Plângere contravenţională. Sentința nr. 6304/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6304/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 05-04-2012 în dosarul nr. 6304/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6304
Ședința publică din data de 05.04.2012
Instanța constituita din :
Președinte: G. D.
Grefier: C. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul M. M. în contradictoriu cu intimata D. – B. Rutieră, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns petentul prin apărător care depune la dosar împuternicire avocațială, lipsă fiind reprezentantul intimatei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că petentul a fost citat cu mențiunea de a depune la dosar originalul procesului verbal contesta, după care,
Petentul prin apărător depune la dosar originalul procesului contesta și copie certificată bon fiscal.
Nemaifiind alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra propunerii de probe.
Petentul prin apărător solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Instanța, în temeiul art. 167 C.pr.civ., având în vedere și cererea de probatorii din întâmpinare, încuviințează în cauză proba cu înscrisuri, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă, putând duce la soluționarea cauzei, după care, nemaifiind alte probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente în dezbateri asupra fondului cauzei.
Petentul prin apărător solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal, întrucât petentul se afla în desfășurarea activității de taximetrist și a oprit pentru a debarca clientul. Invocă dispozițiile art. 20 și art. 21 din Legea nr. 265/2007 și arată că legea îi permite oprirea chiar și acolo unde în mod normal este interzisă, numai dacă este necesar să ia ori să lase un client. Mai arată că față de orele înaintate, traficul nu era aglomerat și nu a fost perturbat ca urmare a unei astfel de opriri, instanța urmând să aibă în vedere și faptul că petentul a formulat obiecțiuni cu privire la întocmirea procesului verbal.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe pe rolul acestei instanțe la data de 01.8.2011 sub nr._ /2010, petentul M. M. în contradictoriu cu intimata D. – B. Rutieră a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 22.07.2011.
În motivarea plângerii petentul a arătat că la data de 22.07.2011 se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu de taximetrie și la solicitarea clientului pe care-l transporta, a oprit în dreptul străzii Șelari, colț cu . aflau mai multe mașini taxi în așteptare de clienți și un echipaj de poliție. Petentul arată că a fost sancționat de agentul de poliție, pe motiv că a oprit într-un loc în care oprirea este interzisă, deși conform art. 20 din Legea nr. 265/2007 care modifică Legea nr. 36/2003 avea acest drept. Totodată, arată că circulația nu putea fi perturbată, întrucât era aproape miezul nopții și, la acea oră, acea porțiune de drum nu era aglomerată.
În drept, petentul a invocat disp. OG nr. 2/2001.
La plângere, petentul a atașat procesul verbal contestat, dovada achitării amenzii și copie bon fiscal.
Plângerea este scutită de plata taxei de judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 modificată și art. 1 alin.2 din O.G. nr. 32/1995 modificată.
La data de 08.02.2012, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând îndeplinește condițiile de fond și de formă impuse de OG nr. 2/2001, nu este afectat de nicio nulitate, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite.
Întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 1169, art. 1171 C.civ., art. 15 din OG nr. 2/2001, art. 63 alin.5 din OUG nr. 195/2002 și art. 99 alin. 2 coroborat cu art. 108 alin.1 lit.a din OUG nr. 195/2002.
În susținerea procesului verbal, intimata a indicat proba cu înscrisuri atașând la dosar cazier auto.
În temeiul art. 167 C.pr.civ., la termenul din 05.04.2012, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin procesul verbal . nr._ întocmit la data de 22.07.2011, petentul a fost sancționat contravențional cu amenda în sumă de 134 lei și 2 puncte de penalizare, agentul constatator reținând că la data de 22.07.2011, orele 2330 petentul a oprit voluntar autoturismul cu nr._ la intersecția străzilor Halelor și Șelari, altfel decât paralel și lângă bordură, respectiv pe rândul al 2-lea. S-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției prev. și sancționată de art. 63 alin.5 din OUG nr. 195/2002 coroborat cu art. 99 alin. 2 și art. 108 alin.1 lit.a pct.8 din OUG nr. 195/2002.
Analizând actul de constatare a contravenție sub aspectul legalității sale, instanța constată ca procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale imperative referitoare la formă si conținut, prevăzute de art. 16 și art.17 din O.G. 2/2001.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că petentul nu a produs în fața instanței nicio probă din care să rezulte o altă situație de fapt, alta decât cea reținută de agentul de poliție.
Petentul a depus la dosar un bon fiscal, invocând calitatea sa de taximetrist, însă la dosarul cauzei nu se află nicio dovadă din care să rezulte faptul că acesta este taximetrist și că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe care l-a condus în data de 22.07.2011, orele 2330 ar avea destinația de taxi.
De asemenea, sancțiunea contravențională nu a fost aplicată pentru oprirea într-un loc în care această manevră nu ar fi permisă, pentru a se putea invoca dispozițiile art. 20 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, ci pentru faptul că în momentul opririi, petentul nu a așezat autovehiculul lângă și în paralel cu marginea acesteia, pe un singur rând, astfel cum dispune art. 63 alin. 5 din OUG nr. 195/2002.
Prin urmare, instanța reține legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție contestat.
Cu privire la sancțiunea principală aplicată, instanța apreciază ca agentul constatator a procedat in mod corect la individualizarea acestei sancțiuni, ținând cont de împrejurările concrete ale faptei și persoana contravenientului.
Potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute în actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
În acest sens, se reține că fapta săvârșită de petent este sancționată de art. 99 alin.2 din OUG nr. 195/2002 cu amenda prevăzută în clasa a I-a de sancțiuni (2 sau 3 puncte de amendă, iar un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie), iar potrivit art. 108 alin.1 lit.a pct.8 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea sancțiunii contravenționale constând în 2 puncte de penalizare. Având în vedere faptul că agentul constatator a aplicat amenda la limita inferioară prevăzută de lege, iar sancțiunea complementară este strict determinată de lege, instanța constată legalitatea sancțiunilor aplicate petentului.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 coroborat cu art. 118 din OUG nr. 195/2002 republicată, instanța va respinge plângerea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petentul M. M. cu domiciliul ales în București, ., ., ., sector 3, împotriva procesului verbal . nr._ din 22.07.2011 întocmit de intimata DGBPB – B. Rutieră cu sediul în București, .. 9-15, sector 3, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.04.2012.
P.,GREFIER.
Pentru grefierul de ședință aflat în concediu medical
semnează grefierul șef al Secției Civile
Red. și tehnodact. G.D.
3 ex/ 07.05.2012
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 14/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 6025/2012. Judecătoria SECTORUL 3... → |
---|