Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1159/2016. Judecătoria SIGHETU MARMAŢIEI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1159/2016 pronunțată de Judecătoria SIGHETU MARMAŢIEI la data de 20-05-2016 în dosarul nr. 1159/2016
Cod ECLI
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECATORIA SIGHETU MARMAȚIEI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1159
Ședința publică din 20 mai 2016
INSTANȚA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE. C. R. G.
GREFIER. R. M.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii formulate de reclamantul T. I. în contradictoriu cu pârâtul F. P., cererea având ca obiect ordonanță președințială.
Se constată că cererile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 19 mai 2016, când pronunțarea s-a amânat pentru data de azi.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmației la data de 3 mai 2016, reclamantul T. I., a solicitat ca, pe cale de ordonanță președințială, instanța să dispună obligarea pârâtului F. P. să restituie de îndată reclamantului un număr de 178 ovine și doi câini de pază.
În motivarea cererii se arată că prin înscrisul din data de 30.10.2015, intitulat ,,Contract de Grija animale’’, reclamantul în calitate de proprietar al animalelor la care a făcut referire, le-a încredințat paratului pentru a le îngriji conform unei sume de bani stipulate in contract.
Interesându-se de soarta animalelor, a aflat că pââatul în mod voit le înfometează, ba mai mult unele au pierit de foame, iar paratul refuza sa i le înapoieze fără niciun motiv.
A formulat și o plângere penală în acest sens, la P. de pe lângă Judecătoria Dragomirești, deoarece la acea data, respectiv în luna aprilie a.c. pârâtul pășuna oile pe raza teritoriala a orașului Dragomirești, plângere care încă nu este soluționata.
Urmează să formuleze și o acțiune civila și să facă dovada înregistrării acesteia pana la primul termen de judecată în prezenta cauză.
Solicită restituirea de îndată a animalelor deoarece paratul le înfometează pentru a se răzbuna și există riscul real ca animalele să moară.
Atașează înscrisuri, chitanță taxă timbru 20,00 lei, copie act de identitate reclamant, copie Contract de grijă animale, copie plângere penală, certificat căsătorie și naștere, extras CF, (f. 3-8, 12).
În drept invocă disp. art. 996 c.p.c.
Instanța, prin rezoluția din 04,05,2016 a fixat termen de judecată cu citarea părților(f. 9).
Pârâtul legal citat nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței.
La termenul de judecată din 19,05,2016, instanța a audiat martorii prezentați de reclamant, T. I. și T. T. (f. 16-17).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată și reține următoarele:
Cu privire la cererea reclamantului, se reține că nu se învederează existența unui litigiu asupra fondului, pe rolul instanței (f. 8).
Potrivit art. 997 alin. 1 C. proc civ. instanța poate să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Din analiza textului legal se desprinde concluzia că pentru a se admite o cerere de ordonanță președințială instanța trebuie să constate întrunirea cumulativă a trei condiții, și anume: urgența, cerința ca măsura luată de instanță să aibă caracter vremelnic și condiția de a nu prejudeca fondul.
Din analiza înscrisurilor depuse de reclamant și a declarațiilor martorilor instanța reține că între părți s-a încheiat o convenție privind predarea spre îngrijire pe timpul iernii a unui număr de 178 ovine și doi câini de pază, pârâtul urmând a le îngriji pe perioada iernii de la 30,10,2015 la 01,05,2016. Urmare a neînțelegerii părților cu privire la modul în care acestea s-au achitat de obligațiile contractuale convenite, deși reclamantul recuperase un număr de ovine de la locuința pârâtului, acestea au rămas în final la pârât. Pentru aplanarea conflictului ivit în târgul de animale de pe raza localității Dragomirești, până unde reclamantul deplasase ovinele de la locuința pârâtului, la data de 24/25,04,2016, au fost chemate organele de poliție, care, constatând starea conflictuală dintre părți, le-au îndrumat a se adresa instanței de judecată (f. 6-7).
Niciuna dintre cele trei condiții cerute de legiuitor a fi îndeplinite cumulativ pentru a se putea aprecia asupra admiterii sau respingerii cererii de ordonanță președințială nu este îndeplinită în speță.
Prima condiție aceea a urgenței, deși este invocată de reclamant nu este probată efectiv raportat la împrejurarea că reclamantul nu face dovada că s-ar fi achitat de obligațiile sale contractuale. Reclamantul nu a adus argumente pentru care instanța să rețină că pentru aceasta, păstrarea unui drept sau prevenirea unei pagube nu s-ar putea realiza în mod adecvat pe calea dreptului comun.
Totodată reclamantul nu dovedește nici că urmărește să-și realizeze dreptul pretins printr-o acțiune promovată în instanță, și ca atare, nici cerința emiterii ordonanței președințiale doar cu caracter provizoriu, nu este îndeplinită.
Instanța nu poate reține existența aparenței de drept în favoarea reclamantului, raportat la lipsa dovezilor în temeiul cărora să rezulte cel puțin că reclamantul și-a îndeplinit obligațiile sale din convenția încheiată cu pârâtul.
Prin urmare, având în vedere faptul că în cauză nu sunt întrunite cumulativ condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, că aspectele invocate de reclamant trebuie analizate în cadrul unui proces pe calea dreptului comun, și nu a acestei proceduri speciale caracterizată în principal de celeritate, instanța urmează să respingă cererea.
În temeiul art. 453 C. proc. civ., nefiind pârâtul în culpă procesuală, instanța va respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat și costuri deplasare la instanță a reclamantului și martorilor.
Se va dispune conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamant T. I. CNP_ domiciliat în localitatea B., ., jud. Maramureș, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor la cabinet de avocat O. I. A., Sighetu Marmației, .. 5A, jud. Maramureș, în contradictoriu cu pârâtul F. P. cu domiciliul în Oncești, nr. 435, jud. Maramureș.
Respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat și costuri deplasare la instanță a reclamantului și martorilor.
Cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare .
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sighetu Marmației
Pronunțată în ședința publică de azi, 20 mai 2016.
PREȘEDINTE GREFIER
C. R. G. M. R.
Red./Dact./ jud. C.R.G.
20.05.2016
EX. 4
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1023/2016.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1020/2016.... → |
|---|








