Pensie întreţinere. Sentința nr. 4/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 4/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11.01.2016
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: T. F. A.
GREFIER: B. R.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pensie întreținere – reducere, privind pe reclamantul B. I. în contradictoriu cu pârâta B. A. M., cu citarea în cauză a Autorității Tutelare – P. S. 6 București.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, prin avocat D. V., cu împuternicire avocațială la dosar (fila 4), lipsind pârâta și reprezentantul Autorității Tutelare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat următoarele: nu au fost depuse la dosar relațiile solicitate; prin compartimentul registratură, la data de 08.01.2016, a fost depusă la dosar o adresă a Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov; la data de 11.01.2016, prin compartimentul registratură, reclamantul a depus la dosar o cerere de renunțare la judecată, după care
Instanța a pus în discuție cererea de renunțare la judecată formulată de reclamant.
Reclamantul, prin avocat, a solicitat instanței să ia act de cererea de renunțare la judecată.
Instanța a reținut cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată formulată de reclamant.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București sub nr._, la data de 31.07.2015, reclamantul B. I. a chemat în judecată pe pârâta B. A. M., solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună reducerea contribuției reclamantului la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a minorului B. R. G., născut la data de 19.02.2009, până la o sumă reprezentând maxim ¼ din venitul său lunar, începând cu data prezentei cereri.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 C.proc.civ., art. 499 alin. 1 C.civ., art. 529 alin. 2 C.civ.
În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În susținerea cererii, reclamantul a anexat, în copie, înscrisuri (filele 5-12).
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței să respingă acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată. Pe cale de excepție, pârâta a solicitat instanței să constate autoritatea de lucru judecat și astfel să respingă acțiunea în baza art. 430 și urm. C.proc.civ., întrucât cauza dedusă judecății a fost soluționată definitiv printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată la data de 06.05.2015.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 272/2005 și pe dispozițiile art. 486-489 C.civ.
În dovedirea întâmpinării, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În susținerea întâmpinării, pârâta a anexat, în copie, înscrisuri (filele 30-77).
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat instanței să respingă apărările invocate de pârâtă ca fiind neîntemeiate și, pe cale de consecință, să admită cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
În drept, răspunsul la întâmpinare a fost întemeiat pe dispozițiile art. 201 alin. 2 C.proc.civ.
La data de 08.01.2016, reclamantul a depus la dosar o cerere prin care a arătat că înțelege să renunțe la judecată.
În drept, cererea de renunțare la judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 406 C.proc.civ.
Constatând în fapt că reclamantul a depus la dosar o cerere prin care a arătat că înțelege să renunțe la judecarea cererii, și cum în drept, potrivit art. 406 Cod procedură civilă „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă”, instanța urmează să ia act de această renunțare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantul B. I., CNP_, cu domiciliul ales la C.. de av. „D. N. V.”, cu sediul în București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta B. A. M., CNP_, cu domiciliul în București, ., tronson F, ., S. 6, cu citarea în cauză a Autorității Tutelare – P. S. 6 București, cu sediul în București, Calea Plevnei nr. 147-149, S. 6.
Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.01.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
T. F. A. B. R.
Red. Jud. T.F.A./5 ex./12.01.2016
← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 1068/2016.... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 16/2016. Judecătoria... → |
---|