Contestaţie la executare. Sentința nr. 9397/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9397/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 9397/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9397
Ședința Publică din data de 17.11.2015
Instanța constituită din
P.: A. G.
GREFIER: Ș. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea E-O. C. S.R.L., în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 BUCUREȘTI A FINANȚELOR PUBLICE și A. - DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ BUCUREȘTI, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns contestatoarea, prin reprezentant convențional, avocat I. S., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015, aflată la dosarul cauzei, fila 247, lipsind intimatele.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, iar la data de 13.11.2015 intimata a depus înscrisuri.
Contestatoarea, prin avocat, depune în ședință publică un set de înscrisuri referitoarea la referatul justificativ depus de către intimată, respectiv procese verbale de predarea a documentelor către intimată întrucât în cuprisul acestui referat se aduce critici cu privire la nepredarea unor documente. Totodată menționează că nu are alte cereri de formulat și renunță la administrarea probei cu interogatoriul intimatei.
Instanța ia act de renunțarea la administrarea probei cu interogatoriul, care a fost prorogată la termenul de judecată din 06.10.2015, după depunerea referatului justificativ de către intimată.
Nemaifiind probe de administrat și constatând că nu sunt alte cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, potrivit art. 392 C.pr.civ., instanța declară deschise dezbaterile asupra fondului.
Contestatoarea, prin avocat, solicită admiterea contestației cum a fost formulată arătând că executarea este nelegală având în vedere că decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nu a fost motivată întrucât potrivit dispozițiilor art. 129 C.pr.fiscală organul avea obligația de a arăta în mod expes acțiunile sau faptele efectuate de către contribuabil din care rezultă că acesta se sustrage sau că își va ascunde averea, respectiv care sunt aspectele din care rezultă necesitatea instituirii măsurilor asiguratorii. Totodată menționează că a fost depus la dosarul cauzei de către intimată referatul justificativ pe care se bazează decizia de instituire a măsurilor asiguratorii, dar nu rezultă din cuprinsul acestuia pericolul potrivit căruia contribuabilul urmează să se sustragă executării sau că îți va ascude averea. În cuprinsul referatului justificativ organul fiscal își exprimă anumite dubii cu privire la legalitatea unor operațiuni fiscale desfășurate de către contestatoare, dar aceste dubii nu sunt de natură a atrage instituirea măsurilor asiguratorii. De asemenea precizează că din cuprinsul referatul justificativ și din cuprinsul deciziei de impunere nu rezultă pericolul necesar instituii măsurilor și nu rezultă dovadă că au fost efectuate anumite operațiuni fictive de către contestatoare. Premisa instituirii măsurilor asiguratorii a reprezentat-o controlul efectuat la unii din furnizorii contestatoarei în urmă cărora s-a constatat că aceștia nu și-au declarat anumite livrări. În continuare contestatoarea, prin avocat, menționează din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă faptul că toți furnizorii cu care acesta a contractat și-au declarat livrările arătând că niciun contribuabil nu poate fi sancționat pentru conduita fiscală a co-contractanților săi întrucât Codul de procedură fiscală nu prevede o sancțiune pentru fapta altuia, acesta fiind motivul pentru care agenții cu care contestatoarea a realizat operațiuni fiscale trebuie să fie sancționați. În sensul susținerii celor arătate, contestatoarea, prin avocat, invocă dispozițiile hotărârii pronunțate de Curtea de Justiției a Uniunii Europene și publicată în data de 22.10.2015 potivit căruia un contribuabil nu poate fi sancționat pentru conduita fiscală ilegală a co-contractanților săi și depune în ședință publică decizia menționată. Totodată precizează că nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Instanța reține cauza spre soluționare.
I N S T A N T A
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 04.06.2015, contestatoarea E-one C. SRL în contradictoriu cu intimatele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 6 București a Finanțelor Publice și A. - Direcția Regională Antifraudă București, a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr.AAFR6655/19.05.2015 întocmită de Direcția Regională Antifraudă București (denumită în continuare "Decizia") și, în consecință, anularea executării silite înseși; anularea actelor de executare întocmite în baza Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii amintite mai sus, acte de executare constând în; (i)înființarea sechestrului asiguratoriu asupra autovehiculelor identificate în pagina a 4-a din Decizie, (ii) înființarea popririi asigurătorii asupra conturilor bancare ale subscrisei (pagina 5 din Decizie); (iii)înființarea popririi asigurătorii asupra sumelor datorate subscrisei de persoanele identificate în pagina 5 din Decizie); precum și obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că începând cu data de 1 aprilie 2015, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Regională Antifraudă București, prin inspectorii desemnați, au derulat un control inopinat la sediul contestatoarei situat în Mun. București, Calea Crângași nr. 87, Complex Comercial Crângași, ., sector 6, având ca obiect, pe de o parte, verificarea relațiilor comerciale dintre aceasta și furnizorul său, Hormesis SRL („Hormesis"), iar, pe de altă parte, verificarea relațiilor comerciale dintre aceasta și Gemino Cons Inter SRL („Gemino"), respectiv Galed System Security GSS SRL („GSS"}.
În cadrul acestor relații comerciale, derulate în anul 2014, contestatoarea, în exercitarea obiectului său principal de activitate, a achiziționat de la Hormesis servicii de asistență și consultanță în vederea elaborării documentației pentru participare la procedurile de achiziție publică la care a participat. Valoarea serviciilor achiziționate de la Hormesis a fost de 3.959.999 lei, TVA-ul aferent acestei sume fiind în cuantum de 766.451 lei. Necesitatea acestor servicii s-a impus dat fiind caracterul tehnic ai procedurilor de achiziție publică precum și a documentației ce se impunea a fi depusă pentru participarea la o astfel de procedură.
De menționat este că relațiile comerciale dintre E-O. și Hormesis s-au derulat în baza Contractului de servicii nr. 01-PSC/01.04.2014, și a facturilor fiscale emise de Hormesis, fiecare factură fiscala fiind însoțită de un desfășurător al serviciilor prestate. Documentele se regăsesc în contabilitatea contestatoarei și au fost puse la dispoziția organelor de control.
Totodată, în perioada 2013-2015 Gemino a prestat către contestatoare, în baza unor raporturi de subantrepriză, operațiuni, în valoare de 5.250.284 lei (din care TVA 1.062.543 iei), iar lucrările prestate în beneficiul subscrisei de către GSS au fost în valoare de 1.563.000 lei (din care TVA 302.513 lei).
În urma acestui control, Direcția Regională Antifraudă București a emis Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr.AAFR6655/19.05.2015 prin organul de control a instituit măsuri asigurătorii asupra patrimoniului E-O. în valoare totală de 3.443.455 lei, sumă compusă pe de o parte din TVA-ul aferent tranzacțiilor dedus de contestatoare, iar pe de altă parte din impozitul pe profit suplimentar calculat la suma nerecunoscută ca făcând parte din cheltuielile contestatoarei.
Efectul principal al punerii în aplicare a acestei măsuri a constat în paralizarea întregii activități desfășurată de E-O. prin sechestrarea bunurilor mobile identificate în Decizie, dar mai ales prin poprirea conturilor contestatoarei până la concurența sumei de 3.443.455 lei.
Conform concluziilor reținute de inspectorii antifraudă în Decizia de măsuri asigurătorii, operațiunile privind deducerea TVA și a cheltuielilor rezultate din operațiunile comerciale dintre E-O. și furnizorii săi nu pot fi recunoscute, întrucât furnizorii contestatoarei nu s-au prezentat în vederea efectuării verificărilor, nu au depus decontul de TVA, astfel că facturile emise de aceștia din urmă nu pot avea calitatea de document justificativ în vederea exercitării dreptului de deducere.
Dreptul contribuabilului de a face contestație la executare atât împotriva actelor prin care se dispun măsurile asigurătorii cât și a actelor prin care se aduc la îndeplinire aceste măsuri este recunoscut în mod direct de art. 129(11) din Codul de procedură fiscală.
Instituirea măsurilor asigurătorii a fost dispusă cu încălcarea formelor procedurale prevăzute de lege
Procedura ce reglementează instituirea măsurilor asigurătorii a fost adoptată prin Ordinul A. nr. 2605/2010 pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscala ("Procedura").
Conform pct.3 din această Procedură primul act administrativ emis în vederea instituirii măsurilor asigurătorii este "Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii", act ce se întocmește de organul de control și stă la baza emiterii Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, modelul acestui referat fiind reglementat prin Anexa nr. 2 la Ordinul A. nr. 2605/2010.
Conform acestui model precum și a prevederilor pct. 5.1.1. din Procedură, roiul acestui act administrativ este aceia de a justifica îndeplinirea condițiilor legale ce dau dreptul organului de control/fiscal de a institui astfel de măsuri.
Obligativitatea întocmirii acestuia rezultă în mod expres și din dispozițiile pct. 5.1.3.-5.1.6. din Procedură ce reglementează explicit faptul că acesta se întocmește de organul de control și trebuie avizat de șeful de serviciu de specialitate și de coordonatorul acestuia înainte de emiterea deciziei de instituire a măsurilor, fiind apoi aprobat de conducătorul organului fiscal și șeful de administrație.
În cazul de față, Decizia de măsuri asigurătorii nu menționează existența unui asemenea referat justificativ, după cum ar fi trebuit dacă la emiterea acesteia s-ar fi respectat modelul de decizie reglementat de Anexa nr.3 la Ordinul A. nr. 2605/2010.
La rândul său, adresa de comunicare a Deciziei de impunere, transmisă de Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6, deși menționează existența unui astfel de referat, acesta nu a fost niciodată comunicat contestatoarei.
În lipsa unui astfel de act administrativ, care să justifice îndeplinirea condițiilor legale pentru luarea măsurilor asigurătorii, consideră Decizia de măsuri asigurătorii ca fiind nelegală, aceasta fiind emisă cu nerespectarea formelor prevăzute de lege și fără să existe un temei legal formal pentru emiterea acesteia, mai ales în condițiile în care nu exista nici măcar un act de control încheiat în acest sens.
Chiar și dacă ar fi fost întocmit "Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii“, vă rugam să observați că nu trebuie să se limiteze la completarea formală a unui formular tipizat, ci trebuie să cuprindă motivele concrete care justifică instituirea măsurilor asigurătorii, în acord cu art. 2.1 din Ordinul nr. 2605/2010 emis de A..
Prin urmare, “Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii" nu poate fi considerat o simplă formalitate necesară pentru emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, ci reprezintă actul fundamental care stă la baza instituirii unor astfel de măsuri, fiind necesară o motivare concretă cu privire la necesitatea unor măsuri asigurătorii.
Măsurile au fost instituite fără ascultarea contribuabilului,
Potrivit dispozițiilor art. 9.1 din Codul de procedură fiscală „înaintea luării deciziei, organul fiscal este obligat sa asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire ia faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei".
Organul fiscal a considerat însă că se regăsește în sfera excepțiilor prevăzute de art.9 al.2 C.pr.fisc., câtă vreme în opinia acestuia împotriva Subscrisei a fost demarată o executare silită. De altfel, luarea măsurilor fără ascultarea contribuabilului este o împrejurare care rezultă expres din pagina 6 a Deciziei de instituire, organul de control apreciind că nu se impune o astfel de măsură în condițiile date.
Numai că, în opinia noastră, susținură și de practica judecătorească recentă, dispozițiile de excepție prevăzute la art. 9 al.2 lit.d din C.pr.fisc. devin incidente după începerea executării silite.
Contestatoarea a solicitat să se constate faptul că în cazul de față nu se regăsește în materia executării silite câtă vreme în raport cu aceasta nu a fost emis un titlu de creanță potrivit art.110 C.pr.fisc., act administrativ fiscal care individualizează creanța fiscală. Dimpotrivă, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este emisă înaintea emiterii titlului de creanță, singurul act în baza căruia se poate demara executarea silită.
Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art.145 C.pr.fisc. „executarea silită începe prin comunicarea somației.Actul procedural execuțional reprezentat de somație nu a fost îndeplinit față de E-O. până la momentul de față, împrejurare din care rezultă cu puterea evidenței faptul că față de Subscrisa nu a fost demarată executarea silită.
În acest context, este evident că organul fiscal nu se regăsea în situația de excepție prevăzută de art.9 al.2 lit. d) C.pr.fisc., fiind obligată în acest sens, ca înainte de luarea acestor măsuri să procedeze la audierea contribuabilului.
Nu sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de Codul de procedură fiscală pentru luarea acestor măsuri. Nemotivarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.
Art. 129 (2) C.pr.fisc., ce reglementează la nivel de lege posibilitatea organului fiscal de a institui măsuri induratorii, impune îndeplinirea anumitor condiții în ceea ce privește exercitarea acestui drept de către organul fiscal.
La rândul său, referatul justificativ al măsurilor asigurătorii" ca act juridic ce stă la baza emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie să conțină motivele concrete, prin raportare la situația și conduita contribuabilului, care justifică instituirea unor astfel de măsuri (art. 5.1,1 și art. 5.6 lit. f) din Procedură).
Din aceste texte rezultă în mod indubitabil că instituirea unor măsuri asigurătorii, mai ales în cazurile în care nu există emis nici măcar un titlu executoriu, cum a fost și în cazul de față, este o măsură excepțională ce trebuie justificată în mod temeinic și în concret de organul fiscal.
Rezultă că organul fiscal emitent al Deciziei trebuie să individualizeze în mod concret și explicit care dintre cele 3 acțiuni menționate de textul legal urmează debitorul să le săvârșească.
Mai mult, raportat la afirmația textului normativ "când există un pericol" organul ce dispune instituirea măsurilor asigurătorii trebuie să dovedească că aceste acțiuni sunt iminente să se producă sau se vor produce într-un interval de timp foarte scurt, deoarece numai în acest fel poate exista un pericol în ceea ce privește colectarea creanțelor fiscale. Astfel, luarea unor măsuri asigurătorii pe simple bănuieli ale organului fiscal ce nu sunt sprijinite de dovezi concrete care să dovedească iminența săvârșirii de debitor a acestor acțiuni este nelegală, fiind în afara textului legal ce impune existența acestora, iar nu simpla bănuială a existenței lor.
În al treilea rând, acțiunile pe care organul fiscal le precizează în sensul justificării instituirii măsurilor asigurătorii trebuie să fie apte de a periclita șt îngreuna colectarea în mod considerabil și deci să producă un rezultat concret, revenind organului fiscal să dovedească de ce presupusele sancțiuni identificate de acesta pot atinge rezultatul prevăzut de textul legal.
Față de aceste considerente legate de condițiile legale impuse de art. 129 al.2 C.pr.fisc. pentru luarea măsurilor asigurătorii, în cazul de față, organele de control nu au justificat sau dovedit în niciun fel îndeplinirea acestor condiții.
După cum se poate observa din lecturarea deciziei de măsuri asigurătorii, aceasta cuprinde afirmația cu totul generală că „s-a constatat existența pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă sau să își risipească patrimoniul/averea", fără a se menționa nimic concret în ceea ce privește acțiunile E-O. care ar putea îndreptăți organul fiscal la instituirea măsurilor asigurătorii.
Astfel cum s-a constatat la nivel jurisprudențial, motivarea actelor administrative reprezintă o condiția de valabilitate a acestora, emitentului unui astfel de act revenindu-î obligația de a indica în mod neechivoc elementele de fapt și de drept care au stat la baza soluției adoptate, atât pentru a putea fi cunoscute de destinatar și în funcție de care să își poată formula eventualele apărări, dar mai ales pentru ca instanța de judecată să poată exercita un control efectiv al legalității actului respectiv.
Luând în considerare că în cazul de față, organul fiscal nu a justificat și nici nu a dovedit în vreun fel îndeplinirea condițiilor legale pentru instituirea măsurilor asigurătorii, rezultă că emiterea Deciziei a avut loc cu neîndeplinirea condițiilor legale care dădeau dreptul organului fiscal la luarea acestei măsuri, impunându-se anularea acesteia.
E-O. nu poate fi sancționată pentru conduita fiscală a furnizorilor săi. Reglementările fiscale nu prevăd existența unei răspunderi pentru fapta altuia.
După cum rezultă din decizia de instituire a măsurilor asigurătorii motivul esențial al emiterii unei astfel de decizii este reprezentat de faptul că furnizorii Subscrisei nu s-au prezentat în vederea efectuării verificărilor, nu au depus decontul de TVA, astfel că facturile emise de aceștia din urmă nu pot avea calitatea de document justificativ în vederea exercitării dreptului de deducere.
În alte cuvinte, conduita fiscală inadecvată a unor parteneri de afaceri a fost imputată contestatoarei.(i)Depunerea declarațiilor fiscale de către furnizorii contestatoarei. Astfel cum rezulta din documentele anexate, furnizorii societății au depus declarațiile fiscale referitoare la livrările efectuate, situație în care motivarea cuprinsă în decizia de instituire nu corespunde realității.(ii)Chiar în ipoteza nedepunerii declarațiilor fiscale de către furnizori, contestatoarea nu răspunde pentru neîndeplinirea acestor obligații.
Prezenta subsecțiune are în vedere exclusiv ipoteza în care reținerea organelor de control ar fi veridică în sensul că societățile din amonte nu și-ar fi declarat livrările și nu ar fi depus decontul de TVA.
Faptul că furnizorii nu au declarat livrările efectuate către societatea și nu au achitat bugetului de stat obligațiile fiscale aferente acestor livrări, nu poate atrage vreo răspundere fiscală sau de alta natură în sarcina E-O., în condițiile în care a achitat marfa achiziționată împreună cu taxa pe valoarea adăugată în conformitate cu dispozițiile contractuale convenite cu cei doi furnizori.
În plus, lipsa unor documente care să justifice proveniența mărfurilor, în ceea ce privește aceste persoane, nu poate afecta pe E-O. atâta timp cât aceasta nu a cunoscut o asemenea stare de fapt și s-a comportat cu bună credință în relațiile comerciale cu aceștia.
De altfel, în mod rezonabil, contestatoarea nu ar fi avut posibilitatea să ia cunoștință despre un Comportament fiscal inadecvat al furnizărilor săi, câtă vreme declarațiile depuse de aceștia din urmă la organele fiscale nu sunt publice.
Orice eventuale nereguli cu privire la proveniența produselor/serviciilor furnizate nu pot decât să atragă răspundere fiscală, administrativă si penală persoanelor vinovate de asemenea nereguli.
Susținerile organelor fiscale că contestatoare "a dezvoltat circuite artificiale cu scopul evitării responsabilităților fiscale" sunt fără suport probatoriu și - astfel cum și jurisprudența europeană a precizat, este necesară probarea implicării efective a societății în aceste tipuri de mecanisme, neexistând prezumția intenției ori realizării unor astfel de circuite. Prin urmare, nu poate fi anulat dreptul contestatoarei de a-și deduce TVA achitată în amonte, câtă vreme nu se probează participarea sa la operațiuni de acest fel și câtă vreme organele fiscale nu dovedesc prin elemente obiective că cunoștea ori putea cunoaște respectivul mecanism defraudare.
În dovedirea cererii, contestatoarea a depus în copie următoarele înscrisuri: decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr.AAFR6655/19.05.2015, contracte, facturi, situații de lucrări și desfășurătoare pentru justificarea raporturilor juridice desfășurate, declarațiile fiscale depuse la organele fiscale de către contestatoare, dovezi privind predarea documentelor contabile ale contestatoarei către organele de control, registrul unic de control și avizul privind începerea controlului fată de E-one, practică judiciară.
La data de 10.06.2015, respectiv 10.06.2015, prin compartimentul registratură, contestatoarea a depus la dosar cereri de suspendare a executării silite, cereri ce au fost respinse prin încheierea de ședință din data de 30.06.2015. (filele 301 - 303).
Prin același compartiment, la data de 08.07.2015, intimata Agenția națională de Administrare Fiscală a depus întâmpinareprin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În fapt, în baza prevederilor O.U.G, nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, inspectorii din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală București au efectuat verificări la sediul social/domiciliul fiscal al S.C. E-O. C. S.R.L., întocmindu-se la finalizarea acestora Procesul verbal nr. 3878/4/25.06.2015.
Constatările fiscale rezultate, în urma acțiunii de control, au determinat emiterea Referatului justificativ al măsurilor asigurătorii nr. 6655/19.05.2015 și a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. AAFR6655/19.05.2015, iar în baza acesteia din urmă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice a instituit în condițiile legii, pentru suma de 3.514.191 lei estimată de organul de control, sechestru asigurător asupra bunurilor mobile ale debitorului si poprire asiguratorie asupra disponibilităților bănești ale debitorului precum si asupra sumelor urmăribile datorate cu orice titlu debitorului de către terțe persoane.
Având în vedere aspectele constatate, în timpul verificărilor, inspectorii antifraudă, în conformitate cu prevederile art. 129 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, au propus instituirea masurilor asigurătorii, în acest sens fiind emise Referatul justificativ nr. AAFR 6655/19.05.2015 și Decizia de instituire a masurilor asigurătorii nr. AAFR 6655/19.05.2015.
Organele de control au considerat că există motive întemeiate în ceea ce privește pericolul de sustragere sau risipire a averii de către debitoare, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea veniturilor, motivat de aspectul că facturile de achiziție înregistrate în evidența contabilă a E-O. C. S.R.L, nu reflectă operațiuni reale, fiind vorba doar de un circuit scriptic ce a avut ca rezultat diminuarea semnificativă a obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat
Aceste concluzii ale inspectorilor antifraudă au la bază constatările reținute atât în cuprinsul Procesului verbal cât și în cuprinsul Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr AAFR6655/19.05.2015. Valoarea totală estimată a obligațiilor fiscale suplimentare datorate bugetului general consolidat al statului înscrisă în Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este de 3.514.191 lei.
Echipa de control este de părere că aspectele constatate în cuprinsul Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. AAFR6655/19.05.2015 sunt edificatoare în sensul existenței prezumției că E-O. C. S.R.L. a acționat în scopul creării aparenței unor tranzacții legitime ce au avut ca rezultat diminuarea semnificativă a obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat
înregistrarea în scopuri de TVA și deținerea de facturi emise în conformitate cu art.155 din Legea 571/2003 cu modificările și completările ulterioare, nu sunt suficiente pentru acordarea deductibilității TVA. în lipsa neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 145 alin. (2) lit. a) din același act normativ.
Astfel, principiul prevalenței substanței asupra formei constituie un principiu fundamental al sistemului comun de TVA instituit de legislația comunitară, care se aplica în concordanță cu celelalte principii recunoscute de legislația și jurisprudența comunitară, printre care și principiul luptei împotriva fraudei, a evaziunii fiscale și a eventualelor abuzuri.
Din acest motiv legislația fiscală condiționează deductibilitatea TVA a achizițiilor de îndeplinirea cumulativă, pe lângă condițiile de formă (inclusiv condiția ca persoana impozabilă să dețină factura care să conțină informațiile obligatorii prevăzute de lege), a condiției de fond esențiale, aceea că achizițiile pentru care se solicită deducerea să fie efectiv prestate, respectiv livrate.
Față de cele de mai sus, consideră că toate aceste motivării cuprinse în Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii justifică întrutotul luarea măsurilor asigurătorii, astfel că pe cale de consecință susținerile reclamantei referitoare la nemotivarea Deciziei sunt netemeinice și nefondate și nu pot fi reținute.
Mai mult, aprciază că susținerile referitoare la nemotivarea Deciziei sunt formulate cu rea credință sau apreciind că societatea nu a lecturat cu atenție decizia atacată întrucât la Cap. Motivarea măsurilor asigurătorii se menționează detaliat cauzele care au determinat luarea măsurii.
În speța, sunt incidente dispozițiile art.129 alin.2 din OG nr,92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare.
Prin urmare, este suficient pentru luarea masurilor asigurătorii numai sa se constate pericolul sustragerii/ascunderii/risipirii patrimoniului debitoarei, cu consecința îngreunării procedurii de colectare, nefiind necesara producerea vreunuia dintre evenimentele precizate anterior.
Prin faptul ca S.C. E O. C. SRL nu a evidențiat corect realitatea contabila, organele fiscale în mod corect au estimat ca aceasta societate se sustrage de la procedura de colectare, dispunând masuri asigurătorii în consecința.
Potrivit dispozițiilor art.129 afin.3 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare:
„Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Această viziune a legiuitorului a fost determinată de imperativul eficientizării procedurilor de recuperare a debitelor pe care operatorii economici le înregistrează la bugetul de stat.
Acest lucru echivalează cu continuarea procedurilor de executare silită de către organele fiscale împotriva debitorului. în aceste condiții, pentru a se recupera creanțele fiscale pe care acesta le are la bugetul de stat, legiuitorul a prevăzut ca măsurile asigurătorii să rămână valabile pe toată durata executării silite, ca o garanție pentru recuperarea creanței fiscale datorate.
Faptul că odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii, nu este decât o aplicare a imperativului mai sus enunțat.
Totuși, aceste măsuri sunt menținute în continuare, constituindu-se în garanția executării întru totul de către debitor a obligațiilor sale fiscale. În caz contrar, ar exista pericolul nerecuperării creanțelor la bugetul de stat și ar demonstra o lipsă de diligență atât a legiuitorului, cât și a organelor de executare.
Masurileluatedeorganulfiscalsunt întemeiate pe prezumții legale, astfel ca, până stabilirea unei situații certe cu privire la activități financiare ilicite desfășurate de contestatoare sau terțe persoane cu care s-a angajat în operațiuni economice, intimatele au dispus masurile prevăzute de art.129 Cod procedura fiscala, aceste masuri fiind temeinice si legale.
Măsurile asigurătorii nu trebuie confundate cu măsurile concrete de executare silită întreprinse de organele fiscale. Potrivit actelor normative susmenționate, măsurile asigurătorii reprezintă posibilitatea prin care statul își asigură recuperarea creanțelor, acestea nefiind executorii la momentul încheierii.
Or, finalitatea oricărei proceduri de executare silită este recuperarea debitelor datorate, indiferent de creditorul obligației.
În concluzie, intimata a precizat că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii atacată a fost emisă cu respectarea prevederilor legale ale art. 129 și a normelor metodologice ale acestui articol din O.G. nr. 92/2003.
Cu privire la necomunicarea Referatului justificativ invocată de reclamantă arătăm următoarele:
Conform dispozițiilor anexei 1 punctul 3.1. din O.P.A.N.A.F. nr. 2605/2010 pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: "Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii" se întocmește de către organul de control/organul de executare și stă la baza emiterii"Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii".’
În prezenta cauză, la baza emiterii Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. AAFR6655/19.05.2015 a stat Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii nr. AAFR6655/19.05.2015.
Totodată, din lecturarea anexelor la Ordinul de mai sus, potrivit cărora Referatul justificativ se întocmește: într-un exemplar de către organul de control/organul de executare și se arhivează: un exemplar la dosarul fiscal, rezultă fără echivoc că Referatul justificativ ai măsurilor asigurătorii nu circulă la debitor, acesta primind doar un exemplar al Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, act administrativ ce poate fi contestat.
Pe cale de consecință, nu se poate imputa organului de control neîndeplinirea unui fapt (comunicarea referatului justificativ) dacă textul de lege nu prevede comunicarea acestuia către contribuabil.
Atât Referatul justificativ cât și Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii au fost emise cu respectarea prevederilor legale, scopul instituirii măsurii asiguratorii fiind tocmai protejarea dreptului de creanță în raport cu alți creditori.
În ceea ce privește susținerea contestatoarei cu privire la nerespectarea prevederilor art. 9 alin.1 din OG nr. 92/2003, solicităm instanței să o respingă ca neîntemeiată. întrucât în speță sunt aplicabile dispozițiile art.9 alin.2 lit.d) din ordonanță.
Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este un act premergător procedurii de executare silită, în acest sens fiind și prevederile ari. 129 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 care prevăd că la momentul individualizării și ajungerii la scadență a creanței, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri de executare.
Prin urmare, în speță nu sunt incidente prevederile art. 9 alin.1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, întrucât, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este un act premergător executării silite, astfel încât devin aplicabile prevederile alin. 2 al art. 9 din ordonanță.
Cu toate acestea inspectorii antifraudă au fost de bună credință, iar susținerile societății contestatoare referitoare la neascultarea contribuabilului sunt nereale, nu se justifică și nu pot fi reținute pentru următoarele;
Toate constatările au fost comunicate reprezentanților societății E-O. Construction SRL prin procesele verbale întocmite de inspectorii antifraudă, situație în care aceștia au avut posibilitatea de a-si exprima punctele de vedere asupra celor constatate.
Astfel, la baza emiterii Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. AAFR0655/19.05.2015 si a Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii nr. AAFR6655/19.05.2015 au stat constatările reținute prin Procesele Verbale - care sunt acte constatatoare a unor situații faptice identificate la contribuabilul controlat. Aceste procese verbale se întocmesc pe baza informațiilor deținute la nivel A., a informațiilor rezultate clin controlul efectiv și a punctelor de vedere formulate de reprezentanții societății controlate, dacă aceștia înțeleg să le formuleze.
În speța în cauză au fost formulate puncte de vedere de către reprezentanții E-O. C. SRL.
De asemenea, în ceea ce privește capătul de cerere, prin care se solicită anularea actelor emise pe baza acestei decizii, intimata a solicitat respingerea acestuia în principal ca fiind îndreptat împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar ca neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Intimata a precizat ca actele de executare atacate nu a fost emise de A.N.A.F.,
De asemenea, intimata a menționat că reclamanta nu este mare contribuabil și nu se regăsește în listele din Ordinul nr. 3565/2011 pentru modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2.730/2010 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili.
De altfel, contestatoarea nu a motivat în nici un fel chemarea în judecată a A.N.A.F. (organ central) în calitate de intimată, în condițiile în care sarcina justificării calității procesuale, active și pasive, incumbă neîndoielnic persoanei care sesizează instanța cu o pretenție, și anume contestatoarei.
Din dispozițiile Noului Cod de procedură civilă (art.711 și urm.) rezultă că persoana vătămată prin acte de executare emise de organul de executare sau executorul judecătoresc se poate adresa instanței competente. Cum A.N.A.F. nu a emis niciun act de executare vătămător pentru contestatoare, rezultă că Agenția nu este parte în raportul juridic dedus judecății.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența identității dintre persoana pârâtului și cel despre care se pretinde a fi obligat în raportul juridic dedus judecății, în speța de față emitentul actului atacat.
Prin urmare, luând în considerare toate argumentele mat sus expuse, solicită să se constate lipsa calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și să dispună scoaterea acesteia din prezenta cauza și scoaterea din citativ și, în consecință, respingerea acțiunii reclamantului în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Ulterior emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii AAFR 6655/19,05.2015, acest act a fost transmis organului de executare competent care a procedat la instituirea sechestrelor asigurătorii asupra bunurilor mobile ale societății contestatoare.
Măsurile asigurătorii se dispun și se duc la îndeplinire, astfel cum instituie dispozițiile art. 129 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, de către organele fiscale competente, prin procedura administrativă.
Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
În prezenta cauză, în conformitate cu dispozițiile legale reglementate de O.G. nr. 92/2003 și dispozițiile procedurii de aplicare efectivă (OPANAF 2605/2010), în baza Deciziei de instituire masuri asigurătorii atacată, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București ~ Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile ale debitorului și poprire asiguratorie asupra disponibilităților bănești.
De asemenea, societatea contestatoare nu formulează niciun fel de critici cu privire la actele subsecvente Deciziei pe care le atacă.
Cât privește obligarea instituției la plata cheltuielilor de judecată, intimata a solicitat respingerea acestui capăt de cerere, urmând sa se constate faptul că acest capăt de cerere nu a fost fundamentat în niciun fel de către reclamanta ori, fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții ’’ care cade în pretenții”. Culpa procesuală este cea care trebuie să fundamenteze fiecare sumă la care va fi obligată partea care a căzut în pretenții, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Intimata a solicitat să se aibă în vedere faptul că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 453 alin.1 Noul Cod Procedură civilă.
Consideră că, în situația admiterii în parte a acțiunii, cheltuielile de judecată nu se pot admite în întregime, ci proporțional cu culpa procesuală.
Cu privire la probele propuse de reclamantă, intimata a menționat că se află în prezența unei contestații la executare silită, în care pot fi invocate și analizate numai aspecte de nelegalitate ale actelor de executare ce fac obiectul acțiunii și doar din prisma prevederilor art.129 Cod procedura fiscala, astfel că nu se justifică proba solicitată, respectiv interogatoriul emitentului actului, pentru următoarele:
Raportat la condițiile de admitere și de oportunitate a interogatoriului, coroborate cu faptul că eventualele întrebări formulate în vederea descoperirii motivelor concrete nu se înscriu în categoria faptelor personale de natură să ducă la soluționarea procesului, solicităm respingerea probei propuse.
Pentru considerentele expuse, intimata a solicitat respingerea contestației la executare formulată de . SRL ca neîntemeiată, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii atacate și implicit a actelor emise în baza acestei decizii.
În drept, intimata a invocat dispozițiile O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și prevederile C., precum și celelalte dispoziții legale invocate în prezentul înscris.
Întâmpinarea a fost însoțită de procesul verbal încheiat la 25.06.2015 și anexa nr.1 la procesul verbal nr._/25.06.2015.
Prin compartimentul registratură, la data de 23.07.2015, contestatoarea a depus la dosar răspuns la întâmpinarea depusă de intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin care aceasta din urmă invocă argumente amestecate și, pe alocuri, contradictorii.
Prin urmare, contestatoarea se află în prezența unui act administrativ fiscal în baza căruia au fost luate măsuri asigurătorii corespondente actelor de executare silită. Câtă vreme legea prevede în mod expres calea procesuală specifică pentru desființarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, este cert că demersul său procesual este îndreptat în principal asupra deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii și, în subsidiar, împotriva actelor de executare silită care au la bază un titlu nul.
În consecință, de vreme ce demersul judiciar vizează în primul rând legalitatea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, este evident că judecata trebuie să aibă loc în contradictoriu cu organul emitent al acestei decizii (A. - Direcția G. Antifraudă Fiscală București).
Așadar, în raportul administrativ fiscal generat de emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii este evident că emitentului actului îi revine și calitatea procesuală pasivă într-o cerere ce vizează desființarea acestui act. în alte cuvinte, în cauză există un raport de identitate între persoana pârâtului și persoana emitentului actului a cărui desființare se solicită, împrejurare care justifică respingerea unei eventuale excepții a calității procesuale active.
Contestatoarea a menționat eventuale excepții deoarece din întâmpinarea depusă nu rezultă cu claritate dacă A. invocă sau nu această excepție.
Astfel cum a arătat deja, contestația la executare este îndreptată atât împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii cât și împotriva actelor de executare efectivă.
Dacă în capătul de cerere vizând anularea deciziei de instituire are calitate procesuală emitentul acesteia, în capătul de cerere care tinde la anularea măsurilor instituite are calitatea procesuală organul de executare adică Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București - Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București.
De altfel, chiar A. este cea care afirmă că măsurile luate prin decizia de instituire au fost puse în aplicare de pârâta nr. 2.
În consecință, atât emitentul deciziei de instituire cât și organul care a aplicat efectiv măsurile instituite au calitate procesuală pasivă într-o cerere care tinde atât la desființarea actului principal cât și la desființarea actelor de executare care au la bază actul principal. Aceste din urmă acte nu pot avea o existență de sine stătătoare în lipsa unei decizii de instituire a măsurilor asigurătorii.
Cu privire la caracterul nefondat al susținerilor pârâtei referitoare la motivarea actului atacat, reia susținerile din întampinare .
La data de 23.10.2015, prin compartimentul registratură, s-au depus la dosar documentele solicitate de la Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice.
Prin același compartiment, la data de 13.11.2015, contestatoarea a depus la dosar referatul justificativ al măsurilor asiguratorii emis la data de 19.05.2015.
La termenul de judecată din data de 17.11.2015, contestatoarea a depus la dosar adresa nr.AAFR12520/07.08.2015, adresa nr.AAFR13673/27.08.2015, procesul verbal de ridicare/restituire de înscrisuri din 16.07.2015, adresa nr.AAFR17595/29.10.2015, Hotărârea Curții din 22.10.2015.
În probațiune s-a administrat proba cu înscrisuri.
Cerere legal timbrată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr nr.AAFR6655/19.05.2015 (DECIZIA) întocmită de Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Regională Antifraudă București s-a dispus un sechestru asigurător asupra unui număr de 3 autoturisme, precum si poprire asigurătorie asupra unor sume urmăribile datorate contestatoarei de către terțe persoane, precum și asupra unor conturi aparținând contestatoarei, bunuri în valoare de 3.443.455 lei, în vederea recuperării creanței în sumă de 3.514.191 lei (reprezentând tva și impozit pe profit).
In prezenta procedură instanța nu poate examina realitatea și legalitatea achizițiilor de bunuri și servicii pe care contestatoarea pretinde că le-a derulat în mod legal alături de cei trei parteneri nominalizați în DECIZIE, ci doar verifica respectarea condițiilor formale pentru instituirea măsurilor asigurătorii.
Din această perspectivă se retine că la baza DECIZIEI a stat Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii întocmit la data de 19.05.2015 de către organul fiscal (REFERATUL) (f.444-447), în conformitate cu prevederile art.5.1.3 din Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr.2605/2010, cu respectarea modelului de formular reglementat în ordin, a condițiilor de fond și de formă prevăzute pentru acest act, ce a fost avizat de către organul competent, măsurile asigurătorii propuse a fi luate au fost motivate atât în fapt cât și în drept, după cum reiese din conținutul REFERATULUI, astfel că susținerile contestatoarei cu privire la lipsa acestui act premergător nu vor fi primite de instanță.
Din interpretarea dispozițiilor art. 5.1.7 coroborat cu dispozițiile anexei 1 punctul 3.1. din O.P.A.N.A.F. nr.2605/2010, reiese că doar DECIZIA se comunică debitorului, iar nu și REFERATUL, astfel că în lipsa unei dispoziții legale exprese
în acest sens, organului fiscal nu poate proceda la comunicarea actului, despre a cărui existență contestatoarea a fost informată, după cum recunoaște, și pe care îl putea consulta la sediul organului fiscal cu respectarea procedurilor legale pertinente.
Instanța apreciază ca neîntemeiate și criticile privind instituirea măsurilor fără ascultarea contribuabilului, pe de o parte reținând că organul fiscal nu este obligat să dea eficientă principiului potrivit cu care contribuabilul are ,,dreptul de a fi ascultat,, in ipoteza prevăzută de art.9 alin.2, lit.d) din OG nr.93/2003, respectiv ,,când urmează să se ia măsuri de executare silită,, -ceea ce este situația in speță, pe de altă parte din actele de la dosar reiese că, contestatoarea, prin asociatul majoritar, a avut posibilitatea să își exprime punctul de vedere, dând o notă explicativă, s-a prezentat la sediul organului fiscal oferind explicații, după cum reiese din REFERAT.
Potrivit art.129 din OG nr.92/2003 se dispun măsuri asiguratorii sub forma sechestrului asigurător și poprire asupra mobilelor și veniturilor aparținând debitorului, când exista pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori sa își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
Măsurile asigurătorii pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Masurile asiguratorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toata perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități.
Procedura luării unor măsuri asigurătorii asupra patrimoniului debitorului este premergătoare procedurii de executare silită a debitorului pentru recuperarea unor creanțe datorate bugetului de stat, astfel că interpretarea pro causa, pe care contestatoarea o da dispozițiilor art. 9, alin.2, lit.d cod proc. fiscală nu poate fi primită de instanță, cu atât mai mult cu cât este contrazisă de situația de fapt.
In aplicarea dispoziției legale precitate, organul fiscal a emis Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr.AAFR6655/19.05.2015, motivată în fapt si în drept de către organul fiscal, care expus detaliat împrejurările care au condus la concluzia că se impune luarea măsurilor asiguratorii dispuse asupra bunurilor/veniturilor contestatoarei pentru prezervarea dreptului statului de a-și recupera creanțele.
Instanța reține că măsurile asigurătorii luate au fost justificate prin gravitatea faptelor imputate contestatoarei, ale cărei susțineri în sensul că a fost sancționată nejustificat pentru conduita fiscală a partenerilor săi, nu pot fi primite de instanță, din actele depuse la dosar, reiese că, intimatul impută contestatoarei propria conduită fiscală, fiind suspicionată că a dezvoltat 2 circuite financiare artificiale cu scopul evitării responsabilității fiscale privind TVA și impozitul pe profit.
Suspiciunea organelor fiscale a fost conturată de cercetarea preliminară, potrivit cu care contestatoarea este principala beneficiară a unor livrări de bunuri sau servicii nedeclarate de către cele 3 societăți comerciale partenere, nominalizate în DECIZIE, în raport de care a dedus cheltuieli cu mărfuri/servicii, pentru care a fost estimat un impozit pe profit suplimentar, în sumă de 1.382.684 lei, de asemenea contestatoarea și-a exercitat în totalitate dreptul de deducere de tva, în sumă de 2.131.507 lei, precum și în lipsa unor explicații rezonabile din partea asociatului majoritar al contestatoarei, care nu a pus la dispoziția organului fiscal documentele contabile solicitate.
Sub acest aspect se rețin cele consemnate în referatul justificativ si reluate în DECIZIE potrivit cu care la data controlului inopinat, 01.04.2015, numitul I. E., asociatul principal al Contestatoarei a declarat că va prezenta ulterior documentele contabile solicitate, într-o primă fază pretinzând că nu cunoaște adresa unde se afla departamentul de contabilitate, însă la data de 02.04.2015 a depus o cerere prin care a solicitat un termen de 15 zile, pentru depunerea documentelor.
La data de 08.05.2015, inspectorii fiscali au revenit la sediul contestatoarei, solicitând predarea documentelor contabile, până la data de 13.05.2015, când asociatul majoritar a prezentat un proces verbal încheiat de A., motivând că documentele contabile ar fi fost ridicate de această instituție, fără să prezinte vreun act care să ateste cele afirmate –respectiv un proces verbal de ridicare de înscrisuri-aspect care a conturat intimatului suspiciunea că se încearcă sustragerea de la prezentarea documentelor solicitate.
Prin urmare, instanța observă că măsurile asigurătorii nu au fost luate de organul fiscal la data efectuării controlului inopinat din data de 01.04.2015 al cărei subiect a fost contestatoarea, ci s-a dat posibilitatea acesteia să își facă apărările necesare, respectiv să depună documentele contabile care să lămurească aspectele supuse controlului.
Aspectul că, ar fi înaintat contestatoarea abia la data de 16.07.2015, respectiv la data de 07.08.2015, unele acte către organul fiscal (după cum reiese din înscrisurile depuse la f.448, s.a dosar ) nu este de natură să conducă la concluzia că se impune înlăturarea măsurilor asigurătorii, ci dimpotrivă circumstanțiază conduita intimatului, fiind evident că dacă contestatoarea ar fi avut un comportament fiscal ireproșabil ar fi predat imediat toate documentele contabile solicitate.
În scopul punerii în executare a măsurilor asigurătorii A. -Direcția Regională a Finantelor Publice București-Administrația Fiscală Sector 6 a Finanțelor Publice (f.361-365), a aplicat sechestrul asiguratoriu prin procesul verbal de sechestru asiguratoriu pentru bunuri mobile nr._/20.05.2015 și a înființat poprirea asigurătorie asupra unor sume urmăribile datorate contestatoarei de către terțe persoane, precum și asupra unor conturi aparținând contestatoarei, potrivit adreselor de inființare poprire(f.365-390), acte pe care contestatoarea nu le critica sub aspectul neîndeplinirii unor condiții de formă ori de fond proprii, solicitând anularea lor subsecvent anulării DECIZIEI.
Raportat la aceste acte, instanța va respinge ca neîntemeiate susținerile intimatului A. cu privire la aspectul că nu are calitate procesuală pasivă, apreciind că acesta stă în cauză, în calitate de intimat raportat la toate actele de executare criticate, din moment ce este organul care a emis DECIZIA, iar emiterea unor acte subsevente Deciziei de către organe aflate în subordine intimatului nu este de natură să conducă la concluzia că A. nu mai este parte în raportul juridic dedus judecății din perspectiva art.36 Cod proc. civ.
Instanța mai reține că, măsurile asigurătorii dispuse au fost astfel necesare în scopul garantării recuperării creanței la bugetul consolidat al statului, pericolul înstrăinării bunurilor sechestrate, (autoturisme -bunuri ușor vandabile, precum și sume de bani ce pot fi retrase din conturi) fiind justificat prin conduita fiscală neconformă dispozițiilor legale imputată contestatoarei.
Prin măsura luată nu s-a adus o atingere a drepturilor patrimoniale ale contestatoarei, bunurile au fost doar indisponibilizate, fiind lăsate în posesia acesteia, parțial - în ceea ce privește autoturismele - le poate utiliza potrivit destinației bunurilor și scopului său economic, fiind doar împiedicată temporar să le înstrăineze, cu referire la mobile.
In concluzie, apreciind că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr.AAFR6655/19.05.2015, a fost emisa justificat de organul fiscal competent, s-a motivat măsura luată, s-au întocmit actele subsecvente - procesul verbal de sechestru asiguratoriu pentru bunuri mobile și adresele de înființare poprire asiguratorie, cu respectarea dispozițiilor art.129, art.149 și art.151, alin.8 din OG 92/2003, instanța va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea E-O. C. SRL, cu sediul în București, calea Crângași nr.87, etaj 1, camera 1, sector 6, J_, CUI21418635 în contradictoriu cu intimatele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 6 București a Finanțelor Publice, cu sediul în București, ..7, sector 1 și A. - Direcția Regională Antifraudă București, cu sediul în București, Piața Presei Libere nr.1, corp B3, etaj 3-4, sector 1, ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.11.2015.
P. GREFIER
A. G. Ș. G.
Red.AG/Thred.MM
5 ex/17.12.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8303/2015.... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 9302/2015.... → |
|---|
