Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8792/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8792/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 8792/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI - SECTIA A II –A CIVILA

.....

Sentinta civila nr. 8792/2015

Ședința din Camera de Consiliu din data de 02 Decembrie 2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE - I. U.

GREFIER - A. S.

Pe rol se afla solutionarea cauzei civile privind pe reclamanta E. E. MUNTENIA SA și pe pârâtul V. G., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu au lipsit partile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de sedinta care invedereaza instantei lipsa partilor la acest termen de judecata.

Instanta, in temeiul art. 255 N.c.p.c. rap. la art. 258 N.c.p.c., incuviinteaza pentru reclamanta proba cu inscrisuri, apreciind ca este admisibila potrivit legii si duce la solutionarea cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si o retine spre solutionare.

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de fața, constată următoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 11.08.2015 sub nr. _ reclamanta E. E. MUNTENIA SA a chemat in judecata pe pârâtul V. G., solicitand instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa fie obligat la plata sumei de 4775.94 lei, reprezentand contravaloarea facturilor emise, precum si la plata sumei de 2913.23 lei, reprezentand penalitati de intarziere, calculate in conformitate cu prevederile art. 11 alin.2 lit.a din contractul cadru de furnizare a energiei electrice, aprobat prin decizia ANRE nr.57/1999. Totodata, a solicitat sa fie obligat paratul la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca intre E. E. Muntenia SA si parat s-au derulat raporturi contractuale, in baza carora a livrat energie electrica catre parat iar corelativ s-a nascut obligatia de plata a acestuia pentru serviciile de care a beneficiat, confor, facturilor emise.

A mentionat faptul ca intre parti opereaza conditiile standard ale unui contract de adeziune, contract aprobat prin decizia ANRE nr.57/1999 si aplicabil la nivel national.

In ceea ce priveste suportarea de catre consumator a cheltuielilor furnizorului/operatorului de retea pentru deconectarea si reconectarea la retea, mentioneaza ca aceasta este reglementata de art. 200 alin.5 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin HG nr.1007/2004.

A mai aratat ca in dovedirea recunoasterii si insusirii derularii contractului dintre debitor si E. E. Muntenia SA, sta si faptul ca acesta a efectuat o . plati catre societatea creditoare, astfel cum reiese din situatia financiara a acestuia.

A precizat ca s-a incercat solutionarea litigiului pe cale amiabila, prin notificari si apeluri telefonice adresate debitorului, insa demersurile au ramas fara rezultat.

In drept, cererea a fost intemeiata pe disp. art.150 alin.1 si 2, art.223 alin.3, art. 277, art. 453, art.628 alin.2, art. 1025- 1032 N.c.p.c., art. 1270, art.1516, art.1535 N.c.c., art.969 si urm., art.1073 din vechiul C.c., art. 120 alin.7 C.pr. fisc., art.155 alin.28 C. fisc., art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice; decizia ANRE nr.57/1999; Ordinul nr.5/21.02.2003 privind modificarea contractelor cadru de furnizare a energiei electrice; vechea lege a energiei electrice nr.13/2007; legea nr.123/2012.

In temeiul art. 223 alin.3 C.p.c., reclamanta a solicitat judecarea cauzei in lipsa.

In sustinerea cererii au fost atasate la dosar, in copii certificate, urmatoarele inscrisuri: facturile restante; situatia centralizata a soldului.

Actiune legal timbrata.

Paratul nu a formulat intampinare si nu a solicitat administrarea de probe in aparare.

La termenul din data de 02.12.2015 instanta a incuviintat pentru reclamanta proba cu inscrisuri, in temeiul art. 255 N.c.p.c. rap. la art. 258 N.c.p.c.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:

Între cele două părți s-au desfășurat relații comerciale ce au constat în furnizarea de către reclamantă a energiei electrice către pârât, conform susținerilor acesteia.

În acest sens, reclamanta a emis mai multe facturi în contul pârâtului. Ori, în ceea ce privește lipsa contractului de prestări servicii sau imposibilitatea prezentării lui, justificată de reclamantă prin inundarea arhivei în perioada anilor 2006-2007, instanța consideră că nu are acoperire in fapt și drept iar perioada mare de timp permitea reclamantei sa își refacă arhiva, eventual să încheie noi contracte cu beneficiarii, cu atât mai mult cu cât debitul solicitat cuprinde si penalizări. De asemenea, factura atașată la dosar nu este însoțită de dovada acceptării acesteia la plată.

În plus, din factura depusa la dosar rezultă că facturarea s-a făcut doar pentru o zi – debitul aferent fiind de 7.791,22 lei, fără a specifica dacă debitul mentionat aici cuprinde și penalizări, situație ce creează o neconcordanță între factură si actiunea reclamantei.

Ori, având în vedere faptul că reclamanta, prin probele administrate nu a făcut dovada pretențiilor sale, conform art. 249 Ncpc. sarcina probei revenindu-i, instanța, văzând și disp. art. 1026 și urm. NCpc., urmează să respingă cererea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge cererea formulată de reclamanta E. E. MUNTENIA SA, J40/_/2008, CUI_, cu sediul in Bucuresti, sector 2, ..10A, cladirea C3, . cu pârâtul V. G., domiciliat in Bucuresti, sector 5, ., ., ca neîntemeiată.

Cu apel care se depune la Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publica de la 02 Decembrie 2015.

P., GREFIER,

Red I.U./Th.red.A.S., I.U./4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8792/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI