Validare poprire. Sentința nr. 1409/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1409/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 05-02-2016 în dosarul nr. 1409/2016

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 1409

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.02.2016

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: A. C.

GREFIER: V. R. I.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe creditoarea . REPREZENTANT K. ROMÂNIA SRL în contradictoriu cu debitorul A. S. V., și terțul poprit . având ca obiect „validare poprire”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare nu este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa de procedură cu creditorul, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.12.2015 creditoarea .> a solicitat, în contradictoriu cu debitorul A. S. V. și terțul poprit ., validarea popririi înființate în cadrul dosarului de executare nr. 933/2015 al B. „C., T. și I.”, precum și amendarea terțului poprit.

În motivarea cererii a arătat, în esență, că terțul poprit a refuzat să se conformeze dispoziției de înființare a popririi până la concurența sumei de 3324,67 lei reprezentând debit principal și accesorii la care se adaugă cheltuielile de executare silită.

În drept, a invocat dispozițiile art. 789, 799, art. 792 Cod Procedură Civilă.

În dovedirea cererii a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 conform dispozițiilor art. 27 din O.U.G.80/2013.

Terțul poprit a formulat întâmpinare prin care a arătat că la data de 16.10.2015, când s-a dispus înființarea popririi, debitorul nu mai era angajatul societății, contractul de muncă încetând în luna februarie 2015, precizând că nu a existat rea-credință din partea terțului poprit.

În dovedirea susținerilor a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă, „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.

Astfel, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale absolute - invocată din oficiu.

Instanța reține că potrivit art. 651 alin. (1) Cod Procedură Civilă „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.(…)” iar potrivit dispozițiilor art. 790 alin. (1) Cod Procedură Civilă validarea popririi se dispune de către instanța de executare.

Având în vedere cele expuse, în baza art. 24 Cod procedură civilă (care prevede că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .), instanța reține că, în prezenta cauză executarea silită a început după . Legii nr. 138/2014, sunt aplicabile prevederile Codului de Procedură Civilă invocate mai sus, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 138/2014.

Or, în speță, instanța reține că domiciliul debitorului S. V. A. se afla, la data sesizării organului de executare, în București, ., ., . motiv pentru care, în temeiul art. 130 alin. 2 raportat la art. 129 alin. 2 pct. 3 Cod Procedură Civilă, va admite excepția necompetenței Judecătoriei Sectorului 4 București și va declina cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, invocată de instanță din oficiu.

Declină competența de soluționare a cererii formulată de creditorul K. S.A., cu sediul în București, .. 1, .-11, sector 4, în contradictoriu cu debitorul S. V. A., cu domiciliul în București, ., ., . poprit S.C. M. P. S.R.L., cu sediul în Dragoslavele, județ Argeș, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 05.02.2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. C. V. R. I.

Red. AC/Tehnored. VRI

5ex/2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 1409/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI