Contestaţie la executare. Sentința nr. 8691/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8691/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 8691/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
București, Sector 4, Splaiul Independenței nr. 5
SECȚIA CIVILĂ
Dosarul nr. _
SENTINȚA CIVILĂ nr. 8691
Ședința publică din: 26.11.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A.-M. P.
Grefier: A.-L. O.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorul I. F. D. în contradictoriu cu intimatul G. H. LTD.
La primul apel nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile. În temeiul art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, instanța a dispus lăsarea dosarului la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei și al doilea apel nominal al părților făcute în ședință publică, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
În temeiul art. 394 C.pr.civ., instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționarea excepției necompetenței teritoriale invocate din oficiu.
După ce a deliberat în secret, conform art. 395 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:
I. PROCEDURA
A. Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.08.2015, sub nr._, contestatorul I. F. D. a formulat contestație la executare împotriva executării efectuate de B. T. F. și M. C. în dosarul de executare nr. 447/2014.
B. Apărări
La data de 23.11.2015, intimatul a formulat întâmpinare(f. 96), prin care a invocat pe cale de excepție insuficienta timbrare și tardivitatea formulării contestației la executare, iar pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată.
II. ASUPRA EXCEPȚIEI NECOMPETENȚEI TERITORIALE A JUDECĂTORIEI SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
Cu respectarea dispozițiilor art. 245 - 248 C.pr.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București care, în caz de admitere, ar face de prisos cercetarea în fond a pricinii de către prezenta instanță.
A. Reglementări incidente
Articolul 3 din Legea nr. 76/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă statuează că dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ..
De asemenea, potrivit art. 24 (Legea aplicabilă proceselor noi) din Codul de procedură civilă, dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ..
Articolul 25 (Legea aplicabilă proceselor în curs) C.pr.civ. stabilește că procesele în curs, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.
Potrivit art. 663 (Cererea de executare silită) C.pr.civ., executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Potrivit art. 713 din Codul de procedură civilă, în forma în vigoare la data sesizării executorului judecătoresc, contestația la executare se introduce la instanța de executare.
Instanța de executare a fost definită de art. 650 C.pr.civ., potrivit cu care instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16.07.2014 a fost publicată Decizia Curții Constituționale a României nr. 348/2014, prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 650 alin. 1 C.pr.civ.
Potrivit art. 147 din Constituția României, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Având în vedere că, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept și că până la data sesizării executorului judecătoresc (08.08.2014 – f. 64) nu a fost reglementată expres instituția competenței instanței de executare, la data de 16.10.2014 erau aplicabile art. 5 C.pr.civ., coroborate cu dispozițiile art. 107 alin. 1 C.pr.civ.
Astfel, potrivit prevederilor Capitolului II din Codul de procedură civilă, Principiile fundamentale ale procesului civil, art. 5 (Îndatoriri privind primirea și soluționarea cererilor) C.pr.civ. are următorul enunț: Judecătorii au îndatorirea să primească și să soluționeze orice cerere de competența instanțelor judecătorești, potrivit legii. Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă. În cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității. Este interzis judecătorului să stabilească dispoziții general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunță în cauzele ce îi sunt supuse judecății.
Întrucât la 16.10.2014, în contextul celor de mai sus, legea nu prevedea în mod expres care este instanța de executare competentă, deveniseră aplicabile, în temeiul art. 5 C.pr.civ. mai sus citat, art. 107 (Competența teritorială, Regula generală) alin. 1 C.pr.civ., potrivit cu care cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
B. Soluția instanței
Raportând dreptul incident la circumstanțele speței,
reținând că obiectul cauzei cu care instanța a fost sesizată este contestație la executare,
având în vedere prevederile art. 713 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care, contestația se introduce la instanța de executare,
cu luarea în considerare a faptului că executorul judecătoresc a fost sesizat la 08.08.2014 (f. 64), dată la care nu fusese publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 138/2014 prin care Codul de procedură civilă a fost modificat inclusiv în privința art. 650 C.pr.civ. prin care s-a stabilit că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului,
reținând, de asemenea, că domiciliul contestatorului este în Sectorul 4 al Municipiului București,
față de raționamentul sus menționat, utilizat pentru identificarea instanței de executare între momentul publicării deciziei Curții Constituționale și cel al modificării Codului de procedură civilă în mod expres prin Legea nr. 138/2014, publicată în Monitorul Oficial la 16.10.2014, care conduce la concluzia că Judecătoria Sectorului 4 București era instanță de executare la data sesizării executorului judecătoresc, ca instanță în circumscripția căreia se află domiciliul debitorului,
în temeiulart. 132 C.pr.civ., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale exclusive, excepție de procedură, absolută (art. 129, 246 C.pr.civ.), dilatorie, invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a prezentei cauze, în favoarea JUDECĂTORIEI SECTORULUI 4 BUCUREȘTI.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE:
1. Admite excepția necompetenței teritoriale, excepție invocată de intimat.
2. Declină competența de soluționare a prezentei cauze, având ca obiectcontestație la executare, privind pe contestatorulI. F. D., cu domiciliul în București, Sector 4, Șoseaua Olteniței nr. 250, ., . și pe intimatulG. H. LTD, cu sediul în București, la mandatar ., Sector 2, .. 21, . favoarea JUDECĂTORIEI SECTORULUI 4 BUCUREȘTI.
3. Fără cale de atac, conform art. 132 alin. 3 C.pr.civ.
4. Prezenta hotărâre se va comunica părților, în copie, în temeiul art. 427 C.pr.civ.
5. Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.11.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
A.-M. P.A.-L. O.
Redactat: A.-M. PUIUData: 29.12.2015Număr de exemplare printate: 2
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
- SECTIA a II-a CIVILĂ-
București, Splaiul Independenței, nr. 5, sector 4.
DOSAR NR._
DATA: .
C Ă T R E
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
Vă facem cunoscut că prin Sentința civilă nr. 8691 din data de 26.11.2015 a Judecătoriei Sectorului 5 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze, având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorul I. F. D. și pe intimatul G. H. LTD, în favoarea dumneavoastră, sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând ...... file, compus din 1 volum.
PREȘEDINTE GREFIER
A.-M. P. C. S.
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
- SECTIA a II-a CIVILĂ-
București, Splaiul Independenței, nr. 5, sector 4.
DOSAR NR._
DATA: .
C Ă T R E
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
Vă facem cunoscut că prin Sentința civilă nr. 8691 din data de 26.11.2015 a Judecătoriei Sectorului 5 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze, având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorul I. F. D. și pe intimatul G. H. LTD, în favoarea dumneavoastră, sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând ...... file, compus din 1 volum.
PREȘEDINTE GREFIER
A.-M. P. C. S.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7128/2015. Judecătoria... | Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr.... → |
|---|








