Uzucapiune. Sentința nr. 7181/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7181/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 28-12-2015 în dosarul nr. 7181/2015
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7181
Ședința publica din data de 28.12.2015
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: M. H. - Judecător
GREFIER: L. H.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile formulată de reclamanta B. S. în contradictoriu cu pârât G. V. ș.a. ,având ca obiect uzucapiune .
Cauza se soluționează fără citarea părților.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 17.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitate să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea, în conformitate cu art. 396 N.C.pr.civ, pentru astăzi, 28.12.2015, când, în aceeași compunere, a deliberat și a pronunțat următoarea sentință.
JUDECĂTORIA
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată, inițial, pe rolul acestei instanțe sub dosar nr._, reclamanta B. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâții G. A. și I. S., ca prin sentința ce se va pronunța, să se constate că reclamanta a posedat, în condițiile art. 1846, 1847 și 1890 Vechiul Cod civil, în mod continuu, neîntrerupt, netulburat, public și sub nume de proprietar în condițiile uzucapiunii imobilul înscris în CF nr._ – R.(provenită din conversia pe hârtie a CF nr. 2821), nr. top 3974, teren fânaț în suprafață de 2268 mp teren situat administrativ în R., . precum și să se dispună intabularea în cartea funciară a imobilului dobândit prin uzucapiune pe numele reclamantei.
În motivare, se arată faptul că pârâtele figurează ca proprietare ale imobilului din litigiu, care sunt necunoscute pe raza localității. Părinții reclamantei au folosit terenului începând cu anul 1946. În anul 1966, terenul a fost dat reclamantei cu titlu de zestre, care l-a folosit sub nume de proprietar până în prezent, plătind și impozitele aferente.
În drept, s-au invocat art. 1846, art. 1847, art. 1860, art. 1890 Cod civil.
Prin sentința civilă nr. 312/2014, Judecătoria Sibiu a dispus admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtelor G. A. n. V. și I. Sorița și în consecință a respins acțiunea formulată de reclamantă.
Prin decizia civilă nr. 416/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu s-a admis apelul reclamantei, s-a anulat sentința menționată și s-a trimis cauza spre rejudecare, motivat de faptul că reclamanta a formulat cerere pentru introducerea în cauză a moștenitorilor pârâtelor(f. 89-dosar fond), însă instanța nu a dat curs acesteia, încălcând principiul disponibilității.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu sub dosar nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform evidențelor de carte funciară, imobilul înscris în CF nr._ R., nr. top. 3974-fânaț de 2268 mp se află în proprietatea autoarelor pârâților G. V., G. L. V. și C. M. F., respectiv a defunctelor G. A. n. V. și I. Sorița
Din probatoriul testimonial administrat în cauză rezultă faptul că imobilul identificat anterior a fost folosit de către antecesorii reclamantei, respectiv părinții acesteia, începând cu anul 1946.
Ulterior, la momentul căsătoriei reclamantei, posesia a fost preluată de aceasta, cu titlu de zestre.
Atât posesia antecesorilor reclamantei, cât și cea exercitată de aceasta din urmă, au fost continue, neîntrerupte, netulburate, publice, sub nume de proprietar, aceștia fiind cunoscuți pe raza localității ca și proprietari ai terenului din litigiu.
Imobilul a fost identificat și evaluat prin documentația topografică efectuată de către expertul R. I.(f. 57).
Față de aceste considerente, constatând că s-au respectat dispozițiile art. 1169 Cod Civil, reclamanta făcând dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 1860 Cod Civil, necesare pentru a se putea invoca joncțiunea posesiilor, precum și cele cerute de lege pentru dobândirea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, reglementate de prevederile art. 1847 și art. 1890 Cod Civil, instanța va dispune admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și în consecință va constata că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr._ R., nr. top. 3974-fânaț de 2268 mp, prin efectul uzucapiunii și prin joncțiunea posesiilor.
În conformitate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 7/1996 republicată, instanța va dispune întabularea dreptului de proprietate astfel dobândit de reclamantă asupra imobilului identificat anterior.
Instanța va lua act că u s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă formulată și completată de reclamanta B. S., cu domiciliul procesual ales în Sibiu, .. 126 la Cabinetul de Avocat D. F. V., în contradictoriu cu pârâții G. V., domiciliat în București, str. . Taberei, nr. 23, ., sector 6, G. L. V., domiciliată în București, .. 3, ., și C. M. F., domiciliată în București, str. ., sector 6, și în consecință:
Constată că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr._ R., nr. top. 3974-fânaț de 2268 mp, prin efectul uzucapiunii și prin joncțiunea posesiilor.
Dispune întabularea dreptului de proprietatea supra imobilului identificat mai sus în favoarea reclamantei.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.12.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. HANCAȘLENUȚA H.
Red / Tehnored. 26.01.2016–MH
6ex. / ef.4 comunicari 27.01.2016-H.L
| ← Evacuare. Sentința nr. 174/2016. Judecătoria SIBIU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 80/2016.... → |
|---|








