Pretenţii. Sentința nr. 6330/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6330/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 06-04-2012 în dosarul nr. 6330/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
Sentinta civila nr. 6330
Sedinta publica de la 06.04.2012
Instanta constituită din:
P. – S.-I. P.-C.
Grefier – D. I.
Pe rol solutionarea cauzei civile formulată de reclamantul S. V. in contradictoriu cu paratii A. A. M. si A. M., având ca obiect pretentii civile.
La apelul nominal facut in sedinta publica nu au raspuns partile.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
Instanta, din oficiu, invoca exceptia perimarii actiunii, apreciind ca a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedura si ramane in pronuntare pe exceptia invocata.
INSTANTA,
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 23.05.2008, sub nr._, reclamantul S. V. a chemat in judecata pe paratii A. A. M. si A. M., soliciand instantei sa dispuna obligarea, in solidar, a paratilor la plata sumei de 2570 lei, reprezentand imprumut acordat acestora la data de 19.01.2005, cu termen de restituire la 23.05.2005, la plata dobanzii legale aferente sumei imprumutate de la data introducerii actiunii pana la achitarea integrala a datoriei, precum si la plata cheltuielilor de judecata.
La termenul din 05.11.2010, instanta, in temeiul art. 155/1 C.pr.civ., a suspendat judecarea cauzei.
Instanța constata ca ultimul act de procedura a fost indeplinit la data de 05.11.2010 cand cauza a fost suspendata in baza art. 155/1 C.pr.civ. si ca de la aceasta data dosarul a ramas in nelucrare din culpa partilor.
Vazand ca in conformitate cu dispozitiile art. 248 C.proc.civ. orice cerere de chemare in judecata se perima de drept, chiar si in contra incapabililor, daca a ramas in nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 C.proc.civ., perimarea se constata si din oficiu, instanta urmeaza sa admita exceptia perimarii si sa constate perimata cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite excepția perimării cererii.
Constata perimata cererea formulată de reclamantul S. V., cu domiciliul in Bucuresti, sector 4, .. 101, ., ., in contradictoriu cu paratii A. A. M. si A. M., ambii domiciliati in Bucuresti, sector 3, ., ., . si in Bucuresti, sector 2, .. 14, ., ..
Cu recurs in 5 zile de la pronuntare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 06.04.2012.
P.,Grefier,
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6380/2012.... | Plângere contravenţională. Încheierea nr. 16/2012.... → |
---|