Contestaţie la executare. Sentința nr. 1013/2016. Judecătoria SIGHETU MARMAŢIEI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1013/2016 pronunțată de Judecătoria SIGHETU MARMAŢIEI la data de 10-05-2016 în dosarul nr. 1013/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI
Cod ECLI ECLI:RO:JDSGM:2016:001._
DOSAR NR._ Cod operator 3153
SENTINȚA CIVILĂ NR.1013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 10 MAI 2016
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE :M. L. A.
GREFIER:P. M. D.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de contestatorul L. O. V. în contradictoriu cu intimata P. M.,având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința se prezintă
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Contestatorul învederează instanței faptul că nu a achitat cauțiunea,întrucât s-a înțeles cu executorul,urmând să achite sumele din dosarul de executare,motiv pentru care renunță la prezenta contestație.
Intimata nu are alte cereri de formulat,solicită judecarea cauzei în fond.
Instanța,în baza actelor de la dosar consideră cauza lămurită,declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în fond.
Contestatorul solicită a se lua act de renunțare la judecarea contestației la executare.
Intimata solicită să i se achite suma de 100 lei/zi reprezentând prezența la fiecare termen la instanță și suma de 50 de lei reprezentând contravaloarea transportului din . Marmației.
Contestatorul, arată că un bilet de autobuz din ., costă suma de 2 lei.
JUDECATORIA
Prin cererea înregistrată sub dosar nr._ / 3 august 2015 contestatorul L. O. V. a solicitat în contradictoriu cu P. M. anularea tuturor formelor de executare silită din dosar execuțional 17/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc C. G. și suspendarea executării din acest dosar.
La data de 10 mai 2016, contestatorul declară că renunță la judecată, iar intimata solicită cheltuieli de judecată reprezentând transport și prezența la instanță.
Prin urmare instanța în temeiul art. 406 NCPC urmează să admită solicitarea contestatorului și ia act de renunțarea la judecata acțiunii formulată de reclamant.
Cu privire la cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, instanța constată că aceasta nu este întemeiată, intimata nejustificând suma solicitată, neaducând nicio dovadă, motiv pentru care cererea va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de faptul că L. O. V., domiciliat în Sarasău, nr. 139, jud. Maramureș, CNP_ a renunțat la judecarea acțiunii împotriva intimatei P. M., cu domiciliul în Sarasău, nr. 133, jud. Maramureș, CNP_.
Respinge cererea de obligare a contestatoruui la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Judecătoria Sighetu Marmației.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 mai 2016.
PREȘEDINTE GREFIER
M. L. A. P. M. D.
Red.și dact.M.L.A./12.05.2016
Ex.4
| ← Prestaţie tabulară. Sentința nr. 1171/2016. Judecătoria... | Uzucapiune. Sentința nr. 1173/2016. Judecătoria SIGHETU MARMAŢIEI → |
|---|








