Plângere contravenţională. Sentința nr. 108/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 108/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 108/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 108

Ședința publică de la 12.01.2016

Instanța constituită din:

Președinte: C. D. G.

Grefier: B. I. C.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de contestatorul S. D. G., în contradictoriu cu intimatul I. Iași - Serviciul Rutier.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul personal, lipsind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

La interpelarea instanței, contestatorul arată că evenimentul a avut loc în P. Iloaiei și rula cu o viteză mică de 30 km/h.

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale absolute și acordă cuvântul asupra acestei excepții.

Contestatorul arată că nu poate ajunge la Judecătoria Iași.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale absolute, invocată din oficiu.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 23 noiembrie 2015, s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe sub numărul arătat plângerea contravențională formulată de contestatorul S. D. G., în contradictoriu cu intimatul I. Iași - Serviciul Rutier.

În motivare contestatoarea a arătat că procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională ., nr._/19.11.2015, este nelegal și netemeinic.

În drept nu au fost invocate temeiuri juridice.

În susținere au fost depuse înscrisuri, filele 4-5.

Intimata nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma cererilor și a apărărilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale în materie, cu privire la excepția ridicată, instanța reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 32 alin. 1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea contravențională se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, iar potrivit alin. 2, controlul aplicării sancțiunilor contravenționale principale sau complementare este de competența exclusivă a instanței prevăzute la alin. 1.

Instanța apreciază ca prin dispozițiile art. 32 alin. 2 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, este instituită o competență teritorială exclusivă (excepțională), deci de ordine publică, în cauză neexistând o normă specială care să stabilească competența teritorială în favoarea unei alte instanțe, în speță în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

In consecință, văzând locul săvârșirii contravenției, respectiv or. Podul Iloaiei, jud. Iași, instanța apreciază ca fiind întemeiată excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Sectorului 6 București, urmând a o admite, în baza art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, iar în temeiul art. 132 din Codul de procedură civilă, va declina competența de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale absolută, ridicată de instanță din oficiu.

Declină cauza privind pe contestatorul S. D. G., domiciliat în mun. București, ., ., ., CNP_, în contradictoriu cu intimatul I. Iași - Serviciul Rutier, cu sediul în mun. Iași, .. 29, jud. Iași, spre competentă soluționare Judecătoriei Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 ianuarie 2016.

PreședinteGrefier

Redactor – C.D.G.

Tehnoredactor – B.I.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 108/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI