Plângere contravenţională. Sentința nr. 378/2016. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 378/2016 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 378/2016

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 378

Ședința publică din data de 28.01.2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. HANCAȘ - judecător

GREFIER: L. H.

Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de către petenta . în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale - CNADNR SA - CESTRIN având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat următoarele:

- cauza se află la al primul termen de judecată, fond;

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru .

Potrivit art. 131 NCpc, fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța verifică din oficiu competența și constată că este competentă din punct de vedere general, material potrivit art. 94 și teritorial conform art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 actualizată..

Instanța constată că s-a solicitat de către intimată, judecarea cauzei în lipsă, potrivit disp. art. 223 sl.3 N.C.p.c.

Instanța constată că au fost respectate disp. art. 201 N.C.p.c. intimata a formulat întâmpinare în termenul legal, care a fost comunicată petentei .

În temeiul disp. art. 255 raportat la disp. art. 258 N.C.p.c. instanța va încuviința atât pentru petentă cât și pentru intimată proba cu înscrisurile de la dosar .

Instanța, față de disp. art.238 NCpc, estimează durata cercetării procesului și constată că la acest termen cauza poate fi soluționată întrucât constată că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Instanța având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, declară cercetarea procesului încheiată .

Potrivit art. 392 C.pr.civ., instanța declară deschise dezbaterile asupra fondului și având în vedere că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, potrivit disp. art.394 alin.1 din NCpc, declară închise dezbaterile și reține cauza pentru deliberare și pronunțare.

JUDECATORIA,

Constată că prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub dosar nr._, petenta C. Veterinară SRL a solicitat în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 08.06.2015, iar în subsidiar, sa se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii eu sancțiunea avertismentului; cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, se arată faptul că sancțiunea aplicată este nelegală si netemeinică.

Conform dispozițiilor în vigoare, alături de agentul constatator, trebuie sa semneze si contravenientul. Mai mult, agentul trebuie sa ceara aportul cel puțin al unui martor care sa confirme realitatea. Martorul trebuie identificat in cuprinsul actului constatator, astfel cum rezulta din actul de identitate.

Se impune anularea procesului verbal motivat de faptul că încalcă un principiu fundamental al sancțiunilor contravenționale și anume cel al personalității sancțiunilor contravenționale. Nu există culpa în persoana petentei, ea fiind în sarcina exclusivă a șoferului vehiculului.

Se arată și faptul că, în mod eronat petenta a fost sancționată, întrucât deținerea unei rovignete valabile este obligatorie doar autovehiculelor care circulă pe drumurile naționale. Autovehiculul proprietatea petentei nu se afla în funcțiune, în sensul ca la momentul controlului acesta nu se afla în circulație. Precizam ea la momentul in care agentul constatator a solicitat actele la control, autovehiculul identificat in procesul verbal de contravenție nu se afla în stare de funcționare, implicit nu se afla în circulație.

Sancțiunile contravenționale nefiind un scop în sine, ele trebuind să tindă spre un scop preventiv, în speța, in situația dovedirii faptei contravenționale de către petentă, putea fi atins prin aplicarea unei sancțiuni precum avertismentul. Beneficiind de prezumția de nevinovăție, petenta nu este obligată să dovedească nevinovăția, sarcina probei revenind agentului constatator.

În probațiune, s-au solicitat, admis și administrat proba cu înscrisuri.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 453 Noul Cod de Procedură Civilă, 0,G. nr. 2/2001.

Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a formulat întâmpinare(f. 18) prin care se solicită respingerea plângerii, ca fiind nefondată și neîntemeiată, procesul-verbal de constatare a contravenției fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor OG nr. 2/2001 și cele ale OG nr. 15/2002.

În drept, s-au invocat dispozițiile OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002, Ordinul MTI nr. 611/2015.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 08.06.2015 de către intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România i s-a aplicat petentei C. Veterinară SRL o amendă contravențională în sumă de 750 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 32 din OG nr. 15/2002 cu modificările și completările ulterioare și anume pentru faptul că autoturismul cu număr de înmatriculare_ proprietatea petentei a fost depistat circulând pe DN 7 km 585+800 m, fără a deține rovinietă valabilă.

Așa cum s-a reținut mai sus, petentul a invocat excepția nulității procesului-verbal de constatare a contravenției, motivat de faptul că nu este semnat de reprezentantul petentei, acesta fiind întocmit in lipsă, iar agentul constatator nu îndeplinește cerințele statuate de legiuitor sub sancțiunea nulității, si anume aceea de a confirma cele consemnate prin semnătura unui martor asistent.

Față de natura dirimantă a excepției, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 248 Noul Cod de Procedură Civilă, o va analiza anterior intrării în cercetarea fondului.

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută, conform dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001.

Agentul constatator a menționat faptul că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost întocmit în lipa reprezentantului legal al petentei și în lipsa oricărei persoane ce ar putea avea calitatea de martor, întrucât constatarea faptei s-a realizat cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei, respectându-se astfel dispozițiile art. 19 alin. 3 din OG nr. 2/2001.

Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța va dispune respingerea excepției analizate, ca fiind neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin plângerea formulată, petenta învederează faptul că, la momentul

solicitării documentelor la control, autoturismul nu se afla în funcțiune, nefiind în circulație pe drumurile publice.

Această susținere nu poate fi reținută, neavând nici un suport juridic. Este evident că autoturismul petentei s-a aflat în circulație, pe drumurile publice la momentul constatării faptei, evidență care rezultă din probatoriul administrat în cauză.

Petenta nu a reușit să demonstreze contrariul stării de fapt care rezultă din probațiunea administrată de intimată în susținerea procesului-verbal.

Sub aspectul sancțiunii aplicate, ținând cont de criteriile generale de individualizare a sancțiunilor contravenționale, prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, precum și gradul de pericol social al faptei, instanța va respinge petitul privind înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, ca fiind neîntemeiat.

Pentru considerentele prezentate, apreciind că procesul verbal de contravenție a fost legal si temeinic încheiat, agentul constatator a individualizat corect gradul de pericol social al faptei săvârșite de petent, in temeiul art. 34 din OG. 2/2001, instanța urmează sa respingă plângerea formulată de petentă ca neîntemeiată.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petenta C. Veterinară SRL, înregistrată sub nr. J_, CUI RO28381657, cu sediul procesual ales în Sibiu, ., la Cabinetul de Avocat B. R., împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 08.06.2015 de către intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, cu sediul în București, str. .. 401A, sector 6.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sibiu.

Pronunțată în ședință publică, azi 28.01.0216.

PREȘEDINTE GREFIER

M. HANCAȘLENUȚA H.

Red / Tehnored. 03.03.2016–MH

4ex. / ef.2 comunicari 04.03.2016-H.L

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 378/2016. Judecătoria SIBIU