Contestaţie la executare. Sentința nr. 8933/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8933/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 05-11-2015 în dosarul nr. 8933/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8933
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 05.11.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE M. D.
GREFIER O.-L. H.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare privind pe contestatorul C. T.-V. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regionala de Drumuri și Poduri Bucuresti.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul, reprezentat de avocat C. C., cu împuternicire avocațială la dosar, fila 31, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Având în vedere prevederile art. 131 Cod procedură civilă, care obligă instanța ca prioritar să stabilească competența de soluționare a cauzei, și având în vedere că intimata a invocat prin întâmpinare excepția necompetenței teritoriale, față de prevederile art. 132 Cod procedură civilă, instanța pune în discuție această excepție.
Reprezentantul contestatorului solicită respingerea excepției având în vedere dispozițiile art. 650 Cod procedură civilă, care prevăd faptul că instanța de executare este instanța de la domiciliul contestatorului din prezenta cauză, acesta având domiciliul în sectorul 6.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.07.2015, contestatorul C. T.-V., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, a formulat contestație la executare împotriva executării silite înseși, împotriva popririi înființate la data de 10.07.2015, precum și împotriva tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare nr. 6068/2014 al B. T. B. O., la cererea intimatei CNADNR SA-CESTRIN, în baza titlurilor executorii reprezentate de procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/10.10.2011 încheiat de CNADNR SA-CESTRIN și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare emisă de B. T. B. O. în dosarul de executare silită nr. 6068/2014, executare încuviințată prin încheierea de ședință din data de 16.10.2014 dată de această instanță în dosarul nr._/302/2014, prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea tuturor actelor și formelor de executare efectuate de B. T. B. O. în dosarul de executare silită nr. 6068/2014, precum și a actelor în baza cărora acestea au fost dispuse și restabilirea situației anterioare executării, anularea încheierii de admitere a cererii de încuviințare a executării silite pronunțată de această instanță în data de 16.10.2014 în dosarul nr._/302/2014, fiind date fără îndeplinirea condițiilor legale, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației la executare, contestatorul a arătat că la data de 10.07.2015, terțul poprit ING Bank i-a comunicat prin e-mail înființarea popririi pe conturile acestuia, cu următoarele date de identificare: „(i) Debitor: C. T. V., (ii) Organul de executare: Biroul Executorului Judecătoresc T. B. O., (iii) Suma poprită: 495.32 lei, (iv) Suma poprită reprezintă/10.07.2015; Dosar executare nr.6068/2014.
În aceste condiții, contestatorul a fost nevoit să se adreseze B. indicat de terțul poprit pentru comunicarea actelor ce au stat la baza înființării poprii.
Ulterior insistențelor contestatorului, la data de 21 iulie 2015, B. T. B. O. i-a comunicat prin e-mail: (i) somația emisă în data de 14.11.2014, în dosarul de executare nr. 6068/2014 privind plata sumei de 28 euro debit, conform titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/10.10.2011 încheiat de CNADNR SA CESTRIN și 495,32 lei, cheltuieli de executare, (ii) încheierea din data de 14.11.2014 emisă în același dosar de executare privind stabilirea cheltuielilor de executare, (iii) încheierea de ședință pronunțată de Judecătoria Sectorul 5 în dosar nr._/302/2014 privind încuviințarea executării silite a titlului executoriu susmenționat și (iv) procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/10.10.2011 încheiat de CNADNR SA CESTRIN fără nici o dovadă a comunicării titlului înăuntrul termenului defipt de lege.
Procedura de executare silită a fost inițiată în baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal . nr._/10.10.2011 încheiat de CNADNR SA- CESTRIN, fără ca acesta să-i fie vreodată comunicat de creditoarea intimată în condițiile și termenul prevăzut de norma special ce instituie și sancționează fapta contravențională și fără nici o dovadă a comunicării acestuia din urmă contestatorului înăuntrul termenului defipt de lege.
Întrucât nici unul din înscrisurile de mai sus nu i-au fost comunicate anterior începerii procedurii execuționale, actele de executare fiind astfel emise cu încălcarea prevederilor legale, contestatorul a fost nevoit să se adreseze instanței de judecată cu prezenta cerere.
Din analiza înscrisurilor comunicate rezultă că titlul de creanță în baza căruia s-au emis actele de executare silită în prezenta cauză este procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/10.10.2011 întocmit de CNADNR SA- CESTRIN.
Procesul verbal nu i-a fost niciodată comunicat de intimată, contestatorul neavând cunoștință de existența lui, nefiindu-i cunoscută fapta pentru care a fost sancționat și neavând astfel posibilitatea să-și exercite dreptul la apărare.
Prin urmare, executarea silită ce face obiectul prezentei contestații a fost încuviințată și începută fără un titlu executoriu valabil, întrucât procesul-verbal de mai sus nu a fost întocmit în mod valabil și nu i-a fost niciodată comunicat.
Împotriva contestatorului s-a început executarea silită a sancțiunilor prevăzute în cuprinsul unui proces verbal de constatare a contravenției care nu constituie titlu în lipsa dovezii comunicării sale contravenientului de către intimată în condițiile art. 14 și art. 27 din OG nr. 2/2001 termenul prevăzut de lege, sarcina probei revenind organului de executare.
Întrucât titlul executoriu pus în executare este reprezentat de un proces-verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._/10.10.2011, care nu este o hotărâre a unui organ de jurisdicție lato sensu, iar pentru contestarea acestuia nu a existat nici o cale specifică de atac, nefiind comunicat, devin incidente în prezenta cauză disp. art. 713 alin. 2 Cod procedură civilă, care stabilesc posibilitatea instanței de executare să aprecieze, alături de legalitatea actelor de executare silită contestate și asupra temeiniciei și legalității titlului executoriu.
Art.8 alin.3 din OG nr.15/2002 (care a stat la baza aplicării sancțiunii complementare privind plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro) a fost abrogat de pct. 2 al art. I din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 509 din 24 iulie 2012. Potrivit prevederilor art. 12 alin 2 din OG nr.2/2001: „Dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta (...)”.
Este de principiu că în materie penală momentul intervenirii legii mai favorabile este irelevant iar jurisprudența CEDO impune statelor membre retroactivitatea legii mai favorabile și în domenii care, în dreptul intern se circumscriu dreptului contravențional.
În aceste condiții, văzând și argumentele expuse de Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr.228/2007, urmează a se reține că legea mai favorabilă se aplică retroactiv dacă succesiunea de legi a intervenit între momentul comiterii contravenției și momentul executării integrale a sancțiunii.
Așadar, Curtea a conchis că o sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
În doctrină s-a statuat că prin contestația la executare se poate invoca ineficiența, caducitatea procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională, deoarece „viciul necomunicării” de care este atins este posterior emiterii sale.
Art. 14 din OG nr.2/2001 reglementează un caz special de prescripție a executării sancțiunilor dispuse prin procesul verbal de constatare a contravențiilor, în care nu este sancționată pasivitatea din cadrul procedurii de executare, ci însăși necomunicarea procesului verbal.
Conform art. 14 din OG nr. 2/2001 „executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii”.
În cadrul termenului de o lună, copia procesului verbal contravențional nu este suficient să fie doar trimisă contravenientului, ci trebuie ca acesta să o fi primit și să fi luat cunoștință despre existența lui, sarcina probei revenind organului de executare.
De aceea, în cazul în care nu transmite contravenientului procesul-verbal de constatare, executarea silită a sancțiunilor aplicate nu va fi valabilă, deoarece contravenientul nu are cunoștință nici despre existența contravenției și nici despre existența măsurilor sancționatorii astfel dispuse.
Cu toate că este considerat termen de prescripție, așa cum în mod judicios s-a argumentat în doctrină, termenul de o lună menționat în art. 14 din OG nr. 2/2001 nu este propriu-zis un termen de prescripție, deoarece, în realitate, intervine caducitatea actului de constatare a contravenției, iar instrumentul procesual prin care contravenientul poate solicita să se constate caducitatea procesului-verbal de contravenție sau prescripția executării acesteia este contestația la executare.
Așadar, caducitatea procesului-verbal poate fi examinată în ipoteza declanșării executării silite, căci numai atunci debitorul-contravenient are interesul să invoce această împrejurare.
Așa cum rezultă din art.27 din OG nr.2/2001, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la sediul contravenientului, operațiunea de afișare fiind consemnată într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor, iar în speță, procesul-verbal a fost încheiat la data de 10.10.2011 și nu i-a fost niciodată comunicat.
În acest sens, urmează a se avea în vedere Decizia nr. 10/2013 pronunțată de ÎCCJ, obligatorie conform art. 517 alin.4 Cod procedură civilă, prin care s-a statuat că modalitatea de comunicare a procesului verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Prin urmare, întrucât procedura de comunicare nu a fost îndeplinită, neexistând dovada comunicării actului sancționator și a înștiințării de plată prin poștă, urmează a fi admisă excepția invocată.
Dincolo de aspectele de mai sus, dacă OG nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției, nu prevedea un termen de prescripție al răspunderii contravenționale, fiind aplicabil termenul general de 6 luni consacrat de art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001, prin forma actuală a OG nr. 15/2002 se consacră la art. 8 alin. 3 un termen special de prescripție de 30 de zile aplicabil în această materie.
Natura juridică a acestui termen rezultă din interpretarea coroborată a art. 9 alin.3 din OG nr. 15/2002 art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001, ambele texte impunând un termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională, prin întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională - corolar al răspunderii - nu mai poate fi aplicată.
Textele de lege conțin norme de drept material, nu de drept procesual, condiție a cărei îndeplinire rezultă din faptul că, așa cum se preciza anterior, art. 8 alin.3 din OG nr.15/2002 modificată prin Legea nr.144/2012 consacră un termen special de prescripție, modificând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale, iar nerespectarea acestui termen atrage nelegalitatea procesului-verbal astfel întocmit.
Urmează a se reține că OG nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care la art. 8 alin.3 prevede un termen de prescripție mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție și ținând seama de argumentele expuse de Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr. 228/2007, va fi aplicat retroactiv în cauză întrucât succesiunea de legi a intervenit între momentul constatării contravenției si momentul executării integrale a sancțiunii.
Față de cele anterior expuse, având în vedere că actul constatator a fost încheiat la data de 24.10.2011 și necomunicat (nici măcar în cadrul procedurii de executare silită de executorul judecătoresc), contestatorul a solicitat instanței să constate că, la data întocmirii actului, răspunderea contravențională era prescrisă.
În lumina celor de mai sus, urmează a se constata prescripția răspunderii și a executării sancțiunilor dispuse prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/10.10.2011 și, în consecință, nu reprezintă un titlu executoriu valabil, astfel că actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 5183/2014 în baza acestui proces - verbal de contravenție sunt total nelegale.
Potrivit art. 665 alin. 5 pct. 3 Cod procedură civilă, aceeași concluzie se impune și în privința încheierii instanței de încuviințare a executării din data de 16.10.2014 pronunțată de această instanță în dosarul nr._/302/2014, înscrisul fiind altul decât o hotărâre judecătorească, înscris care, în raport de cele mai sus expuse, nu întrunește și condițiile de formă cerute de lege.
Totodată, contestatorul a solicitat emiterea de către instanță unei adrese către intimată pentru a înainta la dosar toate actele care au stat la baza emiterii titlului executor și dovada comunicării acestuia contestatorului, precum și către executorul judecătoresc pentru a înainta cererea de executare a intimatei și dovada comunicării titlului executoriu.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 712 și urm. Cod procedură civilă.
În dovedirea contestației la executare, contestatorul a depus la dosar, în copie, procesul-verbal de contravenție titlu executoriu, încheierea de ședință din data de 16.10.2014 pronunțată de Judecătoria sector 5 București, încheiere din data de 14.11.2014, somație, dovada de comunicare a somației, adresă de înființare a executării silite înștiințare privind măsura popririi și cartea sa de identitate.
La data de 20.08.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției de necompetență teritorială, respingerea contestației la executare formulate de către contestator împotriva executării silite efectuată de către Biroul Executorului Judecătoresc T. B. O. în baza titlului executoriu procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/10.10.2011 generat și semnat electronic conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și ale HG nr. 1259/2001, ca nelegală și netemeinică, menținerea tuturor actelor și formelor de executare emise de către Biroul Executorului Judecătoresc T. B. O. în baza titlului executoriu menționat și continuarea executării silite.
Intimata a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București Secția Civilă, în soluționarea contestației la executare formulate de către contestator.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 16.10.2014 pronunțată de către Judecătoria sectorului 5 București - Secția Civilă în dosarul nr._/302/2014 instanța de executare a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/10.10.2011.
În acest sens, intimata a învederat instanței de judecată faptul că instanța care a încuviințat executarea silită a titlului executoriu ce face obiectul prezentei contestații este Judecătoria forului 5 București - Secția Civilă, fiind lipsit de relevanță faptul că domiciliul debitoarei este în sectorul 6, București.
Astfel, pentru respectarea principiului unicității instanței de executare, este important ca instanța de executare să rămână aceeași pe tot parcursul executării silite, respectiv cea care a și încuviințat executarea silită, fiind astfel ușor determinabilă.
Potrivit dispozițiilor art. 713 alin.1 Noul Cod de procedură civilă coroborate cu prevederile art. 650 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă cu modificările și completările ulterioare, contestația la executare se introduce la instanța de executare, respectiv la judecătoria în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.
Prinurmare, intimata a solicitat admiterea excepției așa cum a fost formulată și trimiterea cauzei spre soluționare la Judecătoria Sectorului 5 București - Secția Civilă.
Referitor la fondulcauzei, intimata a arătat că, urmare a efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR, s-a constatat faptul că, în data de 14.04.2011, ora 13:06, pe DN1 Românești, județul Prahova, vehiculul categoria A, cu număr de Înmatriculare_ aparținând domnului C. T.-V. a circulat pe drumurile naționale fără să dețină rovinietă valabilă, așa cum este definită de prevederile art. 1 (11) din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Conform dispozițiilor art.8 alin.1 din OG nr.15/2002, cu modificările și completările ulterioare (forma legală în vigoare până la apariția Legii nr.144/2012), faptele săvârșite de către domnul C. T.-V. au constituit contravenții continue și s-au sancționat cu amendă contravențională în valoare de 250 lei.
Potrivit dispozițiilor art.8 alin. 3 din actul normativ invocat anterior, contravenientul, respectiv contestatorul, a fost obligat să achite și tariful de despăgubire în valoare de 28 Euro.
Prin urmare, în scopul apărării valorilor sociale care nu sunt ocrotite prin legea penală, a sancționării faptei contravenționale, precum și a prevenirii săvârșirii acesteia pentru viitor, în temeiul art. 8 alin. 1 și 3 din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare (forma legală în vigoare până la apariția Legii nr. 144/2012), au fost emise procesele - verbale de constatare a contravenției în cauză.
Emiterea și comunicarea procesului - verbal de contravenție în cauză a fost efectuat în termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, intimata a solicitat instanței de judecată să constate, în baza înscrisurilor pe care le va depune, faptul că procesul verbal de contravenție în cauză a fost emis în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptelor, iar comunicarea acestuia s-a efectuat în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
În acest sens, intimata a învederat instanței de judecată faptul că perioada cuprinsă între data săvârșirii faptei contravenționale, respectiv 14.04.2011 și data emiterii procesului-verbal de contravenție, respectiv 10.10.2011, nu depășește termenul de 6 luni.
Comunicarea procesului verbal de contravenție s-a efectuat conform dispozițiilor art. 27 din OG nr. 2/2001, prin poștă în data de 04.11.2011, operațiune confirmată prin semnătura martorului prezent fără a se depăși termenul de 1 lună de la data aplicării sancțiunii.
De asemenea, intimata a solicitat instanței de judecată să aibă în vedere și dispozițiile art. 273 din Noul Cod de procedură civilă potrivit cărora „Înscrisul sub semnătură privată, recunoscut de cel căruia îi este opus sau, după caz, socotit de lege ca recunoscut, face dovada între părți până la proba contrară. Mențiunile din înscris care sunt în directă legătură cu raportul juridic al părților fac, de asemenea, dovada până la proba contrară, iar celelalte mențiuni, străine de cuprinsul acestui raport, pot servi doar ca început de dovadă scrisă”.
Astfel, procedura de comunicare a proceselor verbale de contravenție nu a fost viciată și nici debitorului nu i-au fost lezate drepturile procesuale.
De asemenea, intimata a învederat instanței de judecată faptul că, de la data comunicării procesului verbal de contravenție și până la data încuviințării executării silite, contestatorul nu a îndeplinit de bună voie plata creanței stabilită în titlul executoriu, deși procedura de comunicare a acestuia a fost îndeplinită cu respectarea dispozițiilor legale.
În acest sens, dispozițiile art. 622, alin. 1 și 2 Noul Cod de procedură civilă prevăd faptul că obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bună voie.
În cazul în care debitorul nu execută de bună voie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare.
În acest sens, conform art. 37 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, procesul - verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Totodată, intimata a solicitat instanței de judecată să constate faptul că aceasta a dat dovadă nu numai de bună credință, dar și de indulgență în toată această perioadă (aproape 3 ani), sperând ca debitorul să iasă din pasivitate și să-și execute de bună voie obligația stabilită prin titlul executoriu.
Instanța de executare a încuviințat executarea silită a titlului executoriu.
De asemenea, în temeiul art. 665, alin. 7 Noul Cod de procedură civilă, instanța de executare a dat împuternicire și a ordonat executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu în cauză.
Or, instanța de judecată, în mod legal și temeinic, în baza dispozițiilor art. 632, alin. 2 Noul Cod de procedură civilă, a constatat faptul că procesul verbal de contravenție constituie titlu executoriu, iar creanța este certă, lichidă și exigibilă.
Totodată, în situația în care instanța de executare constată faptul că titlul executoriu nu poate fi pus în executare sau că nu ar fi valabil, nu ar fi încuviințat și ordonat punerea în executare.
De asemenea, instanța de executare, în temeiul art. 252 Noul Cod de procedură civilă privind obligativitatea cunoașterii din oficiu a dreptului în vigoare în România, în momentul încuviințării executării silite a respectat dispozițiile art. 5 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă care stabilesc: „Dispozițiile Codului de procedură civilă privitoare la titlurile executorii se aplică și hotărârilor judecătorești sau altor înscrisuri pronunțate ori, după caz, întocmite înainte de . Codului de procedură civilă, care pot fi puse în executare, chiar dacă nu au fost investite cu formulă executorie.”
Referitor la susținerile contestatorului cu privire la prevederile Legii nr.144/2012 pentru modificarea și completarea OG nr. 15/2002, intimata a învederat instanței de judecată faptul că acestea sunt nefondate.
Astfel, modificările aduse OG nr. 15/2002 de către Legea nr. 144/2012, se aplică de la data intrării în vigoare a Legii, deci pentru faptele contravenționale săvârșite după această data.
Prin urmare, prevederile art. 8 alin.3, 31 și 6 au fost abrogate la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, deci ulterior săvârșirii contravenției.
De asemenea, conform dispozițiilor art. II din Legea nr. 144/2012, legiuitorul a statuat în mod evident faptul că „tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 (...) aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează”.
Prin urmare, reiese în mod evident faptul că legiuitorul a avut în vedere numai contravenienții care au fost sancționați în baza OG nr. 15/2002 și care au contestat în instanță tarifele de despăgubire.
Astfel, norma instituită de art. II din Legea nr.144/2012 având natură contravențională, a produs efecte favorabile numai categoriei de contravenienți care au contestat în instanța.
În baza acestor considerente, precum și a principiului de drept civil „dacă legea nu prevede, nici legiuitorul nu are dreptul să o interpreteze”, intimata a solicitat instanței de judecată să constate susținerile contestatorului ca nefondate.
Mai mult decât atât, în temeiul art. 20 Noul Cod de procedură civilă, judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea și să respecte el însuși principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancțiunile prevăzute de lege.
De asemenea, intimata a învederat instanței de judecată faptul că, începând cu data comunicării procesului-verbal în cauză, respectiv cu data de 04.11.2011, contestatorul a avut la dispoziție valabilitatea formulării plângerii împotriva acestora în conformitate cu dispozițiile OG nr. 2/2001.
Or, contestatorul nu a apelat la această cale procesuală, deși comunicarea procesului - verbal în cauză s-a făcut conform dispozițiilor legale de la momentul respectiv și, prin urmare, în cazul de față nu au aplicabilitate prevederile art. II din Legea nr. 144/2012.
Prin urmare, câtă vreme procesul verbale de contravenției adresate pe seama debitorului nu a fost contestat, neexistând o hotărâre judecătorească de anulare chiar și în parte a măsurilor dispuse în acesta, respectiv a tarifului de despăgubire ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.144/2012, intimata deține un titlu executoriu apt de executare silită, pentru valorificarea creanței prevăzută în actul sancționator, care a intrat în putere de lucru judecat.
De asemenea, intimata a precizat faptul că, în speța de față nu este vorba de aplicarea legii contravenționale mai favorabile, ci este vorba despre executarea silită a creanțelor rezultată dintr-un proces verbal întocmit anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 care nu a fost contestat în instanță.
Totodată, Decizia nr. 228/2007 a Curții Constituționale referitoare la prevederile art. 12, alin. 1 din OG nr. 2/2001, potrivit căruia „dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ”, nu este aplicabilă în speță, întrucât Legea nr. 144/2012 nu dezincriminează fapta de a circula fără rovinietă valabilă, ci exclude doar obligația de plată a tarifului de despăgubire.
Referitor la trimiterile contestatorului la prevederile art. 9 alin. 3 din OG nr.15/2002 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 144/2012 pentru modificarea OG nr. 15/2002, intimata a precizat următoarele aspecte:
La momentul săvârșirii contravenției, respectiv în anul 2011, art. 9 alin. 3 din OG nr. 15/2002 prevedea faptul că „În cazurile prevăzute la alin.2 procesul verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini”.
Prevederea potrivit căreia procesul verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 a fost introdusă prin Legea nr. 144/2012, deci ulterior săvârșirii contravenției.
Astfel, intimata a solicitat instanței de judecată să constate faptul că dispozițiile astfel modificate se aplică de la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, deci pentru faptele contravenționale săvârșite după această dată.
Prin urmare, în ceea ce privește procesul verbal de constatare a contravenției contestat, intimata a precizat faptul că dispozițiile prevăzute de Legea nr. 144/2012 nu au aplicabilitate întrucât fapta contravențională a fost săvârșită anterior datei la care aceasta a intrat în vigoare.
Având în vedere cele prezentate, intimata a solicitat instanței de judecată să constate faptul că susținerile contestatorului sunt nefondate și să le respingă în consecință.
În ceea ce privește invocarea dispozițiilor Deciziei nr. 10/2013 pronunțată de către ICCJ, intimata a învederat instanței de judecată următoarele:
Potrivit prevederilor art. 27 din OG nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare „Comunicarea procesului verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor”.
Mai mult decât atât, potrivit doctrinei de specialitate, contravenția continuă poate fi definită ca fiind acea formă a unității naturale contravenționale care constă în prelungirea în timp în chip natural a elementului material al laturii obiective (acțiune sau inacțiune) și a procesului de producere a rezultatului, până la un moment viitor al consumării, când activitatea contravențională este oprită datorită unei energii contrare celei care a declanșat activitatea.
Epuizarea contravenției continue este dată de momentul intervenției unei forțe contrare care poate avea ca sursă fie voința făptuitorului însuși, fie intervenția autorității, fie intervenția altei persoane.
Contravenția continuă este reglementată de dispozițiile art. 13, alin. 2 din OG nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, ce definește acest tip de contravenție ca fiind situația în care încălcarea obligației legale durează în timp, și anume, actul de executare se prelungește în timp, în baza aceleași rezoluții contravenționale.
Instituția contravenției continue are o importanță relevantă în incidență cu alte instituții de drept.
Astfel, legea contravențională aplicabilă în timp va fi legea în vigoare din momentul epuizării acesteia, moment de la care se calculează și termenul de prescripție a răspunderii contravenționale.
Aceste considerente ale doctrinei juridice sunt clar statuate și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În acest sens, prin Decizia nr. 2570/18.04.2005 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală a statuat faptul că „în cazul în care, în timpul duratei unei infracțiuni continue se adoptă mai multe legi penale, fapta se încadrează potrivit legii în vigoare la data când activitatea infracțională s-a încheiat, iar nu potrivit legii sub imperiul căreia a început și a durat o perioadă de timp”.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.
Prin urmare, având în vedere cele sus rubricate în speța de față, momentul aplicării sancțiunii contravenționale prin emiterea procesului - verbal de contravenție reprezintă momentul în care contravenția continuă se epuizează ca urmare a intervenției unei autorități, respectiv CNADNR – SA, prin agenții constatatori.
Având în vedere faptul că, în speță, momentul epuizării contravenției continue îl reprezintă anul 2011, intimata a învederat instanței de judecată faptul că aplicarea dispozițiilor art. 27 din OG nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, înainte de apariția Deciziei nr.10/2013 pronunțată de ICCJ, prevedea că modalitatea de comunicare a procesului - verbal de constatare a contravenției era la latitudinea expeditorului (emitentul documentului), aceasta fiind alternativă și nu subsidiară.
Prin urmare, rezultă că cele două modalități de comunicare prevăzute de art. 27 teza I din OG nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, sunt alternative, fără a exista vreo ordine de preferință între ele (din interpretarea gramaticală a normei, utilizarea conjuncției „sau” conduce la concluzia că făptuitorul nu a instituit o ordine de preferință, astfel încât s-ar putea recurge la oricare dintre cele două modalități, iar procedura de comunicare să fie considerată valabilă).
Pe cale de consecință, efectele Deciziei nr. 10/2013 nu pot viza decât actele, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor (de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial) de către autoritățile implicate în activitatea de comunicare a procesului verbal de contravenție și a înștiințării de plată, acestea trebuind să dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat și să fie capabile să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat, legea trebuind să fie, în același timp, accesibilă și previzibilă (CEDO, Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, 1979).
Prin urmare, datorită faptului că fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă, astfel cum este definită și reglementată de OG nr.15/2002, precum și că legea contravențională aplicabilă în timp va fi legea în vigoare din momentul epuizării acesteia, reiese în mod evident faptul că, în speță, este vorba despre o excepție de la principiul retroactivității legii contravenționale.
De asemenea, intimata a solicitat instanței de judecată să constate faptul că Deciziile pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție dobândesc valoare obligatorie de la data publicării, acestea având valoare egală cu cea a legii cu caracter interpretativ.
Prin urmare, aplicarea Deciziei nr. 10/2013 a ICCJ în speța de față, deci pentru o situație anterioară momentului pronunțării, ar fi echivalentă cu a da caracter retroactiv unei dispoziții legale.
Ori, norma privitoare la comunicarea unui act procedural nu are un conținut de drept material, ci constituie o dispoziție procedurală căreia nu i se aplică principiul legii contravenționale mai favorabile, ci cel al aplicării imediate a normei procedurale.
Prin urmare, intimata a solicitat instanței de judecată să constate faptul că procedura de comunicare a titlului executoriu în cauză s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul respectiv.
În baza acestor considerente, intimata a solicitat respingerea contestației la executare, ca nelegală și netemeinică, menținerea tuturor actelor și formelor de executare emise de către Biroul Executorului Judecătoresc T. B. O. în baza titlului executoriu menționat și continuarea executării pilite.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 - 208 Noul Cod de procedură civilă, precum și dispozițiile legale cuprinse în prezenta întâmpinare.
Alăturat întâmpinării, intimata a anexat în copie, titlul executoriu, procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/26.07.2011 și dovada comunicării procesului - verbal.
Urmare solicitării instanței, la data de 27.01.2015, Biroul Executorului Judecătoresc T. B. O. a înaintat la dosar copii conforme cu originalul de pe înscrisurile din dosarul de executare silită nr.6068/2014 (filele 53-98).
La termenul de judecată din data de 5.11.2015, instanța a pus în discutie excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sector 6 București.
Analizând actele dosarului din perspectiva excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 6 București, instanța reține următoarele:
În conformitate cu disp. art. 650 alin.1 Cod procedură civilă în forma în vigoare la data formularii cererii de executare silita, 2.10.2014, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecatoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Potrivit disp. alin. 2, instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
În conformitate cu aceste prevederi, prin incheierea pronuntata la data de 16.10.2014 în dosarul nr._/302/2014, Judecatoria sectorului 5 Bucuresti a incuviintat executarea silita.
În consecință, si competența de soluționare a contestatiei la executare revine aceleiasi instanțe.
Ca atare, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucuresti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul C. T.-V., CNP_, domiciliat în București, ., ., sectorul 6, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regionala de Drumuri și Poduri Bucuresti, cu sediul în București, Bulevardul I. M. nr.401A, sector 6, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului București sub nr.J_, Codul Unic de înregistrare_, în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.
Nesupusă niciunei căi de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 05.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 5690/2015.... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 8944/2015.... → |
|---|
