Pretenţii. Sentința nr. 7788/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7788/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 24-05-2016 în dosarul nr. 7788/2016

Dosar nr._ /2014

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7788

Ședința publică din data de 24.05.2016

Instanța constituită din:

Președinte: M. L.

Grefier: E. A.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. DE P. . cu pârâta G. G., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta, prin reprezentant convențional-administrator, T. D., identificat cu CI . nr._, CNP_, lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că suspendarea cauzei a fost dispusă la data de 06.10.2015 în temeiul art. în temeiul art. art.411 alin. 1 pct. 2 Cod de procedură civilă, după care,

Reclamanta, prin reprezentant convențional, administrator depune un set de înscrisuri la dosarul cauzei.

Instanța dispune repunerea cauzei pe rol.

Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată, având în vedere că dosarul a rămas în nelucrare de mai bine de 6 luni de zile și acordă cuvântul reclamantei, prin administrator asupra excepției invocate.

Reclamanta, prin reprezentant convențional, administrator precizează că s-a achitat debitul de către pârâtă, solicitând totodată admiterea excepției perimării invocate din oficiu de către instanță.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției perimării invocată din oficiu.

I N S T A N T A

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.02.2015 sub nr. de mai sus, reclamanta A. DE P. . cu pârâta G. G. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 1321,75 lei, reprezentând cote de întreținere aferente perioadei ianuarie 2014 – ianuarie 2015 + 64,14 lei penalități de întârziere.

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 06.10.2015, când a fost suspendată cauza în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod de procedură civilă pentru lipsa nejustificată a părților.

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 416 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar potrivit dispozițiilor art. 420 alin. 1 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților, nemaiîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea judecării pricinii;

Instanța, în baza art.416 și urm C.pr.civ, urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării.

Constată perimată de drept cererea privind pe reclamanta A. DE P. . sediul în sector 3, București, ., nr. 7, . cu pârâta G. G., cu domiciliul în sector 3, București, ., nr. 7, ., ..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, recursul urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.05.2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. L. E. A.

Red./Dact.: M.L./E.A./ 31.05.2016/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 7788/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI