Anulare act. Sentința nr. 294/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 294/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 294/2016

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 6 BUCUREȘTI

......

SENTINȚA CIVILĂ NR. 294

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE F.-C. M.

Grefier E.-C. P.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul L. M. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE SECTOR 6, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal efectuat în ședință publică, la ordine, a răspuns intimata, prin consilier juridic E. D., cu delegație aflată la fila nr. 29 din dosar, lipsind contestatorul.

S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, la data de 24.12.2015, prin serviciul registratură, contestatorul a depus la dosar precizări, după care:

Instanța, având în vedere prev. art. 101 din O.G. nr. 15/2002, invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 cu privire la soluționarea prezentei plângeri și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.

Instanța, având în vedere precizările depuse la dosar, la data de 24.12.2015, prin care contestatorul a arătat că nu formulează plângere contravențională și în speță contestă dispoziția de ridicare, pune în discuția părților calificarea obiectului cererii, cu rectificarea corespunzătoare în sistemul Ecris a acestui obiect, ca fiind anulare act administrativ și nu plângere contravențională, precum și a calității în care figurează părțile, respectiv reclamant și pârât, și, întrucât la acest termen de judecată procedura de citare este legal îndeplinită, iar instanța trebuie să-și verifice competența, pârâta ridicând excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6, instanța pune în discuție, cu prioritate, această excepție, acordând cuvântul în susținerea sa.

Pârâta, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6, arătând că nu a fost contestat procesul-verbal. În fapt, s-a contestat dispoziția de ridicare cu acel număr. Consideră că a fost o eroare și că instanța competentă este Tribunalul București, Secția a II-a de C. Administrativ.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6, invocată de pârâtă, prin întâmpinare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6, la data de 17.08.2015, sub nr._ reclamantul L. M. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. de Poliție Sector 6, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea dispoziției de ridicare . nr._/04.05.2015 și obligarea pârâtei la repararea prejudiciului material cauzat prin emiterea dispoziției de ridicare a autoturismului cu nerespectarea reglementărilor incidente în această materie.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 12-14 din H.C.L.S. 6 nr. 14/29.01.2009.

În susținerea cererii, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar un set de înscrisuri (f. 6-10).

La data de 29.09.2015, prin serviciul registratură, reclamantul a depus la dosar chitanța nr._/28.09.2015, reprezentând dovada achitării taxei judiciare de 68 lei și precizări, prin care a indicat datele de identificare ale părților și că nu a fost emis proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției, până la data prezentei.

Prin întâmpinarea înregistrată pe rolul instanței la data de 30.10.2015, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6, arătând că nu se solicită anularea unui proces-verbal de constatare și sancționare contravențională și că reclamantul a solicitat anularea unui act administrativ.

Totodată, prin întâmpinare pârâta a invocat și excepția lipsei calității sale procesual pasive. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca netemeinică și nelegală.

În susținerea întâmpinării, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar un set de înscrisuri și planșe foto.

Analizând excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6, invocată de pârâtă, prin întâmpinare, instanța reține următoarele:

Prin Dispoziția . nr._/04.05.2015 (fila 6), emisă de pârâta DIRECȚIA G. DE POLIȚIE SECTOR 6 BUCUREȘTI, s-a reținut că în data de 04.05.2015, orele 08,09, autoturismul marca Opel, înmatriculat cu nr._, aparținând reclamantului L. M., a staționat neregulamentar pe colțul intersecției . . A..

În conformitate cu art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010, art. 143 lit. d) din RAOUG nr. 195/2002 și HCL Sector 6 nr. 4/2010 s-a dispus ridicarea autovehiculului, transportul și depozitarea acestuia în loc special amenajat.

Pentru restituirea autovehiculului anterior-menționat, reclamantul a plătit la . SRL suma de 677,32 lei, pentru restituirea căreia de către pârâtă a depus la dosar factura fiscală nr._/04.05.2015 și bonul fiscal nr. 7 (fila 7).

Reclamantul a solicitat anularea dispoziției de ridicare . nr._/04.05.2015 și obligarea pârâtei DIRECȚIA G. DE POLIȚIE SECTOR 6 BUCUREȘTI la restituirea sumei de 677,32 lei.

Cu privire la natura juridică a dispoziției de ridicare . nr._/04.05.2015, instanța reține, în acord cu susținerile intimatei, că aceasta reprezintă un act administrativ tipic, în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, adică un act unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică de interes local – pârâta, în temeiul HCL nr. 4/2010 a Sectorului 6 București, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii (HCL Sector 6 nr. 4/2010) care dă naștere unor raporturi juridice de putere între autoritatea emitentă și reclamant ca destinatar al actului administrativ individual.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată; în ceea ce privește repararea pagubei cauzate, această pretenție face tocmai obiectul capătului accesoriu celui de anulare a dispoziției de ridicare, respectiv restituirea sumei de 677,32 lei .

În același sens dispune și art. 8 din același act normativ, potrivit cu care persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

În ceea ce privește competența materială a instanței de soluționare a unor astfel de cereri, art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, invocat și de pârâtă, prevede că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

În speță, neexistând o dispoziție legală care să atribuie competența materială Judecătoriei în primă instanță în materia contenciosului administrativ, nefiind incidente așadar dispozițiile art. 95 pct. 4 cod procedură civilă, dar nici unul din cazurile arătate la pct. 1 al art. 94 lit. a)-j), competența revine - față de dispozițiile art. 3, 4 din Legea nr. 155/2010, a poliției locale și 10 alin. (1) și. (3) din Legea nr. 554/2004 - Tribunalului București, atât în ceea ce privește atât anularea dispoziției . nr._/04.05.2015, cât și repararea prejudiciului cauzat, respectiv restituirea sumei de 677,32 lei, acesta fiind un capăt de cerere accesoriu în privința căruia se aplică, prioritar, dispozițiile art. 1,8 din Legea nr. 554/2004, dar și prevederile art. 123 NCPC.

Așa fiind, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 2 NCPC raportat la art. 132 alin. (3) NCPC, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 și va declina competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București-secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6, invocată de pârâtă.

Declină competența materială de soluționare a cererii privind anularea Dispoziției de ridicare . nr._/04.05.2015, formulată de reclamantul L. M., cu domiciliul în București, .. 2, ., ., sector 6 în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. DE POLIȚIE SECTOR 6, cu sediul în București, ., sector 6, în favoarea Tribunalului București-Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică de la data de 19.01.2016.

PREȘEDINTE GREFIER

F. – C. M. E.-C. P.

Red. FCM/ Tehnored. ECP

4 ex/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 294/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI