Obligaţie de a face. Sentința nr. 2488/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2488/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 07-03-2016 în dosarul nr. 2488/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2488
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 07.03.2016
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: G. C. M.
GREFIER: D. O. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta D. S. R. SRL, în contradictoriu cu pârâta C. E. având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosar de către reclamanta, prin serviciul registratură la data de 12.02.2016, cerere de renunțare la judecata, întrucât pârâta a achitat integral debitul datorat.
Instanța reține cauza spre soluționare față de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamanta.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._ reclamanta D. S. REȚELE SRL, în contradictoriu cu pârâta C. E. a solicitat instanței obligarea acesteia la permiterea accesului reclamatei în incinta proprietății sale, în vederea ridicării mijloacelor de măsurare a consumului de gaze naturale tip C. G1T Aeroteh 200, seria_ și la plata cheltuielilor de judecată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1165, art. 1349 și urm din Noul Cod Civil, art. 148-151, art. 411 alin 1 pct. 2 și art. 223 alin 3 Noul Cod Procedură Civilă.
La data de 12.02.2016, s-a depus la dosarul de către reclamanta cerere de renunțare la judecată.
Analizând cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamant, instanța reține următoarele:
Procesul civil pornește la inițiativa reclamanta care fixează prin actul de sesizare obiectul și limitele procesului, iar asupra acestuia, în condițiile legii, are un drept de dispoziție, drept reglementat prin dispozițiile art. 9 C.pr.civ., manifestat inclusiv prin posibilitatea reclamantei ca, potrivit art. 406 alin. (1) C.pr.civ., să renunțe la judecarea cauzei oricând, în tot sau în parte, verbal în ședința de judecată ori prin cerere scrisă.
Instanța reține ca în cauză reclamanta prin reprezentant a formulat, la data de 12.02.2016 cerere de renunțare la judecarea întregii cereri de chemare în judecată, aceasta fiind consemnată în practicaua acestei sentințe.
Întrucât consfințirea acestui drept nu este condiționată în cauză de acordul celeilalte părți, conform art. 406 alin. (4) C.pr.civ., deoarece cererea de renunțare fost făcută după comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât, dar înainte de primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța va da efect actului de dispoziție al părții, pronunțând o hotărâre potrivit art. 406 alin. (6) C.pr.civ.
În baza tuturor considerentelor de fapt și de drept dezvoltate, instanța va constata că reclamanta renunță la judecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea reclamantei D. S. REȚELE SRL cu sediul în București, București, .-6, . contradictoriu cu pârâta C. E. domiciliată în București, .. 4, ., ., la judecata cauzei.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Cererea se va depune la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțata in ședința publică azi, 07.03.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. C. M. D. O. M.
Red G.C.M./ Dact. D.M. 22 Martie 2016
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 2501/2016. Judecătoria... | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 2318/2016. Judecătoria... → |
---|