Evacuare. Sentința nr. 1176/2014. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1176/2014 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 1176/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI
....
SENTINȚA CIVILĂ nr. 1176
Ședința publică de la 17 Februarie 2014
Instanța constituita din:
Președinte: R. A.
Grefier: D. M. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul D. N. și pe pârâta . SRL, având ca obiect evacuare-perimare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării, judecata fiind suspendată din data de 05.11.2012 în temeiul art. 242 alin 1 pct. 2 C.pr.civ, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 11.06.2012 sub nr._ reclamantul D. N. a solicitat evacuarea pârâtei . SRL din spațiul nr. 2 situat la subsolul imobilului din București, ., sector 4.
La termenul din 05.11.2012, instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 242 alin 1 pct. 2 C.pr.civ.
La data de 06.02.2014 cauza a fost repusă pe rol din oficiu pentru discutarea perimării.
Analizând excepția perimării cererii de chemareîn judecată instanța reține că, potrivit art. 248 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit art. 252 C.pr.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.
Totodată, în conformitate cu art. 250 alin 1 C.p.c, cursul perimării este suspendat cât timp dăinuiește suspendarea judecării, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 244 C.p.c, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată.
Cum pricina de față a rămas în nelucrare din data de 05.11.2012, când s-a dispus suspendarea judecății, încheierea respectivă nefiind urmată de vreun act de procedură care să întrerupă cursul termenului de perimare iar reclamantul nu a învederat niciun motiv temeinic de suspendare a acestuia, astfel că termenul respectiv s-a împlinit, instanța constată întemeiată excepția invocată din oficiu, motiv pentru care, în temeiul art. 248 alin 1 C.p.c, o va admite și va constata perimarea cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării cererii.
Constată perimată cererea privind pe reclamantul D. N., cu domiciliul procesual ales la C.. de av. O. R. situat în București, sector 1, Calea V., nr.208, . cu pârâta . SRL, cu sediul în București, sector 4, ..34, lotul 3, camera 1,.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.02.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. A. D.-M. G.
Red. Jud. R.A./dact. gref. D.M.G./ 2 ex
← Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 786/2014.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2322/2014. Judecătoria... → |
---|