Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 4045/2014. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4045/2014 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 4045/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCURESTI
București, .. 2-4, sector 4
Tel:_ / Fax:_
operator de date cu caracter personal nr. 2891
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4045
Ședința publică din data de 12.05.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. P.
GREFIER: C. N.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul C. V. în contradictoriu cu pârâții C. F., D. L. și D. F., având ca obiect partaj bunuri comune-rejudecare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, a răspuns pârâta C. F., personal și asistată de avocat, lipsă fiind ceilalți pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează de către apărătorul pârâtei C. F. faptul că reclamantul are probleme medicale motiv pentru care, acesta nu a ajuns încă la ședința de judecată de astăzi, precizând totodată, faptul că părțile au înțeles să soluționeze litigiul de față pe cale amiabilă prin încheierea unei tranzacții pe care o vor depune la dosar, la termenul de astăzi. Față de aceste considerente, solicită lăsarea dosarului la a doua strigare.
Instanța dispune lăsarea dosarului la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, au răspuns reclamantul personal și pârâta C. F. personal și asistată de avocat, lipsă fiind ceilalți pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța procedează la legitimarea reclamantului care prezintă CI . nr._, CNP:_ și a pârâtei C. F. care prezintă CI . nr._, CNP:_.
Apărătorul pârâtei reiterează susținerile de la prima strigare cu privire la faptul că părțile au refăcut tranzacția pentru cota de 14/24, tranzacție pe care părțile o depun la dosarul cauzei, în trei exemplare.
Reclamantul, personal, precizează că, în opinia sa, valoarea stabilită nu este corectă, suma pe care a primit-o este mult prea mică și apreciază că valoarea imobilului, teren + construcție.a precizat initial ca este de acord cu tranzacția insa nu si cu valoarea imobilului apreciind ca acesta este mai mare, insa ulterior a revenit asupra poziției sale mentionand ca este de acord integral cu tranzactia pe care a semnat-o in fata instanței.
La solicitare instnței partile arat ca sunt de acord cu continutul acesteia si procedeaza la semnarea acesteia..
Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri, acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamantul, personal, solicită ca instanța să ia act de înțelegerea intervenită între părți cu privire la partajul bunurilor comune și să consfințească tranzacția intervenită între ele.
Pârâta, prin avocat, solicită ca instanța să ia act de înțelegerea intervenită între acesta și reclamantă cu privire la partajul bunurilor comune și să consfințească tranzacția.
În temeiul art. 150 Cod procedură civilă instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14.03.2007 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._ reclamantul C. V. a chemat în judecată pe pârâta C. F. solicitând să se dispună desfacerea căsătoriei din culpă comună, revenirea pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei și partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, respectiv a imobilului teren din București, . sector 3 și a imobilului teren și construcție din București, . sector 3 prin atribuirea primului către reclamant și a celui de-al doilea către pârâtă.
În motivarea cererii reclamantul a susținut, în ceea ce privește partajul, că imobilele au fost cumpărate în timpul căsătoriei de pârâtă prin contractele autentificate sub nr. 1559/24.11.2000 și nr. 670/26.04.2000 la BNP C. V.. Imobilele au fost evaluate de reclamant la 10.000 Euro și respectiv 30.000 Euro.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 38 și urm. C.Fam, art. 36 C.Fam, art. 40 C.Fam și art. 673 ind. 1 și urm. C.p.c.
În dovedire, reclamantul a solicitat proba cu martori, proba cu înscrisuri și proba cu expertiză, depunând la dosar certificatul de căsătorie . nr._ eliberat de Primăria Sectorului 4 București la data de 30.04.1999, și copii ale celor două contracte de vânzare-cumpărare menționate în cerere.
Cererea a fost timbrată cu 59 lei, taxă judiciară de timbru, și 0, 3 lei, timbru judiciar.
La data de 27.04.2007 pârâta a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională prin care a arătat că este de acord cu desfacerea căsătoriei de comun acord și cu revenirea sa la numele purtat anterior încheierii căsătoriei și a solicitat scoaterea din masa partajabilă a imobilului situat în București, . sector 3 pe motiv că acesta a fost dobândit printr-un contract de vânzare-cumpărare încheiat cu mama sa fără ca în realitate să se fi plătit vreun ban cu titlul de preț, contract cu privire la care există o acțiune în rezoluțiune pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București. Pârâta a învederat că solicită atribuirea imobilului-teren din București, . sector 3 întrucât acesta este moștenire de familie, susținând, totodată, că acesta este bunul său propriu, achiziționat ca urmare a înstrăinării unui alt imobil proprietate personală.
Prin cererea depusă la dosar pârâta a solicitat și obligarea reclamantului la plata sumei de 5000 Euro cu titlu de contravaloare a contribuției acesteia la îmbunătățirile făcute apartamentului nr. 11 din București, . . ..
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115-120 C.p.c.
În dovedire, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantului și proba cu martori.
Cererea reconvențională a fost timbrată cu 39 lei, taxă judiciară de timbru, și 3 lei, timbru judiciar.
Prin încheierea de ședință din data de 27.04.2007 s-a pus în vedere pârâtei-reclamante să timbreze cererea reconvențională cu o taxă judiciară calculată în raport de valoarea pretinsă cu titlu de contravaloare a contribuției la îmbunătățiri dar și pentru cota de ½ din valoarea fiecărui imobil, pârâta-reclamantă depunând la dosar o cerere de asistență judiciară, cerere care a fost respinsă de instanță la termenul din 4.05.2007.
La data de 4.05.2007 pârâta-reclamantă a mai formulat o cerere de asistență judiciară ce a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._ iar prin încheierea de ședință din 1.06.2007 s-a dispus atașarea acestui dosar la dosarul de față, nr._ . Prin încheierea de ședință din 25.05.2007 instanța a respins ca neîntemeiată și această a doua cerere de asistență judiciară iar la termenul de judecată din 1.06.2007 a anulat capătul de cerere reconvențională privitor la dreptul de creanță.
La termenul din 13.06.2008 părțile au solicitat desfacerea căsătoriei pe baza acordului, învederând că nu au copii minori.
Prin sentința nr. 3364 bis din 13.06.2008 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în dosarul nr._ s-a admis capătul de cerere privind desfacerea căsătoriei, s-a dispus desfacerea căsătoriei prin divorț pe baza acordului soților, revenirea pârâtei-reclamante la numele purtat anterior căsătoriei, D., și disjungerea capătului de cerere referitor la imobile.
Capătul de cerere principală având ca obiect partaj și capătul de cerere reconvențională privind constatarea caracterului de bunuri proprii pentru cele două imobile au fost înregistrate din nou pe rolul Judecătoriei Sector 4 București la data de 16.07.2008 sub nr._ .
La primul termen, din 12.09.2008, judecata a fost suspendată în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C.p.c. până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Sector 3 București, dosar în care s-a solicitat rezoluțiunea contractului prin care a fost cumpărat imobilul din București, . sector 3.
Cauza a fost repusă pe rol la data de 24.09.2010, la cererea reclamantului, după depunerea unei copii legalizate a sentinței pronunțate de Judecătoria Sector 3 București în dosarul menționat mai sus. La termenul respectiv, reclamantul a depus o cerere modificatoare prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei D. V., cerere de care s-a luat act prin încheierea de ședință.
La termenul următor, din 15.10.2010, pârâta a învederat existența unui alt dosar pe rolul Judecătoriei Sector 3 București, nr._/301/2010, în care s-a solicitat anularea contractului prin care a fost cumpărat imobilul din București, . sector 3, astfel încât s-a dispus din nou suspendarea judecății în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C.p.c.
Ulterior, la 10.07.2012, reclamantul a depus o cerere de repunere a cauzei pe rol învederând că nu mai solicită partajul imobilului din București, . sector 3 întrucât imobilul respectiv a fost vândut.
La data de 18.09.2012 s-a învederat decesul pârâtei D. V., survenit la 23.01.2011, solicitându-se continuarea judecății în contradictoriu cu pârâții D. F., D. L. și D. F., în calitate de moștenitori ai acesteia.
Cauza a fost repusă pe rol la data de 13.11.2012, când instanța a invocat din oficiu excepția de netimbrare în ceea ce privește cererea reconvențională față de precizarea pârâtei-reclamante în sensul că nu a achitat taxa de timbru pentru cererea reconvențională.
Prin sentința nr. 9525 din 13.11.2012 s-a admis admis excepția de netimbrare și s-a anulat cererea reconvențională ca netimbrată, dispunându-se disjungerea cererii principale, astfel cum a fost modificată, referitoare la partajul imobilului din . sector 3. S-a format astfel dosarul nr._/4/2012.
La data de 08.01.2013 reclamantul și pârâta C. (D.) F. au încheiat o tranzacție cu privire la partajul unei cote de 17/24 din imobilul situat în București, . sector 3 compus din teren și construcție. De asemenea, s-a depus la dosar extras de carte funciară cu privire la imobilul respectiv. Deși li s-a pus în vedere, niciuna dintre părți nu a depus la dosar copia vreunui certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor care să ateste calitatea pârâților D. F., D. L. și C. F. de succesori în drepturi ai defunctei D. V..
Prin sentința 3726/09.04.2013 instanța a respins cererea de a se lua act de tranzacția încheiata apreciind ca partile au tranzacționat asupra unei cote de 17/24 din imobil deși dețin in proprietate . 14/24. Totodată instanța a respins si pe fond cererea având ca obiect partaj, apreciind ca reclamantul nu a dovedit calitatea paraților de succesori ai defunctei D. V. si nici nu au depus probe din care sa rezulte daca este posibil partajul in natura.
Prin Decizia 1021A emisa in apel de Tribunalul București sentința primei instanțe a fost casata si cauza a fost trimisa spre rejudecare, instanța de apel neputand lua act de modificarea cotei tranzactionate, solicitata de parti, dosarul fiind reînregistrat sub nr_ .
La primul termen de judecata reclamantul C. V. si parata C. F. au depus o tranzacție privind cota de 14/24 din imobil. Pentru restul partile au precizat ca urmeaza sa fie menținuta starea indiviziune a proprietarilor.
Analizând pe fond cererea, astfel cum a fost modificată, în raport de mijloacele de probă administrate în cursul judecății instanța reține că pârâta C. F. a dobândit împreună cu defuncta D. V. și cu pârâții D. L. și D. F. dreptul de proprietate asupra terenului din București, . sector 3, cu o suprafață de 216 mp, prin uzucapiune, și dreptul de proprietate asupra construcției de pe teren, formată din 4 camere, bucătărie și dependințe, conform sentinței nr. 244 din 11.01.2000 pronunțată de Judecătoria Sector 3 București. D. V., D. L. și D. F. au vândut pârâtei C. F., prin contractul autentificat sub nr. 670 din 26.04.2000 de BNP C. V., cota de 7/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, . sector 4, pentru reîntregirea de către pârâta C. F. a dreptului de proprietate. Conform acestui contract, cota de 7/8 a fost dobândită prin sentința nr. 244 menționată mai sus iar restul de 1/8 aparține pârâtei C. F. în baza aceleiași sentințe. Prin sentința nr. 3692 din 30.03.2009 pronunțată de Judecătoria sector 3 București în dosarul nr._ s-a dispus rezoluțiunea parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 670/2000 de BNP C. V. în ceea ce privește cota de 7/24 ce a aparținut defunctei D. V. și s-a dispus repunerea părților în situația anterioară în sensul reintrării cotei respective în patrimoniul defunctei D. V..
Potrivit extrasului de carte funciară emis de OCPI Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 4 București, imobilul din București, . sector 3 este intabulat pe numele pârâtei C.(C.) F. și nu figurează cu sarcini.
Niciuna dintre părți nu a depus la dosar vreun act juridic sau vreo hotărâre judecătorească prin care să se fi stabilit cota deținută de fiecare coproprietar din dreptul de proprietate asupra imobilului din București, . sector 3. De asemenea, nu s-au depus nici dovezi din care să rezulte dacă D. F., D. L. și C. F. au calitatea de moștenitori ai defunctei D. V..
Reclamantul și pârâta C. F. au înțeles să încheie o tranzacție cu privire la o cotă de 14/24 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, . sector 3, stabilind ca acea cotă să revină pârâtei în schimbul unei sulte.
Referitor la cota deținută în devălmășie, instanța reține că pârâta a cumpărat în timpul căsătoriei cota de 7/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului, cota respectivă fiind diminuată cu 7/24 ca efect al rezoluțiunii parțiale a contractului de vânzare-cumpărare. C. dobândită de pârâta C. F. prin contractul de vânzare-cumpărare, astfel cum s-au restrâns efectele acestuia prin sentința nr. 3692/2009 pronunțată de Judecătoria Sector 3 București, este de 14/24. Întrucât încheierea contractului de vânzare-cumpărare a avut loc în timpul căsătoriei, față de dispozițiile art. 30 C. Fam, cota de 14/24 constituie bun comun, deținut în devălmășie de pârâtă și de reclamant. Conform ar. 30 C. Fam, bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților. Art. 31 C. Fam reglementează o . excepții de la principiul comunității de bunuri dar în cauza de față nu s-a dovedit incidența acelor dispoziții. Se reține, așadar, că reclamantul și pârâta C. F. dețin în comun cota de 14/24 din dreptul de proprietate asupra imobilului din București, sector 3, ., cota asupra cariea pot astfel tranzactiona.
Întrucât uzucapiunea produce efecte retroactiv în sensul că posesorul este considerat proprietar de la data la care a început a poseda bunul, cota de 1/8 din dreptul de proprietate asupra aceluiași imobil, dobândită de pârâta C. F. prin prescripție achizitivă conform sentinței nr. 244/2000 pronunțată de Judecătoria Sector 3 București nu face parte din comunitatea de bunuri pentru a putea fi supusă partajului conform art. 36. C. Fam. Față de efectele uzucapiunii, se consideră că pârâta C. F. a dobândit acea cotă la data la care a început a poseda imobilul, așadar, înainte de a se căsători cu reclamantul astfel încât în privința cotei respective nu se aplică prezumția comunității de bunuri.
De asemenea nici cota de 7/24 din imobil care a revenit in patrimoniul defunctei D. V., ca urmare a rezoluțiunii parțiale a contractului de vânzare cumpărare nu face parte din masa bunurilor comune. Asupra acesteia exista o stare de indiviziune intre succesorii defunctei D. V., intre care se afla si reclamanta, însă acestea aspecte nu au fost dovedite, la dosar nefiind depuse certificate de moștenitor.
In concluzie instanța apreciază ca reclamantul si parata pot dispune prin tranzacția încheiata de cota de 14/24 din imobil. Restul cotei de 10/24 din imobil - compusa din cota de 1/8(3/24) deținuta de parata C. F. in baza uzucapiunii si cota de 7/24 ce revine succesorilor defunctei D. V. - este deținuta in indiviziune de acesti coproprietari, intre care nu a fost realizata o înțelegere de tranzacționare.
Analizând cererea de a se lua act de contractul de tranzacție, instanța reține că, față de data semnării tranzacției, sunt aplicabile dispozițiile art. 2267 și urm. C. Civil.
Conform art. 2267 C. Civil tranzacția este contractul prin care părțile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă iar conform art. 2269 C. Civil tranzacția este indivizibilă în ceea ce privește obiectul său, neputând fi desființată în parte în lipsa unei stipulații contrare. Art. 2270 alin. 2 C. Civil prevede că tranzacția nu privește decât cauza cu privire la care a fost încheiată.
Pe de altă parte, conform art. 673 ind. 4 alin. 2 cod.proc.civ., în materie de partaj, dacă părțile ajung la o înțelegere, instanța va hotărî potrivit învoielii lor conform art. 271-273 cod.proc.civ. Art. 271 C.p.c. prevede că părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească învoiala lor.
Deși nu se prevede în mod expres la art. 271-273 sau art. 673 ind. 4 C.p.c, este evident că instanța sesizată cu o cerere de consfințire a unui contract de tranzacție este obligată să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru încheierea acelui contract.
Fiind vorba despre un contract prin care se fac concesii sau renunțări reciproce, contractul de tranzacție trebuie să privească drepturi de care părțile pot să dispună. De asemenea, contractul de tranzacție ce se încheie pentru soluționarea unui proces de partaj trebuie să aibă ca obiect bunuri sau cote-indivize deținute în proprietate.
Tranzacția încheiată de reclamant cu pârâta C. F. are ca obiect doar cota de 14/24 deținută în devălmășie de aceștia, astfel încât, față de cele reținute mai sus, instanța apreciază ca se poate consfinți tranzacția încheiata din cuprinsul căreia se reține ca aceasta cota va reveni paratei, care a achitat reclamantului sulta in suma de 6000 euro.
In ceea ce privește restul imobilului, respectiv cota de 10/24, individualizata anterior, întrucât reclamantul nu a dovedit calitatea pârâților D. L., D. F. și C. F., de succesori în drepturi ai defunctei D. V. în patrimoniul căreia s-a întors cota de 7/24 din dreptul de proprietate asupra imobilului ca efect al rezoluțiunii parțiale a contractului iar la termenul din data de 12.05.2014 reclamantul a precizat ca nu mai insista in aceasta cerere urmând ca pentru aceasta cota sa fie menținuta starea de indiviziune, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului C. V. de iesire din indiviziune cu privire la imobilului situat în București, . sector 3. De altfel acesta după cedarea cotei sale de proprietate, reclamantul nu ar mai putea solicita partajul bunului, întrucât a dispărut calitatea sa procesuala activa.
Pentru acestea argumente instanța va admite in parte actiunea urmand ca in privinta cotei de 14/24 sa ia act de tranzactia depusa iar cererea de iesire din indiviziune va fi respinsa ca nefondată.
În temeiul art. 129 și art. 274 C.p.c. se va lua act că pârâții nu au solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite in parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. V., domiciliat în București, ., . și cu domiciliul ales la C.. Av. Minodroc G.L. C. cu sediul în București, .. 75-83, . în contradictoriu cu pârâții C. F. cu domiciliul în București, ., sector 3, D. L. cu domiciliul în P., ., județ I. și D. F., cu domiciliul în București, . nr. 1, ., . citată și la adresa din București, ., sector 3, având ca obiect partaj si in consecință:
Constată că reclamantul C. V. si parata C. F. au dobândit în timpul căsătoriei cota de 14/24 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat in București, ., înscris in CF_ Sector 3 compus din teren in suprafața de 216 mp si construcție.
In baza art. 271/273 cod.proc.civ, instanța ia act de tranzacția parților C. V. si C. F., cu privire la partajul cotei de 14/24 din imobil după cum urmează:
„ TRANZACTIE: Partile:
1.Doamna C. (fostă D.) F., domiciliată în București ,sector 1, . 7, cu domiciliul procesual ales, în temeiul art. 93 C.proc.civ., la C. de Avocat G. M. cu sediul în București, sector 4, ., posesoare a CI ., nr._, eliberata de către SPCEP sector 1, la data de 31.10.2012, CNP._, in calitate de parata,
2.Domnul C. V., domiciliat in București, sector 4, ., ., etaj 2, apartament 11, cu reședința in București, sector 3, ., posesor al CI ., nr._, eliberata de SPCEP S4 biroul nr.3, la data de 13.04.2009, valabila pana la data de 19.10.2019, CNP._, in calitate de reclamant, parti in procesul civil, dosar nr._/4/2012, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, cu termen la 12.05.2014, având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial, in vederea stingerii acestui litigiu a intervenit umatoarea tranzacție.
Masa bunurilor de impartit se compune din:
-cota de 14/24 din imobilul situat in București, ., sector 3, compus din teren in suprafața de 216 mp si construcție din paianta formata din 4 (patru) camere, bucătărie si dependințe, edificata pe teren, achiziționat conform contractului de vanzare-cumparare autentificat de BNP C. V. sub. Nr.670/26.04.2000.
Noi, părțile, prin prezenta intelegem sa stingem litigiul ivit in dosarul mai sus menționat si sa punem capăt stării de indiviziune cu privire la bunurile supuse partajului.
Eu, C. V., las in deplina proprietate si posesie, cu plata către mine a unei sulte de 6000 euro (la cursul BNR din ziua plații), lui C. (fosta D.) F., bunul imobil supus partajului: cota de 14/24 din imobilul situat in București, ., sector 3, compus din teren in suprafața de 216 mp si construcție din paianta formata din 4 (patru) camere, bucătărie si dependințe, edificata pe teren, imobil dobândit de către noi in timpul căsătoriei.
Astfel declar pe propia răspundere ca la data de 08.01.2013 eu C. V. am primit suma de 6000 euro, de la C. (fosta D.) F., reprezentând sulta ce imi revenea conform atribuirii in proporție de 100% a cotei de 14/24 din imobilului situat in București, ., sector 3, către D. (fosta C.) F..
Subsemnata C. (fosta D.) F., declar ca primesc in deplina proprietate si posesie, cu plata unei sulte de 6000 euro către C. V., a cotei de 14/24 din imobilului situat in București, ., sector 3.
Subsemnații C. V. si C. (fosta D.) F. stabilim de comun acord si irevocabil in condițiile date ca nu mai avem alte pretenții reciproce, de niciun fel, prezente sau viitoare. Aceasta intelegere reprezintă voința noastră liber exprimata si neviciata, pe care ne obligam sa o respectam fara a incerca modificarea acesteia, urmând a fi depusa la dosar cu solicitarea de a se pronunța o hotărâre de expedient in baza art.271-273 C.pr.civ.
Intocmita astazi 12.05.2014, in 3 exemplare. C. (fostă D.) F. CI . NR._, CNP_, ss.//indescifrabil. C. V. CI . nr._ CNP_ ss.//indescifrabil.”
Respinge cererea de ieșire din indiviziune cu privire la imobil.
F. cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. PĂTRASCU C. N.
Red./dact. Jud.PM/8ex./2014
← Modificare măsuri privind copilul. Sentința nr. 2953/2014.... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Încheierea nr. 02/2015.... → |
---|