Plângere contravenţională. Sentința nr. 803/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 803/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 803/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA NR. 803
Ședința publică din data de 26.01.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: T. D.-G.
GREFIER: T. A.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de petentul M. L. M. în contradictoriu cu intimata D. B. RUTIERA, având ca obiect „plângere contravențională - P-V ., NR._/18.08.2015”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns petentul personal, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,
Fiind la primul termen de judecată cu părțile legal citate, instanța acordă cuvântul asupra competenței.
Petentul arată că instanța este competentă să soluționeze cauza.
În temeiul art. 131 C. instanța procedează la verificarea din oficiu a competenței și în temeiul art. 32 alin. (1) din OG 2/2001 reține că este competentă general, material și teritorial să judece cauza.
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.
Petentul solicita proba cu martori si proba cu înscrisuri.
În temeiul art. 255 și 258 C., instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri, apreciind că aceasta este legală, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei iar pentru petent si proba cu martori.
Instanța procedează la identificarea martorului prezent, respectiv D. R. M. și dispune apoi audierea acestuia, cu respectarea prevederilor art. 311,alin 1 NCPC sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată, semnată și atașată la dosarul cauzei, conform prevederilor art. 323 NCPC.
Nemaifiind alte cereri de formulat, incidente de soluționat și probe de administrat, în temeiul art. 392 C. instanța deschide dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Petentul solicita anularea procesului-verbal de contravenție.
În temeiul art. 394 C. instanța închide dezbaterile cauzei și o reține spre soluționare.
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 02.09.2015 sub nr._, petentul M. L. M. a chemat în judecată pe intimata D. – B. RUTIERĂ solicitând anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ și exonerarea de la plata amenzii în sumă de 420 lei iar în subsidiar, înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertisment și anularea măsurii suspendării dreptului de a conduce.
În motivare petentul a arătat că la data și ora reținute în procesul-verbal se afla în intersecție dar nu pe culoarea verde a semaforului pentru pietoni.
Astfel, pe sensul său de mers în acea intersecție semaforul arăta culoarea verde intermitent iar la acel moment nu era angajat în traversare nici un pieton datorită semaforului care arăta culoare roșie. Mai mult, din locul în care se afla mașina de poliție și având în vedere distanța, agentul constatator nu avea cum să observe culoarea semaforului.
Petentul a invocat în susținerea cererii sale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului precum și prezumția de nevinovăție reglementată de art. 6 CvEDO.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii s-a arătat că, față de dispozițiile art. 21din OG 2/2001 și art. 7 alin. (3) din OUG 195/2002, fapta reținută în sarcina sa are un grad redus de pericol social iar aplicarea sancțiunii avertismentului și anularea măsurii complementare a reținerii permisului de conducere ar fi suficiente pentru eventuala îndreptare a conduitei sale.
În drept au fost invocate dispozițiile OUG 195/2002 și ale Codului de procedură civilă.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei și a avut anexate înscrisuri (f. 5-7).
La data de 28.10.2015 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În fapt intimata a arătat că din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art.16, alin.1, din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 cât si cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, fiind menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.
Fapta a fost constată în mod direct de către agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, în cauză nefiind întocmite alte acte de constatare.
Actul sancționator a fost întocmit de un polițist rutier, prezumat ca fiind cunoscător al dispozițiilor legale în materia OUG 195/2002.
Motivul pentru care procesele verbale prin care se constată și se sancționează contravențiile se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie, este încrederea în faptul că organul emitent (agentul în acesta situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității.
In ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, intimata a arătat că aceasta din urmă a fost aplicată în limitele prevăzute de actul normative sancționator, astfel încât să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite. Simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu îl exonerează de răspundere si nu înseamnă că nu a săvârșit contravenția.
Întâmpinarea a avut anexate înscrisuri (f. 19).
Petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu martorul D. R. M..
Intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri iar pentru petent și proba testimonială cu martorul D. R. M., declarația acestuia fiind anexată la dosarul cauzei (f. 17).
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 18.08.2015 (f. 7), petentul M. L. M. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 420 lei (4 puncte amendă) și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, în temeiul art. 100 alin. (3) lit. b și 111 alin. (1) lit. c din OUG 195/2002, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002.
În fapt s-a reținut că la data de 18.08.2016, ora 13:17, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . Energeticienilor către Bulevardul N. G. iar la intersecția cu Bulevardul Camil R. a efectuat virajul la dreapta și nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a străzii la culoarea verde a semaforului pietonal, pe sensul său, pe trecerea marcată și semnalizată corespunzător.
Instanța constată că plângerea contravențională a fost formulată în termenul legal de 15 zile, procesul verbal de contravenție fiind întocmit la data de 18.08.2015 și comunicat petentului la aceeași dată conform semnăturii de primire, iar plângerea introdusă la instanță la data 02.09.2015.
Conform art. 34 alin. (1) din OG 2/2001, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Referitor la legalitatea procesului verbal, instanța va verifica îndeplinirea cerințelor legale în raport cu forma procesului verbal, precum și pe cele în raport cu fondul acestuia.
Examinând procesul-verbal și prin prisma motivelor de nulitate ce pot fi reținute de instanță de judecată din oficiu, prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că acesta este legal, neidentificându-se niciuna dintre deficiențele procesului-verbal care să îi atragă ineficacitatea, în conformitate cu dispoziția legală antemenționată.
Totodată, petentul nu a invocat niciun motiv de nulitate a procesului verbal de contravenție din cele prevăzute de art. 16 din OG 2/2001 sub sancțiunea nulității relative.
Referitor la condițiile de fond, acestea se subsumează corectei încadrări juridice a faptei, astfel cum a fost reținută de agentul constatator.
Articolul 135 lit. h din RAOUG 195/2002 prevede următoarele: ”conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere în următoarele situații: (...) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului”.
Astfel, instanța constată că agentul constatator a indicat un temei de drept corect atunci când a precizat textul de lege care prevede drept contravenție fapta reținută în sarcina petentului, respectând astfel principiul legalității care trebuie să guverneze încheierea oricărui act de autoritate.
În consecință, referitor la cerința legalității, aceasta este îndeplinită.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din acest act normativ rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Încadrându-se în sfera noțiunii de acuzație în materie penală (cauza I. P. împotriva României), instanța reține că potrivit jurisprudenței Curții Europene A Drepturilor Omului este necesar a se asigura un echilibru între prezumția de temeinicie a faptelor consemnate în procesul verbal (care decurge din art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor) și cea de nevinovăție consacrată de art. 6 din CEDO.
Cu toate acestea, deși în materia contravențiilor privind circulația pe drumurile publice sunt aplicabile garanțiile din materia penală, inclusiv prezumția de nevinovăție, instanța reține că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Prin urmare, nu este contrară jurisprudenței CEDO prezumția de legalitate si temeinicie de care se bucură procesele verbale de contravenție întocmite pe baza propriilor constatări ale agentului constatator, revenind petentului obligația de a face proba contrarie celor reținute în cuprinsul procesului verbal de contravenție, cu condiția ca persoana sancționată să aibă dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor. Sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Instanța constată că în prezenta cauză petentul a reușit să răstoarne prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție. Astfel, din declarația martorului D. R. M. audiat de către instanță (fila 17) rezultă că aflându-se la intersecția dintre Bulevardul Fizicienilor cu Bulevardul Camil R. petentul, având verde intermitent pentru efectuarea virajului la dreapta, a oprit la semafor pentru a acorda prioritate de trecere pietonilor care aveau verde la semafor. Ulterior, după ce semaforul pentru pietoni arăta culoarea roșie, petentul și-a continuat deplasarea pe Bulevardul Camil R.. Același martor a arătat că în momentul în care mașina condusă de către petent a trecut prin dreptul trecerii de pietoni, nu se afla nici un pieton în traversare având în vedere că pietonul aferent acestora arăta culoarea roșie.
Pentru aceste motive, având în vedere că petentul a făcut proba contrarie celor reținute în cuprinsul procesului verbal, instanța va admite plângerea contravențională formulată de aceasta și va anula procesul-verbal de contravenție . nr._/18.08.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite plângerea contravențională, formulată de petentul M. L. M., CNP_, cu domiciliul în sector 6, București, ., ., . cu intimata D. B. RUTIERA, cu sediul în sector 3, București, Logofăt U., nr. 9-15.
Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._/18.08.2015.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.01.2016.
Președinte, Grefier,
T. D.-G. T. A.
Red. DGT/dact. AT/22.02.2016/4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 836/2016.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1600/2016.... → |
---|