Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 1137/2015. Judecătoria SEGARCEA

Sentința nr. 1137/2015 pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 1137/2015

DOSAR NR._ - hotărâre care sa tina loc de act autentic -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR . 1137

Ședința publică din data de 30.09.2015

Președinte: R. M. F.

Grefier: C. D. D.

Pe rol judecarea acțiunii civile formulate de reclamanta . contradictoriu cu pârâții V. N., I. P., I. G. și I. G., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin apărător ales F. C. cu împuternicire avocațială aflată la dosarul cauzei, lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Apărătorul reclamantei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1109 lei aferentă cererii de repunere pe rol a cauzei și prezintă instanței cele două antecontracte în original, ambele datate 19.09.2011 pentru suprafețele de 8,30 ha și 10,85 ha.

Instanța constată că față de cele două contracte că suprafața mai mare corespunde copiei depuse la dosar pentru contractul inițial pentru suprafața mai mică.

Apărătorul reclamantei solicită instanței a se avea în vedere că obiectul acțiunii este pentru contractul cu suprafața de 10 ha având în vedere că între aceleași părți s-au întocmit două promisiuni de vânzare-cumpărare pentru suprafețe diferite întrucât după încheierea primei convenții pârâții au intenționat să vândă încă două hectare în plus.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamanta prin apărător solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 09.04.2014, reclamanta . chemat în judecată pe pârâții V. N., I. P., I. G. și I. G. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că între aceasta și pârâți a fost încheiată o convenție privind vânzarea-cumpărarea suprafeței totale de 10,85 ha teren situat in extravilanul loc. Giurgița, jud. D., după cum urmează:

- T 20, P 29 – 5,78 ha, - T 38, P 29/1 – 1,28 ha, - T 43, P 73/1 – 0,07 ha - T 44, P 46 – 0,50 ha, - T 45, P 118/1 – 1,00 ha ,- T 62, P 201 – 0,91 ha ,- T 74, P 124 – 0,26 ha ,- T 75, P 41 – 0,73 ha, - T 88, P 71 – 0,12 ha, - T 89, P 41 – 0,20 ha, cu amplasamentul si vecinătățile menționate în TDP nr. 1492-1987/26.02.2002 și TDP nr. 1513-1988/29.04.2002, urmând ca hotărârea pronunțată să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat faptul că, la data de 19.09.2011, între părți a intervenit o convenție de vânzare-cumpărare, prin care pârâții s-au obligat să-i transmită dreptul de proprietate asupra terenului anterior menționat, în schimbul sumei de_ lei.

Reclamanta a precizat că, la momentul încheierii antecontractului, a achitat pârâților prețul solicitat și a intrat în posesia terenului.

Reclamanta a pretins că, deși convenise cu pârâții să se prezinte în fața notarului pentru perfectarea unui act autentic, ulterior aceștia au refuzat să-și îndeplinească obligația asumată.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1669 Cod civil.

Cererea a fost legal timbrată fiind depusă la dosarul cauzei dovada achitării sumei de 2298 lei.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat și instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale si luarea unui interogatoriu pârâților.

Au fost depuse la dosar în copii: înscrisul sub semnătură privată intitulat „Antecontract de vânzare cumpărare ”, încheiat de părți la data de 19.09.2011; TDP nr. 1492-1987/26.02.2002 și TDP nr. 1513-1988/29.04.2002, extras de pe actul de deces al numitului I. I., eliberat de Consiliul Local Giurgița, anexa 24 cu moștenitorii defunctului I. I. ,eliberată sub nr 4092/19.09.2011 de Primăria Giurgița, copie BI pârâți, încheiere CF nr_/07.02.2014 eliberată de OCPI D. și extras CF –UAT_ . amplasament și delimitare pentru suprafața de teren de 0,12 ha situată în T 88_ nr. 1513-1988/29.04.2002), încheiere CF nr_/07.02.2014 eliberată de OCPI D. și extras CF –UAT_ . amplasament și delimitare pentru suprafața de teren de 0,20 ha situată în T 89_ nr. 1513-1988/29.04.2002), încheiere CF nr_/07.02.2014 eliberată de OCPI D. și extras CF –UAT_ . amplasament și delimitare pentru suprafața de teren de 1,28 ha situată în T 38 P 29/1 (TDP nr. 1513-1988/29.04.2002), încheiere CF nr_/07.02.2014 eliberată de OCPI D. și extras CF –UAT_ . amplasament și delimitare pentru suprafața de teren de 0,50 ha situată în T 44_ nr. 1513-1988/29.04.2002), încheiere CF nr_/07.02.2014 eliberată de OCPI D. și extras CF –UAT_ . amplasament și delimitare pentru suprafața de teren de 0,91 ha situată în T 62_ nr. 1513-1988/29.04.2002), încheiere CF nr_/07.02.2014 eliberată de OCPI D. și extras CF –UAT_ . amplasament și delimitare pentru suprafața de teren de 1,00 ha situată în T 45 P 118/1 (TDP nr. 1513-1988/29.04.2002), încheiere CF nr_/07.02.2014 eliberată de OCPI D. și extras CF –UAT_ . amplasament și delimitare pentru suprafața de teren de 0,73 ha situată în T 75_ nr. 1513-1988/29.04.2002), încheiere CF nr_/07.02.2014 eliberată de OCPI D. și extras CF –UAT_ . amplasament și delimitare pentru suprafața de teren de 0,26 ha ( 0,2576 ha din măsurători) situată în T 74_ nr. 1513-1988/29.04.2002), certificat fiscal nr 1999/10.04.2014 eliberat de Primăria Giurgița .

Pârâții V. N., I. P., I. G. și I. G. deși au fost citați cu mențiunea la interogatoriu, nu s-au prezentat în fața instanței pentru a f interogați.

Ulterior, reclamanta a depus la dosar: încheiere CF nr_/14.03.2014 eliberată de OCPI D. și extras CF –UAT_ . amplasament și delimitare pentru suprafața de teren de 5,78 ha situată în T 20_ nr. 1492-1987/26.02.2002), încheiere CF nr_/25.08.2014 eliberată de OCPI D. și extras CF –UAT_ . amplasament și delimitare pentru suprafața de teren de 0,07 ha situată în T 43 P 73/1 (TDP nr. 1513-1988/29.04.2002),

A fost audiat în cauză martorul C. C. V., declarația acestuia fiind consemnată în scris iar fila atașată la dosar-fila 142.

Prin încheierea de ședință din de 25.03.2015, instanța a dispus suspendarea cauzei în baza art 242 NCpc, având în vedere că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de instanță în sarcina sa, de a preciza obiectul acțiunii sub aspectul suprafețelor de teren pentru care solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic .

Tot la aceiași dată, 25.03.2015, după ce instanța s-a pronunțat cu privire la suspendarea cauzei, dar înainte de ridicarea ședinței de judecată, s-a prezentat pentru reclamantă doamna avocat F. C. care a depus la dosar antecontractul de vânzare-cumpărare în copie conformă cu originalul din data de 19.09.2011 în baza căruia s-a formulat prezenta acțiune și a arătat faptul că cel depus la dosar nu face obiectul cererii de chemare în judecată, astfel că instanța a dispus repunerea cauzei pe rol, dispunând citarea reclamantei pentru termenul din 06.05.2011, cu mențiunea de a prezenta în original cele două antecontracte de vânzare cumpărare, ambele datate 19.09.2011

La termenul de judecată din data de 06.05.2015 ,instanța a dispus suspendarea cauzei în baza art 242 NCpc, având în vedere că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de instanță în sarcina sa, respectiv că nu a prezentat, spre observare, în original, cele două antecontracte de vânzare cumpărare, ambele datate 19.09.2011

La data de 30.07.2015 reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, dispunându-se citarea părților pentru termenul de judecată din data de 30.09.2015 ,reclamanta cu mențiunea de a achita taxa de timbru aferentă cererii de repunere pe rol, respectiv suma de 1109 lei și de a prezenta înscrisurile solicitate .

La termenul de judecată din data de 30.09.2015 ,reclamanta a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 1109 lei și a prezentat spre observare în original cele două antecontracte de vânzare cumpărare, ambele datate 19.09.2011 .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În data de 19.09.2011, între părți a intervenit o convenție de vânzare-cumpărare, prin care pârâții s-au obligat să-i transmită dreptul de proprietate asupra terenului suprafeței totale de 10,85 ha (10,8476 ha din măsurători) teren situat in extravilanul loc. Giurgița, jud. D., după cum urmează: - T 20, P 29 – 5,78 ha - T 38, P 29/1 – 1,28 ha - T 43, P 73/1 – 0,07 ha - T 44, P 46 – 0,50 ha - T 45, P 118/1 – 1,00 ha - T 62, P 201 – 0,91 ha - T 74, P 124 – 0,26 ha (0,2576 ha din măsurători) - T 75, P 41 – 0,73 ha - T 88, P 71 – 0,12 ha - T 89, P 41 – 0,20 ha, cu amplasamentul si vecinătățile menționate în TdP nr. 1492-1987/26.02.2002 și TdP nr. 1513-1988/29.04.2002, în schimbul sumei de_ lei, în cuprinsul convenției fiind menționat că în termen de 30 zile de la data încheierii părțile se obligă să se prezinte la notar în vederea încheierii actului în formă autentică.

Prețul stabilit, în cuantum de_ lei, a fost achitat de către reclamantă la momentul încheierii contractului respectiv, dată de la care reclamanta a și intrat în posesia imobilului, așa cum a rezultat din înscrisul încheiat de părți și din declarația martorului C. C. V..

Potrivit titlurilor de proprietate nr. 1492-1987/26.02.2002 și nr. 1513-1988/29.04.2002, numitului I. I. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor pentru care s-a încheiat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, iar potrivit extrasului de pe actul de deces al numitului I. I., eliberat de Consiliul Local Giurgița, reiese că acesta a decedat la data de 01.04.2005.

Din înscrisul sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale după defunctul I. I. eliberată sub nr. 4092/19.09.2011 de Primăria Giurgița și actele de stare civilă depuse la dosar, reiese că moștenitorii acestuia sunt pârâții din cauza de față I. G.-fiu și V. N., I. P., I. G. –nepoți de fiu.

Potrivit certificatului de atestare fiscală de la dosar terenul figurează în evidențe pe numele pârâtului I. P., iar din extrasele de carte funciară depuse la dosar, rezultă că nu s-au găsit înscrise sarcini.

Martorul audiat în cauză a declarat că a fost prezent la încheierea înscrisului sub semnătură privată, pe care nu l-a semnat în această calitate, confirmând încheierea convenției și arătând că reclamanta este în posesia terenurilor sus-menționate, precum și că părțile s-au înțeles să se prezinte ulterior la notar pentru încheierea contractului în formă autentică, însă nu cunoaște de ce nu s-au prezentat, cu toate că reclamanta le-a solicitat telefonic îndeplinirea obligației.

Deși pârâții au fost citați cu mențiunea „la interogatoriu”, aceștia nu s-au prezentat, astfel încât în temeiul art. 358 Cod procedură civilă, instanța consideră refuzul ca o recunoaștere a pretențiilor reclamantului, respectiv că există un refuz al acestora de încheiere a actului în formă autentică.

Conform art. 1669 alin. 1 si 2 din Noul Cod Civil:”(1) Când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite. (2) Dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat”, prevederi generale referitoare la promisiunea de a contracta existând și în art. 1279 din NCC.

Având în vedere că în cauză sunt îndeplinite condițiile textului de lege anterior menționat, instanța va admite acțiunea reclamantului și va constata valabilitatea convenției, urmând ca hotărârea să țină loc de act autentic.

Astfel instanța reține că, din probele administrate, rezultă că între părți a fost încheiată o promisiune bilaterală de vânzare – cumpărare care îndeplinește toate condițiile de valabilitate, reclamanta și-a îndeplinit obligația de plată a prețului și a intrat în posesia terenului de la acea dată, iar pârâții refuză nejustificat să se prezinte la notar în vederea încheierii actului autentic.

De asemenea, în temeiul art. 453 C.p.civ. se va lua act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta . sediul în S., ., jud D. în contradictoriu pârâții I. G.,CNP_, domiciliat în Băilești, ., ., I. P.,CNP_, domiciliat în C., . 135 C,.,., jud D., I. G. ,CNP_,domiciliat în C., . 135 C,.,., jud D. și V. N., CNP_, domiciliată în C., . 135 C,.,., jud D. .

Constata valabilitatea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare datată 19.9.2011.

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 10,85 ha (10,8476 ha din măsurători) teren situat in extravilanul loc. Giurgița, jud. D., după cum urmează:

- T 20, P 29 – 5,78 ha

- T 38, P 29/1 – 1,28 ha

- T 43, P 73/1 – 0,07 ha

- T 44, P 46 – 0,50 ha

- T 45, P 118/1 – 1,00 ha

- T 62, P 201 – 0,91 ha

- T 74, P 124 – 0,26 ha (0,2576 ha din măsurători)

- T 75, P 41 – 0,73 ha

- T 88, P 71 – 0,12 ha

- T 89, P 41 – 0,20 ha, cu amplasamentul si vecinătățile menționate în TdP nr. 1492-1987/26.02.2002 și TdP nr. 1513-1988/29.04.2002.

Ia act ca reclamanta nu solicită obligarea pârâților la cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, in 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată in ședința publică din 30 Septembrie 2015.

PREȘEDINTE

GREFIER

R. M. F.

C. D. D.

.R.F./H.T./7 ex/30.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 1137/2015. Judecătoria SEGARCEA