Acţiune pauliană. Sentința nr. 499/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 499/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 499/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 499
Ședința publică din data de 20.01.2016
Instanța constituită din:
Președinte - M. C.
Grefier - veronica burcin
Pe rol pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul V. C. în contradictoriu cu pârâții V. V. și V. A. C., având ca obiect acțiune pauliană.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 13.01.2016, încheierea de ședință de la acea dată, făcând parte integrantă din prezenta hotărâre când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, 20.01.2016.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.08.2014 (cerere depusă prin poștă la data de 28.08.2014) cu nr._, reclamantul V. C. în contradictoriu cu pârâții V. V. și V. A. C., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se dispună revocarea convenției/contractului de vânzare-cumpărare nr.3357 încheiat la data de 21.11.2013 la BNP S. B., încheiat în dauna intereselor sale de creditor al pârâtului V. V., cu consecința revenirii bunului în patrimoniul debitorului și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
A mai solicitat și obligarea pârâților la plata sumei de 23.500 euro care reprezintă plata creditului bancar contractat de aceștia care au dus la radierea ipotecii existente în cartea funciară inițială.
Înmotivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că Tribunalului București a soluționat acțiunea pornită de el în răspunderea mandatarului împotriva debitorului V. V.. Tribunalul București șu Curtea de Apel București s-au pronunțat favorabil dispunând ca pârâtul să achite suma de 123.237 euro, în lei, la data plății, precum și dobânzile legale aferente debitului principal începând cu data de 23.04.2008 și până la achitarea debitului principal.
Singura posibilitate pe care o avea pârâtul de a-i restitui banii primiți pe teren era cota sa parte de ½ din apartamentul situat în București, Șoseaua Berceni nr.11, ., etaj 8, .. Cealaltă jumătate a apartamentului aparține soției sale care cunoștea situația bunurilor. Debitorul a vândut cota sa parte din apartament soției sale V. A. C., care a devenit proprietara acestor bunuri. Arată că prin înstrăinare a suferit un prejudiciu actual și personal datorită faptului că debitorul său, prin această fraudă, și-a provocat și și-a mărit starea de insolvabilitate prin actul pe care l-a încheiat cu terțul dobânditor, acesta, la rândul său cunoscând existența creanței sale și, în pofida evidenței, a achiziționat bunul pentru a zădărnici încasarea creanței sale.
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, suma de 23.500 de euro reprezintă creditul împrumutat de cei doi pârâți de la Banca Transilvania SA și care a constituit ipotecă asupra imobilului în favoarea creditorului ipotecar Banca Transilvania SA. C. parte din imobil nu se putea vinde decât după ce era radiată ipoteca, fapt realizat de pârâți din suma obținută de V. V. după încasarea prețului asupra terenului.
Consideră că starea de insolvabilitate a debitorului său a fost creată cu bună știință, în complicitate cu soția acestuia.
În drept au fost invocate dispozițiile art.1562-1565 Cod civil, art.94, 117, 194, 195 și 223 C.pr.civ.
În dovedire, reclamantul a depus, în copie, Sentința civilă nr.2071/21.11.2012 pronunțată de Tribunalul București, Decizia civilă nr.237/A/15.10.2013, extras carte funciară, încheiere pronunțată de Tribunalul București-Secția a V-a Civilă în Dosarul nr._/3/2011-f.3-8.
La data de 31.03.2015, prin Serviciul Registratură, reclamantul a depus cerere modificatoare, prin care a arătat că renunță la al doilea capăt de cerere care privește obligarea pârâților la plata sumei de 23.500 euro.
La data de 05 mai 2015, prin Serviciul Registratură, pârâta V. A. C. a depus întimpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că nu mai conviețuiește cu soțul ei din anul 2011, fiind despărțiți în fapt, iar acesta vine ocazional să-și vadă copiii și să-și ridice corespondența, relația dintre ea și soțul ei fiind destul de precară din anul 2008. Arată că nu a cunoscut situația reală cu privire la moștenirea din partea părinților soțului și a reclamantului, deoarece, de câte ori aducea în discuție această problemă, aceștia îi răspundeau că nu îi interesează și nu este problema lor. Precizează că nu a încheiat convenția matrimonială în frauda sau defavoarea reclamantului creditor.
Motivul real pentru care în anul 2013 a reușit să ajungă la un acord cu „soțul” ei este de ordin familial și raportat la faptul că sunt despărțiți în fapt, iar acesta mai are un copil dintr-o căsătorie anterioară, care și-a exprimat în mod clar intenția de a cere partea tatălui său din apartament, după decesul acestuia. Convenția a fost cu titlu oneros, în condițiile în care a fost nevoită să achite suma de 19.000 euro. Apartamentul situat în București, Șoseaua Berceni nr.11, ., . a fost cumpărat în anul 2003 în proporție de 90% din banii proprii ai ei, așa cum rezultă din contractele de vânzare cumpărare nr.2135/05.10.1998 autentificat de BNP M. T. și contractul de vânzare-cumpărare nr.3060/02.06.2003 autentificat de BNP A. Ș.. Creditul a fost făcut pentru a mobila și amenaja apartamentul, nu pentru a-l cumpăra.
Din extrasul de carte funciară obținut nu rezulta că pârâtul V. V. are o interdicție de vânzare sau alte probleme. Consideră că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1562 alin.2 C.civ.
În drept au fost invocate dispozițiile art.205 C.pr.civ.
Pârâta a depus înscrisuri-f.46-58.
La data de 08 mai 2015, prin Serviciul Registratură, pârâtul V. V. a depus întimpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că între el și pârâta V. A. C. nu mai există relații familiale încă din anul 2011. Relațiile dintre ei au devenit precare încă din anul 2008. Singurele relații dintre ei au fost determinate de copiii pe care îi au împreună și pe care îi vizitează regulat.
Arată că un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terțul contractant ori cel care a primit plata cunoștea faptul că debitorul își creează sau își mărește starea de insolvabilitate. Arată că reclamantul, de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost obligat la plata sumei de 123.237 euro (15.10.2013) până la formularea prezentei cereri, reclamantul nu a făcut nici un demers în vederea executării obligațiilor civile din sentința civilă nr.2071/2012. Consideră că reclamantul nu face dovada unui prejudiciu.
În ceea ce privește frauda și complicitatea terțului, obiectul convenție matrimoniale este acela de partajare a unui bun comun prin atribuirea imobilului către V. A. C., în schimbul sultei de 19.000 euro, fiind încheiată astfel cu titlu oneros. În ceea ce privește starea de insolvabilitate a sa care a determinat prejudiciul reclamant în cauză, consideră că această situație nu a fost dovedită. Nu rezultă că terțul dobânditor ar fi cunoscut faptul că prin actul încheiat el și-a creat sau mărit starea de insolvabilitate, nu s-a făcut dovada complicității terțului la fraudă, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.1562 Cod civil.
La data de 21 mai 2015, prin Serviciul Registratură, reclamantul a depus răspuns la întimpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Arată că prejudiciul îl constituie înstrăinarea cotei părți ce-i aparținea lui V. V. către soția acestuia V. A. C., contra unei sume de bani. Despre dosarul de pe rolul Curții de Apel București aveau cunoștință ambii pârâți, actul notarial încheiat în anul 2013 a fost făcut cu bună știință de cei doi, având ca scop accentuarea stării de insolvabilitate a pârâtului V. V.. Situația cu privire la încercarea recuperării sumei de bani datează din anul 2008, perioadă în care pârâții erau în relații bune. Creanța este certă, fiind recunoscută de două instanțe judecătorești. Consideră că pârâta V. A. C. a fost complice la înstrăinare
A mai arătat că solicită anularea actelor notariale cu nr.3358/21.11.2013, 3359/21.11.2013, 3357/21.11.2013 toate emise de BNP B. S., repunerea părților în situația anterioară încheierii actelor arătate pentru a putea recupera suma de 123.237 euro prin executarea silită.
La data de 16.07.2015, prin Serviciul Registratură, reclamantul a depus cerere modificatoare, prin care a arătat că solicită revocarea actului de partaj voluntar autentificat sub nr.3358/21.11.2013 de BNP S. B. și nu a actului de lichidare a regimului comunității legale autentificat sub nr.3357/21.11.2013 de BNP S. B..
Prin încheierea din data de 11 martie 2015 s-a admis în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamant și s-a acordat acestuia ajutor public sub forma reducerii taxei judiciare de timbru de la suma de 4364,80 lei la suma de 2182,40 lei.
Cererea a fost inițial timbrată cu suma de 596 lei-f.40.
Ulterior depunerii de către reclamant a precizărilor la acțiune și stabilirii cuantumului taxei de timbru datorate, prin încheierea pronunțată în data de 07.10.2015 în Dosarul nr._ /a1 s-a admis cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei de timbru și s-a constatat că taxa de timbru calculată la valoarea indicată în actul de partaj voluntar autentificat sub nr.3358/21.11.2013 este de 2795,2 lei, conform art.3 alin.1 lit.e din OUG nr.80/2013.
Prin încheierea din data de 29 octombrie 2015 s-a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamant și s-a acordat acestuia ajutor public sub forma reducerii taxei judiciare de timbru de la suma de 1603,2 lei la suma de 801,6 lei.
Cererea precizată a fost timbrată cu diferență taxă timbru în suma a de 802 lei-f.102
Pârâtul V. V. a depus întîmpinare prin care a arătat că reclamantul a înțeles să solicite inițial instanței revocarea contractului de vânzare-cumpărare nr.3357 din data de 21.11.2013 de BNP S. B.. La data de 16.07.2015 a depus cerere modificatoare prin care a solicitat revocarea actului de partaj voluntar autentificat sub nr.3358/21.11.2013 de BNP S. B.. Având în vedere că prin cererea modificatoare a fost prima dată când reclamantul a solicitat anularea actului de partaj voluntar, data de 16.07.2015, este momentul în care reclamantul a învestit instanța cu solicitarea sa și echivalează cu introducerea unei noi cereri de chemare în judecată. Termenul de prescripție prevăzut de art.1564 cod civil este de un an, astfel încât solicită respingerea acțiunii ca prescrisă.
Pârâtul a mai invocat și excepția lipsei de interes arătând că fiind vorba de un bun proprietate comună, în cazul în care reclamantul dorea să pună în executare un titlu executoriu, trebuia să procedeze mai întâi la partajarea bunului, fiind în imposibilitatea de a executa cota parte din bun ce aparținea soției sale.
La data de 27.10.2015, prin Serviciul Registratură, reclamantul a depus un înscris, prin care a arătat că, prin acțiunea introductivă a descris situația de fapt, că prin apărările formulate pârâții au înțeles la care act se referă, că a așteptat executarea creanței din partea debitorului.
La termenul de judecată din data de 11.11.2015, reclamantul a arătat că pârâtul V. V. este decăzut din dreptul de a mai formula întîmpinarea la termenul din data de 14.10.2015. Instanța a calificat apărarea reclamantul ca fiind aceea de a invoca excepția tardivității pe care a respins-a ca neîntemeiată.
De asemenea, la același termen de judecată, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul V. V. prin întîmpinare și a calificat excepția lipsei de interes ca fiind o apărare de fond și nu o excepție în sensul Codului de procedură civilă.
Sub aspect probator, s-a administrat pentru reclamant proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâților și martor, fiind audiat martorul V. S. Doinița, pentru pârâtul V. V. proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantului și proba cu un martor, fiind audiat martorul G. G., iar pentru pârâta V. A. C., proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantului și a pârâtului V. V. și proba cu un martor, fiind audiat martorul T. S..
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Reclamantul a renunțat, prin cererea depusă la Serviciul Registratură, la data de 31.03.2015, la capătul al doilea din cererea introductivă, prin care solicita obligarea pârâților la plata sumei de 23.500 euro ce reprezintă credit ipotecar contractat de pârâți la Banca Transilvania SA. De asemenea, la termenul de judecată din data de 11.11.2015, reclamantul a arătat că înțelege să renunțe la cererile privind anularea actelor autentificate sub nr.3357/21.11.2013 și 3359/21.11.2013 de BNP S. B..
Având în vedere dispozițiile art. 406 Cod de procedură civilă, instanța va constata manifestarea de voință a reclamantului în acest sens.
Prin urmare instanța rămâne învestită doar cu capătul de cerere privind revocarea actului de partaj voluntar autentificat sub nr.3358/21.11.2013 de BNP S. B..
În fapt, prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr.3358/21.11.2013 de BNP S. B.-f.50-51, pârâții V. V. și V. C. A. au partajat voluntar apartamentul nr.54 situat în București, Șoseaua Berceni nr.11, ., etaj 8, ., întabulat în CF nr._-C1-U14. Actele care au stat la baza întocmirii acestei partajări sunt enumerate în partea finală a actului menționat. Prin acest act de partaj voluntar, pârâta V. C. A. a luat în deplină proprietate și folosință apartamentul nr.54 situat în București, Șoseaua Berceni nr.11, ., etaj 8, ., achitând sulta de 19.000 euro, echivalent în lei 84.510, 10 euro la cursul BNR la zi-4,4479/1 euro, bani care provin din donația făcută de numitul C. S.-F. în baza actului de donație autentificat sub nr.3356/21.11.2013, conform mențiunilor din act.
În drept, potrivit dispozițiilor art.1562 Cod civil, dacă dovedește un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile față de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate. Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terțul contractant ori cel care a primit plata cunoștea faptul că debitorul își creează sau își mărește starea de insolvabilitate.Art.1563 cuprinde condiții cu privire la creanță, arătând că, creanța trebuie să fie certă la data introducerii acțiunii.
Prin acțiunea pauliană creditorul urmărește să fie declarate inopozabile față de el actele juridice încheiate de către debitor în frauda intereselor sale, cum sunt cele prin care debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate.
Pentru a fi admisibilă acțiunea pauliană trebuie să îndeplinească anumite condiții, astfel: creanța creditorului trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă și, de regulă, anterioară actului atacat, actul încheiat de debitor cu terțul trebuie să fi cauzat un prejudiciu creditorului reclamant, frauda debitorului și complicitatea la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul atacat.
Analizând condițiile acțiunii pauliene, în speța de față, instanța reține existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, reclamantul deținând împotriva pârâtului V. V. o creanță în cuantum de 123.237 euro, sumă la care pârâtul V. V. a fost obligat să o plătească reclamantului din prezenta cauză prin sentința civilă nr.2071/21.11.2012 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr._/3/2011, sentință rămasă irevocabilă la data de 22.01.2014, prin respingerea de Curtea de Apel București apelului formulat de V. V. împotriva sentinței menționate, sentința din apel nefiind recurată-f.7-13.
Instanța apreciază că reclamantul, în calitate de creditor, avea o creanță de principiu la data încheierii actului atacat, în sensul că, deși hotărârea judecătorească menționată care constituie creanța acestuia, nu era definitivă la data încheierii actului atacat prin prezenta acțiune, totuși Curtea de Apel București pronunțase la data de 15.10.2013 Decizia civilă nr.237A/15.10.2013 în Dosarul nr._/3/2011, prin care s-a respins apelul împotriva sentinței civile nr.2071/21.11.2012 pronunțată de Tribunalul București-Secția a IV-a Civilă, iar actul atacat s-a încheiat la data de 21.11.2013.
În ceea ce condiția existenței unui prejudiciu cauzat creditorului reclamant prin încheierea actului atacat, instanța apreciază că această condiție nu este îndeplinită. Pentru dovedirea prejudiciului este suficient a se arăta că debitorul și-a provocat sau și-a mărit o stare de insolvabilitate existentă prin încheierea actului atacat, condiție nedovedită de reclamant.
Actele de executare depuse de reclamant- f.85-94 din cadrul procedurii de executare silită dovedesc că la data executării nu s-au găsit bunuri în patrimoniul acestuia, însă aceste acte sunt întocmite ulterior încheierii actului atacat, astfel încât nu rezultă din nicio probă mărirea stării de insolvabilitate în momentul încheierii actului, cert fiind doar faptul că a rezultat în cadrul executării silite, la un moment ulterior.
Executarea silită a fost demarată ulterior încheierii acesteia, neputând susține deci că debitorul a încheiat actul în cursul executării silite.
Contractul încheiat între pârâti este un contract cu titlu oneros, pârâta V. C. A. a achitând pârâtului V. V. sulta de 19.000 euro, echivalent în lei 84.510, 10 euro la cursul BNR la zi-4,4479/1 euro, bani care provin din donația făcută de numitul C. S.-F. în baza actului de donație autentificat sub nr.3356/21.11.2013, conform mențiunilor din act.
Nu se poate susține crearea unei insolvabilități a pârâtului, întrucât în urma încheierii actului atacat, aceasta a obținut sulta care ar fi putut fi valorificată.
Pe de altă parte, reclamantul avea calitatea de creditor personal al pârâtului V. V., și chiar și în condițiile în care părțile nu ar fi încheiat actul de partaj, și ar fi inițiat executarea silită, nu putea efectua acte de executare silită asupra bunurilor comune ale soților, ci trebuia să solicite instanței competente partajul bunurilor comune ale soților, prin urmare, acesta nu avea posibilitatea legală de a urmări întregul bun aflat în patrimoniul soților, ci doar partea debitorului său. În acest sens, lipsa de interes invocată de pârâtul V. V., calificată de instanță ca apărare de fond, este întemeiată sub aspectul învederat mai sus, însă nu sunt aspectul unei excepții, pentru neîndeplinirea condițiilor de fond ale acțiunii, reclamantul având interes de a iniția demersurile pentru recuperarea creanței sale, ci din punct de vedere al aspectelor arătate.
Cu privire condiția reprezentată de frauda debitorului, constând în acea că debitorul a avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de creditor, debitorul comițând o fraudă dacă este conștient că prin actul respectiv își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate, instanța reține că această condiție nu este îndeplinită.
Așa cum s-a arătat, contractul încheiat între pârâti este un contract cu titlu oneros, pârâta V. C. A. achitând pârâtului V. V. sulta de 19.000 euro. Inițiatoarea demersului întocmirii actului de partaj a fost pârâta V. A. C., așa cum recunoaște aceasta la răspunsul la întrebarea nr.15 din interogatoriu propus de reclamant, aceasta arătând, la răspunsul la întrebarea nr.16 motivul pentru care a avut această inițiativă.
În plus, scopul încheierii contractului nu a fost acele de a frauda interesele creditorului, nerezultând din nicio probă administrată în cauză. Prin răspunsul nr.18 dat de pârâta V. C. A. la interogatoriul formulat de reclamant, aceasta a recunoscut motivul încheierii contractului, acela de a preîntîmpina o eventuală pretenție din partea fiicei din prima căsătorie a soțului, acest aspect este recunoscut de răspunsul la întrebarea nr.5 din interogatoriul formulat de pârâta V. C. A. pentru pârâtul V. V., iar această recunoaștere nu este contrazisă de nicio altă probă administrată în cauză. Prin răspunsul la întrebarea nr.1 la interogatoriul formulat de reclamant, pârâtul V. V. nu a recunoscut că prin înstrăinarea cotei sale din apartament ar fi creat o stare de insolvabilitate.
În ceea ce privește condiția complicității la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul atacat, instanța apreciază că nu este îndeplinită această condiție.
Contractul încheiat între pârâții a fost cu titlu oneros, pârâta V. C. A. a achitând pârâtului V. V. sulta de 19.000 euro, conform precizărilor mai sus făcute. Actul atacat fiind un act cu titlu oneros, este necesar a fi dovedită de reclamant complicitatea terțului.
Din nicio probă administrată nu rezultă că pârâta V. C. A. a cunoscut faptul ca prin actul încheiat debitorul și-a creat sau și-a mărit starea de insolvabilitate, respectiv faptul ca pârâtul V. V. nu mai avea in patrimoniu alte bunuri mobile sau imobile, sau faptul ca a cunoscut intenția paratului debitor de a frauda interesele reclamantului prin încheierea contractului. Aspectul ca dobânditoarea este soția reclamantului nu este de natură să înlăture buna-credință a acesteia
Din probele administrate în cauză, respectiv răspunsul 12 la interogatoriul pârâtului V. V. formulat de reclamant, răspunsul 1 și 2 la interogatoriul formulat de pârâta V. C. A. pentru pârâtul V. V., a martorului G. G., declarația martorei T. S., precum și a martorei V. S. Doinița, propusă chiar de reclamant, rezultă că cei doi între cei doi pârâți existau neînțelegeri și că din anul 2011 cei doi nu mai conviețuiau împreună, în fapt. Pârâtul V. V. venea la domiciliul soției sale, fiind trecut la cotele de întreținere, nu contrazice concluziile de mai sus, fiind explicat de pârât în răspunsul la întrebarea nr.15 formulat de reclamant. De altfel, cei doi pârâți recunosc vizitele periodice pe care le face pârâtul la domiciliul soției sale, precum și petrecerea unor concedii împreună, însă acest fapt, explicat în răspunsurile la interogatorii, cât și susținut de martora T. S., rezultă din dorința de a fi alături de copii și nu a le crea acestora o traumă. Aceste aspecte nu vin însă să ducă la concluzia că pârâta a cunoscut starea materială a soțului ei, cât timp între cei doi existau neînțelegeri, iar, în cauză nu s-a demonstrat că pârâta cunoștea starea financiară a soțului ei.
În plus, scopul încheierii contractului nu a fost acele de a frauda interesele creditorului, nerezultând din nicio probă administrată în cauză. Prin răspunsul nr.18 dat de pârâta V. C. A. la interogatoriul formulat de reclamant, aceasta a recunoscut motivul încheierii contractului, acela de a preîntîmpina o eventuală pretenție din partea fiicei din prima căsătorie a soțului, acest aspect este recunoscut de răspunsul la întrebarea nr.5 din interogatoriul formulat de pârâta V. C. A. pentru pârâtul V. V., iar această recunoaștere nu este contrazisă de nicio altă probă administrată în cauză.
Instanța apreciază că sulta trecută în contract nu a fost unul derizorie, ar conform mențiunilor din contract se precizează și sursa din care a fost achitată această sultă. De altfel, reclamantul nu a dus critici sub acest aspect. Cuantumul sultei la care s-au înțeles părțile poate fi justificat și de o eventuală percepție a pârâtului că nu ar putea solicita o sultă mai mare față de susținerile pârâtei, demonstrate de contractele de vânzare cumpărare bunuri imobile proprii ale pârâtei anterioare dobândirii bunului comun care a făcut obiectul partajului între soți, că a contribuit la cumpărarea bunului imobil supus partajării prin bunuri proprii. Caracterul de bun comun al bunului supus partajării sau cotele părți ale soților nu pot fi puse în discuție pe calea prezentei acțiuni, însă acest aspect a fost învederat pentru a arăta că suma convenită de părți cu privire la sultă nu poate fi considerată ca fiind în mod vădit disproporționată față de valoarea bunului și relațiile anterioare între pârâți.
Faptul că pârâta a avut cunoștință de existența unui proces, așa cum arată la răspunsul la întrebarea nr.7 dat de aceasta la interogatoriul formulat de reclamant sau răspunsul nr.10 din răspunsul dat de pârâtul V. V. la interogatoriul formulat de reclamant, sau susținerile reclamantului că aceasta ar fi cunoscut procesul prin faptul că citațiile veneau la domiciliul acesteia, nu presupune și faptul că aceasta a cunoscut veniturile soțului său și că prin încheierea contractului urma să se creeze sau accentueze starea de insolvabilitate.
Având in vedere aceste aspecte, instanța retine ca in cauza nu s-a făcut dovada complicității terțului la fraudă.
Din considerentele expuse mai sus rezultă că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor de admitere a acțiunii pauliene.
Față de cele arătate, instanța apreciază cererea ca neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge ca atare.
Cheltuielile judiciare sub forma ajutorului public judiciar de care a beneficiat reclamantul vor rămâne în sarcina statului, potrivit art.19 alin.1 din OUG nr.51/2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 406 Cod procedură civilă constată renunțarea la judecată a reclamantului la capetele de cerere privind obligarea pârâților la plata sumei de 23.500 euro, precum și la cererile privind anularea actelor autentificate sub nr. 3357/21.11.2013 și 3359/21.11.2013 de BNP S. B..
Respinge în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul V. C. (CNP_), cu domiciliul în București, . nr. 81, sector 2, în contradictoriu cu pârâții V. V. (CNP_), cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul S.C.P.A. „B. & Ciocodeica”, situat în București, ., sector 2 și V. A. C. (CNP_), cu domiciliul în București, ., ., ., sector 4, astfel modificată, ca neîntemeiată.
Cheltuielile judiciare sub forma ajutorului public judiciar de care a beneficiat reclamantul rămân în sarcina statului
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.01.2016.
PREȘEDINTE,GREFIER,
M. C. V. B.
Red./Tehnored. Jud. M.C./5 ex.
| Contestaţie la executare. Sentința nr. 606/2016. Judecătoria... → |
|---|
