Acţiune în constatare. Sentința nr. 271/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 271/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 271/2016

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI

- SECȚIA CIVILĂ -

SENTINȚA CIVILĂ NR. 271

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18.01.2016

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: D. B.-J.

GREFIER: B. C.

Pe rol cauza civilă având ca obiect acțiune în constatare, privind pe reclamanta O. A. în contradictoriu cu pârâtul B. V.-L..

La apelul nominal efectuat în ședință publică s-a prezentat reclamanta, prin avocat S. D. R., lipsind pârâtul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că pricina se află la momentul administrării probatoriului. Judecata a fost amânată pentru a-i permite pârâtului să depună la dosar înscrisurile de care înțelege să se folosească în cauză. De la termenul precedent la dosar nu a fost depus niciun înscris.

Reclamanta, prin avocat, arată că nu are alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și respectiv constatarea faptului că a intervenit prescripția în ce privește plata sultei stabilită prin sentința civilă nr. 5882/07.05.1999, iar pe cale de consecință să se dispună radierii din cartea funciară a privilegiului copărtașului pentru suma de 85.364.135 lei reprezentând sultă. Solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 14.05.2015, reclamanta O. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. V. L., a solicitat să se constate intervenită prescripția extinctivă cu privire la plata sultei în cuantum de 85.364.135 lei (8.536 RON) stabilită prin sentința civilă nr. 5882/07.05.1999 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 în dosarul nr. 2573/1997 și să se dispună radierea înscrierii provizorii din CF nr._, București, sector 6, P III în ceea ce privește “privilegiul copărtașului pentru sulta în sumă de 85.364.135 lei”.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin sentința civilă nr. 5882/07.05.1999 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 în dosarul nr. 2573/1997, irevocabilă prin decizia civilă nr. 3262/18.10.2000 a Tribunalului București, instanța a dispus atribuirea către reclamantă a imobilului-apartament și, pentru egalizarea loturilor, a dispus obligarea acesteia la plata unei sume drept sultă către pârât, în cuantum de 85.364.135 lei (8.536 RON), această sarcina a imobilului fiind consemnată în cartea funciară ca „privilegiu al copărtașului”.

În concret, dat fiind că dreptul pârâtului, creditor al obligației de plată a sultei, s-a născut la data rămânerii definitive a titlului executoriu, respectiv data pronunțării sentinței civile nr. 5882/07.05.1999 și s-a stins prin împlinirea termenului de prescripție extinctivă la data de 07.05.2002 și dat fiind că pârâtul-creditor nu a solicitat executarea obligației cuprinsă în titlul executoriu, reclamanta a solicitat să se constate intervenită prescripția extinctivă și imposibilitatea pentru pârât de a solicita executarea silită a obligației.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Decretului nr. 167/1958, art. 35 Cod procedură civilă, art. 885 Cod civil.

În dovedire, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, sens în care a depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele: sentința civilă nr. 5882/07.05.1999 a Judecătoriei Sectorului 6 București, încheierea OCPI Sector 6 nr._/02.04.2007, extras de carte funciară pentru informare, releveu apartament, certificat de căsătorie . nr._, sentința civilă nr. 3002/30.03.1995 a Judecătoriei Sectorului 6 București.

Cererea a fost timbrată cu suma de 582 lei, conform chitanței atașate la fila 18 în dosar.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare. S-a prezentat în ședința publică din data de 23.11.2015, solicitând un termen pentru a depune la dosar înscrisuri în dovedirea întreruperii termenului de prescripție. Nu a depus însă la dosar niciun înscris.

Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5882/07.05.1999 a Judecătoriei Sectorului 6 București, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta B. A. și i s-a atribuit acesteia apartamentul nr. 56, situat în București, .. 20, b. TS10, ., cu obligația de a plăti pârâtului B. V.-L. o sultă în compensare în cuantum de 8.349.075 lei (ROL).

În drept, instanța reține că, potrivit art. 35 Cod procedură civilă, cel care are un interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept.

Conform art. 6 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă (aplicabil având în vedere data la care a început să curgă termenul de prescripție), dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani.

În ceea ce privește momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, art. 7 din Decretul nr. 167/1958 prevede că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul de acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.

În cauză, termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea sultei stabilite prin sentința civilă nr. 5882/07.05.1999 a Judecătoriei Sectorului 6 București a început să curgă de la data de 17.04.2000, când sentința judecătoriei a rămas definitivă prin decizia Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă nr. 1374/17.04.2000, astfel cum a reținut cu putere de lucru judecat Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă în considerentele deciziei civile nr. 1353/12.06.2006 (f. 43-46), fiind împlinit la data de 17.04.2003.

Așa fiind, în temeiul art. 35 Cod procedură civilă, instanța va admite cererea introductivă astfel cum a fost formulată, va constata prescris dreptul pârâtului de a cere executarea silită a sultei în cuantum de 85.364.135 lei ROL, stabilită prin sentința civilă nr. 5882/07.05.1999 a Judecătoriei Sectorului VI București și va dispune, pe cale de consecință, radierea din cartea funciară a imobilului, a privilegiului copărtașului pentru sultă în sumă de 85.364.135 lei ROL.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, pârâtul va plăti reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 582 lei, constând în taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta O. A., CNP_, cu domiciliul în București, .. 20, ., ., sector 6, și cu domiciliul ales la cab. av. B. E. M., în București, .. 3-5, ., în contradictoriu cu pârâtul B. V.-L., CNP_, cu domiciliul în București, . nr. 4, ., ., sector 4, și cu domiciliul ales în București, .. 4, ., sector 6.

Constată prescris dreptul pârâtului de a cere executarea silită a sultei în cuantum de 85.364.135 lei ROL, stabilită prin sentința civilă nr. 5882/07.05.1999 a Judecătoriei Sectorului VI București.

Dispune radierea din cartea funciară nr._, București, Sector 6, a privilegiului copărtașului pentru sultă în sumă de 85.364.135 lei ROL.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 582 lei, cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.01.2016.

Președinte, Grefier,

D. B.-J. B. C.

Red.DBJ/Thred.MM/4ex./24.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 271/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI