Plângere contravenţională. Sentința nr. 2292/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE

Sentința nr. 2292/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 29-12-2015 în dosarul nr. 2292/2015

Cod ECLI ECLI:RO:JDSFG:2015:008._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. G.

Dosar nr._ /2015

SENTINȚA CIVILĂ NR.2292/2015

Ședința publică de la 29 decembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:B. T. M.

GREFIER:B. E. F.

Pe rol judecarea cauzei civile formulată de petenta . SRL în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI CLUJ având ca obiect: plângere contravențională.

Dezbaterile și cuvântul pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 11 decembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23 decembrie 2015, 29 decembrie 2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul instanței la data de 06.01.2015 sub nr._, astfel cum a fost precizată (filele 12, 66), petenta . SRL, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI DIN ROMÂNIA SA, prin DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI CLUJ, a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr. 14_ încheiat la data de 11.12.2014, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, petenta a învederat că avea rovinieta valabilă pentru ziua de 11.12.2014.

În probațiune, a depus înscrisuri.

A achitat taxa judiciară de timbru de 20 lei (fila 6).

Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiate și menținerea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr. 14_ încheiat la data de 11.12.2014 ca temeinic și legal.

În motivare, intimata a arătat că la data de 11.12.2014, ora 09.05 in urma unui control efectuat de catre agentul constatator M. I. din cadrul DRDP Cluj - ACI Bors, în punctul de trecere a frontierei DN 1 km 642+300, s-a constatat ca vehiculul de tip A2S3 cu numărul de înmatriculare_ /_ utilizat de S.C. A. T. IMPEX S.R.L, a circulat fără a deține rovinieta valabila la data si ora controlului.

A învederat că au fost respectate art. 1^1, 8 din OG nr. 15/2002, art. 16, 19 alin. 3 din OG nr. 2/2001.

Așa cum agentul constatator a făcut mențiunea in cuprinsul procesului-verbal, verificarea deținerii rovinietei s-a făcut cu ajutorul PDA-ului aflat in dotarea agenților constatatori din ACI Bors. Acesta este un aparat ce permite interogarea bazei naționale electronice de date in baza numărului de înmatriculare al vehiculului. Atâta timp cat in urma acestei interogări a rezultat faptul ca pentru vehiculul in cauza nu a fost achitata rovinieta, agentul constatator a aplicat in mod corect prevederile legale. Din verificarea procesului-verbal rezultă faptul că controlul a fost efectuat in data de 11.12.2014. ora 09.05, iar rovinieta a fost achiziționată in data de 11.12.2014 ora 09.16.

A mai precizat că sancțiunea aplicata este proporționala cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările in care a fost săvârșita fapta de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa si de circumstanțele personale ale contravenientului.

Referitor la înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertismentul, intimata a motivat că nu se impune aceasta măsura. Sancțiunea pecuniara, prin rolul sau coercitiv si preventiv, are menirea de a descuraja încălcarea acestor dispoziții legale de către utilizatorii rețelei de drumuri naționale. În plus, prin cuantumul ridicat al amenzilor, legiuitorul atrage atenția asupra gradului de pericol ;ei contravenții, înlocuirea cu avertismentul putând să se facă numai în mod excepțional.

În drept a invocat dispozițiile OG nr.15/2002 cu modificările si completările ulterioare, OG nr.2/2001 cu modificările si completările ulterioare.

În probațiune, a depus înscrisuri.

La termenul de judecată din 25.09.2015, instanța a invocat și pus în discuție excepția tardivității plângerii contravenționale, prorogând pronunțarea asupra acesteia.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției de constatare a contravenției . nr. 14_ încheiat la data de 11.12.2014 întocmit de intimata CNADNR SA – DRDP Cluj, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 3000 lei pentru faptul că în urma controlului efectuat la data de 11.12.2014 ora 9.05 în amplasamentul ACI Bors, DN 1 km 642+300, s-a constatat că vehiculul A2S3 1;2;3;4;5 cu nr. de înmatriculare_ /_, MTMA 31.58 t, număr locuri 5, număr axe 5, a circulat fără rovinietă valabilă pe traseul București – Bors PTF, verificat cu aparatul PDA din dotare.Referitor la legalitatea procesului – verbal de contravenție, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile a căror lipsă este sancționată cu nulitatea absolută, conform dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv mențiunile cu privire la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, semnătura olografă a agentului constatator.

Cu privire la excepția tardivității:

Potrivit art. 31 alin.1 din OG nr. 2/2001, Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Procesul verbal de constatare a contravenției a fost legal comunicat petentului la data de 18.12.2014, existând confirmare de primire (fila 52). De altfel, la solicitarea instanței, însăși petenta a depus dovada datei la care i-a fost comunicat procesul verbal de constatare a contravenției, 18.12.2014 (filele 17-20). Termenul de 15 zile, calculat pe zile libere, s-a împlinit la data de 5.01.2015, luni (18.12.2014, zi liberă + 15 zile + zi liberă).

Plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.01.2015, după expirarea termenului de introducere a plângerii contravenționale.

În consecință, instanța va admite excepția tardivității, invocată din oficiu, și va respinge plângerea contravențională.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța mai constată că potrivit procesului verbal atacat, vehiculul A2S3 1;2;3;4;5 cu nr. de înmatriculare_ /_, MTMA 31.58 t, număr locuri 5, număr axe 5 nu avea rovinieta valabilă la data controlului, 11.12.2014, ora 9.05.

Petenta a depus copia unui bon fiscal din data de 11.12.2014, ora 9.18, precum și copia unei roviniete valabile din data de 11.12.2014, ora 09.16 și până în data de 11.12.2014, ora 23.59, date ulterioare controlului efectuat (fila 16), afirmând în prezentul dosar că avea rovinieta valabilă, apărare evident netemeinică.

Cu privire la capătul de cerere referitor la cheltuielile de judecată, respingând plângerea contravențională, potrivit art. 453 alin.1 C.proc.civ. este respins și acest capăt de cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității, invocată din oficiu.

Respinge plângerea contravențională formulată de către petenta . SRL, ORC J_, CUI RO_, cu sediul în S. G., ., ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A, cu sediul în București, .. 38, sector 1, prin DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI CLUJ, ORC J_, CUI_, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, referitoare la procesul-verbal de constatare a contravenției . nr. 14_ încheiat la data de 11.12.2014, ca tardivă.

Menține procesul-verbal de constatare a contravenției . nr. 14_ încheiat la data de 11.12.2014.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sf. G..

Pronunțată în ședință publică, azi, 29 decembrie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER B. T. M. B. E. F.

Red.BTM/ 23.02.2016;

Tehnored BEF./23.02.2016;4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2292/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE