Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Sentința nr. 21/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 21-12-2015 în dosarul nr. 15521/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr._

Ședința publică din data de 21.12.2015

Instanța constituită din:

Președinte: C. C. U.

Grefier: Florența B.

Pe rol, se află pronunțarea cauzei civile formulată de reclamantul pârât R. D. în contradictoriu pârâta reclamantă D. (F. R.) C., având drept obiect partaj bunuri comune.

Dezbaterile si cuvântul pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 15.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea la data de 21.12.2015, având nevoie de timp pentru a delibera.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 06.03.2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub de mai sus, reclamantul-pârât R. D. (denumit în continuare reclamant) a chemat în judecată pe pârâta D. (F. R.) C. (denumit în continuare pârâtă), solicitând constarea faptului că cei doi foști soți au dobândit, în timpul căsătoriei, în cota de 90% - reclamantul și 10% - pârâta, imobilul, situat în București, ., ., parter, ., și următoarele bunuri mobile: autoturism marca Renault Clio cu nr. de înmatriculare_, mașina de spălat Wirpool, frigider marca Arctic, mobile, calculator, aragaz, în cota de 90% reclamantul și 10% pârâta, iar, ca pasiv, al patrimoniului, contractul de credit în valoare de 7.944 lei încheiat cu Banca Transilvania, având ca titular pe reclamant, și contractul de credit, în valoarea de 26.000 euro, încheiat cu Raiffeisen Bank, având ca titular pe pârâtă și garant, pe reclamant.

Prin aceeași cerere s-a solicitat ieșirea din indiviziune, atribuirea către reclamant a imobilului și către pârâtă a bunurilor mobile menționate, iar, în ceea ce privește creditele, reclamantul să preia achitarea creditului încheiat la Banca Transilvania, iar pârâta să preia creditul încheiat la Banca Raiffeisen, fără cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că prin sentința civilă nr.7543/05.07.2013, instanța a pronunțat divorțul soților, iar părțile au dobândit în timpul căsătoriei bunurile menționate.

În ceea ce privește achiziționarea bunului imobil, reclamantul arată prețul acestuia a fost achitat integral din surse financiare proprii ale mamei reclamantului, acesta fiind și motivul pentru care, o dată cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare, s-a constituit și dreptul de uzufruct viager asupra întregului imobil în favoarea acesteia.

Se învederează că autoturismul este înmatriculat pe numele pârâtei și se află în posesia acesteia, fiind achiziționat din creditul contractat de la Raiffeisen Bank.

În ceea privește contractul de credit în valoare de 26.000 euro acordat de către Raiffeisen Bank, se relevă că acesta a fost încheiat în cursul anilor 2007-2008, iar ratele au fost achitate de către ambele părți, până în anul 2011, când s-au despărțit în fapt, iar cu privire la creditul în valoare de 7.944 lei încheiat cu Banca Transilvania, se precizează că acesta a fost achitat de către reclamant și după despărțire în fapt a părților, pârâta neavând nici o contribuție la stingerea acestuia.

În drept au fost invocate dispozițiile art.669, 670, 676, 680 și art.684 C. civ..

În dovedire, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, martori, expertiză.

În susținerea cererii reclamantul a depus la dosar înscrisuri.

La data de 24.11.2014 pârâta a depus întâmpinare prin care solicită admiterea, în parte, a cererii de chemare în judecată, admiterea cererii reconvenționale, să se constate faptul că pentru imobil și autoturism contribuția părților a fost de 70% - pârâta și de 30% - reclamantul, iar pentru celelalte bunuri mobile cota de contribuție este egală, partajarea bunurilor comune prin atribuire imobilului către reclamant, cu obligarea la plata unei sulte, cu instituirea unei ipoteci legale în favoarea pârâtei pentru valoare sultei, instituirea unui drept de retenție asupra cotei de 70% din bun în favoarea pârâtei până la achitarea integrală a sultei, atribuirea către pârâtă a autoturismului și către reclamant a celorlalte bunuri mobile, preluarea de către reclamant a creditului încheiat cu Banca Transilvania, în sumă de 7.944 lei, precum și a diferenței de credit rămasă de plată din creditul încheiat cu BCR, la data de 03.03.2008, în valoare de 61.500 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, se arată că reclamantul nu a achitat din veniturile sale nici o rată a creditului contractat cu Raiffeisen Bank, până la data de 23.03.2011, cu atât mai mult ulterior, când se afla în penitenciar.

Se mai arată că pe parcursul căsătoriei pârâta a avut venituri mai mari de cât reclamantul, că pârâta nu a știut de creditul contractat de către reclamant de la Banca Transilvania, iar ulterior încarcerării reclamantului, pârâta a depus din venitul său suma de 720 lei în contul creditului.

Se mai relevă că, în timpul căsătoriei, pârâta a contractat un credit de la Provident, în valoare finală de 4.592 lei, pe care aceasta l-a achitat singură, că autoturismul a fost achitat din creditul bancar contractat de la BCR, că imobilul a fost cumpărat cu banii proveniți din darul de nuntă, că mama reclamantului nu avea venituri suficiente pentru a contribui cu sume la cumpărarea imobilului, întrucât beneficia de ajutor social de la primărie. Se mai relevă că mama reclamantului a renunțat la dreptul său de uzufruct, primind suma de 4000 euro, echivalentul a_ lei.

La data de 12.01.2015, reclamantul a formulat întâmpinare la cererea reconvențională, prin care a solicitat admiterea în parte a cererii reconvenționale privind atribuirea către reclamant a imobilului, dar nu în cotele indicate de către pârâtă, atribuirea către pârâtă a autoturismului, atribuirea către reclamant a creditului încheiat cu Banca Transilvania în sumă de 7.944 lei, dar nu și a diferenței de plată a creditului obținut de la BCA SA, în sumă de 61.500 lei, care se solicită să fie achitat în continuare de către pârâtă.

La data de 28.01.2015, pârâta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat, în esență, susținerile din cererea reconvențională și din întâmpinarea la cererea principală.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În ceea ce privește legea care guvernează cauza de față, având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 07.04.2014, instanța, în temeiul disp. art. 66 alin.2 din Legea nr. 71/2011, reține ca incidente în cauză dispozițiile noului Cod Civil.

Tot față de data formulării prezentei cereri, precum și . data de 15.02.2013 a Noului Cod de Procedură Civilă, instanța reține că prezentul litigiu va fi guvernat de codul de procedură civilă de la data intentării acțiunii, respectiv C. proc. civ. din 2010, așa cum rezultă din dispozițiile art. 3 alin. 1 din legea 76/2012 care prevăd că dispozițiile noului cod se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după . acestuia.

In fapt, se reține că prin sentința civilă nr.7543/05.07.2013, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2012, s-a desfăcut căsătoria încheiată între părți la data de 18.05.2003 și înregistrată în Registrul de Stare Civilă al Primăriei . sub nr.5/18.05.2003.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3524/07.08.2003 (f.74 v1), părțile litigante au dobândit în timpul căsătoriei apartamentul nr.86, confort III, situat în București, ., ., parter, sector 4, cu drept de uzufruct viager în beneficiul numitei C. I., iar prin contractul de la f.75 v1 părțile au dobândit dreptul de proprietate, cu toate atributele sale, prin renunțarea de către numita C. I. la dreptul de uzufruct viager constituit prin contractul de vânzare-cumpărare menționat(f.66 v1).

Instanța constată faptul că imobilul constituie un bun comun al soților, în condițiile în care nu se rețin susținerile reclamantului, potrivit cărora bunul ar fi fost dobândit cu o sumă de bani oferită de către mama reclamantului, cu motivarea că din răspunsul la întrebarea nr.1 din interogatoriul pârâtei (de la f.95), coroborat cu declarațiile martorilor C. A. M. și Cioruta C. (f.98 v1 și 50 v2), precum și cu înscrisul de la f.75 v1, instanța reține faptul că reclamantul nu a probat fără echivoc proveniența sumelor de bani cu care s-a cumpărat imobilul, astfel că în cauză operează prezumția legală de comunitate a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, statuată de art.339 C. civ.

Din raportul de expertiză imobiliară de la f.103-114 v2, se reține că valoarea apartamentului în discuție este de 73.859 lei, echivalentul sumei de 16.720 euro.

Din înscrisurile de la f.194-196 v1, instanța reține faptul că părțile au dobândit la data de 11.10.2007, deci în timpul căsătoriei, un autoturism, a cărui valoare este de 6.900 lei, echivalentul a 1.550 euro, așa cum rezultă din raportul de expertiză auto de la f.131-135 v2.

Se mai constată din susținerile ambelor părți, coroborate cu raportul de expertiză mobiliară de la f.74-79 v2, faptul că părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri mobile: mașina de spălat, frigider marca Arctic, calculator, birou calculator, aragaz, canapea, dulap 2 uși, dormitor, dulapuri suprapozabile bucătărie, valoarea totală a acestor bunuri fiind de 4.138 lei, echivalentul sumei de 923,84 euro.

Instanța reține faptul că și bunurile mobile menționate, inclusiv autoturismul, constituie bunuri comune ale părților, fiind incidentă prezumția legală reglementată, de art.339 C. civ., în condițiile în care au fost dobândite în timpul căsătoriei.

Din raportul de expertiză contabilă de la f.188-202 și suplimentul la acest raport (f.228-233 v2) coroborat cu înscrisurile de la f.76-80, 119-180 v1, instanța reține faptul că părțile litigante au contractat în timpul căsătoriei următoarele credite bancare:

- contract de credit încheiat cu Provident, în valoare de 2.500 lei, ratele, în valoare totală de 3.300 lei, fiind achitate integral de către pârâtă în timpul căsătoriei;

- contract de credit încheiat cu BCR, în valoare de 61.500 lei, ratele în valoare totală de 30.555,44 lei fiind achitate de către pârâtă în timpul căsătoriei;

- contract de credit încheiat cu Banca Transilvania, în valoare de 7.944 lei, ratele în valoare totală de 762 lei fiind achitate de către pârâtă în timpul căsătoriei;

Instanța reține faptul că, deși din probatoriul administra în cauză, rezultă faptul că sumele ratele menționate au fost achitate numai pe numele pârâtei, aceasta nu înseamnă că sumele respective au provenit exclusiv din veniturile acesteia, în condițiile în care aceasta nu a propus nici o probă din care să rezulte acest aspect, cu excepția perioadei în care reclamantul a executat pedeapsa privativă de libertate între anii 2011 și 2012. Astfel, instanța va reține faptul că ratele de credit au fost achitate de către pârâtă, însă din sumele de bani reprezentând venitul familiei întemeiate cu reclamantul, astfel că instanța reține faptul că sumele achitate în contul ratelor bancare reprezintă un bun comun al soților.

Ținând cont de declarațiile martorilor C. A. M. și Cioruta C. (f.98 v1 și 50 v2) coroborate cu înscrisurile de la f.116-118 v1 și 205-212 v1, instanța reține faptul că în timp ce reclamantul a avut în timpul căsătoriei un salariu cuprins între cca. 400 și 1000 lei, pârâta a realizat un venit salarial mai mare, între aprox. 1000 și 1500 lei.

Se mai reține faptul că în perioada 2011-2012 reclamantul a executat pedeapsa închisorii, astfel că toate cheltuielile familiei întemeiate cu pârâta, inclusiv ratele bancare, au fost achitate de către aceasta.

În aceste condiții, se reține că reclamantul a avut o contribuție de 40%, iar pârâta a avut o contribuție de 60% la dobândirea bunurilor comune, fiind înlăturată în cauză prezumția legală iuris tantum reglementată de disp. art.357 alin.2 teza a II-a C. civ., potrivit căreia „Până la proba contrară, se prezumă că soții au avut o contribuție egală.”

În conformitate cu disp. art. 339 C. civ.," Bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților.", iar potrivit art.343 alin.1 din C. Civ., „Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită.”

Așadar, întrucât calitatea de bun comun nu trebuie dovedită, orice bun aflat în patrimoniul soților este considerat, până la proba contrară, comun. Regimul comunității de bunuri este imperativ, așa încât bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune, unica derogare fiind bunurile proprii enumerate limitativ în art. 340 C. civ..

În cazul de față, instanța a reținut ca fiind bunuri comune toate bunurile care fac obiectul prezentei cauze.

În conf. cu disp. art.669 C.civ, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, astfel că urmează a dispune ieșirea din indiviziune a pârâților-reclamanți, conform cotelor mai sus reținute, asupra bunului comun.

La ieșirea din indiviziune asupra bunului comun instanța a avut în vedere, în conf. cu prev. art. 988 C.p.c., ca fiecare dintre părți să primească bunuri imobile în natură, faptul că pârâții-reclamanți locuiesc împreună cu fiul lor minor în apartament, acesta fiind singurul imobil deținut de către soți.

In consecința, instanța, având în vedere și solicitarea ambelor părți, va dispune atribuirea către reclamant a următoarelor bunuri, in valoare totală de 77.997 lei, echivalentul sumei de 17.643,84 euro:

- apartamentul nr.86, confort III, situat în București, ., . 4, în valoare de 73.859 lei, echivalentul sumei de 16.720 euro;

- următoarele bunuri mobile: mașina de spălat, frigider marca Arctic, calculator, birou calculator, aragaz, canapea, dulap 2 uși, dormitor, dulapuri suprapozabile bucătărie, valoarea totală a acestor bunuri fiind de 4.138 lei, echivalentul sumei de 923,84 euro;

Urmează a atribui pârâtei autoturismul marca Renault Clio cu nr. de înmatriculare_, a cărui valoare este de 6.900 lei, echivalentul a 1.550 euro.

În baza art. 673 indice 5 al. 5 C.p.c pentru egalizarea valorică a loturilor urmează a obliga reclamantul la plata către pârâtă a unei sulte în valoare de 44.038,2 lei, echivalentul sumei de 9.412 euro, în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În conformitate cu prevederile art. 351 C. civ., „Soții răspund cu bunurile comune pentru:

a) obligațiile născute în legătură cu conservarea, administrarea sau dobândirea bunurilor comune;

b) obligațiile pe care le-au contractat împreună;

c) obligațiile asumate de oricare dintre soți pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei;

d) repararea prejudiciului cauzat prin însușirea, de către unul dintre soți, a bunurilor aparținând unui terț, în măsura în care, prin aceasta, au sporit bunurile comune ale soților.”.

În cazul de față, reclamantul a fost semnatar al contractului de împrumut nr.41/9 din data de 17.03.2009, încheiat cu Banca Transilvania, așadar în timpul căsătoriei celor doi foști soți, având o valoare inițială de 7.944 lei. Ca atare, acest împrumut urmează a fi considerat, având în vedere prevederile legale mai sus menționate, o datorie comună a foștilor soți, câtă vreme a fost încheiat în timpul căsătoriei, fiind indiferentă destinația pe care părțile au înțeles să o dea banilor. Mai mult, din declarația martorilor C. A. M. și Cioruta C. (f.98 v1 și 50 v2), rezultă că sumele împrumutate au fost întrebuințate de către foștii soți pentru efectuarea unor cheltuieli ale căsătoriei.

Din valoarea creditului a fost rambursată în timpul căsătoriei suma de 762 lei (conform raportului de expertiză contabilă de la f.188-202 v2), sumă care, conform cotelor de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune stabilite prin prezenta sentință și probatoriului administrat în cauză, concretizat în extrase de cont, chitanțe fiscale și declarațiile martorilor audiați în cauză, se reține că suma rambursată a fost suportată în cotă de 40% reclamantul și de 60% pârâta.

Instanța, pentru egalizarea contribuției celor doi soți la plata ratelor de credit, va stabili că restul rămas de plată din acest credit bancar va cădea în sarcina reclamantului, urmând ca pârâta să achite reclamantului o cotă de 60% din restul rămas de plată.

De asemenea, pârâta a fost semnatară a contractului de credit nr._/10.03.2008 încheiat cu BCR SA, așadar în timpul căsătoriei celor doi foști soți, având o valoare inițială de 61.500 lei. Ca atare, acest împrumut urmează a fi considerat, având în vedere prevederile legale mai sus menționate, o datorie comună a foștilor soți, câtă vreme a fost încheiat în timpul căsătoriei, fiind indiferentă destinația pe care părțile au înțeles să o dea banilor. Mai mult, din declarația martorilor C. A. M. și Cioruta C. (f.98 v1 și 50 v2), rezultă că sumele împrumutate au fost întrebuințate de către foștii soți pentru efectuarea unor cheltuieli ale căsătoriei.

Din valoarea creditului a fost rambursată în timpul căsătoriei suma de 30.555,44 lei (conform raportului de expertiză contabilă de la f.188-202 v2 și suplimentului la acest raport –f.228-233), sumă care, conform cotelor de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune stabilite prin prezenta sentință și probatoriului administrat în cauză, concretizat în extrase de cont, chitanțe fiscale și declarațiile martorilor audiați în cauză, se reține că suma rambursată a fost suportată în cotă de 40%, reclamantul, și de 60%, pârâta.

Instanța, pentru egalizarea contribuției celor doi soți la plata ratelor de credit, va stabili că restul rămas de plată din acest credit bancar va cădea în sarcina pârâtei, urmând ca reclamantul să achite pârâtei o cotă de 40% din restul rămas de plată.

Se mai reține că pârâta a fost semnatară a contractului de credit bancar nr._/28.01.2011 încheiat cu Provident, așadar în timpul căsătoriei celor doi foști soți, având o valoare inițială de 2500 lei. Ca atare, acest împrumut urmează a fi considerat, având în vedere prevederile legale mai sus menționate, o datorie comună a foștilor soți, câtă vreme a fost încheiat în timpul căsătoriei, fiind indiferentă destinația pe care părțile au înțeles să o dea banilor. Mai mult, din declarația martorilor C. A. M. și Cioruta C. (f.98 v1 și 50 v2), rezultă că sumele împrumutate au fost întrebuințate de către foștii soți pentru efectuarea unor cheltuieli ale căsătoriei.

Se reține că menționatul credit a fost rambursat integral în timpul căsătoriei, respectiv suma de 3.300,71 lei (conform raportului de expertiză contabilă de la f.188-202 v2), sumă care, conform cotelor de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune stabilite prin prezenta sentință și probatoriului administrat în cauză, concretizat în extrase de cont, chitanțe fiscale și declarațiile martorilor audiați în cauză, se reține că suma rambursată a fost suportată în cotă de 40%, reclamantul și de 60%, pârâta.

Întrucât creditul menționat a fost rambursat integral de către părțile litigante anterior formulării cererii de chemare în judecată, instanța nu va mai dispune cu privire la partajarea ratelor de credit viitoare.

In consecința instanța va admite, în parte, atât cerere de chemare în judecată, cât și cererea reconvențională și va sista starea de devălmășie asupra bunurilor comune, reclamantul având o cotă de contribuție de 40%, iar pârâta, o cotă de contribuție de 60% și, pe cale de consecință, va dispune va dispune atribuirea către reclamant a următoarelor bunuri, in valoare totala de 77.997 lei, echivalentul sumei de 17.643,84 euro:

- apartamentul nr.86, confort III, situat în București, ., ., parter, sector 4, în valoare de 73.859 lei, echivalentul sumei de 16.720 euro;

Urmează a atribui pârâtei autoturismul marca Renault Clio cu nr. de înmatriculare_, a cărui valoare este de 6.900 lei, echivalentul a 1.550 euro.

Se va constata că, contractul de împrumut nr.41/9 din data de 17.03.2009, încheiat cu Banca Transilvania, în timpul căsătoriei celor doi foști soți, având o valoare inițială de 7.944 lei, constituie o datorie comună a părților, și se va reține că suma rambursată din credit a fost suportată în cotă de 40%, reclamantul, și de 60%, pârâta.

Se va reține că, contractul de credit nr._/10.03.2008 încheiat cu BCR SA, în timpul căsătoriei celor doi foști soți, având o valoare inițială de 61.500 lei, constituie o datorie comună a părților, și se va reține că suma rambursată din credit a fost suportată în cotă de 40%, reclamantul, și de 60%, pârâta.

Se va reține că, contractul de credit bancar nr._/28.01.2011 încheiat cu Provident, în timpul căsătoriei celor doi foști soți, având o valoare inițială de 2500 lei, constituie o datorie comună a părților, și se va reține că suma rambursată din credit a fost suportată în cotă de 40%, reclamantul și de 60%, pârâta.

Întrucât creditul menționat a fost rambursat integral de către părțile litigant anterior formulării cererii de chemare în judecată, instanța nu va mai dispune cu privire la partajarea ratelor de credit viitoare.

Cu privire la cererea pârâtei de instituire a unei ipoteci legale în favoarea pârâtei pentru valoare sultei, instanța reține faptul că, potrivit disp. art. art. 2.386 pct. 5 C. civ., „În afara altor cazuri prevăzute de lege, beneficiază de ipotecă legală: …

5. coproprietarii, pentru plata sultelor sau a prețului datorat de coproprietarul adjudecatar al imobilului ori pentru garantarea creanței rezultând din evicțiune, asupra imobilelor ce au revenit coproprietarului ținut de o atare obligație;”

Având în vedere dispoziția legală menționată, precum și faptul că reclamantului urmează să i se atribuie imobilul care face obiectul procesului, cu plata unei sulte în favoare pârâtei, în valoare de 44.038,2 lei, echivalentul sumei de 9.412 euro, instanța va admite acest capăt de cerere din cererea reconvențională și va dispune, în vederea garantării sultei cuvenite pârâtei, instituirea unei ipoteci legale în beneficiul pârâtei asupra apartamentului nr.86, confort III, situat în București, ., . 4, în valoare de 73.859 lei, echivalentul sumei de 16.720 euro, imobil care va fi atribuit reclamantului.

Relativ la cererea pârâtei de instituirea unui drept de retenție asupra cotei de 70% din bun în favoarea pârâtei până la achitarea integrală a sultei, instanța reține faptul că, potrivit art.365 din C. civ., „La încetarea regimului separației de bunuri, fiecare dintre soți are un drept de retenție asupra bunurilor celuilalt până la acoperirea integrală a datoriilor pe care le au unul față de celălalt.”, iar conform art.2495 din C. civ., „Cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să îl rețină cât timp creditorul nu își execută obligația sa izvorâtă din același raport de drept sau, după caz, atât timp cât creditorul nu îl despăgubește pentru cheltuielile necesare și utile pe care le-a făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat. Prin lege se pot stabili și alte situații în care o persoană poate exercita un drept de retenție.”

În raport de norma legală precizată și având în vedere faptul că din susținerile pârâtei, necontestate de către reclamant și coroborate cu înscrisul de la f.68 v1, rezultă faptul că în imobilul în discuție locuiește pârâta, împreună cu fiica acesteia, și că reclamantului urmează să i se atribuie imobilul care face obiectul procesului, cu plata unei sulte în favoare pârâtei, în valoare de 44.038,2 lei, echivalentul sumei de 9.412 euro, instanța va admite acest capăt de cerere din cererea reconvențională și va dispune, în vederea garantării sultei cuvenite pârâtei, instituirea unui drept de retenție în beneficiul pârâtei asupra apartamentului nr.86, confort III, situat în București, ., ., parter, sector 4, în valoare de 73.859 lei, echivalentul sumei de 16.720 euro, imobil care va fi atribuit reclamantului.

În baza art. 453 alin.1 C.p.c, constatând că soluția din cauză profită ambelor părți, instanța va compensa cheltuielile de judecată suportate de către părți în cauză și va constata că pârâta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite, în parte, atât cererea formulata de reclamantul R. D., cu domiciliul procesual ales în B., ., jud. I., în contradictoriu cu pârâta D. (F. R.) C., cu domiciliul în București, ., ., parter, ., cât și cererea reconvențională formulată de către pârâtă împotriva reclamantului.

Dispune sistarea stării de devălmășie asupra bunurilor comune, reclamantul având o cotă de contribuție de 40%, iar pârâta, o cotă de contribuție de 60%.

Dispune atribuirea către reclamant a următoarelor bunuri, in valoare totala de 77.997 lei, echivalentul sumei de 17.643,84 euro:

- apartamentul nr.86, confort III, situat în București, ., ., parter, sector 4, în valoare de 73.859 lei, echivalentul sumei de 16.720 euro;

Atribuie pârâtei autoturismul marca Renault Clio cu nr. de înmatriculare_, a cărui valoare este de 6.900 lei, echivalentul a 1.550 euro.

Pentru egalizarea valorică a loturilor, obligă reclamantul la plata către pârâtă a unei sulte în valoare de 44.038,2 lei, echivalentul sumei de 9.412 euro, în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Constată că, contractul de împrumut nr.41/9 din data de 17.03.2009, încheiat cu Banca Transilvania, în timpul căsătoriei celor doi foști soți, având o valoare inițială de 7.944 lei, constituie o datorie comună a părților, și se reține că suma rambursată din credit a fost suportată în cotă de 40%, reclamantul și de 60%, pârâta.

Instanța, pentru egalizarea contribuției celor doi soți la plata ratelor de credit, stabilește că restul rămas de plată din acest credit bancar va cădea în sarcina reclamantului, urmând ca pârâta să achite reclamantului o cotă de 60% din restul rămas de plată.

Constată că, contractul de credit nr._/10.03.2008 încheiat cu BCR SA, în timpul căsătoriei celor doi foști soți, având o valoare inițială de 61.500 lei, constituie o datorie comună a părților, și reține că suma rambursată din credit a fost suportată în cotă de 40%, reclamantul, și de 60%, pârâta.

Instanța, pentru egalizarea contribuției celor doi soți la plata ratelor de credit, stabilește că restul rămas de plată din acest credit bancar va cădea în sarcina pârâtei, urmând ca reclamantul să achite pârâtei o cotă de 40% din restul rămas de plată.

Constată că, contractul de credit bancar nr._/28.01.2011 încheiat cu Provident, în timpul căsătoriei celor doi foști soți, având o valoare inițială de 2500 lei, constituie o datorie comună a părților, și reține că suma rambursată din credit a fost suportată în cotă de 40%, reclamantul și de 60%, pârâta.

Întrucât creditul menționat a fost rambursat integral de către părțile litigante anterior formulării cererii de chemare în judecată, instanța nu dispune cu privire la partajarea ratelor de credit viitoare.

Dispune, în vederea garantării sultei cuvenite pârâtei, instituirea unei ipoteci legale în beneficiul pârâtei asupra apartamentului nr.86, confort III, situat în București, ., ., parter, sector 4, în valoare de 73.859 lei, echivalentul sumei de 16.720 euro, imobil atribuit reclamantului.

Dispune, în vederea garantării sultei cuvenite pârâtei, instituirea unui drept de retenție în beneficiul pârâtei asupra apartamentului nr.86, confort III, situat în București, ., ., parter, sector 4, în valoare de 73.859 lei, echivalentul sumei de 16.720 euro, imobil atribuit reclamantului.

Compensează cheltuielile de judecată suportate de către părți în cauză și constată că pârâta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat pe cale separată.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 4 București.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 21.12.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

C. C. U. Florența B.

Red. Jud. C.C.U / Tehnored. C.C.U si F.B/ 4 ex.

← Exercitarea autorităţii părinteşti. Încheierea nr. 02/2015....		Ordin de protecţie. Sentința nr. 2025/2016. Judecătoria... →

Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI