Modificare măsuri privind copilul. Sentința nr. 2953/2014. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2953/2014 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 2953/2014

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA NR. 2953

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 02.04.2014

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: C. M. C.

GREFIER: L. L. F.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta C. F. în contradictoriu cu pârâtul R. N. și cu participarea Autorității Tutelare – Primăria Sectorului 4 București și Primăria Orașului Otopeni, având ca obiect „modificare măsuri privind copilul”.

Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică de la 26.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentința, când instanța, pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 02.04.2014.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11.12.2012 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._ reclamanta C. F. în contradictoriu cu pârâtul R. N. și cu participarea Autorității Tutelare – Primăria Sectorului 4 București a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună stabilirea locuinței minorilor R. D.-N., născut la 15.11.2004 și R. M.-F., născut la 28.05.2007 și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea copiilor. Totodată s-a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamanta a susținut că prin sentința civilă nr. 4530/30.05.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București locuința minorilor a fost stabilită la tată și a fost obligată la plata pensiei de întreținere în favoarea minorilor R. D.-N., născut la 15.11.2004 și R. M.-F., născut la 28.05.2007.

Reclamanta susține că se impune modificarea acestor măsuri, având în vedere că tatăl se ocupă în mod necorespunzător de copii, aplicându-le violențe, lăsându-i singuri în casă și nu ține cont de nevoile specifice ale copiilor.

Se mai arată că mama a fost nevoită să plece de acasă din cauza comportamentului violent al tatălui, iar după ce și-a găsit serviciu și locuință a încercat să își viziteze copiii și să le ducă diverse bunuri, însă pârâtul nu i-a permis.

Reclamanta învederează instanței că în prezent dispune de posibilități materiale pentru îngrijirea minorilor și are un comportament care poate asigura minorilor o bună dezvoltare.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 505, alin. 2, art. 400, alin. 1, art. 402, alin 1, 532, alin. 1 Cod civil.

În dovedire, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probei cu interogatoriul pârâtului și probei testimoniale cu 2 martori, fiind atașate la dosarul cauzei în copie în copie, certificate naștere minori, sentința civilă nr. 9136/07.12.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul_/4/2011, sentința civilă nr. 4530/30.05.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul_/4/2011, raport de anchetă psihosocială, caracterizare.

Acțiunea a fost legal timbrată cu 8 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.

La termenul de judecată din 12.09.2013 pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată .

În fapt, pârâtul a arătat că se ocupă în mod permanent de creșterea și educarea minorilor, având angajată o bonă pentru a-i supraveghea pe copii atunci când se afla la serviciu, iar reclamanta nu s-a interesat de copii și nici nu a participat cu sume de bani la creșterea și educarea acestora.

Se mai susține că reclamanta nu are un loc de muncă stabil și nici un domiciliu stabil și nu se poate ocupa corespunzător de copii.

În drept, pârâtul a invocat dispozițiile art. 115-118 C..

În dovedire, pârâtul a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, probei cu interogatoriul reclamantei și probei testimoniale cu 1 martor, sens în care au fost depuse la dosarul cauzei un set de înscrisuri.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriile reciproce ale părților și proba testimonială cu 3 martori.

La dosarul cauzei au fost depuse referatele de anchetă socială efectuate la domiciliile părților, adeverința de venit a mamei, adeverința de venit a tatălui, raportul de evaluare psihologică a minorilor și procesele-verbale de audiere a minorilor.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În timpul relației de concubinaj dintre părți s-au născut la 31._ și 28.05.2007 minorii R. D.- N. și R. M.- F., care sunt fiii reclamantei și ai pârâtului conform mențiunilor din certificatele de naștere . nr._ și nr._.

Prin sentința civilă nr. 4530/30.05.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul_/4/2011 s-a dispus stabilirea locuinței minorilor R. D.- N. și R. M.- F. la tată și obligarea mamei la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorilor R. D.- N. și R. M.- F. în cuantum de 111,67 de lei lunar, pentru fiecare copil- pentru perioada de la 31.10.2011 la 01.01.2012 și 116,67 lei lunar, pentru fiecare copil- începând de la 01.01.2012 și până la majoratul fiecărui copil.

Prin decizia civilă nr. 1336R/13.05.2013 pronunțată în dosarul_/4/2012 de către Tribunalul București, în cauza având ca obiect ordonanță președințială formulată de reclamantă la data de 05.12.2012, s-a dispus în mod vremelnic și până la soluționarea prezentei cauze, stabilirea locuinței minorilor la mamă și obligarea pârâtului la plata unei pensii de 330 lei lunar în favoarea fiecărui copil, de la data pronunțării deciziei.

Conform art. 403 Cod civil, în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți.

Din întregul material probator administrat în cauză rezultă că împrejurările avute în vedere la pronunțarea sentinței civile nr. 4530/30.05.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul_/4/2011 s-au schimbat, astfel că se impune reanalizarea concordanței dintre măsurile dispuse prin această sentință și interesul superior al celor doi copii minori.

Astfel, în prezent minorii locuiesc împreună cu mama, care potrivit contractului de comodat încheiat la 05.12.2012 are o locuință stabilă în orașul Otopeni, unde minorii beneficiază de condiții bune de creștere și educare potrivit referatului de anchetă socială întocmit în cauză. Totodată, mama obține un venit din muncă în cuantum de 1000 lei, contractul de muncă fiind încheiat pe o durată nedeterminată.

În ceea ce privește locuința minorilor, instanța reține că noțiunea de locuință a minorului nu vizează direct imobilul sau adresa poștală la care va locui acesta ci faptul locuirii continue a minorului împreună cu unul dintre părinți. Părintele împreună cu care va locui minorul este cel care se va ocupa de nevoile sale obișnuite, va supraveghea normala creștere și educare a copilului și se va ocupa de organizarea programului zilnic al acestuia.

Declarația martorului S. D. va fi înlăturată din materialul probator având în vedere că acest martor a avut contacte sporadice cu tatăl și cu cei doi copii, necunoscând aspecte relevante pentru viața de zi cu zi a familiei.

Din declarația martorei B. M. susținută de afirmațiile celor doi copii, date cu ocazia audierii în Camera de Consiliu la 08.10.2013 rezultă că în perioada în care părțile au conviețuit tatăl avea un comportament violent la adresa mamei. Copiii au asistat la violențele pe care tatăl i le aplica mamei în numeroase rânduri.

Minorii au afirmat că tatăl a avut un comportament violent și față de ei, fapt susținut de concluziile raportului de evaluare psihologică a minorilor din care rezultă că minorul D.-N. manifestă teamă și nemulțumire față tatăl său, fiind evidențiate mecanisme defensive și reticență față de acesta, iar pentru minorul M.-F., nevoia de afecțiune și climatul securitate nu sunt satisfăcute, comportamentul său schimbându-se în prezența tatălui.

Totodată, din caracterizarea depusă la dosarul cauzei rezultă că în perioada în care a locuit cu copiii, tatăl nu s-a ocupat de rezolvarea problemei logopedice a copilului cel mare, care are rezultate slabe la învățătură și probleme de concentrare.

În ceea ce privește relația copiilor cu mama, instanța reține că acesta a părăsit domiciliul conjugal din pricina violențelor exercitate asupra sa de către pârât. În prezent aceasta are o locuință stabilă și un venit permanent din muncă. În perioada în care copiii au locuit cu tatăl, mama și-a vizitat copiii la școală, conform declarațiilor martorelor B. M. și I. V., tatăl interzicându-i orice apropiere față de copii. Conform susținerilor minorului R. M.-F. confirmate de declarația martorei B. M., copiii se simt mai bine de când locuiesc cu mama, care a angajat o bonă care să îi supravegheze în perioada în care reclamanta este la serviciu. Din raportul de evaluare psihologică rezultă că ambii copii manifestă afecțiune și relații de atașament în prezența mamei, cei trei având o comunicare bună. Reticența din comportamentul minorului R. M.-F. față de mama sa este manifestată numai în prezența tatălui.

Pentru aceste motive, instanța in baza art. 403 raportat la art. 400, alin 1 din Codul Civil, urmează sa admită acest capăt de cerere din acțiune, stabilind locuința minorilor R. D.- N. și R. M.- F., la mamă.

Instanța reține că potrivit art. 402, alin 1 C.civ., instanța de tutelă hotărăște și asupra contribuției datorată de fiecare părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională ale copiilor.

Potrivit art.516, 525 cod civilobligația de întreținere există între [...]rudele în linie dreaptă”, iar art. 529, alin 1 arată că “întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti”.

Având in vedere că minorilor le-a fost stabilită locuința la mamă, obligația de plata a pensiei de întreținere va reveni tatălui.

Din afirmațiile mamei și ale martorei B. M. coroborate cu concluziile referatului de anchetă socială efectuat la domiciliul mamei și cu adeverința de venit a acesteia rezultă că minorii au nevoi specifice vârstei și beneficiază de un nivel de trai scăzut.

În aceste condiții, din probele existente la dosar rezultă că în prezent pârâtul nu mai are în întreținere alți copii minori și realizează venituri cu caracter de continuitate din muncă în cuantum mediu net lunar de 1550,5 de lei.

Astfel, nevoile minorilor reprezintă numai unul dintre criteriile de care trebuie să se țină seama la stabilirea conținutului obligației de întreținere. Existența nevoilor minorilor este prezumată de lege, conform art. 525, alin 1 Cod civil, iar prezumția nu a fost răsturnată prin probatoriile administrate. Minorii R. D.- N. și R. M.- F. se află în plin proces de educare și formare profesională, fapt care generează cheltuieli de întreținere, educare și pregătire profesională.

Art. 529, alin 2 C.Fam stabilește, însă, un plafon al pensiei de întreținere pentru cazurile în care întreținerea este datorată de părinte în favoarea copiilor săi, plafon ce poate fi depășit numai cu acordul părintelui căruia îi incumbă obligația de a presta întreținerea. În cauza de față, pârâtul are în întreținere doi copii minori, astfel că pensia de întreținere datorată lunar de aceasta nu va putea depăși limita de 1/3 din acest venit. Cum din probele administrate nu a rezultat că între nevoile celor doi minori ar exista vreo inegalitate, rezultă că pensia de întreținere lunară ce va fi stabilită în favoarea fiecărui minor nu poate depăși 1/6 din venitul net lunar al pârâtului.

Față de aceste împrejurări, având în vedere cuantumul variabil al venitului lunar al pârâtului, instanța urmează să îl oblige pe pârât la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 1/6 din venitul lunar net obținut în favoarea fiecărui minor.

În ceea ce privește data de la care pârâtul va fi obligat la plata pensiei de întreținere, art. 532, alin 1 Cod civil prevede că pensia de întreținere se datorează de la data introducerii cererii de chemare în judecată, însă având în vedere dispozițiile deciziei civile nr. 1336R/13.05.2013 pronunțată în dosarul_/4/2012 de către Tribunalul București, în cauza având ca obiect ordonanță președințială, instanța va dispune plata pensiei de întreținere așa cum a fost stabilită mai sus în sarcina pârâtului de la data pronunțării prezentei hotărâri.

În ceea ce privește data până la care se acordă pensia de întreținere, instanța reține că părinții datorează întreținere copilului până la împlinirea majoratului (18 ani), astfel că pârâtul va fi obligat la plata pensiei de întreținere în cuantumul arătat mai sus, lunar, până la majoratul fiecărui copil.

Față de dispozițiile art.274 alin.1 C.proc.civ., potrivit cărora “partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere să plăteasca cheltuieli de judecată” și ale principiului disponibilității, instanța va admite cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces în cuantum de 700 lei, reprezentând onorariu avocat. Constatând culpa procesuală a pârâtului, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta C. F., cu domiciliul în Otopeni, ., ., ., județ I., în contradictoriu cu pârâtul R. N., cu domiciliul în București, sector 4, ., ., . participarea Autorității Tutelare – Primăria Sectorului 4 București și Primăria Orașului Otopeni.

Stabilește locuința minorilor R. D.- N. născut la 15.11.2004 și R. M.- F., născut la 28.05.2007, la mamă.

Obligă pârâtul la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 1/6 din venitul lunar net obținut, în favoarea fiecăruia dintre minorii R. D.- N. născut la 15.11.2004 și R. M.- F., născut la 28.05.2007, de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la majoratul fiecărui copil.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.04.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. M. C. L. L. F.

Red. Jud. CCM/dact. LLF/ 6 ex/04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Modificare măsuri privind copilul. Sentința nr. 2953/2014. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI