Validare poprire. Sentința nr. 1439/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 1439/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 1439/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.1439

Ședința publică din 13 martie 2015

Completul constituit din :

PREȘEDINTE: N. F. – Judecător

GREFIER: E. T.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe B. E. JUDECĂTORESC M. V. în contradictoriu cu creditoarea B. ROMÂNEASCĂ SA prin reprezentant COFACE ROMÂNIA MANAGEMENT SERVICES și debitorul M. I. și terțul poprit . SIBIU ,având ca obiect validare poprire.

La strigarea cauzei și apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă debitorul M. I.,personal,lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care, se constată că s-a comunicat la dosar de către B. M. V. răspunsul la adresa instanței (f.30).

Debitorul fiind prezent,arată că a mai făcut niște plăți,însă nu are posibilitate ca să plătească odată tot debitul,deoarece nu are bani. Alte cereri nu mai are de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat,instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Debitorul, solicită respingerea acțiunii.

Instanța,rămâne în pronunțare asupra cauzei de față.

JUDECĂTORIA

Constată că sub nr._ ,s-a înregistrat cererea formulată de B. E. JUDECĂTORESC M. V. în contradictoriu cu creditoarea B. ROMÂNEASCĂ SA prin reprezentant COFACE ROMÂNIA MANAGEMENT SERVICES și debitorul M. I. și terțul poprit . SIBIU ,solicitând:

-validarea popririi dispusă asupra salariului pe care debitorul îl primește de la terțul poprit . până la concurența sumei de 13.066,61 ron dispusă la data de 29.09.2014.

-obligarea terțului poprit să îi plătească creditoarei suma datorată în cotă lunară de 1/3 din salariul debitorului;

In motivare,s-a arătat că la data de 29.09.2014 a înființat poprirea asupra sumelor de bani pe care debitorul le are de încasat de la terțul poprit.

Deoarece acesta nu și-a îndeplinit obligația se impune admiterea cererii.

Debitorul a solicitat respingerea cererii.

Din actele dosarului,instanța a reținut:

In dosarul execuțional nr.487/2014 al B. M. V. a început executarea silită împotriva debitorului pentru recuperarea debitului către B. Românească.

Prin adresa emisă la data de 29.09.2014 s-a dispus înființarea popririi asupra sumelor pe care debitorul urma să le primească de la terțul poprit.

Acesta nu și-a îndeplinit obligația.

Ca atare,în baza art.782 și următoarele NCpc,instanța va admite cererea.

Pentru aceste motive,

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de B. E. JUDECĂTORESC M. V. cu sediul în Sibiu,.,. în contradictoriu cu creditoarea B. ROMÂNEASCĂ SA prin reprezentant COFACE ROMÂNIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES cu sediul în București,Calea Floreasca,nr.39,. și cu debitorul M. I., CNP_,domiciliat în Sibiu,.,jud.Sibiu și,în consecință:

Validează poprirea dispusă asupra salariului pe care debitorul îl primește de la terțul poprit . cu sediul în Sibiu,.,jud.Sibiu până la concurența sumei de 13.066,61 ron dispusă la data de 29.09.2014.

Obligă terțul poprit să îi plătească creditoarei suma datorată în cotă lunară de 1/3 din salariul debitorului.

Cu drept de apel în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică,azi,13 martie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. F. E. T.

Red.N.F.4.05.2015

Dact.E.T.4.05.2015

Ex.6

Ef.4 ..2015

1 B. + 1 creditoare + 1 debitor + 1 terț poprit

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 1439/2015. Judecătoria SIBIU