Validare poprire. Sentința nr. 6670/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6670/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 6670/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.6670
Ședința publică din 4 decembrie 2015
Completul constituit din :
PREȘEDINTE: N. F. – Judecător
GREFIER: E. T.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe creditoarea . în contradictoriu cu terțul poprit F. I. D. – ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ SIBIU și debitoarea F. R. având ca obiect validare poprire.
La strigarea cauzei și apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 C. pr. civ., instanța stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
În temeiul prevederilor art. 238 alin. 1 C. pr. civ., instanța estimează durata necesară cercetării procesului un singur termen de judecată.
Instanța,având în vedere înscrisurile depuse în probațiune de către creditoare ,încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, pe care le consideră admisibile și utile soluționării cauzei și constată că au fost administrate.
Constată că terțul poprit și debitorul nu a depus întâmpinare și ca atare,potrivit art.208 (2) NCpc, nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții în afara celor de ordine publică,dacă legea nu prevede altfel.
Față de actele de la dosar, instanța,găsește cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
JUDECĂTORIA
Constată că sub nr._ ,s-a înregistrat cererea formulată de creditoarea . în contradictoriu cu terțul poprit F. I. D. – ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ SIBIU și debitoarea F. R.,solicitând:
-validarea popririi înființată la data de 17.09.2015 în dosar execuțional nr.130/2014 al B. G. C. E. asupra salariului primit de către debitoare de la terțul poprit până la concurența sumei de 23.392,56 ron.
-amendarea terțului poprit nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de art.786 NCpc în urma emiterii adresei de înființare a popririi asupra veniturilor debitoarei.
Terțul poprit și debitoarea nu au depus întâmpinare și nu sau prezentat în instanță.
Din actele dosarului,s-a reținut.
La data de 17.09.2015 executorul judecătoresc a înființat poprirea asupra veniturilor pe care debitoarea le primește de la terțul poprit până la concurența sumei de_,56 ron.
Acesta nu și-a îndeplinit obligația de a consemna sumele și de a le plăti creditoarei,.ca atare se propune amendarea acestuia.
In baza art.789 NCpc,instanța va admite cererea.
Pentru aceste motive,
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de creditoarea .> ( J._ ) cu sediul în București,..6A,sector 2 în contradictoriu cu terțul poprit F. I. D. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ cu sediul în Sibiu,Calea Dumbrăvii,nr.117,. și cu debitoarea F. R. CNP_ domiciliată în Sibiu,.,nr.17A,jud.Sibiu și,în consecință:
Validează poprirea înființată la data de 17.09.2015 în dosar execuțional nr.130/2014 al B. G. C. E. asupra salariului primit de către debitoare de la terțul poprit până la concurența sumei de 23.392,56 ron.
Dispune amendarea terțului poprit cu suma de 2000 ron.
Cu drept de apel în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică,azi,4 decembrie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
N. F. E. T.
Red.N.F.31.12.2015
Dact.E.T.31.12.2015
Ex.5
Ef.5 ..2015
1 creditoare + 1 debitoare + 1 terț poprit
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5577/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3792/2015.... → |
|---|








