Întoarcere executare. Sentința nr. 1906/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1906/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 19-02-2016 în dosarul nr. 1906/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 1906

Ședința publică din data de 19.02.2016

Instanța constituită din:

Președinte: F. V.

Grefier: A. G. B.

Pe rol se află judecarea cauzei civile formulate de contestatoarea C. C. G., în contradictoriu cu intimatul G. I., având ca obiect contestație la executare – întoarcere executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, a răspuns intimatul personal, lipsă fiind contestatoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că:

- pricina se află la primul termen de judecată;

- s-a depus la data de 19.02.2016 prin serviciul Registratură, de către contestatoare, cerere de amânare a cauzei pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță, după care,

Intimatul personal solicită instanței acordarea unui nou termen de judecată sau lăsarea cauzei la a doua strigare, în vederea angajării unui apărător.

Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitate intimatului să angajeze apărător.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, a răspuns intimatul personal, lipsă fiind contestatoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că:

- pricina se află la primul termen de judecată;

- s-a depus la data de 19.02.2016 prin serviciul Registratură, de către contestatoare, cerere de amânare a cauzei pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță, după care,

La interpelarea instanței, intimatul personal arată că nu a procedat la angajarea unui apărător.

Instanța, în temeiul art. 131 Cod procedură civilă (în continuare C.p.c.), procedând la verificarea din oficiu a competenței, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, potrivit art. 713 alin. 1 raportat la art. 650 alin.1 C.p.c. (forma în vigoare la data sesizării organului de executare, conform art. 622 alin. 2 raportat la art. 25 alin. 1 C.p.c.).

Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și acordă cuvântul asupra excepției invocate.

Intimatul personal solicită instanței admiterea excepției și respingerea contestației ca netimbrată.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției netimbrării invocate din oficiu.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.11.2015 cu nr. de mai sus, contestatoarea C. C. G. a formulat, în contradictoriu cu intimatul G. I., contestație la executare împotriva actelor de executare emise în dosarul nr. 71/2015 al B. B. M.-E., precum și repunerea părților în situația anterioară.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 712 și urm. C.p.c. S-a solicitat judecarea în lipsă.

La data de 13.01.2016, intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării contestației la executare, iar pe fond respingerea acesteia ca neîntemeiată.

La data de 19.02.2016, contestatoarea a depus la dosar cerere de amânare a judecării cauzei, arătând următoarele:

- se află în luna a 8-a de sarcină și nu se poate prezenta la termenul de judecată stabilit, cu mențiunea că are o sarcină cu risc și are în întreținere 2 copii minori, în vârstă de 4 respectiv 7 ani;

- citația emisă la 25.01.2016 nu i-a fost înmânată, fiind găsită în cutia de scrisori cu 3 zile înainte de a formula prezenta cerere, iar starea de sănătate și timpul scurt au făcut să se afle în imposibilitatea de a-și angaja un apărător;

- plicul cu citația nu cuprindea copie de pe întâmpinare.

Contestatoarea a mai arătat că, în eventualitatea admiterii cererii de amânare, va depune dovezi și copii conform „Anexei la citație” (referitoare la obligația de plată a taxei judiciare de timbru și a cheltuielilor de fotocopiere a actelor din dosarul de executare).

În drept au fost invocate prevederile art. 215-art. 217 alin. 1 C.p.c.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 248 alin. 1 C.p.c., „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.

Astfel, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției netimbrării contestației la executare - invocată din oficiu – pe care o apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 10 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, „În cazul contestației la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestații nu poate depăși suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată. În cazul în care obiectul executării silite nu este evaluabil în bani, contestația la executare se taxează cu 100 lei”.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. 1 lit. e din O.U.G. nr. 80/2013, „Acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești, se taxează astfel: e). între 50.001 lei și 250.000 lei – 2.105 lei + 2% pentru ce depășește 50.000 lei”.

Instanța reține că, așa cum rezultă din prevederile OUG nr. 80/2013, contestatoarea nu beneficiază de vreo scutire de la plata taxelor judiciare de timbru.

În acest context, în baza dispozițiilor legale menționate mai sus instanța a dispus citarea contestatoarei cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 1.050 lei până la termenul de judecată din data de 19.02.2016 (cu mențiunea că împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, cerere de reexaminare, potrivit art. 39 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; totodată, potrivit art. 33 alin. 2 din OUG nr. 80/2013, în termen de 5 zile de la primirea comunicării se poate formula cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în condițiile OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă), sub sancțiunea anulării cererii.

Citația a fost comunicată în mod legal contestatoarei la data de 01.02.2016, la ambele adrese indicate în cererea de chemare în judecată, potrivit proceselor-verbale de la f. 23 și 24.

Așa cum rezultă din actele de la dosar, precum și din verificările efectuate în sistemul informatic ECRIS, contestatoarea nu a formulat cerere de ajutor public judiciar sau cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru (în conformitate cu prevederile art. 39 din OUG nr. 80/2013).

La termenul din 19.02.2016, contestatoarea nu s-a prezentat și nici nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru (așa cum rezultă din actele de la dosar, precum și din verificările efectuate în sistemul informatic ECRIS), așa cum i s-a pus în vedere în mod expres.

În ceea ce privește cererea de amânare a judecării cauzei, depusă la dosar la data de 19.02.2016, în primul rând instanța constată că prin aceasta contestatoarea nu a formulat în vreun fel cerere de ajutor public judiciar sau cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

În al doilea rând, referitor la faptul că citația emisă la 25.01.2016 nu i-a fost înmânată, instanța reține că procedura de comunicare a citației s-a făcut în mod legal, potrivit prevederilor legale în vigoare.

În al treilea rând, în ceea ce privește faptul că plicul cu citația nu cuprindea copie de pe întâmpinare instanța reține că, inclusiv în situația în care acest aspect ar fi adevărat, nu are nicio influență cu privire la obligația de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru.

În privința cererii de amânare a cauzei, instanța reține că nu se păoate pronunța asupra acesteia decât dacă a fost legal învestită cu o cerere de chemare în judecată care să îndeplinească toate condițiile prevăzute de lege, inclusiv pe cea privind achitarea taxei judiciare de timbru, motiv pentru care se va pronunța cu prioritate asupra excepției netimbrării.

Pe cale de consecință, având în vedere toate considerentele expuse, precum și faptul că taxele de timbru se datorează în mod anticipat (potrivit art. 33 alin. 1 din OUG nr. 80/2013), instanța va admite excepția netimbrării și va anula cererea de chemare în judecată ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția netimbrării cererii, invocată din oficiu.

Anulează contestația la executare formulată de contestatoarea C. C. G., cu domiciliul în București, Sector 4, ..37, ., . București, Sector 4, ., ., Ap.46, CNP:_, în contradictoriu cu intimatul G. I., cu domiciliul în București, Sector 6, ..74-76, ., ., CNP:_, ca netimbrată.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 4 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2016, orele 11.50.

PREȘEDINTE, GREFIER,

F. V. A. G. B.

Red./tehnored. Jud. VF/Gr. AGB/ 5 ex/24.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 1906/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI