Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 336/2016. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 336/2016 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 336/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 336/2016
Ședința publică din data de: 26.01.2016
Instanța constituită din:
Președinte: A. L.
Grefier: V. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent P. C. R. PRIN PRIMAR și pe intimat F. A., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art. 94 pct.3 C.p.c. rap. la art. 39 ind.1 din OG nr.2/2001.
În temeiul art.258 rap. la art.255 C.p.c., instanța încuviințează proba cu înscrisuri, apreciind că este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea cauzei.
JUDECĂTORIA,
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 16.10.2015, petenta P. R. a solicitat în contradictoriu cu intimatul F. A. să se dispună înlocuirea sancțiunilor cu amendă aplicate prin procesele verbale de contravenție nr._/25.02.2015 și nr._/24.02.2015, cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivare se arat că prin procesele-verbale de constatare a contravenției menționate i s-au aplicat intimatului două sancțiuni de câte 100 lei amendă. Acesta nu a executat obligația de plată a amenzilor în termen de 30 de zile, astfel că s-au comunicat procesele-verbale organului de executare silită din cadrul Primăriei localității de domiciliu, însă executarea silită nu s-a realizat până în prezent, intimatul neavând bunuri urmăribile.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 9 alin. 3, art. 39 ind. 1 din OG nr. 2/2001, OG 55/2002, C.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/25.02.2015, întocmit de S.C. TURSIB S.A. Sibiu s-a aplicat intimatului F. A. amenda în sumă de 100 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 45 alin.2 din Legea 92/2007.
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/24.02.2015, întocmit de S.C. TURSIB S.A. Sibiu s-a aplicat aceluiași intimat amenda în sumă de 100 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 45 alin.2 din Legea 92/2007.
Contravenientul nu a achitat amenzile aplicate iar procesele verbale au fost trimise Primăriei R. pentru executare silită, însă s-a constatat că debitorul nu este solvabil. (filele 4-8)
Potrivit dispozițiilor art. 9 din OG nr. 2/2001, în situația în care contravenientul nu achită amenda aplicată în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii, organul din care face parte agentul constatator poate sesiza instanța în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității.
Prin urmare, având în vedere prevederile art. 1 din HG 1091/2014 potrivit cărora începând cu data de 1 iulie 2015, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 1050 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 de ore în medie pe lună în anul 2015, reprezentând 6,225 lei/oră, în temeiul art. 9 alin. 5 și 39 ind. 1 din OG 2/2001 se va admite prezenta cerere și se va dispune înlocuirea amenzilor în sumă de 100 lei, aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenție . nr._/25.02.2015, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 16 ore, înlocuirea amenzii în sumă de 100 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenție . nr._/24.02.2015 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 16 ore, în ambele cazuri în domeniul privind infrastructura și ecologizarea C. R., la dispoziția Primarului C. R..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulata de petenta P. C. R. – C. Taxe și Impozite, cu sediul în R., ., jud. Sibiu, în contradictoriu cu intimatul F. A., domiciliat în comuna R., ., jud. Sibiu și în consecință:
Înlocuiește sancțiunea amenzii în cuantum de 100 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenție . nr._/25.02.2015, cu sancțiunea prestării activității în folosul comunității pentru o durată de 16 ore, amenda în cuantum de 100 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/24.02.2015 cu sancțiunea prestării activității în folosul comunității pentru o durată de 16 ore, în ambele cazuri în domeniul privind infrastructura și ecologizarea C. R., la dispoziția Primarului C. R..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.01.2016.
Președinte, Grefier,
A. L. V. I.
Red. AL 22.02.2016
Tehno.IV.
4 ex.
2 ex.ef.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 528/2016.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 378/2016.... → |
|---|








