Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 4946/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 4946/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 4946/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4946

Ședința publică de la 29 septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: O. M. Z.

GREFIER: M. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamant S. A.–D., reclamanta S. A. C. și pe pârâtele V. R. SA, pârât V. R. SA SUCURSALA SIBIU, având ca obiect constatare nulitate act juridic.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâta V. R. SA avocat O. C. F., lipsă reclamanți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele aspecte:

 procedura legal îndeplinită;

 cauza se află la al patrulea termen de judecată, în primă instanță;

 prin serviciul registratură, la data de 29.09. anul curent, reclamanții S. A.–D. și S. A. C. au depus chitanța CEC nr._/21.09.2015 reprezentând achitarea diferenței în cuantum de 1000 lei onorariu expertului contabil dl. Lodromăneanu M., reiterând prin notele de ședință comunicate prin fax cererea de a da curs instanța renunțării la judecată a reclamanților.

Reprezentantul pârâtei V. R. SA avocat O. C. F. solicită să ia instanța act de cererea de renunțare la judecată a reclamanților fără cheltuieli de judecată.

Asupra cererii reclamanților de a se lua act de renunțarea la judecată, instanța rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 24.10.2014 sub nr._, reclamanții S. A. D. ȘI S. A. C. au solicitat în contradictoriu cu pârâta . sa se constate caracterul abuziv și nulitatea absoluta parțiala a Convenției de Credit nr._ din 27.08.2008 încheiata între părți si a actelor adiționale subsecvente in ceea ce privește următoarele clauze: pct.3.11 D. ( dobânda anuală efectiva) din secțiunea a treia a condițiilor generale ale convenției;pct.5.1 lit. a)„COMISIONUL DE RISC" din condițiile speciale ale convenției; pcl.3.5 COMISIONUL DE RISC- din condițiile generale ale convenției; totodată să se desființeze clauzele contractuale menționate; sa se desființeze „planurile de rambursare" în ce privește clauzele menționate la petitul intai; sa se constate că prin act adițional, pârâtele au modificat în mod abuziv și unilateral convenția de credit în sensul transformării comisionului de risc, prevăzut de pct.5.1 lit. a din „condițiile speciale", în comision de administrare; sa se constate abuzive și nule clauzele prin care pârâtele au introdus în convenție comisionul de administrare; sa se dispună înlăturarea din convenție și din actele adiționale a clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare; sa oblige pârâtele în solidar la plata sumelor achitate cu titlu de comision de risc și comision de administrare in ultimii trei ani anteriori promovării prezentei cereri si in continuare pana la dala soluționării definitive a cauzei si in continuare pana la modificarea convenției de credit, urmare a hotărârii ce se va pronunța; sa se dispună conversia creditului acordai din franci elvețieni (CHF) in lei, la cursul de 2,17 lei pentru un franc elvețian, curs valabil la momentul acordării creditului de către banca, urmând ca pe cala de consecința, sa se dispună efectuarea cuvenitelor modificări in convenția de credit si anexele la aceasta, astfel incat valoarea creditului sa fie exprimata in lei; sa oblige pârâtele ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitiva a sentinței să pună la dispoziție actul adițional la convenție, conform sentinței date și un nou grafic de rambursare a creditului convertit in lei la cursul de 2,17 lei pentru un franc elvețian, sub sancțiunea obligării la 200 lei pe zi de întârziere daune cominatorii. Cu plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate dispozițiile Legii 193/2000, art 116, 1341 C.civ., art. 194 C.pr.civ..

Reclamanții au mai formulat la data de 19.11.2014 completare și precizare de acțiune.

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare la data de 05.12.2014 prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecata.

La data de 28.09.2015 se constată înregistrată la dosarul cauzei o cerere de renunțare la judecată, formulată de reclamanți.

Văzând dorința reclamanților exprimată prin cererea formulată și având în vedere principiului disponibilității părților în procesul civil, în baza prevederilor art. 406 alin. 1 - 4 Cod procedură civilă, instanța urmează să ia act și să constate renunțarea acestora la judecarea cererii ce formează obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Sibiu, având ca obiect constatare nulitate act juridic - constatare clauze abuzive în contractul de credit.

În temeiul art. 453 C.pr.civ. se ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecata. Iar în ceea ce privește decontul final – onorariul expertului contabil desemnat în cauză, instanța ia act că acesta a fost în integralitate achitat, astfel cum a fost redus cuantumul acestuia prin Încheierea de ședință din data de 08.09.2015 (la 1500 lei); reclamanții S. A.–D. și S. A. C. au depus chitanța CEC nr._/21.09.2015 reprezentând achitarea diferenței în cuantum de 1.000 lei onorariu expertului contabil dl. Lodromăneanu M..

Pentru aceste motive,

În numele legii

Hotărăște

In baza art. 406 C.pr.civ. ia act de renunțarea reclamanților S. A. D. și S. A. C., ambii cu domiciliul procesual ales la C. av. Asociate S. și Asociații, cu sediul în Sibiu, .. 30, jud Sibiu la judecarea cererii având ca obiect constatare nulitate act juridic, formulată împotriva intimatei V. ROMANIA SA, cu sediul în București, Șoseaua P., nr. 42, . 2 și V. ROMANIA, SUCURSALA SIBIU, cu sediul în Sibiu, șoseaua A. I., nr. 52, .. Sibiu.

Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Sibiu.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

O. M. Z. M. M.

red OMZ

6 ex./10.12.2015

4 .>

reclamanți S. A.–D. și S. A. C.

pârât V. R. SA

pârât V. R. SA SUCURSALA SIBIU

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 4946/2015. Judecătoria SIBIU