Pretenţii. Sentința nr. 440/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Comentarii

0

Sentința nr. 440/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 440/2016

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.440

Ședința publică din data de 21.01.2016

Instanța constituită din

P. C. A. E.

GREFIER A. V.

Pe rol pronunțarea în cauza civilă având ca obiect petenții, privind pe reclamanții S. F., S. M. F., T. S. R. și pe pârâții S. A., S. DE AMBULANȚĂ BUCUREȘTI – ILFOV.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din 14.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, 21.10.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.06.2015, reclamanții S. F., S. M.-F. și T. S. R., în contradictoriu cu pârâții S. A. și S. de Ambulantă București-Ilfov, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata unor despăgubiri în cuantum de (15.000 lei, sumă actualizată la data plății efective, reprezentând daune materiale ca urmare a decesului autoarei acestora S. R..

Totodată, reclamanții au solicitat obligarea pârâților și la plata cheltuielilor de judecată pe care le vor face cu acest proces. 

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, la data de 26.06.2014, a rămas definitivă sentința penală nr. 11/21.10.2013 pronunțată în dosarul nr._/303/2012, de către Judecătoria Sectorului 6 București, prin care pârâta S. A. a fost condamnată pentru uciderea din culpă a soției și, respectiv, a mamei acestora S. R., parte responsabilă civilmente fiind pârâtul S. de Ambulanță București-Ilfov.

Având în vedere că P. și instanța de judecată nu au reținut obligarea pârâților la plata cheltuielilor pe care reclamanții le-au făcut ca urmare a decesului autoarei acestora, au considerat absolut îndreptățită pretenția acestora la daune materiale.

Aceste pretenții constau în cheltuielile care le-au făcut cu înmormântarea, preot, cruce, îmbălsămarea, transport, parastase la diferite termene, succesiune, etc., acestea fiind dovedite, dar și prezumate ca fiind absolut necesare.

Reclamanții au solicitat a se avea în vedere disp. art.28 alin.1 și art. 20 alin.8 din Codul de procedură penală.

Prin urmare, reclamanții au solicitat admiterea acțiunii, urmând a obliga pârâții la plata daunelor materiale solicitate și a cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate disp. art. 1349 și urm., art.1381 - 1382 din Codul civil, precum și cele prev. de art. 194 Cod procedură civilă.

În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar, în copie, minuta pronunțată în dosarul penal nr._/303/2012, concluzii ale INML M. Minovici.

La data de 25.09.2015, prin faxul instanței, pârâta S. A. a formulat și depus la dosar întâmpinare și cerere de chemare în garanție prin care a solicitat admiterea excepțiilor invocate, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată.

În fapt, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei, alături de S. de Ambulanță București-Ilfov, la plata sumei de 15,000 lei, reprezentând daune materiale ca urmare a decesului autoarei acestora S. R..

Au mai arătat reclamanții faptul că a fost pronunțată sentința penală nr.841/21.10.2013 în dosarul nr._/303/2012 al Judecătoriei sectorului 6 București ocazie cu care instanța de judecată nu a reținut obligarea pârâților la plata daunelor materiale.

Pe cale de excepții, pârâta a invocat următoarele excepții:

Excepția litispendenței.

Potrivit art. 138 alin. 1 Cod procedură civilă „Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte, înaintea mai multor instanțe competente sau chiar înaintea aceleiași instanțe, prin cereri distincte”.

Reclamanții, pe parcursul judecării procesului penal, au mai pornit o acțiune civilă, în care au solicitat atât daune morale cât și daune materiale, aceleași pe care le-a solicitat și în cadrul procesului penal, dar și în cadrul prezentei cauze.

Cauza a fost înregistrată cu nr._, iar judecarea cauzei a fost suspendată în baza art. 413 pct.2 Cod procedură civilă, la data de 09.09.2013.

Chiar dacă judecarea cauzei a fost suspendată în dosarul mai sus menționat, pârâta a apreciat că excepția invocată trebuie admisă, iar cauza trebuie trimisă primei instanțe investite, potrivit art. 138 alin. 3 Cod procedură civilă, respectiv la dosarul cu nr._ .

Întrucât legea procesual civilă nu permite ca o persoană să fie chemată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea aceleiași instanțe prin cereri diferite și întrucât dispozițiile art. 138 alin. 3 nu disting dacă respectiva cauză trebuie să fie și în stare de judecată sau suspendată, pârâta a apreciat că prezenta cerere trebuie trimisă de îndată primei instanțe investite.

Excepția autorității de lucru judecat.

Așa cum au arătat reclamanții prin cererea de chemare în judecată, pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, a existat cauza penală nr._/303/2012, în care pârâta a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Cu ocazia judecării acestei cauze, părțile vătămate, respectiv reclamanții din prezenta cauză, s-au constituit părți civile cu sume de bani reprezentând daune morale.

Ulterior, au formulat și cereri de constituire părți civile cu sume de bani reprezentând daune materiale însă aceste cereri au fost depuse după citirea actului de sesizare, iar instanța le-a respins ca fiind tardiv formulate.

Împotriva sentinței penale pronunțată în cauză, părțile civile, respectiv reclamanții, au formulat apel, ocazie cu care au criticat hotărârea atacată doar din prisma cuantumului daunelor morale acordate fără a face vorbire despre daunele materiale respinse.

Prin sentința penală pronunțată, părțile civile au primit despăgubiri sub forma daunelor morale în cuantum de 66.000 lei, pentru fiecare.

Întrucât părțile vătămate au înțeles să se constituie părți civile în procesul penal, alegând judecata acțiunii civile odată cu acțiunea penală, iar instanța s-a pronunțat asupra pretențiilor acestora, pârâta a apreciat că sentința penală nr. 841/21.10.2013 are autoritate de lucru judecat cu privire la pretențiile civile ale reclamanților.

Pârâta nu se află în situația prevăzută de art. 20 alin.3 Cod procedură penală, când persoana vătămată se poate adresa cu acțiune la instanța civilă, pentru repararea pagubelor materiale și a daunelor morale, care s-au născut ori s-au descoperit după pronunțarea hotărârii penale de prima instanță, întrucât aceste daune materiale erau cunoscute de partea civilă la momentul judecării acțiunii penale.

Partea civilă a înțeles să formuleze, tardiv, o nouă cerere de constituire de parte civilă pentru daune materiale pe când aveau la dispoziție o cerere modificatoare a cererii de constituire de parte civilă anterioară, formulată în fața organului de cercetare penală.

Apoi, nici în faza apelului, cu ocazia formulării motivelor de apel, părțile civile nu au înțeles să critice, sub acest aspect, hotărârea pronunțată, ceea ce duce la acceptarea soluției pronunțată ca fiind temeinică și legală.

Mai mult, prevederile art. 20 alin. 3 coroborate cu prevederile art. 27 alin. 6 Cod procedură penală ce arată că „persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce acțiune la instanța civilă, pentru repararea prejudiciului născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă” întăresc susținerile pârâtei, în sensul că aici este vorba deja de o persoană vătămată care s-a constituit parte civilă în procesul penal, a formulat cereri și pretenții în legătură cu daunele cunoscute la momentul judecării acțiunii penale, iar o nouă cerere de chemare în judecată în civil nu poate avea ca obiect decât aspecte noi, necunoscute de parte la acel moment.

Apoi, prof. I. N. arată în - Tratat de procedură penală - partea generală, pag. 330-331:

„ Pentru buna desfășurare a procesului penal, dreptul de opțiune este irevocabil, în sensul că persoana fizică sau juridică prejudiciată material ori moral prin infracțiune, alegând una dintre cele două căi de exercitare a acțiunii civile, nu o poate părăsi (electa una via non datur recursus ad alteram), iar în cazul în care părăsește calea aleasă, ea pierde definitiv dreptul de a mai obține repararea pe cale judiciară a pagubei produse prin infracțiune”.( ) „În situațiile în care acțiunea civilă exercitată în procesul penal cuprinde mai multe capete de cerere și dacă unele au fost soluționate de instanța penală, acțiunea civilă exercitată ulterior în fața instanței civile va avea ca obiect numai aspectele din cerere (pretențiile) nerezolvate de către instanța penală”.

În concluzie, legiuitorul a înțeles să reglementeze posibilitatea pentru partea vătămată de a exercita acțiunea civilă, fie în cadrul procesului penal, la instanța penală, fie în cadrul procesului civil, la instanța civilă.

Dreptul de opțiune aparține părții vătămate.

În prezenta speță, părților vătămate le-a fost adus la cunoștință dreptul de a se constitui părți civile atât pentru prejudiciul material, cât și pentru prejudiciul moral. Acestea s-au constituit părți civile, solicitând doar repararea prejudiciului moral pe care l-au și evaluat și asupra căruia s-a și pronunțat instanța penală.

Așadar, acestea nu au înțeles să solicite și repararea prejudiciului material decât la instanța de judecată, după citirea actului de sesizare. Întrucât cererea le-a fost respinsă, aceștia au solicitat în cadrul unei acțiuni civile, la instanța civilă, repararea prejudiciului material, or reclamanții au ales calea constituirii ca parte civilă în procesul penal. Așa cum s-a afirmat mai sus, dreptul de opțiune este irevocabil, legiuitorul reglementând în mod expres cazurile în care partea vătămată poate solicita ulterior instanței civile repararea prejudiciului, reclamanții nefiind în niciuna dintre situațiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale.

Rezultă faptul că, dacă partea vătămată a ales să se constituie parte civilă în procesul penal, nu poate formula aceleași pretenții la o instanță civilă. Nu poate reitera aceeași cerere. Această interpretare rezultă și din formularea art. 27 alin. 6 Cod procedură penală, care diferențiază foarte clar noțiunea de „parte vătămată” și „parte civilă”, momentul și instanța la care se poate exercita acțiunea civilă, precum și pretențiile care pot forma obiectul respectivei cereri, respectiv, prejudiciul născut după constituirea ca parte civilă. Or, prejudiciul reclamanților nu s-a născut după momentul în care aceștia s-au constituit părți civile, ci acesta a existat încă de la momentul constituirii, termenul în care acesta putea fi solicitat, nefiind respectat de către părțile vătămate.

Având în vedere cele mai sus arătate, pârâta a solicitat admiterea excepției invocate și respingerea cererii.

Referitor la chemarea în garanție, în temeiul art. 72 și urm. Cod procedură civilă, pârâta a solicitat chemarea în garanție a asigurătorului - D. A. Asigurări Generale SA, prin administrator judiciar Tănasa & Asociații SPRL.

În fapt, atât aceasta cât și pârâta S. de Ambulanță București-Ilfov, a avut încheiată polița de asigurare de răspundere civilă profesională a cadrelor medicale.

Astfel, pe numele pârâtei a avut încheiată polița de asigurare . nr._, valabilă la data săvârșirii infracțiunii, respectiv polița valabilă pentru perioada 16.01._10.

Conform art. 22, 42, 43 și 44 din Legea nr.136/1995, asigurătorul este ținut la plata despăgubirilor stabilite în sarcina acesteia și în legătură cu fapta săvârșită.

De altfel, prin sentința penală nr. 841/21.10,2013, pronunțată în dosarul nr._/303/2012 de Judecătoria sectorului 6, s-a stabilit că asigurătorul este ținut la plata despăgubirilor stabilite în sarcina pârâtei în temeiul poliței de asigurare încheiate.

De asemenea, și pârâta S. de Ambulanță București - Ilfov are încheiată o poliță de asigurare în acest sens, pentru aceeași perioadă, ce a fost reținută și de instanță în sentința pronunțată.

Având în vedere că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 72 și urm. Cod procedură civilă, pârâta a solicitat chemarea în garanție a societății de asigurare D. A. Asigurări Generale SA.

La data de 28.09.2015, prin faxul instanței, și 30.09.2015, prin compartimentul registratură, pârâta S. de Ambulanță București - Ilfov a formulat și depus la dosar întâmpinare și cerere de chemare în garanție prin care a solicitat admiterea excepțiilor invocate iar, pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată.

În fapt, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei instituții alături de S. A. la plata sumei de 15.000 lei, reprezentând daune materiale ca urmare a decesului autoarei acestora, S. R..

De asemenea, reclamanții au mai arătat și faptul că a fost pronunțată sentința penală nr.841/21.10.2013 în dosarul nr._/303/2012 al Judecătoriei sectorului 6 București, ocazie cu care instanța de judecată nu a reținut obligarea pârâților la plata daunelor materiale.

Pe cale de excepții, pârâta a invocat următoarele excepții:

Excepția litispendenței și a conexității:

Potrivit dispozițiilor art.138 alin.1 Cod procedură civilă „Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte, înaintea mai multor instanțe competente sau chiar înaintea aceleiași instanțe, prin cereri distincte”.

Reclamanții, pe parcursul judecării procesului penal, au mai pornit o acțiune civilă, în care au solicitat atât daune morale cât și daune materiale, aceleași pe care le-a solicitat și în cadrul procesului penal, dar și în cadrul prezentei cauze.

Cauza a fost înregistrată cu nr._, iar judecarea acesteia a fost suspendată în baza art.413 pct.2 Cod procedură civilă, la data de 09.09.2013.

Chiar dacă judecarea cauzei a fost suspendată în dosarul mai sus menționat, pârâta a apreciat că excepția invocată trebuie admisă, iar cauza trebuie trimisă primei instanțe investite, potrivit dispozițiilor art.138 alin.3, precum și dispozițiilor art.139 Cod procedură civilă, respectiv la dosarul cu nr._ .

Întrucât legea procesual civilă nu permite ca o persoană să fie chemată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea aceleiași instanțe prin cereri diferite și întrucât dispozițiile art.138 alin.3 nu disting dacă respectiva cauză trebuie să fie și în stare de judecată sau suspendată, pârâta a apreciat că prezenta cerere trebuie trimisă de îndată primei instanțe investite, ori, în cazul în care instanța apreciază, pârâta va face demersuri pentru repunerea pe rol a cauzei nr._ în vederea conexării.

Excepția autorității de lucru judecat.

Astfel cum au arătat reclamanții prin cererea de chemare în judecată, pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București a existat cauza penală nr._/303/2012, în care pârâta a fost parte responsabilă civilmente pentru angajata sa, și anume S. A., care a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Cu ocazia judecării acestei cauze, părțile vătămate, respectiv reclamanții din prezenta cauză, s-au constituit părți civile cu sume de bani reprezentând daune morale.

Ulterior, au formulat și cereri de constituire părți civile cu sume de bani reprezentând daune materiale însă aceste cereri au fost depuse după citirea actului de sesizare, iar instanța le-a respins ca fiind tardiv formulate.

Împotriva sentinței penale pronunțată în cauză, părțile civile, respectiv reclamanții au formulat apel, ocazie cu care au criticat hotărârea atacată doar din prisma cuantumului daunelor morale acordate fără a face vorbire despre daunele materiale respinse.

Prin sentința penală pronunțată, părțile civile au primit despăgubiri sub forma daunelor morale în cuantum de 66.000 lei pentru fiecare.

Întrucât părțile vătămate au înțeles să se constituie părți civile în procesul penal, alegând judecata acțiunii civile odată cu acțiunea penală, iar instanța s-a pronunțat asupra pretențiilor acestora, pârâta a apreciat că sentința penală nr.841/21.10.2013 are autoritate de lucru judecat cu privire la pretențiile civile ale reclamanților.

Pârâta nu se află în situația prevăzută de art.20 alin.3 Cod procedură penală, când persoana vătămată se poate adresa cu acțiune la instanța civilă, pentru repararea pagubelor materiale și a daunelor morale, care s-au născut ori s-au descoperit după pronunțarea hotărârii penale de prima instanță, întrucât aceste daune materiale erau cunoscute de partea civilă la momentul judecării acțiunii penale.

Părțile civile au înțeles să formuleze, tardiv, o nouă cerere de constituire de parte civilă pentru daune materiale pe când aveau la dispoziție o cerere modificatoare a cererii de constituire de parte civilă anterioară, formulată în fața organului de cercetare penală.

Apoi, nici în faza apelului cu ocazia formulării motivelor de apel, părțile civile nu au înțeles să critice, sub acest aspect hotărârea pronunțată, ceea ce duce la acceptarea soluției pronunțată ca fiind temeinică și legală.

Mai mult, prevederile art.20 alin.3 coroborate cu prevederile art.27 alin.6 Cod procedură penală ce arată că „persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce acțiune la instanța civilă, pentru repararea prejudiciului născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă” întăresc susținerile pârâtei în sensul că aici este vorba deja de persoane vătămate care s-au constituit părți civile în procesul penal, au formulat cereri și pretenții în legătură cu daunele cunoscute la momentul judecării acțiunii penale iar o nouă cerere de chemare în judecată în civil nu poate avea ca obiect decât aspecte noi, necunoscute de părți la acel moment.

În concluzie, legiuitorul a înțeles să reglementeze posibilitatea pentru partea vătămată de a exercita acțiunea civilă, fie în cadrul procesului penal, la instanța penală, fie în cadrul procesului civil, la instanța civilă.

Dreptul de opțiune aparține părții vătămate.

În prezenta speță, părților vătămate Ie-a fost adus la cunoștință dreptul de a se constitui părți civile atât pentru prejudiciul material, cât și pentru prejudiciul moral. Acestea s-au constituit părți civile, solicitând doar repararea prejudiciului moral pe care l-au și evaluat și asupra căruia s-a și pronunțat instanța penală.

Așadar, acestea nu au înțeles să solicite și repararea prejudiciului material decât la instanța de judecată, după citirea actului de sesizare. Întrucât cererea le-a fost respinsă, aceștia au solicitat în cadrul unei acțiuni civile, la instanța civilă repararea prejudiciului material, or reclamanții au ales calea constituirii ca parte civilă în procesul penal. Așa cum s-a afirmat mai sus, dreptul de opțiune este irevocabil, legiuitorul reglementând în mod expres cazurile în care partea vătămată poate solicita ulterior instanței civile repararea prejudiciului, reclamanții nefiind în niciuna dintre situațiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale.

Rezultă faptul că, dacă partea vătămată a ales să se constituie parte civilă în procesul penal, nu poate formula aceleași pretenții la o instanța civilă, nu poate reitera aceeași cerere.

Această interpretare rezultă și din formularea art. 27 alin. 6 Cod procedură penală care diferențiază foarte clar noțiunea de „parte vătămată” și „parte civilă”, momentul și instanța la care se poate exercita acțiunea civilă, precum și pretențiile care pot forma obiectul respectivei cereri, respectiv, prejudiciul născut după constituirea ca parte civilă. Or, prejudiciul reclamanților nu s-a născut după momentul în care aceștia s-au constituit părți civile, ci acesta a existat încă de la momentul constituirii, termenul în care acesta putea fi solicitat nefiind respectat de către părțile vătămate.

Având în vedere cele mai sus arătate, pârâta a solicitat admiterea excepției invocate și respingerea cererii.

Referitor la chemarea în garanție, în temeiul art.72 și urm. Cod procedură civilă, pârâta a solicitat chemarea în garanție a asigurătorului - D. A. Asigurări Generale SA, prin administrator judiciar Tănasa & Asociații SPRL.

În fapt, pârâta S. de Ambulanță București - Ilfov cât și pârâta S. A., a avut încheiată polița de asigurare de răspundere civilă.

Astfel, pârâta a avut încheiată polița de asigurare . nr._ valabilă la data săvârșirii infracțiunii, respectiv polița valabilă pentru perioada 21.12._09.

Conform art.22, 42, 43 și 44 din Legea nr.136/1995 modificată și completată, asigurătorul este ținut la plata despăgubirilor stabilite în sarcina pârâtei și în legătură cu fapta săvârșită.

De altfel, prin sentința penală nr.841/21.10.2013, pronunțată în dosarul nr._/303/2012 de Judecătoria sectorului 6, s-a stabilit că asigurătorul este ținut la plata despăgubirilor stabilite în sarcina pârâtei în temeiul poliței de asigurare încheiate.

De asemenea, pârâta S. A. are încheiată o poliță de asigurare în acest sens, pentru aceeași perioadă, ce a fost reținută și de instanță în sentința pronunțată.

Având în vedere că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.72 și urm. Cod procedură civilă, pârâta a solicitat chemarea în garanție a societății de asigurare D. A. Asigurări Generale SA.

La data de 12.11.2015, prin email, chemata în garanție D. A. Asigurări Generale SA a formulat și depus la dosar cerere de suspendare a cererii de chemare în garanție formulată împotriva D. A. Asigurări Generale SA.

Chemata în garanție a arătat că, cererea formulată de reclamanții S. F., respectiv S. M.-F., vizează valorificarea unor pretenții - a unui drept de creanță.

Ori, potrivit dispozițiilor art. 36 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței:

„ De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale”.

Cerere privind obligarea acesteia la plata sumelor sus-menționate, nu reprezintă decât o modalitate de realizare a creanțelor împotriva sa.

Pentru aceste considerente, chemata în garanție a solicitat suspendarea judecării cererii de chemare în garanție.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 36 din Legea nr.85/2006.

La termenul de judecată din 12.11.2015 instanța a respins ca neîntemeiate excepțiile litispendenței, conexității și autorității de lucru judecat, cu motivarea din încheierea de ședință de la acea dată-fila 70 dosar.

La termenul de judecată din data de 03.12.2015 instanța a admis în principiu cererea de chemare în garanție, și, în baza art.74 alin.4 Cod procedură civilă, a dispus disjungerea cererii de chemare în garanție, formând un nou dosar cu numărul_/303/2015.

Instanța a încuviințat pentru reclamanți proba cu înscrisuri și proba testimonială în cadrul căreia să fie audiată martora L. F., iar pentru pârâte proba cu înscrisuri.

În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanții au depus la dosar, în copie, un set de înscrisuri (filele 78-96). Aceștia au declarată că înțeleg să se folosească și de înscrisurile depuse în dosarul nr._ atașat prezentei cauze.

La termenul de judecată din data de 14.01.2016, instanța a procedat la audierea martorei L. F., propusă de reclamanți, declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr.841/21.10.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosar nr._/303/2012, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 835/A/2014 a Tribunalului București-fila 134 dosar_ atașat, instanța a condamnat pe inculpata S. A. (pârâta din cauza de față), pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzute de art.178 alin.1 și 2 C.pen., la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În baza art.346 raportat la art.14 C.pr.pen., a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. F., iar în temeiul art.998-999 C.civ. raportat la art.1000 alin.3 C.civ. și art.644 alin.2 din Legea nr. 95/2006, a obligat pe inculpata S. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente S. de Ambulanță București-Ilfov la plata sumei de_ lei, cu titlu de daune morale.

În baza art.346 raportat la art.14 C.pr.pen., a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. M. F., iar în temeiul art.998-999 C.civ. raportat la art.1000 alin.3 C.civ. și art.644 alin.2 din Legea nr. 95/2006, a obligat pe inculpata S. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente S. de Ambulanță București-Ilfov la plata sumei de_ lei, cu titlu de daune morale.

În baza art.346 raportat la art.14 C.pr.pen., a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă T. (fostă S.) S. R., iar în temeiul art.998-999 C.civ. raportat la art.1000 alin.3 C.civ. și art.644 alin.2 din Legea nr. 95/2006, a obligat pe inculpata S. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente S. de Ambulanță București-Ilfov, la plata sumei de_ lei, cu titlu de daune morale.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că la data de 06.07.2009 a decedat defuncta S. R. (soția, respectiv mama reclamanților), decesului acesteia survenind ca urmare a faptelor inculpatei S. A. (pârâta din cauza de față), fapte care au îmbrăcat forma uciderii din culpă, prin exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, în calitatea sa de asistent medical aceasta necomunicând informațiile necesare către dispecerul Serviciului de Ambulanță, stabilirea unui diagnostic prezumtiv greșit conducând la decesul victimei. S-a reținut pe latură subiectivă că inculpata a săvârșit fapta cu vinovăție în forma culpei (art.19 alin.2lit.b C.pen.), întrucât nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși putea și trebuia să îl prevadă, inculpata având posibilitatea evitării producerii decesului victimei prin notificarea medicului coordonator sau prin transportul victimei la spital.

Conform art.22 Cod procedură penală din 1997 (în vigoare la data judecării cauzei penale ) hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.

Ca atare, instanța reține că asupra faptei ilicite și a vinovăției pârâtei S. A. s-a pronunțat cu putere de lucru judecat instanța penală, motiv pentru care în privința acesteia sunt îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale prev.de art.998,999 C civ din 1864 în vigoare la data săvârșirii faptelor.

Instanța mai reține că la data săvârșirii faptelor pârâta era angajata pârâtului S. de Ambulanță București-Ilfov și că potrivit art.1000 alin.3 C civ din 1864 în vigoare la data săvârșirii faptelor, comitentul răspunde pentru faptele cauzatoare de prejudicii săvârșite cu vinovăție de prepușii săi. Cât timp fapta delictuală a fost comisă de pârâtă în exercițiul funcției sale de asistent medical, exercitând actul medical în însărcinarea și interesul unității sanitare, respectiv pârâtului S. de Ambulanță a cărui angajată era, instanța reține că sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art.1000 alin.3 C civ din 1864, pârâtul comitent fiind ținut să răspundă pentru faptele pârâtei, prepus al său.

Față de cele reținute mai sus, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul S. de Ambulanță București-Ilfov, ca neîntemeiată.

Fiind astfel întrunite elementele privind fapta ilicită, vinovăția și legătura de cauzalitate, precum și cele privind raporturile comitent-prepus, instanța va analiza existența prejudiciului material cauzat reclamanților.

Sub acest aspect instanța reține că, așa cum s-a reținut și în încheierea de ședință din data de 12.11.2015, când a fost analizată excepția autorității de lucru judecat, prin încheierea de ședință din 09.01.2013 pronunțată în dosarul penal nr._/303/2012 instanța a respins ca tardivă cererea de constituire de parte civilă pentru daunele materiale-fila 138 dosar verso dosar atașat, fără a se pronunța asupra fondului pretențiilor.

Sub acest aspect instanța reține că în conformitate cu art. 7 din Decretul 167/1958, în vigoare la data nașterii raporturilor juridice dintre părți, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. Ori, instanța apreciază că dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut prin raportare strict la speța de față, nu în momentul producerii prejudiciului, ci la momentul în care reclamanților li s-a închis definitiv calea acțiunii civile pe care o promovaseră în procesul penal. Numai în momentul în care instanța de apel s-a pronunțat în mod definitiv reclamanților li s-a născut dreptul de a acționa în procesul civil.

Instanța reține că reclamanții au declarat că înțeleg să se folosească de toate înscrisurile depuse în dosarul nr._ .

Astfel, daunele materiale au fost detaliate conform înscrisului de la fila 29 dosar nr._ .

Instanța reține că în dovedirea acestor cheltuieli nu a fost depusă decât o singură chitanță-fila 26 dosar constând în suma de 146 lei achitată către INML pentru raportul de constatare medico legală necroptică A_ -fila 31 dosar atașat, reclamanții solicitând însă numai suma de 130 lei contravaloarea constatare, conform detalierii de la fila 29 dosar atașat, astfel că, având în vedere principiul disponibilității, instanța va acorda cu acest titlu suma de 130 lei.

În ceea ce privește contravaloarea îmbălsămare, instanța reține că este cert că această operațiune a fost făcută, conform certificatului de la fila 27 dosar și că, deși nu au fost depuse chitanțe privind sumele achitate, valoarea de 250 lei solicitată conform detalierii de la fila 29 dosar atașat, nu a fost contestată de pârâți, astfel că va acorda suma solicitată.

În ceea ce privește cheltuielile legate de înmormântare și datinile creștinești legate de aceasta, instanța reține pe de o parte că reclamanții nu au depus niciun înscris doveditor, dar pe de altă parte nu se poate înlătura nici declarația martorei audiată în cauză, din care rezultă că aceste cheltuieli au fost făcute. Instanța apreciază că este evident că înmormântarea și pomenirea cauzată de aceasta au fost făcute și, față de declarația martorei din care rezultă numărul de persoane care au participat (30-40) și modul în care s-au desfășurat, precum și costul estimativ al unor asemenea cheltuieli, reține că suma de 2720 lei nu este exagerată, conform detalierii de la fila 29 dosar atașat, urmând a fi acordată.

Aceeași este situația și în ceea ce privește cheltuielile cu pomenirile ulterioare, instanța reține că efectuarea unor asemenea pomeniri cu titlu de cinstire a memoriei defunctei în vederea îndeplinirii datinilor creștinești este de notorietate, iar faptul că au fost efectiv făcute a fost confirmat de martora audiată în cauză. Apreciind deci că sumele solicitate corespund unor asemenea cheltuieli, conform declarației martorei, instanța va acorda și suma de 7000 lei, reprezentând cheltuieli legate de îndeplinirea datinilor creștinești ulterioare, respectiv contravaloarea pomenirilor făcute la 40 de zile, 3 luni, 6 luni, 1 an, 2 ani, 3 ani, conform celor detaliate la fila 29 dosar atașat.

De asemenea va acorda suma de 1620 lei taxe aferente deschiderii succesiunii, conform certificatului de moștenitor de la fila 30 verso dosar atașat.

În ceea ce privește cheltuielile de amenajare mormânt de 1800 lei și cruce de 2000 lei, instanța reține că acestea nu au fost dovedite nici cu înscrisuri, după cum nici din declarația martorei nu a rezultat efectuarea acestora, motiv pentru care instanța nu le va acorda.

Cât privește apărarea pârâtului privind acoperirea prejudiciului prin acordarea unui ajutor de înmormântare, instanța reține că era în sarcina acestuia să dovedească susținerile sale, o asemenea dovadă nefiind însă făcută.

În consecință, față de cele reținute mai sus, instanța, în baza art.998,999 și 1000 alin.3 C. civ. din 1864, va obliga pârâții în solidar la plata sumei de_ lei despăgubiri materiale, suma urmând a fi actualizată cu rata inflației la data plății.

În baza art.453 Cod procedură civilă va respinge cererea reclamanților privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată, având în vedere că acestea nu au fost dovedite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul S. de Ambulanță București-Ilfov, ca neîntemeiată.

Admite în parte cererea formulată de reclamanții S. F., S. M. F. și T. S. R., toți cu domiciliul în mun. București, ., ., în contradictoriu cu pârâții S. A., CNP_, domiciliată în mun. București, ., ., . și cu domiciliul ales la SCP M. și I. SCA, în București, ., sector 2 și S. de Ambulanță București-Ilfov, cu sediul în mun. București, ..226-236, sector 2.

Obligă pârâții S. A. și S. de Ambulanță București-Ilfov, în solidar, la plata sumei de_ lei către reclamanți, cu titlu de despăgubiri materiale, suma urmând a fi actualizată cu rata inflației la data plății.

Respinge cererea reclamanților privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2016.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. CAE/Thred.MV/7 ex./26.01.2016

← Plângere contravenţională. Sentința nr. 16/2015....		Plângere contravenţională. Sentința nr. 138/2016.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță