Pensie întreţinere. Sentința nr. 3284/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3284/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 3284/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3284

Ședința publică din data de 30.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – V. E. S.

GREFIER – V. L. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile – minori și familie privind reclamanții L. A. și L. B. A. și pe pârâtul L. D., având ca obiect pensie întreținere.

La apelul nominal făcut în ședință publică pe lista de amânări fără discuții au răspuns reclamanții, prin apărător ales, cu împuternicire avocațială la dosar, și pârâtul, personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea, la data de 28.04.2015, a unor relații de către Administrația Finanțelor Publice a sectorului 5, prin intermediul poștei electronice, după care:

Reclamanții, prin apărător ales, arată instanței că s-a depus la doar un răspuns la adresa emisă către Administrația Finanțelor Publice a sectorului 5.

Instanța, față de răspunsul de la dosar, arată că s-au solicitat veniturile Biroului de Mediator, care are sediul în sectorul 3, iar nu veniturile unei persoane fizice.

Pârâtul, personal, arată că dorește să depună la dosar un înscris, într-un singur exemplar, din care rezultă că nu are o proprietate personală și că locuiește la adresa indicată, precum și înscrisuri privind veniturile.

Instanța dispune lăsarea cauzei la ordine pentru ca pârâtul să xerocopieze înscrisurile depuse, în vederea comunicării către partea adversă.

La apelul nominal făcut în ședință publică la ordine au răspuns reclamanții, prin apărător ales, cu împuternicire avocațială la dosar, și pârâtul, personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Pârâtul, personal, depune la dosar înscrisuri, pe care le-a comunicat și părții adverse, după xerocopiere.

Apărătorul ales al reclamanților arată că a studiat înscrisurile și a constatat că nu sunt venituri suplimentare față de cele arătate în adeverința de salariu, astfel că solicită ca stabilirea pensiei de întreținere să se facă raportat la acestea.

Instanța, față de înscrisurile depuse de pârât, constată că nu se mai impune revenirea cu o adresă către Administrația Finanțelor Publice.

Nemaifiind cereri de soluționat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra cererilor conexe.

Apărătorul ales al reclamanților solicită instanței să admită cererea așa cum a fost formulată. În ceea ce o privește pe reclamanta L. A., solicită obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere de la data introducerii cererii până în luna ianuarie 2015, dată la care aceasta s-a angajat. În ceea ce îl privește pe reclamantul L. B. A., solicită obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere de la data introducerii cererii până la finalizarea studiilor. Raportat la art. 530 alin. 2 Cod Civil, solicită prestație în bani, cotă procentuală în raport de veniturile pârâtului. Totodată, solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum au fost dovedite, depunând chitanțe.

Pârâtul, personal, arată că nu este de acord cu cererea, întrucât nu are cum să facă față acestor cheltuieli. Arată că plătește pensie alimentară fiicei sale în vârstă de opt ani, iar după divorț a preluat creditul contract în timpul căsătoriei. Totodată, arată că nu are o locuință proprietate personală, astfel că a fost nevoit să închirieze un apartament.

Instanța rămâne în pronunțare asupra fondului cauzelor.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 13.11.2014, sub nr._, reclamanta L. A., în contradictoriu cu pârâtul L. D., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere, în favoarea reclamantei, în cuantum de 1/6 din veniturile realizate.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că este fiica pârâtului, iar conform sentinței civile nr. 1799/02.03.1995 pronunțată de Judecătoria Municipiului București, acesta a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea sa, pe toată perioada studiilor. Totodată, reclamanta arată că este studentă în anul I la Universitatea Regională de Artă Teatrală și Cinematografie „I.L. C.”.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 86 și 94 C.fam. și art. 225 C.pr.civ.

În dovedirea cererii sale, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat.

În data de 13.01.2015, pârâtul L. D. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii în totalitate.

În drept, pârâtul a invocat dispozițiile art. 205-206 C.pr.civ., Legea 288/2004, respectiv Hotărârea nr. 404/2006.

În susținerea întâmpinării, pârâtul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat.

În data de 06.02.2015, reclamanta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare.

Urmare a solicitării instanței, la dosarul cauzei s-a depus adeverința de venit a pârâtului L. D..

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 13.11.2014, sub nr._/302/2014, reclamantul L. B. A., în contradictoriu cu pârâtul L. D., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere, în favoarea reclamantului, în cuantum de 1/6 din veniturile realizate.

Prin încheierea de ședință din data de 13.03.2015, instanța a admis excepția conexității între cea care face obiectul dosarului cu nr._/302/2014 și cea care face obiectul dosarului cu nr._ al Judecătoriei Sectorului 5 București, dispunând totodată conexarea dosarului cu nr._/302/2014 la dosarul cu nr._ .

La termenul din data de 30.04.2015, instanța a rămas în pronunțare pe cererea de chemare în judecată.

Analizând ansamblul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.1799/02.03.1995 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, definitivă și irevocabilă, pârâtul din prezenta cauză a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 66.000 ROL lunar în favoarea reclamanților L. A. (născută la data de 25.01.1992) și L. B.-A., (născut la data de 21.03.1993) până la majoratul acestora.

În drept, instanța reține că potrivit art. 499 alin. 3 Cod civil, părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani. De asemenea, conform art. 534 Cod civil, are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale.

În speță, instanța constată că ambii reclamanți se află în continuarea studiilor, reclamanta L. A. fiind studentă în anul I master la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București, așa cum rezultă din adeverința aflată la fila 14 din dosar, iar reclamantul L. B.-A. este student în anul II la Universitatea Națională de Arte București – Facultatea de Arte Plastice, așa cum rezultă din adeverința aflată la fila 74 din dosar. În aceste condiiții, având în vedere că aceștia nu au venituri din muncă sau bunuri, în baza art. 499 alin. 3 și art. 534 Cod civil, instanța reține că sunt îndreptățiți să primească în continuare pensie de întreținere de la pârât, până la terminarea studiilor, indiferent de natura acestora –universitare sau postuniversitare, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

În ceea ce privește cuantumul pensiei de întreținere, instanța constată că potrivit art. 529 alin. 1 Cod civil, întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti (trebuie avut în vedere și art. 527 Cod civil, potrivit căruia poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace. La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se tine seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligații ale sale), iar conform art. 531 Cod civil, dacă se ivește vreo schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.

Totodată, potrivit art. 529 alin. 2 C.civ, când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii.

Astfel, instanța reține că reclamantul mai are în întreținere un copil minor, respectiv L. D.-M. (născută la data de 04.10.2006), în favoarea căreia trebuie să achite o pensie de întreținere în cuantum de 400 lei lunar, așa cum a fost stabilită prin Convenția încheiată în procedura divorțului cu copii minori autentificată sub nr.1025/17.10.2014 de SPN M. & C. (fila 38 din dosar).

În speță, având în vedere că venitul lunar net al pârâtului este de 3200 lei, instanța urmează să stabilească cuantumul pensiei de întreținere raportat la acest venit. Instanța nu poate avea în vedere rata lunară pe care pârâtul o are pe achitat în vederea restituirii creditelor bancare pentru o eventuală reducere a cuantumului pensiei de întreținere, acest fapt neputând afecta situația copiilor săi care au dreptul la o contribuție financiară și din partea tatălui său. Acesta din urmă are obligația de a avea în vedere la momentul încheierii unui act juridic faptul că trebuie să contribuie corespunzător la educarea și întreținerea copiilor săi.

În ceea ce privește data de la care se va acorda pensie de întreținere, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 532 alin. 1 Cod Civil, text de lege care statuează că pensie de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată.

Față de toate considerentele arătate instanța, reținând și prevederile art. 438 alin. 1 și pe cele ale art. 530 alin. 3 C.civ, potrivit căruia pensia de întreținere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar, va admite cererea reclamantei L. A. și va dispune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a unei pensii de întreținere de 500 lei lunar, începând cu data introducerii cererii: 13.11.2014 și până la data de 31.01.2015, având în vedere că începând cu data de 1.02.2015 reclamanta s-a angajat și nu mai este în stare de nevoie.

De asemenea, instanța va admite cererea conexă formulată de reclamantul L. B. A. și va obliga pârâtul la plata în favoarea reclamantului a unei pensii de întreținere de 500 lei lunar, începând cu data introducerii cererii: 13.11.2014 și până la finalizarea studiilor de către reclamant, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani.

În baza art. 453 C.pr.civ., instanța va obliga pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea principală formulată de reclamanta L. A., CNP_, cu domiciliul în București, Sector 5, .. 38, ., . pârâtul L. D., CNP_, cu domiciliul în București, Sector 3, .. 5, ., ..

Admite cererea conexă formulată de reclamantul L. B. A., CNP_, cu domiciliul în București, Sector 5, .. 38, ., ..

Obliga pârâtul la plata în favoarea reclamantei a unei pensii de întreținere de 500 lei lunar, începând cu data introducerii cererii: 13.11.2014 și până la data de 31.01.2015.

Obliga pârâtul la plata în favoarea reclamantului a unei pensii de întreținere de 500 lei lunar, începând cu data introducerii cererii: 13.11.2014 și până la finalizarea studiilor de către reclamant, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani.

Obligă pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Calea de atac se va depune la Judecătoria Sectorului 5.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 3284/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI