Plângere contravenţională. Sentința nr. 753/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 753/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 25-01-2016 în dosarul nr. 753/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 753

Ședința publică din data de 25.01.2016

Instanța constituita din:

Președinte – LILIANA-DORINA RĂDUCU

Grefier – C. O.

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de petentul P. B. M. în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție Locală - Sector 3, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a răspuns intimata, prin consilier juridic, care depune împuternicire de reprezentare juridică (fila 23), lipsă fiind petentul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Cauza se află la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, astfel instanța pune în discuție competența de soluționare a cererii.

Intimata, prin consilier juridic, arată că instanța este competentă.

Instanța verificându-și din oficiu competența conform art. 131 alin. 1 din codul de procedură civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece cauza în temeiul dispozițiilor art. 32 alin. (1) din OG nr. 2/2001.

Conform art. 238 din Codul de procedură civilă, în urma punerii în discuția părților care au lăsat la aprecierea instanței, se estimează durata necesară cercetării procesului la 1 lună.

Nefiind alte excepții sau cereri prealabile instanța acordă cuvântul intimatei asupra probelor.

Intimata, prin consilier juridic, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și emiterea, fiind de acord cu încuviințarea înscrisurilor solicitate de petent.

Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 255 raportat la art. 258 din Codul de procedură civilă, încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind ca fiind admisibilă potrivit legii și ducând la soluționarea procesului.

Nemaifiind cereri de formulat sau alte probe de administrat, instanța constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.

Intimata, prin consilier juridic, solicită respingerea plângerii contravenționale‚ și față de faptul că petentul își recunoaște fapta și există gradul de pericol social al acesteia întrucât acesta a consumat o cantitate mare de alcool.

Instanța, socotindu-se lămurită, în baza art. 394 C.p.c. declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 01.10.2015 pe rolul acestei instanțe sub numărul_, petentul P. B. M., în contradictoriu cu Direcția Generală de Poliție Locală - Sector 3, a solicitat instanței anularea procesului-verbal de contravenție . OP nr._, întocmit la data de 10.09.2015, iar în subsidiar înlocuirea pedepsei amenzii contravenționale cu avertisment.

În motivare, petentul a arătat că în data de 10.09.2015 a consumat bere în parcul AI C. împreună cu Botoncea A. C.. A mai precizat că fapta sa prezintă un pericol social redus, fiind o eroare de conduită determinată de neglijență, astfel că a apreciat că prin aplicarea unui avertisment se poate atinge scopul preventiv și educativ al măsurii respective.

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei, conform O.U.G. nr. 80/2013.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 și urm. C.p.c., Legea nr.61/1991 și OG 2/2001.

În dovedirea cererii, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, un set de înscrisuri (filele 4-7).

Intimata Direcția Generală de Poliție Locală- Sector 3, a formulat întâmpinare (filele 13-14) prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat, în esență, că procesul verbal de contravenție este legal și temeinic întocmit, petentul fiind sancționat pentru nerespectarea prevederilor art. 2 pct.23 din Legea nr.61/1991. Acesta a fost întocmit cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.17 din OG 2/2001, de către agentul constatator ca persoană special împuternicită de lege în acest sens, constatările lui prezumându-se a fi conforme cu realitatea. Astfel, procesul-verbal de contravenție, reprezintă un înscris autentic care se bucură de prezumția de veridicitate și temeinicie cu privire la cele constatate și consemnate iar în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției constatatorului, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205-208 C.p.c, Legea nr.61/1991 și O.G. nr. 2/2001.

În dovedirea întâmpinării, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, un set de înscrisuri (filele 15-17).

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat și administrat pentru părți, proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerând aceste probe admisibile și concludente în temeiul art. 255 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele :

În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională . OP nr._, întocmit la data de 10.09.2015, petentul P. B. M. a fost sancționat contravențional, în temeiul art.2 pct. 23 din Legea nr. 61/1991, cu amendă de 100 lei, reținându-se în sarcina sa că la data de 10.09.2015, ora 01:10, a fost găsit în timp ce consuma băuturi alcoolice (bere pet 2,5 l) împreună cu Botoncea A. C., în zona terenului scheibord (fila 6).

Procesul verbal a fost întocmit în prezența contravenientului care a refuzat să semneze, iar datorită împrejurărilor constatării faptei, nu au fost martori asistenți.

Instanța investită, în mod legal, în conformitate cu prevederile art. 31 raportat la art. 34 din O.G. nr. 2/2001 va proceda la verificarea legalității si temeiniciei procesului verbal de constatare și sancționare contravențională . OP nr._/10.09.2015.

În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilorși cu principiul preeminenței dreptului, verificând mai întâi legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Astfel, instanța reține că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2011, astfel cum au fost interpretate prin decizia Secțiilor Unite ale ÎCCJ nr. 22/2007 sub sancțiunea nulității absolute, și anume numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Din conținutul procesului verbal de contravenție nu rezultă nicio încălcare a prevederilor art. 17 din O.G. 2/2001.

Conform dispozițiilor art. 2 pct. 23 din Legea nr. 61/1991, constituie contravenție consumul de băuturi alcoolice pe drumurile publice.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 și făcând apel la principiile generale de drept, rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, bucurându-se de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie. În plus, instanța reține că motivul pentru care actele administrative se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie este încrederea că autoritatea statală, respectiv agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum s-a statuat și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (hot. pronunțate în cauzele Salabiaku c. Frantei, DGPLS3 OPragraf 28; Telfner c. Austriei, DGPLS3 OPragraf 16; A. c. României, DGPLS3 OPragraf 60), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională de față în jurisprudența CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului și respectarea dreptului la apărare.

Astfel, instanța reține statuarea Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la incidența garanțiilor procesuale prevăzute în materie penală pentru petent, însă săvârșirea faptei contravenționale a fost dovedită, având în vedere materialul probator aflat la dosarul cauzei, iar prezumția ce operează în favoarea petentului a fost răsturnată, deoarece petentul nu a făcut nicio probă cu privire la exonerarea sa de răspundere. În acest sens, instanța reține că petentul a recunoscut săvârșirea faptei.

Prin urmare, în mod legal fost reținută răspunderea contravențională a petentului fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din OG 2/2001.

Raportat la fapta reținută prin procesul verbal de contravenție, instanța constată că sancțiunea aplicată petentului este proporțională cu gradul de pericol al faptei săvârșite și este corect individualizată conform dispozițiilor art. 21 alin. (3) din OG 2/2001. Petentul a consumat băuturi alcoolice într-un loc public, iar această conduită prezintă un pericol social ridicat atât pentru petent, cât și pentru siguranța celorlalte persoane, impunându-se menținerea sancțiunii amenzii aplicate.

Instanța reține că recunoașterea faptei contravenționale ori faptul că petentul nu are antecedente penale nu sunt de natură să-l exonereze de la plata amenzii. În concret se constată că petentului i-a fost aplicată amenda în cuantum minim, tocmai acest aspect reprezentând o individualizare corectă a pericolului social scăzut al faptei săvârșite.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța va respinge plângerea ca neîntemeiată, procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională . OP nr._, întocmit la data de 10.09.2015, fiind menținut în totalitate.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă poate pretinde cheltuieli de judecată partea care câștigă procesul, prin urmare cererea petentului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă, petentul având o culpă procesuală

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de către petentul P. B. M., cu domiciliul în IASI, STRAPUNGERE S., nr. 9, .. 10, J. IAȘI, CNP_ în contradictoriu cu intimata D. G. DE POLITIE LOCALA SECTOR 3, cu sediul în sector 3, București, LUCRETIU PATRASCANU, nr. 3, . neîntemeiată.

Menține procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională . OP nr._/10.09.2015 ca fiind legal și temeinic.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 25.01.2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. L. D. O. C.

Red./Dact.: L.D.R./C.O./05.02.2016/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 753/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI