Contestaţie la executare. Sentința nr. 7079/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 7079/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 18-12-2015 în dosarul nr. 7079/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7079/2015

Ședința publică din 18.12.2015

Instanța constituită din:

Președinte: M. T. - Judecător

Grefier: R.-A. S.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza din materia civil privind pe contestator V. SA și pe intimat DIRECȚIA F. LOCALĂ SIBIU - SERVICIUL executare SILITĂ PERSOANE JURIDICE, având ca obiect contestație la executare.

Asupra cauzei, instanța a rămas în pronunțare prin încheierea din data de 11.12.2015 care face parte integrantă din prezenta sentință și a amânat pronunțarea pentru azi, când deliberând

INSTANȚA,

Constată că prin contestația la executare înregistrată la Judecătoria Sibiu în dosar nr._, contestatoarea . contradictoriu cu intimata Direcția F. Locală – Serviciul Executare silită persoane juridice a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se admită contestația la executare și să se dispună anularea în întregime a executării silite pornită în temeiul titlului executoriu nr. 380/02.06.2015, inclusiv a somației nr._/10.08.2015 și a titlului executoriu nr._/10.08.2015 ca fiind nelegale; să se dispună în baza art 718 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare; în subsidiar, în situația în care se vor finaliza actele de executare până la admiterea cererii de suspendare să se dispună întoarcea executării silite și repunerea părților în situația anterioară ca urmare a anulării actelor de executare; cu cheltuieli de judecată.

În fapt se arată că, contestatoarea a trimis prin poștă în data de 24.06.2015 cu confirmare de primire la Judecătoria Sibiu o plângere contravențională formulată împotriva procesului verbal de constatare și snacționare a contravențiilor . nr._/02.06.2015 emis de Serviciul Public de Poliție Locală Sibiu.

Plângerea contravențională formulată, trimisă prin poștă la data de 24.06.2015 face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Sibiu cu prim termen de judecată la data de 9.10.2015.

Se mai arată că potrivit dispozițiilor art. 32 pct.3 din OG 2/2001 formularea plângerii contravenționale împotriva unui proces verbal de contravenție suspendă executarea sancțiunilor aplicate motiv pentru care actele de executare emise de intimată sunt nelegale și netemeinice.

În drept sunt invocate dispozițiile art. 622 și următ. Cod procedură civilă, art. 453 Cod procedură civilă.

Intimata Direcția F. Locală Sibiu a depus întâmpinare prin care învederează instanței că este de acord cu admiterea contestației la executareformulată de contestatoarea . somației nr._/10.08.2015 și a titlului executoriu_/10.08.2015.

În cauză nu poate fi reținută culpa intimatei, atâta vreme cât aceasta s-a conformat dispozițiilor legale în vigoare, în sensul executării unui proces verbal comunicat de către organul emitent ca și titlu executoriu, sens în care solicită a nu fi obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată. Or dacă contestatoarea se adresa Direcției Fiscale Locale Sibiu înainte de sesizarea instanței de judecată, aceasta proceda din oficiu la anularea actelor de executare emise și returna procesul verbal organului emitent.

În drept sunt invocate dispozițiile art. 454 și urm Cod procedură civilă, art. 141 Cod procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/2.06.2015 emis de Serviciul Public de Poliție Locală Sibiu, contestatoarea a fost sancționată contravențional cu suma de 4000 lei.

Procesul verbal enunțat nu a devenit titlu executoriu, apt a demara executarea silită având în vedere că procesul verbal . nr._/2.06.2015 emis de Serviciul Public de Poliție Locală Sibiu face obiectul unei plângeri contravenționale (fil.14).

Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executae competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul.

Petentul a făcut dovada că la data de 24.06.2015 a înregistrat la Judecătoria Sibiu plângerea contravențională împotriva procesului verbal . nr._/2.06.2015 pe care l-a expediat prin poștă cu confirmare de primire, dosar nr._ cu termen de judecare la 9.10.2015.

În aceste circumstanțe, executarea silită începută în baza art. 141 din O.G. nr.92/2003 privind codul de procedură fiscală nu este legală, cu atât mai mult cu cât organul emitent al procesului verbal este un serviciu subordonat din cadrul aceleiași instituții din care face parte și intimata Direcția Locală F. Sibiu, adică din cadrul Primăriei Sibiu.

Ca atare, aflată în culpă procesuală pentru generarea unor cheltuieli avansate de petentă în vederea formulării plângerii și reprezentării in instanta, intimata datorează cheltuieli de judecată în sumă de 1240 lei, onorariu avocat potrivit art. 453 cod procedură civilă.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestatia la executare formulata de contestatoarea VINARIA SA, cu sediul in Sibiu, .. 98, in contradictoriu cu intimata DIRECTIA FISCALA LOCALA Sibiu, cu sediul in Sibiu, . nr. 2, jud. Sibiu, si in consecinta:

Anuleaza in intregime executarea silita, a titlului executoriu_/10.08.2015 si a somatiei nr_/10.08.2015 efectuate de intimata.

Dispune restituirea catre contestatoare a sumei de 280 lei taxa de timbru la ramanerea definitiva a hotarârii.

Obliga intimata la plata sumei de 1240 lei cheltuieli de judecata catre contestatoare.

Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica din data de 18.12.2015.

Președinte, Grefier,

M. T. R.-A. S.

Red. MT/18.02.2016

Teh. RS/18.02.2016

4 ex./1 ex dosar, 1 ex mapă, 2 ex .. 1 ex contestator/1 ex intimat

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7079/2015. Judecătoria SIBIU