. A mai arătat intimata că emiterea si comunicarea procesului - verbal de contravenție in cauza au fost efectuate in termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu ort. 14 lin OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare. Procesul - verbal de contravenție in cauza a fost emis in termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii. Comunicarea procesului - verbal de contravenție s-a efectuat conform dispozițiilor art. 27 din OG nr. 2/2001, in data de 18.11.2011, operațiune confirmata de semnătura martorului prezent, fara a se depasi termenul de 1 luna de la data aplicării sancțiunii.

Astfel, nu se poate susține faptul ca procedura de comunicare a procesului - verbal de contravenție a fost viciata sau ca debitoarei i-au fost lezate drepturile procesuale. De la data comunicării procesului - verbal de contravenție si pana la data incuviintarii executării silite, contestatoarea nu a îndeplinit de buna voie plata creantei stabilita in titlul executoriu, iar intimata a trecut la executarea silită a titlului executoriu. Mai arată intimata că a fost admisă de către instanță cererea sa de incuviințare a executării silite.

In ceea ce privește aspectele legate de transmiterea dreptului de proprietate al autoturismului in cauza, solicita instanței de judecata sa constate faptul ca in speța de fata executarea silita s-a făcut in baza altui titlu executoriu decât o hotărâre judecătoreasca si prin urmare motivele invocate de către contestator in contestația formulata reprezintă motive de fapt si de drept privitoare la fondul dreptului cuprins in titlurile executorii si prin urmare nu pot fi luate in considerare, întrucat in legătura cu aceste aspecte legea prevede o cale procesuala specifica pentru desființarea lor.

In ceea ce privește valoarea cheltuielilor de executare contestate de debitoare, intimata arată că acestea se încadrează in limitele legale admise de O.M..T. nr. 2561/2012. executorul judecătoresc in mod corect si legal in baza art 669 NCPC, a Legii nr.188/2000, republicata si ale Ordinului MJ nr. 2561/2012. a stabilit, cheltuielile de executare pana la acest moment procedural.

In drept intimata a invocat art. 205-208 C. pr. civ.

La data de 18.05.2015 contestatoarea a formulat raspuns la intampinare și a invocat Decizia ICCJ nr. 6/2015, față de lipsa semnăturii olografe a agentului constatator pe procesul verbal de constatare a contravenției. A mai arătat contestatoarea și că a formulat acțiune impotriva cumpărătoarei H. C. pentru radierea și inscrierea autoturismului pe numele cumpărătoarei.

La data de 18.05.2015 contestatoarea a depus o precizare a acțiunii in sensul că solicită anularea executării silite și pentru nulitatea absolută a titlului executoriu.

La solicitarea instanței, la data de 30.07.2015 a fost depus dosarul de executare nr. 8053/2014, in copie certificată pentru conformitate cu originalul, de către B. C. V. și M. A. D..

Sub aspectul probatoriului s-a încuviințat și administrat de către instanță proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de 08.09.2014 intimata C. SA a formulat cerere de executare silită împotriva contestatoarei A. I. C., în baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . 11 nr._/24.10.2011, pentru recuperarea creanței de 28 de euro reprezentând tarif de despăgubire.

Cererea a fost înregistrată pe rolul B. C. V. și M. A. D., formându-se dosarul de executare silită nr. 8053/2014 (f. 72).

Executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Sectorului 3 București la data de 28.10.2014 prin încheierea pronunțată în dosarul nr._/301/2014 (f. 68).

La data de 04.12.2014 s-au emis de către executor încheierea de stabilire cheltuieli de executare, somația mobiliară și înștiințarea de plată (f. 65-67).

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității invocate de intimată, instanța constată că aceasta este întemeiată.

Astfel, potrivit art. 712 alin. 2 Cod procedură civilă, forma în vigoare la data declanșării executării silite, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.

Titlul care stă la baza executării silite este un proces verbal de contravenție, împotriva acestuia contestatoarea având la dispoziție calea procesuala specifică a plângerii contravenționale reglementate de dispozițiile OG nr. 2/2001.

În consecință, în procedura contestației la executare instanța nu poate analiza legalitatea și temeinicia emiterii procesului verbal de contravenție care reprezintă titlul executoriu. Contestatoarea trebuia sa formuleze plângere contravențională în care să invoce nelegala întocmire a procesului verbal de contravenție pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, pentru înstrăinarea vehiculului surprins circulând pe drumurile publice fără rovinietă valabilă, pentru schimbarea domiciliului.

Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția inadmisibilității invocate de intimată și va respinge contestația la executare formulată împotriva titlului executoriu ca inadmisibilă.

În ceea ce privește cuantumul exagerat al cheltuielilor de executare, instanța constată că prin încheierea de stabilire cheltuieli de executare din data de 04.12.2014 (f. 65), s-au stabilit cheltuieli de executare în total de 399,52 de lei, onorariul executorului fiind de 15,32 lei.

În consecință, din totalul de 399,52 lei doar 15,32 lei reprezintă onorariul executorului judecătoresc, care este corect calculat față de prevederile Ordinului 2550/2006, la suma de 12,39 lei (reprezentând 10% din valoarea creanței de 28 de euro, la cursul de schimb afișat de BNR la data de 04.12.2014), adăugându-se TVA-ul de 24%.

Nu se poate susține că un onorariu de 15 lei, care reprezintă contraprestația pentru efortul intelectual depus de executor ar fi exagerat.

În ceea ce privește celelalte cheltuieli de executare silită – cheltuielile suportate cu taxele poștale, comunicarea actelor de procedură, etc, chiar dacă dovada efectuării acestora nu a fost depusă la dosar aceasta nu înseamnă că acestea nu au fost efectuate. Astfel, instanța constată că în afară de somația mobiliară și înștiințarea comunicate contestatoarei au fost emise și adrese de înființare a popririi către diverse bănci, fără ca executarea silită să se fi finalizat.

În consecință, instanța reține că cheltuielile de executare silită respectă cerințele art. 669 Cod procedură civilă.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, instanța va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia inadmisibilitatii invocata de intimata.

Respinge contestatia la executare privind titlul executoriu formulată de contestatoarea A. I. C., cu domiciliul in sector 3, București, CALEA V., nr. 279A, CNP_, in contradictoriu cu intimata C. SA D. BUCURESTI, cu sediul in sector 6, București, .. 401A, ca inadmisibila.

Respinge contestatia la executare in rest ca neintemeiata.

Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicarea prezentei sentinte, care se va depune la Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 15.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. GALAȚANU E. Ș.

GN/SE/4ex/29.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI