Pretenţii. Încheierea nr. 20/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 20/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 23-04-2012 în dosarul nr. 7297/2012
DOSAR nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 20.04.2012
Instanța constituită din:
Președinte: A. M. V.
Grefier: D. N.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta A. DE P. . pârâta A. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin președinte, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe propunerea probelor.
Reclamanta, prin președinte, solicită proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Instanța, deliberând, încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri, constatând că aceasta este concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei, în temeiul art. 167 Cod de Procedură Civilă.
Constatând că nu mai sunt excepții de invocat, cereri de formulat și probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanta, prin președinte, solicită admiterea cererii, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de întreținere și penalităților, cu cheltuieli de judecată.
I N S T A N T A
Având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 260 C., urmează a amâna pronunțarea,
Pentru acest motiv,
DISPUNE
Amână pronunțarea la 23.04.2012.
Pronunțata în ședință publică, azi 20.04.2012.
Președinte Grefier
A. M. V. D. N.
DOSAR nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7297
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.04.2012
INSTANȚA CONSTITUITA DIN:
PREȘEDINTE: A. M. V.
GREFIER: D. N.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta A. DE P. . pârâta A. M..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 20.04.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 260 C., a amânat pronunțarea pentru data de 23.04.2012, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.02.2011 sub nr._, reclamanta Asociația de proprietari . chemat în judecată pe pârâta A. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 1327,38 lei, reprezentând cote de întreținere restante, pentru perioada parțial aprilie 2010 – noiembrie 2010 și la plata sumei de 76,39 lei cu titlul de penalizări de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul refuză să achite cheltuielile de întreținere aferente apartamentului său, cauzând dificultăți financiare reclamantei care a fost penalizată de furnizorii de utilități.
In dovedire reclamanta a depus înscrisuri.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 20.04.2012 reclamanta și – a modificat cererea de chemare în judecată, în senul că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 945,81 lei reprezentând cote de întreținere aferente perioadei septembrie 2011 – decembrie 2012 precum și la plata penalităților de întârziere în valoare de 67 lei aferente aceleiași perioade.
Analizând materialul probator administrat, instanța reține:
Conform listelor de plată a întreținerii aflate la filele 12-40, coroborat cu situațiile centralizate privind cotele de întreținere și celelalte categorii de cheltuieli comune rezultă că pârâtul figurează în evidențele Asociației de proprietari cu un debit în cuantum de 945,81 lei, acumulat în perioada septembrie 2011 – decembrie 2012, reprezentând contribuția neachitată la cheltuielile comune cuvenite asociației de proprietari, aferente apartamentului său nr. 109, suma de 67 lei cu titlul de penalizări de întârziere.
Pârâtul nu a contestat existența și întinderea datoriei sale, după cum nu a justificat eventuala stingere a debitului, prin producerea chitanțelor liberatorii emise de reclamantă.
În aceste condiții, în baza art. art. 46 și art. 50 din Legea nr. 230/2007, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtul la plata debitului mai sus reținut.
În ceea ce privește cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța urmează să o respingă ca neîntemeiată întrucât nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens, înscrisurile atașate la dosarul cauzei nefiind apte să producă efecte pe plan probator în sensul celor solicitate de relclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea privind pe reclamanta A. DE P. . în sector 3, București, ., . pârâta A. M., cu domiciliul în sector 3, București, ., .. 109, astfel cum a fost modificată.
Obligă pârâta la plata sumei de 945,81 lei reprezentând c/v cotelor de întreținere aferente perioadei septembrie 2011 – decembrie 2011, precum și la plata penalităților de întârziere în valoare de 67 lei.
Respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.04.2012.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. V. D. N.
Red./Dact.: AMV/DN/ 17.07.2012 . 2ex.
Comunicări:
Grefier:
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7893/2012.... | Pretenţii. Sentința nr. 1470/2016. Judecătoria SECTORUL 3... → |
---|