Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 864/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 864/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 02-02-2016 în dosarul nr. 864/2016

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 864

Ședința Publică din data de 2 februarie 2016

Instanța constituită din:

P.: C. I. C.

GREFIER: P. O.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea A. R. SRL în contradictoriu cu debitoarea A. S. & SOLUTIONS SRL, având ca obiect ordonanță de plată.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă creditoarea, prin reprezentant convențional, avocat R. Ț., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015, aflată la dosarul cauzei, fila 6, lipsind debitoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța acordă cuvântul pe competență și pe durată.

Creditoarea, prin avocat, consideră că Judecătoria Sector 6 este competentă general, material și teritorial, estimând durata necesară pentru soluționarea cauzei la un termen.

Instanța, în temeiul art. 131 raportat la art. 94 alin. 1, lit. j, 107 Cod de procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Instanța, în temeiul art. 238 Cod procedură civilă estimează durata necesară pentru soluționarea prezentei cauze la 6 luni de zile.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea probatoriului.

Creditoarea, prin avocat, solicită proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Instanța încuviințează pentru creditoarea proba cu înscrisuri.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Creditoarea, prin avocat, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, având în vedere că sunt în fața unei creanțe certe, lichide și exigibile, recunoscută de societatea debitoare atât prin propunerea ei de plată eșalonată cât și prin confirmarea ei de sold restant din data de 17 septembrie 2015. Solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, taxă de timbru, restul cheltuielilor pe cale separată.

Instanța rămâne în pronunțare.

I N S T A N T A

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 02.12.2015, creditoarea A. ROMÂNIA S.R.L., cu sediul în Spl. Independenței nr.319, Seina Parc, Ob. 5, Etaj 2, sector 6, București, având cod de înregistrare fiscală RO_, cu sediul ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură la sediul Cabinet av. A. Ț. din București, Calea Moșilor 298, ., în contradictoriu cu debitoarea A. S. & Solutions SRL, cu sediul în București Sectorul 6, ., ., . RO_ și Număr de Ordine în Registrul Comerțului J_, a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata sumei de 15.758,27 lei, reprezentând contravaloare parțială a produselor livrate, conform facturilor fiscale nr._/04.09.2014, nr._/08.09.2014 și nr._/25.09.2014, la plata dobânzii legale penalizatoare de la data scadenței facturii până la data efectivă a plății, astfel cum este determinată de art. 4, art. 20 din Legea 72/2013, cât și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de această acțiune.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că între părți s-au desfășurat relații

comerciale care s-au concretizat prin vânzarea-cumpărarea de produse din sfera tehnologiei informației în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 918 din data de_ .

Astfel în urma comenzilor societății debitoare au fost livrate către aceasta produsele comandate și emise facturile fiscale solicitate la plată prin prezenta cerere.

Acțiunea de față are ca obiect obligarea societății debitoare la plata facturilor fiscale nr._ din data de 04.09.2014, nr._ din data de 08.09.2014 și nr._ din data de 25.09.2014 pentru care au fost făcute doar plăți parțiale.

Încercând a găsi o soluția amiabilă de plată a datorie, creditoarea a acceptat planul de plăți propus de societatea debitoare la data de_, dar aceasta din urmă nu l-a respectat în totalitate fiind efectuată doar o plată parțială.

Astfel, societatea debitoare a reușit să achite doar parțial debitul restant, efectuând plăți în sumă totală de 15,748.99 lei, debitul rămas restant fiind în valoare de 15,758.27 lei așa cum rezultă din confirmarea de sold semănată la data de_ de către aceasta.

Conform dispozițiilor art. 1015 din C. am transmis debitoarei, la data de_, prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire, o somație, prin care i-a pus în vedere să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia.

Având în vedere că până în prezent societatea debitoarea nu a mai efectuat alte plăți și având în vedere că această societate a dat dovadă de rea-credință în ceea ce privește angajamentele asumate, creditoarea în conformitate cu dispozițiile ari 1014 - 1025 C., a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată pentru datoria restantă de 15,758.27 lei.

Față de cele mai sus expuse, creanța pentru care se solicită emiterea unei ordonanțe de plată, îndeplinește toate condițiile cerute de art. 1014 C. privind procedura ordonanței de plată pentru emiterea prezentei acțiuni, respectiv este certă, lichidă și exigibilă.

Potrivit art. 663 alin. 2 C., creanța certă este aceea a cărei existentă rezultă din însăși actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta.

În cauza de fată creanța este una certă, fiind confirmată de societatea debitoarea prin propunerea de plată eșalonată din data de 27.05.2015, cât și prin confirmarea de sold din data de 17.09.2015.

Conform art. 663 alin. 3 C., creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însăși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor fie, recunoscute de acesta.

În speța de față, cuantumul rezultă din facturile fiscale emise, din propunerea de plată eșalonată, cât și din confirmarea de sold semnată de societatea debitoare, neexistând niciun dubiu în privința lichidității creanței.

Conform art. 663 alin. 4 C. creanța este exigibilă, deoarece a ajuns la scadență și nu a fost achitată în totalitate de debitoare.

Față de aceste motive, consideră că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1014 din C., suma de 15,758.27 lei constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă, care rezultă din înscrisuri însușite de către debitoare, motiv pentru care a solicitat admiterea cereri așa cum a fost formulată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1014-1025 din C., art. 4, art. 20 din Legea 72/2013.

În dovedirea cererii, creditoarea a depus în copie următoarele înscrisuri: somație cu confirmare de primire, contract de vânzare – cumpărare nr.918/19.04.2011, facturile fiscale nr. nr._/04.09.2014, nr._/08.09.2014 și nr._/25.09.2014,adresa nr.55/17.09.2015.

La data de 23.12.2015, prin serviciul registratură, creditoarea a depus la dosar înscrisurile solicitate de instanță prin rezoluția din data de 03.12.2015.

Debitoarea, legal citată, nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între părți a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. nr.918/19.04.2011 (filele nr. 12-16), având ca obiect articole din sfera tehnologiei informației.

Creditoarea a emis facturile fiscale nr. nr._/04.09.2014, nr._/08.09.2014 și nr._/25.09.2014,adresa nr.55/17.09.2015.Debitoarea nu a semnat aceste facturi.

Debitoare însă a recunoscut aceste facturi prin planul de plăți propus de aceasta la data de_ (f.20) și acceptat de creditoare, dar aceasta din urmă nu l-a respectat în totalitate fiind efectuată doar o plată parțială.

Astfel, debitoarea a achitat doar parțial debitul restant, efectuând plăți în sumă totală de 15,748.99 lei, debitul rămas restant fiind în valoare de 15,758.27 lei.

Potrivit dispozițiilor art. 1013 NCPC prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Potrivit art. 662 alin 2 din Codul de procedură civilă, creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. În plus, alin. 3 al aceluiași articol dispune că o creanță este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Conform art. 662 alin. 4 creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Conform art. 1019 alin. 3 NCPC în cazul nedepunerii întâmpinării, instanța, față de împrejurările cauzei, poate considera aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului. Având în vedere faptul că debitoarea nu a depus întâmpinare, deși a fost legal citată, instanța va considera că debitoarea a recunoscut pretențiile creditoarei.

Creanța creditoarei este certă, lichidă și exigibilă. Creanța este certă în privința sumei de_,27 lei, întrucât existența acesteia rezultă din facturile emise și planul de plăți propus de debitoare la data de_ . Creanța creditoarei este lichidă, întrucât contravaloarea bunurilor livrate este determinată prin facturile menționate. Creanța este exigibilă, scadența obligației de plată a prețului fiind stabilită pe facturi.

În ceea ce privește obligarea debitoarei la plata dobânzii legale, instanța constată că obligația debitoarei de a plăti creditoarei debitul principal este o obligație certă, lichidă și exigibilă, aceasta constând într-o sumă de bani, motiv pentru care debitoarea datorează creditoarei și dobânda legală aferentă debitului principal având în vedere necesitatea reparării integrale a prejudiciului, deci inclusiv a câștigului nerealizat, începând cu data scadenței fiecărei facturi și până la achitarea debitului, în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 alin. 1 NCPC debitoarea urmează a fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru în cuantum de 200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de creditoarea A. R. SRL, CUI RO_, cu sediul ales la Cabinet Av. A. Ț. în București, Calea Moșilor 298, ., ., în contradictoriu cu debitoarea A. S. & SOLUTIONS SRL, CUI_, J_, cu sediul în București, sector 6, ., ., .> Obligă debitoarea la plata în favoarea creditoarei a sumei de_,27 lei reprezentând contravaloare facturi și la plata dobânzii legale de la data scadenței fiecărei facturi și până la achitarea debitului, în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii.

Obligă debitoarea la plata în favoarea creditoarei a sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea în anulare se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.02.2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

RED. CIC/THEN. MM

4 EX. 12.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 864/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI