Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 1196/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1196/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 02-02-2016 în dosarul nr. 1196/2016

ROMÂNIA

Judecătoria Sectorului 4 București

Sediu: .-4, Sector 4 Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1196

Ședința din Camera de Consiliu din data de 02.02.2016

Instanța constituită din:

Președinte: EUGENIA DAHORE

Grefier: T. C. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditorul K. I. PORTOFOLIO INVESTMENTS (LUXEMBOURG) S.A., având ca obiect învestire cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr_/10.03.2008.

Fără citarea părților conform dispozițiilor legale.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării din oficiu a perimării, după care:

Instanța rămâne în pronunțare asupra perimării.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătotoriei Sectorului 4, sub nr._ creditoarea K. I. PORTOFOLIO INVESTMENTS (LUXEMBOURG) S.A., a formulat prezenta cerere având ca obiect învestire cu formulă executorie .

Cauza a fost repusă pe rol din oficiu în vederea discutării perimării cererii de față.

Potrivit art. 416 C.pr.civ.: „(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță”.

Având în vedere că de la data de 16.06.2015 cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina creditoarei și nu poate fi reținut niciun motiv de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, urmează a se constata că a intervenit perimarea prezentei cereri.

DISPUNE

Admite sesizarea din oficiu.

Constată perimata cererea formulată de către creditoarea K. I. PORTOFOLIO INVESTMENTS (LUXEMBOURG) S.A. cu sediul ales la S.C.P.E.J. I., Ș., P..

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată in ședință publică azi, 02.02.2016.

Președinte Grefier

E. D. T. C. M.

Red./ Jud. E.D./ 4ex./ 2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 1196/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI