Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4488/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 4488/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 4488/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4488/2015

Ședința din camera de consiliu de la 11 septembrie 2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: I. A. D.

GREFIER: C. D.

Pe rol fiind pronunțarea sentinței cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă privind pe creditor E.ON E. ROMANIA SA și pe debitor S. S..

Se soluționează în camera de consiliu fără citarea părților în conformitate cu dispozițiile art. 1030 al. 1 si 2 NCpc și potrivit rezoluției instanței date în dosar la 17.07.2015.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: obiectul cauzei, stadiul procesual și modul de îndeplinire al procedurii de citare.

Instanța verificându-și din oficiu competența, în baza art. 131 C., constată că este competentă general, material și teritorial să judece cauza conf. art. 1029 rap. la art. 126 C.. În baza art. 258 C. rap. la art. 255 C., întrucât proba cu înscrisuri propusă de reclamantă este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului, instanța o încuviințează.

Instanța constată cauza în stare de judecată și o retine în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu sub nr._, la data de 02.06.2015, reclamanta E.ON E. ROMÂNIA S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. S. obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 1054,53 lei reprezentând contravaloare facturi emise pentru serviciile de furnizare gaze naturale și 123,37 lei majorări de întârziere aferente lor calculate de la data scadenței fiecărei facturi până la data introducerii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că a furnizat pârâtului gaze naturale, dar aceasta nu a achitat contravaloarea facturilor emise pentru consumul de gaze naturale. În continuare, a menționat că urmare a neplății la scadență reclamanta a calculat penalități de întârziere în cuantum de 123,37 lei.

În drept au fost invocate dispozițiile art.1025-1032 C.proc.civ.

Reclamanta a arătat că nu solicită să aibă loc o dezbatere orală.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 50 lei potrivit art. 6 alin. (1) OUG nr. 80/2013.

Reclamanta a depus o precizare prin care a arătat ca cererea sa a rămas fără obiect, întrucât pârâtul a achitat în integralitate debitul.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între părțile prezentului litigiu s-a încheiat la data de 01.10.2009 Contractul de furnizare reglementata a gazelor naturale, pe durata nedeterminata, pentru locul de consum situat în Slimnic, jud. Sibiu.

La art. 6.2 s-a prevăzut că plata contravalorii facturii reprezentând serviciul pentru furnizarea reglementata a gazelor naturale se face în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii facturii, iar la art. 6.3 s-a prevăzut că neplata facturii în termen de 15 zile de la data scadentei atrage întreruperea furnizării și perceperea de majorări de întârziere de 0,04%/zi.

În temeiul relațiilor contractuale astfel stabilite, reclamanta a livrat la locul de consum indicat în contract gaze naturale în valoare totală de 1054,53 lei pentru care a emis facturile fiscale existente la dosarul cauzei.

Întrucât pârâtul nu și-a onorat integral obligația de plată în termenul stipulat în facturi, reclamanta a calculat și penalitățile de întârziere în cuantum de 123,37 lei.

Întrucât pârâtul a achitat în totalitate debitul, cererea reclamantului a rămas fără obiect și urmează a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂSTE

Respinge cererea formulată de reclamanta E.ON E. Romania SA, cu sediul în Târgu M., ., jud. M. în contradictoriu cu pârâtul S. S., cu domiciliul în Slimnic, Dealului Slimnic 41, jud. Sibiu, ca rămasă fără obiect.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare ce se va depune, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria Sibiu.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. A. D. C. D.

Red.D. – 02.10.2015

Teh. C.D. – 02.10.2015

4ex.

., 1 exemplar debitoare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4488/2015. Judecătoria SIBIU