Ordin de protecţie. Sentința nr. 2048/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2048/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 24-02-2016 în dosarul nr. 2048/2016

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Sentința civilă nr.2048

Ședința din Camera de Consiliu din data de 24.02.2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R. A. D.

GREFIER: C. P.

M. P. - P. de pe lângă Judecătoria Sector 4 București a fost reprezentat de procuror I. N..

Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect ordin de protecție, formulată de reclamanta B. G. în contradictoriu cu pârâtul M. F. V..

La apelul nominal, făcut în ședința din Camera de Consiliu, a răspuns pârâtul, prin avocat din oficiu N. D. în temeiul delegației pentru asistență juridică gratuită nr. 4130/22.02.2016, pe care o depune în ședința la dosar, lipsind reclamanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.

Avocatul din oficiu pentru pârât, având cuvântul, arată că solicită proba cu înscrisuri, respectiv înscrisurile depuse la dosar.

Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, de asemenea, arată că nu sunt alte probe de solicitat în afara înscrisurilor de la dosar.

Instanța în temeiul art. 258 raportat la art. 255 Cod procedură civilă, încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri, considerând-o utilă, concludentă, pertinentă și admisibilă soluționării cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe noi de administrat, instanța declară cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocatul din oficiu pentru pârât, având cuvântul, solicită respingerea cererii arătând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru emiterea ordinului de protecție. Precizează că la dosar nu sunt depuse de către reclamantă dovezi care să impună luarea unei măsuri atât de restrictive. De asemenea, solicită să fie avut în vedere că înscrisurile depuse fac dovada unor afecțiuni psihiatrice de care suferă pârâtul și cu atât mai mult acesta ar trebui să se bucure de suportul familiei sale în vederea urmării unui tratament medical și nu să fie evacuat. În concluzie, față de caracterul excepțional al acestei măsuri, solicită respingerea cererii ca neîntemeiată.

Reprezentantul Ministerului P. solicită respingerea cererii de emitere a unui ordin de protecție ca neîntemeiată, având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada faptelor invocate în cererea de emitere a ordinului de protecție și nici că viața, integritatea fizică sau psihică îi sunt puse în pericol.

Instanța, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă, apreciază terminată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 22.02.2015 reclamanta B. G. în contradictoriu cu pârâtul M. F. V., a solicitat emiterea unui ordin de protecție prin care pârâtul să fie evacuat temporar din locuință, obligarea la păstrarea unei distanțe minime față de victimă și față de locuința acesteia, precum și interdicția oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice mod cu reclamanta.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul este nepotul său și că acesta, datorită afecțiunilor psihice generate de consumul de droguri, are un comportament violent, fizic și verbal, atât față de reclamantă, cât și față de ceilalți membri ai familiei. A menționat că datorită acestui comportament violent a fost nevoită să sesizeze de mai multe ori organele de poliție.

În susținerea cererii a fost depusă copie certificată pentru conformitate cu originalul, de pe cartea de identitate a reclamantei (fila 8), titlul de proprietate asupra imobilului (f.5-7) și acte medicale ale pârâtului (f.9-14).

Pârâtul nu a formulat intampinare, însă a beneficiat de asistență juridică, obligatorie conform art. 27 alin. 4 din Legea 217/2003.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 23 din Legea nr. 217/2003 republicată, privind prevenirea și combaterea violenței în familie, „Persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție…”

Deci, pentru a putea fi vorba despre emiterea unui ordin de protecție trebuie ca fie viața, fie integritatea fizică sau psihică, fie libertatea reclamantei sa fie pusă în pericol de actele de violența ale pârâtului, sotul reclamantei în cazul de față.

Totuși, simpla cerere formulată de reclamantă nu este suficientă pentru a putea fi admisă acțiunea, reclamantei revenindu-i sarcina probei faptului generator al raportului juridic, conform principiului actori incumbit probatio.

Astfel, deși reclamanta a afirmat că paratul manifestă un comportament abuziv, atât fizic, cât și verbal asupra tuturor membrilor familiei, totuși nu există o dovadă a celor menționate, iar reclamanta nu s-a prezentat in fata instantei pentru a oferi relațiile necesare sau pentru a administra alte probe.

Actele medicale din care rezultă că pârâtul are tulburări psihotice acute pe fondul folosirii drogurilor multiple și a altor substanțe psihoactive nu pot conduce ele însele la emiterea ordinului de protecție, deoarece ar însemna că oricine prezintă respectiva afecțiune ar trebui pus sub interdicție. Or, atunci când există pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane de către o persoană care suferă de o tulburare psihică, protecția este asigurată de Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002.

Având în vedere cele expuse mai sus, nefiind deci îndeplinite condițiile impuse de art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de emitere a ordinului de protecție introdusă de reclamanta B. G. împotriva pârâtului M. F. V..

Onorariul avocatului din oficiu, care a asigurat asistența juridică obligatorie a pârâtului, în cuantum de 260 lei conform art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. m din Protocolul încheiat între M. Justiției și Uniunea Barourilor din România, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 453 C.pr.civ., instanța va obliga reclamanta, aflata în culpă procesuală, la plata către stat a sumei de 260 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu care i-a acordat asistență juridică pârâtului în cursul judecării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiata cererea formulată de reclamanta B. G., cu domiciliul în București, .. 1, ., ., sector 4, în contradictoriu cu pârâtul M. F. V., cu domiciliul în București, .. 1, ., ., sector 4.

Obligă reclamanta la plata către stat a sumei de 260 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu care i-a acordat asistență juridică paratului în cursul judecării cauzei.

Numai cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.02.2016, ora 15.50.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.R.A.D./Dact.C.P./5 expl/.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordin de protecţie. Sentința nr. 2048/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI