Plângere contravenţională. Sentința nr. 276/2016. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 276/2016 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 25-01-2016 în dosarul nr. 276/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 276/2016
Ședința publică din 25.01.2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. M.- judecător
GREFIER: C. R.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei privind pe petent O. M. D. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA - SERVICIUL POLIȚIEI RUTIERE B.D.N.E. D..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 18.01.2016 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea, pentru astăzi 25.01.2016 când, în aceeași compunere a deliberat și a pronunțat următoarea sentință.
INSTANȚA
Constată că prin plângerea înregistrată sub nr._ la Judecătoria D. ,petentul O. M. D. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în parte a procesului verbal . nr._ întocmit în 01.04.2015, motivat în esență, de faptul că taxa de utilizare a drumurilor naționale și europene era achitată pentru perioada 21.01._16 conform rovinietei C.N.A.D.N.R.
Intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței de judecată, iar pe fond respingerea plângerii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.1776/2015 a Judecătoriei D. s-a dispus declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Sibiu, motivat de faptul că locul săvârșirii contravenției se află pe raza de competență a Judecătoriei Sibiu.
La Judecătoria Sibiu, dosarul a fost înregistrat sub nr._ în 6 iulie 2015.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea stare de fapt:
Prin procesul verbal . nr._ întocmit în 01.04.2015 i s-a aplicat petentului O. M. D. o amendă contravențională în cuantum de 640 lei pentru săvârșirea contravențiilor prev. de art.121/1 din H.G1391/2006 și 80/1 din H.G.15/2002, constând în aceea că petentul a condus autoturismul marca MERCEDES cu nr. de înmatriculare_ pe DN 68A în localitatea Abucea fiind înregistrat cu aparatul radar cu viteza de 72 km/h ,iar din verificările efectuate în baza de date a C.N.A.D.R, autoturismul în cauză nu figura ca având taxa de utilizare a drumurilor naționale achitată.
Din adresa comunicată de C.N.A.D.R, nr.875/Ex/5.01.2016 rezultă că autoturismul marca Mercedes Benz cu nr. de identificare WDD1690321J251104 a deținut rovinietă valabilă în data de 1.04.2015, astfel că în mod neîntemeiat i s-a aplicat sancțiunea amenzii pentru contravenția prev. de art.8 dinO.G.15/2002. Ca urmare, a celor reținute plângere se privește a fi întemeiată urmând s ă se dispună anularea parțială a procesului verbal . nr._ întocmit în 01.04.2015, șa cum s-a solicitat de altfel prin plângere.
In drept sunt aplicabile dispozițiile O.G 2/2001;Legea 100/2014;O.G.15/2002.
In baza art.453 N.C.P.C intimata va fi obligată la plata sumei de 520 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul O. M. D. prin avocat B. L. M. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA - SERVICIUL POLIȚIEI RUTIERE B.D.N.E. D. cu sediul în Mun. D., .. 130, județul Hunedoara și în consecință:
Dispune anularea parțială a procesului verbal . nr._ întocmit în 01.04.2015 în localitatea D. și în consecință anulează măsura contravențională a amenzii în cuantum de 250 lei pentru neachitarea taxei de utilizare a drumurilor naționale și europene.
Obligă intimata la plata sumei de 520 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.01.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. M. C. R.
Red. M.M. 19.02.2015.
Tehnored. C.R.23.02.2016
Ex.4, 2 .>
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 263/2016.... | Pretenţii. Sentința nr. 386/2016. Judecătoria SIBIU → |
|---|








