Pretenţii. Sentința nr. 887/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 887/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 887/2016

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 887

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.01.2016

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE: CLARA - MARIA POPESCU

GREFIER: V. H.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul B. R. în contradictoriu cu pârâta S.C. A. E. S.R.L., având ca obiect „Pretenții”, repusă pe rol din oficiu în vederea discutării perimării.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că a trecut mai mult de un an de zile de la îndeplinirea în cauză a ultimului act de procedură, judecarea fiind suspendată la data de 06.03.2012 în temeiul disp. art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Judecătoriei Sectorului 4 București precum și atașarea din oficiu a xerocopiei legalizate a sentinței civile definitive și irevocabile nr._/18.11.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._, după care:

Având în vedere înscrisurile aflate la dosar, instanța invocă din oficiu excepția de perimare a cererii de chemare în judecată, reținând cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr. de dosar_, la data de 16.06.2011, reclamantul B. R. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. E. S.R.L., ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 496 lei, sumă încasată ilegal cu titlu de taxă de ridicare și transport autovehicul și a sumei de 2200 lei, cu titlu de despăgubiri pentru avariile provocate autoturismului proprietate personală de către angajații societății cu ocazia ridicării și transportării ilegale a acestuia, cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost întemeiată în drept pe disp. art. 992 și art. 998 Cod civil.

La data de 08.01.2016 cauza a fost repusă pe rol din oficiu pentru discutarea perimării, fixându-se în acest sens termen de judecată la data de 27.01.2016, cu citarea părților.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că ultimul act de procedură a fost îndeplinit în cauză la data de 06.03.2012 când judecarea a fost suspendată în temeiul disp. art. 244 alin. 1. pct. 1 C.pr.civ. până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Judecătoriei Sectorului 4 București.

La dosar a fost atașată din oficiu o xerocopie legalizată a sentinței civile definitive nr._/18.11.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1961/13.11.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an de zile de la data de 13.11.2014, dată la care a fost soluționată irevocabil cererea ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Sectorului 4 București, în temeiul art. 248 – 252 Cod procedură civilă urmează să admită sesizarea din oficiu și să constate perimarea acțiunii civile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de perimare.

Constată perimată cererea formulată de reclamantul B. R., cu domiciliul în București, sector 3, .. 6, ., . cu pârâta S.C. A. E. S.R.L., cu sediul în București, sector 3, ., părțile fiind citate și prin afișare la ușa instanței.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată in ședință publică, azi 27.01.2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. - M. P. V. H.

CMP / VH / 2 ex / 2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 887/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI