Pensie întreţinere. Sentința nr. 501/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 501/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 25-01-2016 în dosarul nr. 501/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 501
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25.01.2016
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE: I. A.
GREFIER: B. R.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect exercitarea autorității părintești, stabilire domiciliu minor, pensie întreținere, privind pe reclamanta P. C. în contradictoriu cu pârâtul I. V. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâtul, personal, lipsind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat următoarele: prin compartimentul registratură, la data de 21.12.2015, reclamanta a depus la dosar note de ședință, după care
Instanța a procedat la identificarea pârâtului I. V. C., care s-a legitimat cu CI, datele de identificare ale acestuia fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.
Pârâtul a arătat că reclamanta solicită custodia minorului, solicitare cu care este de acord.
Instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București invocată de reclamantă.
Pârâtul a arătat că este de acord cu custodia, reclamanta poate ține copilul, urmând să le trimită bani lunar.
Instanța a reținut spre soluționare excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, invocată de reclamantă.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._, la data de 29.05.2015, reclamanta P. C. a chemat în judecată pe pârâtul I. V. C., solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: exercitarea autorității părintești asupra minorului P. I. Alessandro Alfred, născut la data de 25.10.2011, de către mamă în mod exclusiv; stabilirea domiciliului minorului la mamă, la domiciliul acesteia din Iași, ., .; obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în folosul minorului, raportat la media veniturilor pe care acesta le realizează.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503-507 C.civ., art. 513 și urm. C.civ., și art. 496 C.civ.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei cu anchetă socială, a probei cu interogatoriul pârâtului și a probei testimoniale.
În susținerea cererii, reclamanta a anexat, în copie, înscrisuri (filele 8-25, 39-44).
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare în cauză.
Prin sentința civilă nr._/2015, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Iași și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei din urmă instanțe la data de 10.11.2015, sub nr._ .
Reclamanta a formulat note de ședință prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 6 București, având în vedere împrejurarea că minorul Alessandro Alfred locuiește împreună cu mama acestuia la adresa din mun. Iași, ., ., ., iar potrivit dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. a C.proc.civ., coroborate cu cele ale art. 106 alin. 1, art. 107 alin. 1 și art. 265 C.civ. și ale art. 114 alin. 1 C.proc.civ., rezultă că instanța competentă din punct de vedere material și teritorial să judece în primă instanță o cerere privind exercitarea autorității părintești asupra minorului de către un singur părinte, este judecătoria din circumscripția domiciliului minorului. A mai arătat reclamanta că în prezenta cauză, cu privire la modul de exercitare a autorității părintești se aplică prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț, competența teritorială de soluționare a cererii revenind în mod exclusiv Judecătoriei Iași, aceasta fiind instanța în circumscripția căreia se află cel din urmă domiciliu comun al părților, acolo unde locuiește reclamanta. Reclamanta a arătat că apreciază competentă atât teritorial, cât și material instanța Judecătoriei Iași în judecarea cererii, iar pe cale de consecință solicită admiterea excepției invocate și trimiterea cauzei spre soluționarea conflictului negativ de competentă ivit Înaltei Curți de Casație și Justiție a României.
La termenul de judecată din data de 25.01.2016, instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, invocată de reclamantă, asupra căreia se va pronunța cu prioritate, în temeiul art. 248 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, cu privire la excepția invocată, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 114 alin.1 C.pr.civ., dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, fiind instituită o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, derogatorie de la norma generală prevăzută de art. 107 C.pr.civ., astfel încât se pune problema determinării noțiunii de „cereri privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie”.
Potrivit art. 106 C.civ., ocrotirea minorului se realizează prin părinți, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecție specială anume prevăzute de lege, iar ocrotirea majorului are loc prin punerea sub interdicție judecătorească sau prin instituirea curatelei, în condițiile prevăzute de prezentul cod. De asemenea, potrivit art. 107 alin.1 C.civ., procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii, denumită în continuare instanța de tutelă.
De asemenea, din ansamblul dispozițiilor Codului civil și ale Legii nr. 272/2004 ce stabilesc situația juridică a minorilor în general rezultă că orice măsură reglementată în legătură cu orice minor este considerată a fi o măsură de protecție specială. Totodată, prevederile art. 106 C.civ. arată că ocrotirea minorului se realizează prin părinți, iar potrivit art. 483 C.civ., exercitarea autorității părintești și, pe cale de consecință, stabilirea locuinței minorului, constituie măsuri de ocrotire a minorului prin părinți, care se realizează numai în interesul superior al copilului.
Așadar, în sfera cererilor privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie intră și cererile având ca obiect exercitarea autorității părintești.
Față de considerentele arătate și întrucât prezentul litigiu are ca obiect exercitarea autorității părintești, iar la momentul formulării cererii de chemare în judecată domiciliul persoanei ocrotite, respectiv al minorului P. I. Alessandro Alfred, era situat, alături de mama sa, reclamantă în cauză, în mun. Iași, instanța reține că în cauză competența de soluționare aparține Judecătoriei Iași.
În consecință, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 6 București invocată de reclamantă și va declina competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Iași, va constată conflict negativ de competență, va suspenda din oficiu judecata cauzei și va înainta dosarul în vederea soluționării conflictului Înaltei Curți de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 6 București invocată de reclamantă.
Declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta P. C., CNP_, cu domiciliul ales la C.. de av. „O. Serghiuța”, cu sediul în Iași, .. 4, . IV, Clădirea NH Business, Cabinet 7, în contradictoriu cu pârâtul I. V. C., CNP_, cu domiciliul în București, ., ., ., Sector 6, în favoarea Judecătoriei Iași.
Constată conflict negativ de competență și suspendă din oficiu judecata cauzei.
Înaintează dosarul în vederea soluționării conflictului Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică, azi, 25.01.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
I. A. B. R.
Red/Tehn/AI/RB/4ex/27.01.2016
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 541/2016.... | Pretenţii. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI → |
---|