Pensie întreţinere. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 21/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 06-01-2015 în dosarul nr. 21/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI
....
Dosar nr._
Sentința Civilă nr. 21
Ședința publică de la 06.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. A. D.
GREFIER: A. A. D.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. I. A. în calitate de reprezentant legal al minorei N. A. C. în contradictoriu cu pârâtul N. V. D., având ca obiect majorare pensie de întreținere.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că reclamanta a depus dovada achitării onorariul de avocat si faptul că a solicitat judecarea cauzei in lipsă, după care,
Constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 alin. 3 C.pr.civ., instanța încuviințează în temeiul art. 258 C.pr.civ. pentru reclamantă proba cu înscrisuri, apreciind că aceasta este pertinentă, concludentă și utilă pentru soluționarea pricinii și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata la data de 20.11.2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._, reclamanta A. I. A. în calitate de reprezentant legal al minorei N. A. C., a chemat în judecată pe pârâtul N. V. D. solicitând instanței să dispună majorarea pensiei de întreținere la care pârâta a fost obligată prin sentința civilă nr.352/20.01.2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2008.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă mai sus menționată s-a stabilit în sarcina paratei o pensie lunară de întreținere in cuantum de 240 lei lunar pentru minora N. A. C.. S-a mai arătat de către reclamantă faptul că situația avută în vedere la acea dată s-a schimbat având în vedere că nevoile minorei au crescut.
Pârâtul a depus întâmpinareprin care a arătat că este de acord cu majorarea pensiei de întreținere, solicitând să fie scutit de plata cheltuielilor de judecată conform art.454 C.proc.civ.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 203, alin. 1 Cod proc. civ., instanța a solicitat veniturile realizate de pârât la locul de muncă, UM 0813 București (f.19).
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.352/20.01.2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2008 s-a stabilit in sarcina paratului o pensie lunara de întreținere în cuantum de 240 lei pentru minora N. A. C., născută la data de 22.02.2008, începând cu data de 11.06.2008 și până la majorat.
Potrivit art. 531 alin. 1 Cod civil, daca se iveste o schimbare in ceea ce priveste mijloacele celui care presteaza intretinerea si nevoia celui care o primeste, instanta de tutela, potrivit imprejurarilor, poate mari sau micsora pensia de intretinere.
Astfel, față de momentul pronunțării sentinței civile mai sus menționate, necesitățile de întreținere si educare ale minorei au crescut, fiind acum in vârsta de 7 ani.
In ceea ce privește veniturile paratului, și acestea s-au majorat, așa cum rezultă din adeverința depusă la f.19 din dosar.
Prin aplicarea prevederilor art. 529 alin. 2 C.civ., potrivit cărora, atunci când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o până la o pătrime din veniturile celui care o datorează, dacă are în întreținere un copil, rezultă că minora are dreptul la o cotă de cel mult ¼ din veniturile nete obținute de către tatăl său.
In aceste condiții, in temeiul art. 525 alin. 1 C.civ.si art. 529 alin. 2 C.civ., instanța urmează să admită cererea reclamantei si sa oblige paratul la plata unei pensii de întreținere majorate in favoarea minorei N. A. C., născută la data de 22.02.2008, de la 240 lei lunar la 325 lei lunar începând cu data introducerii acțiunii, 20.11.2014 și până la majoratul beneficiarei.
Având in vedere dispozițiile art.453 C.pr.civ. si faptul că în materia pensiei de întreținere, față de caracterul alimentar al acesteia, debitorul este de drept în întârziere, pârâtul datorează cheltuieli de judecata către reclamantă, respectiv suma de 450 lei, reprezentând onorariu avocat, dovada achitării fiind depusă la dosar, f.26.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTARASTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta A. I. A. în calitate de reprezentant legal al minorei N. A. C., ambele cu domiciliul ales la CA R. C., în .. 10, ., . în contradictoriu cu pârâtul N. V. D., cu domiciliul in loc. Mihăilești, ., J. G..
Dispune majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtului prin sentința civilă nr.352/20.01.2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2008 de la 240 lei lunar la 325 lei lunar începând cu data de 20.11.2014 si pana la majoratul beneficiarei N. A.-C., născută la data de 22.02.2008.
Executorie de drept cf.art.448 C.pr.civ.
Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 450 lei, reprezentând onorariu avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 06.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.R.D./Dact.A.D./ 4ex/2015
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 311/2015. Judecătoria... → |
---|