Curatelă. Sentința nr. 4581/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 4581/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 4581/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4581

Ședința publică din 15.09.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. L.

GREFIER: I. Ș.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect curatelă, formulată de petenta creditoare .. prin administrator judiciar S.C. EURO QUALITY INSOLVENCY SPRL.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru petenta creditoare, d-nul consilier juridic P. M. V., care depune împuternicire la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța pune în discuție verificarea competenței Judecătoriei Sibiu.

Reprezentantul petentei creditoare apreciază că Judecătoria Sibiu este competentă material și teritorial să soluționeze cauza față de obiectul acesteia.

Instanța în baza art.131 alin.1 C.pr.civ. verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, conform art.1 și 2 din Legea 304/2004, art.94 pct.4 C.pr.civ., art.688 C.pr.civ. cu trimitere la art.651 C.pr.civ..

Reprezentantul petentei creditoare depune la dosar înscrisurile solicitate de instanță și învederează faptul că s-a deschis succesiunea însă a fost suspendată din lipsă de interes a moștenitorilor.

Instanța acordă cuvântul în probațiune.

Reprezentantul petentei creditoare solicită pentru dovedirea motivelor cererii încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

În ce privește probele solicitate, instanța în conformitate cu dispozițiile art.258 C.pr.civ raportat la dispozițiile art.255 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciindu-le ca fiind concludente și utile soluționării cauzei de față.

Reprezentantul petentei creditoare arată că alte cereri nu mai are de formulat în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară terminată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul petentei creditoare solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, precizând că din actele de la dosar rezultă că sunt întrunite condițiile pentru numirea unui curator special pentru debitorul decedat.

Instanța rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din 31.08.2015, formulată de petenta creditoare .. prin administrator judiciar S.C. EURO QUALITY INSOLVENCY SPRL, s-a solicitat instanței ca prin încheiere să se dispună numirea unui curator special pentru debitorul decedat D. I. CNP_, în cadrul dosarului execuțional nr. 80/2015 al B. M. F. I., până la numirea unui curator al succesiunii, în condițiile legii.

În fapt s-a arătat că în dosarul execuțional nr. 80/2015 al B. M. F. I. s-a început executarea silită la cererea creditoarei .. înregistrată la data de 22.04.2015, împotriva garanților ipotecari D. I. jr. și N. C., în baza titlului executoriu contract de garanție imobiliară autentificat sub nr. 769/15.04.2011.

În urma demersurilor efectuate în dosarul de executare silită, s-a constatat că debitorul D. I. jr. a decedat la data de 11.02.2012 și până în prezent nu s-a realizat succesiunea după acesta.

În aceste condiții, în temeiul at. 688 Cpr.civ., se impune admiterea cererii de față și numirea unui curator special în condițiile art. 58 Cpr.civ., pentru debitorul decedat D. I. CNP_, în cadrul dosarului execuțional nr. 80/2015 al B. M. F. I., până la numirea unui curator al succesiunii, în condițiile legii.

S-au depus la dosar cererea de executare silită formulată de creditoare, contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 769/15.04.2011, extras CF privind imobilul înscris în CF_ Sibiu nr. top 4190/1/97/11/1, procesul verbal de situație din 4.06.2015 și încheieri din 8.06.2015 emise de executorul judecătoresc în dosarul execuțional nr. 80/2015, copia minutei încheierii nr. 280/F/CC/10.09.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ privind deschiderea procedurii de insolvență împotriva creditoarei, alte înscrisuri.

Din actele dosarului,instanța a reținut:

P. contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 769/15.04.2011, garanții ipotecari au garantat obligațiile asumate de debitoarea S.C. ROSIB TRADE S.R.L. către creditoarea .. cu un drept de ipotecă de rang I pentru valoarea de 300.000 lei asupra cotei de 2/3 parte indiviză din imobilul CF_ Sibiu nr. top 4190/1/97/11/1.(filele 9, 10, 13, 14)

În condițiile în care obligațiile de plată către creditoare nu s-au executat la termen, s-a format dosarul execuțional nr.80/2015 al B. M. F. I.. (filele 6-8, 15-17)

Debitorul – garant ipotecar D. I. jr. a decedat la data de 11.02.2012, potrivit adresei comunicate executorului judecătoresc de Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Sibiu.(fila 12)

Deși procedura succesorală după defunctul D. I., având CNP_ a fost deschisă în dosarul nr. 11/2012 al Biroului Individual Notarial C. D. E., prin încheierea din 24.06.2013 notarul public a dispus suspendarea procedurii succesorale întrucât moștenitorii citați nu s-au prezentat la termenele fixate și nu au manifestat interes în soluționarea cauzei succesorale. (file 27-30).

Potrivit art. 688 alin. 1 Cpr.civ., dacă debitorul moare înainte de începerea executării silite și se constată că nu este nici un moștenitor acceptant și nici nu este numit curator al succesiunii, la cererea creditorului sau a executorului judecătoresc, instanța de executare va numi de îndată un curator special, până când va fi numit, în condițiile legii, curatorul succesiunii, dispozițiile art. 58 aplicându-se în mod corespunzător.

În aceste condiții, în temeiul acestui text de lege, cu aplicarea art. 651 alin. 3 și 4 Cpr.civ. și art. 58 Cpr.civ, se va admite cererea de față, dispunându-se numirea curatorului special pentru debitorul decedat D. I., în cadrul dosarului execuțional nr. 80/2015 al B. M. F. I., pe d-l avocat B. H. C., până la numirea curatorului succesiunii în condițiile legii.

În temeiul art. 58 alin. 3 Cpr.civ., fixează remunerație provizorie pentru curatorul special în sumă de 300 lei în sarcina creditoarei, care se va plăti de aceasta în contul bancar indicat de d-l avocat sau direct acestuia.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE :

Admite cererea formulată de petenta creditoare .. prin administrator judiciar S.C. EURO QUALITY INSOLVENCY SPRL, cu sediul procesual ales în Cugir, ., jud. A. și în consecință:

Numește curator special pentru debitorul decedat D. I., în cadrul procedurii de executare silită începută în dosar de executare nr. 80/2015 al B. M. F. G., pe d-nul avocat B. H. C., cu sediul în Sibiu, .. 3, ., jud. Sibiu, până la numirea curatorului succesiunii în condițiile legii

Fixează remunerație provizorie pentru curatorul special în sumă de 300 lei în sarcina creditoarei, care se va plăti de aceasta în contul bancar indicat de d-l avocat sau direct acestuia.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Calea de atac se depune la Judecătoria Sibiu.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. L. I. Ș.

Redactat A.L. 17.09.2015/Ex. 3; 1

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Curatelă. Sentința nr. 4581/2015. Judecătoria SIBIU