Succesiune. Sentința nr. 299/2016. Judecătoria SIGHETU MARMAŢIEI

Sentința nr. 299/2016 pronunțată de Judecătoria SIGHETU MARMAŢIEI la data de 17-02-2016 în dosarul nr. 299/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDSGM:2016:001._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA SIGHETU MARMAȚIEI

DOSAR NR._ cod operator 3153

SENTINȚA CIVILĂ NR. 299

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 17 FEBRUARIE 2016

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: L. G. U.

GREFIER: D. M. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții Hrițan A.-M., Hrițan M., Hrițan A. în contradictoriu cu pârâta P. G.-Catolică vorbitoare de limba rusă Câmpulung La Tisa, Hrițan M., Hrițan G. I., Hrițan V. B., Hrițan A., având ca obiect succesiune.

Se constată că cererile și susținerile părților au fost consemnate prin încheierea din 03 februarie 2016 când pronunțarea s-a amânat pentru data de 10 februarie 2015 și în continuare pentru acest termen de judecată.

JUDECĂTORIA

Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr._ /29 iulie 2014, reclamanții Hrițan A. M. ,Hrițan M. și Hrițan A. au solicitat în contradictoriu cu pârâții P. G. Catolică vorbitoare de limba rusă Câmpulung la Tisa și Hrițan M., ca instanța, prin sentința ce o va pronunța:

I.să constate componența masei succesorale rămasă după tatăl reclamanților Hrițan A., decedat la 7 aprilie 1998 și soțul reclamantei Hrițan M.- ca fiind compusă din casă, curte și teren aferent în suprafață de 2219 mp, împreună cu anexe: grajd și șură situate în Câmpulung la Tisa nr 382 jud Maramureș –vecini: Hrițan M., calea ferată, B. I, cuprins în CF_ Câmpulung la Tisa (nr vechi 185)nr top 203 și CF_ Câmpulung la Tisa(vechi 1808) nr top 204/1.

II. să constate calitatea de moștenitori legali ai defunctului pe Hrițan A. M. și Hrițan A. în calitate de fii având cote egale, în indiviziune cota de 3/4 și a lui Hrițan M. în calitate de soție supraviețuitoare având cota de 1/4 parte

III.să anuleze certificatul de moștenitor nr. 103 din 13 IV 1994 emis de notariatul de stat local Sighetu Marmației emis după defunctul Hriczan V.-bunic- deoarece a fost omis de la rubrica moștenitori tatăl reclamanților Hriczan A. fiu-decedat la 7 IV 1998

IV.să oblige pârâta Hrițan M. să le predea reclamanților în indiviziune partea din față a terenului în suprafață de 2219 mp împreună cu construcția-casa de locuit de la nr 382 jud Maramureș .Ulterior,la data de 29.08.2014 reclamanții au precizat că aceasta este o cerere de revendicare(fila 57).

În motivarea acțiunii reclamanții arată următoarele:

Reclamanții sunt moștenitori legali în calitate de fii ai lui Hriczan A. decedat la 7 IV 1998, iar reclamanta Hrițan M. este soția supraviețuitoare . Masa succesorală după defunct este compusă din una casă mai veche situată în Câmpulung la Tisa nr 382 jud Maramureș împreună cu un grajd și o șură situate pe un teren mai mare care a fost moștenit de către tatăl reclamanților și respectiv soțul și care a fost împărțit în trei părți.

Tatăl reclamanților a avut terenul de la Hrițan A. care l-a împărțit în trei părți:Hriczan A., Hriczan L.-(tatăl reclamanților) și Hriczan M.-conform încheierii nr 8534/1943 a Judecătoriei de ocol Regal Sighetu Marmației . În baza acestei distribuții și împărțeli a terenului din acțiune, s-a folosit terenul împărțit în trei părți.

Partea tatălui reclamanților este de 7 ari și este folosită de către pârâta Hriczan M., reclamanții au folosit doar terenul ca și fânaț,pe acesta fiind situată și casa de locuit, iar dintre anexe pârâta a mai demolat . Reclamanta Hrițan A. M. mai are o parcelă învecinată cu cea a pârâtei,iar acum dorește să preia partea ocupată de către Hriczan M. în indiviziune cu fratele său, reclamantul Hrițan A. și cu mama reclamanților Hrițan M..

Întrucât nu pot intra în folosința casei, iar pârâta a început să ridice o fundație au solicitat prin dosar 2183/2013 sistarea lucrărilor de construcție pe acest teren, urmare a căruia pârâta s-a conformat încetând orice lucrare de construcție-sentința civilă nr. 2216/21octombrie 2013.

Ulterior au încercat pe calea medierii reglementarea situației între părți cu privire la poziția parcelei pe care o solicită însă aceasta continua să ocupe partea din față împreună cu casa, oferindu-le reclamanților partea din spate-proces verbal încheiat la mediator nr 99 din 17.12.2013 . Însă reclamanții solicită casa de la nr 382 deoarece această casă a fost construită de către tatăl reclamanților și terenul în suprafață de 7 ari, urmând ca pârâta să preia folosința părții din spate a terenului. Întrucât la data deschiderii succesiunii după bunicul Hriczan V. tatăl reclamanților Hriczan A. trăia și a fost omis de la rubrica moștenitori singura posibilitate legală pentru reclamanți de a valorifica drepturile succesorale și a –și reglementa calitatea de moștenitori legali este pe calea unei acțiuni.

Valoarea terenului este 4016 lei. Terenul a fost înscris în cartea funciară, fără a fi luat ca moștenitor și tatăl reclamanților Hrițan A., moștenitor legal după Hrițan V.-bunic după care exista certificat de moștenitor, iar după Hrițan A. au rămas moștenitori cei trei reclamanți, ceilalți pârâți fiind moștenitori legali după proprietarii tabulari.

În drept au invocat disp. art 979,983, 994 NCPC, art 35 și 17 NCPC.

Pârâta Hrițan M. a depus la dosar întâmpinare,la data 22.09.2014, prin care a arătat următoarele(filele 67-68):

Este soția supraviețuitoare după defunctul Hriczan G.-L. decedat la 11 mai 2010 și a rămas cu trei copii minori.

După soțul pârâtei s-a dezbătut succesiunea și s-a eliberat un certificat de moștenitor nr. 70 din 10 septembrie 2010 de notarul public S. G..

În acest certificat a fost trecută casa cu nr. 382 Câmpulung la Tisa în care a locuit cu familia de peste 20 de ani precum și terenul aferent de 1000 mp.

Arată că o parte din acest teren s-a și întabulat conform certificatului de moștenitor.

Menționează că acest imobil a fost moștenit de soțul ei decedat de la tatăl său respectiv Hriczan L. decedat la 12 mai 1994 și după care s-a dezbătut succesiunea conform certificatului de moștenitor nr. 275 din 7 noiembrie 1994 la Notariatul de Stat Local Sighetu Marmației .

În acest certificat de moștenitor se menționează imobilul în care locuiește și care a fost moștenit de soțul ei, în calitate de unic moștenitor după tată.

A anexat cele două certificate de moștenitor din care rezultă că folosește imobilul în condiții legale, fără abuzuri, de peste 20 de ani.

Consideră că are dreptul împreună cu cei trei copii ai săi la acest imobil și menționează că o parte din imobil a fost întabulat în baza certificatului de moștenitor.

La primul termen de judecată,reclamanții și-au completat acțiunea solicitând:

- anularea certificatului de moștenitor nr,70 /10 septembrie 2010 ,motivat de faptul că Hriczan G. L. nu a cules singur bunurile rămase după tatăl său Hrițan L. ,care la rândul lui nu putea culege singur moștenirea după Hrițan V. ,deoarece au mai rămas 2 copii ,Hrițan A.,antecesorul reclamanților și Hrițan N..

-radierea întabulării pârâtei hrițan M. din CF_ Câmpulung la Tisa ,întabularea în CF făcându-se în baza certificatului de moștenitor nr.70/10.09.2010(filele 90-91).

În drept au fost invocate disp.art. 907 al.2,908 al.1 ,909 și 1134 cod civil.

Tot la primul termen de judecată reclamanta a mai chemat în judecată în calitate de pârâți,pe: Hriczan G. I.,Hriczan V. B. și Hriczan A. ,precizând că dorește judecarea cererilor formulate și în contradictoriu cu acești pârâți,care sunt copiii pârâtei Hriczan M.(fila 92)

Aceștia,prin întâmpinarea formulată la data de 19.12.2014 au solicitat respingerea acțiunii(filele 104-105)

În susținerea întâmpinării se arată următoarele:

Prin certificatul d emoștenitor nr. 70/2010 s-a dezbătut masa succesorală după defunctul Hriczan G.-L. decedat la 11 mai 2010 ,având calitatea d emoștenitori pârâții ,în calitate de soție supraviețuitoare Hriczan M. ,iar ceilalți în calitate de fii.

În certificatul de moștenitor a fost cuprins bunul obiect al acțiunii ,reținându-se că defunctul l-a moștenit de la tatăl său Hriczan L. conform certificatului de moștenitor nr.275/07.11.1994.

Acesta ,la rândul său a moștenit imobilul de la părinții săi Hriczan A. și S. ,în baza certificatului de moștenitor nr.103/1994.

Astfel,acest bun nu a făcu niciodată parte din masa succesorală a defunctului Hriczan A. decedat la 07.04.1998.

Pârâții au invocat prin întâmpinare excepția prescripției dreptului la acțiune privind anularea certificatului de moștenitor nr.70/2010 ,conform art.2517 cod civil.

La data de 20 martie 2015 reclamanții formulează o „precizare finală „ prin care reiterează toate cererile formulate prin acțiune nu și cele formulate prin completarea de acțiune (filele 111-112).

La data de 24 septembrie 2015 reclamanții formulează „ precizări scrise cu privire la capetele de cerere deduse judecății „ prin care reiterează toate cererile și susținerile în fapt cuprinse acțiune nu și cele formulate prin completarea de acțiune(filele 135-136).

La data de 23.11.2015 reclamanții formulează o altă precizare de acțiune prin care reiterează cererile cuprinse în acțiune și completarea de acțiune cu singura diferență că solicită constatarea nulității absolute a certificatelor de moștenitor nr.103/1994 și 70/ 2010 ,nu anularea cum a cerut inițial8filele 148-149).

La data de 08.12 2015 reclamanții formulează cerere de chemare în judecată a pârâtei P. A. ,arătând că doresc ca hotărârea ce se va pronunța în cauză să-i fie opozabilă .

De asemenea ,prin același înscris formulează „precizare de acțiune” ,care atât sub aspectul cererilor cât și a susținerilor în fapt este identică cu cea formulată la data de 23.11.2015(filele 152-155).

În raport cu toate aceste precizări formulate de reclamanți,pârâții Hrițan M., Hriczan G.-I., Hriczan V.-B. și Hriczan A., au depus ,la data de 01.02.2016, note scrise, prin care au arătat următoarele:

1.Ca prima problemă deși cauza a fost înregistrată la data de 29 iulie 2014 reclamanții nu au precizat cererile în mod clar cu care au înțeles să investească instanța de judecată, sens în care au făcut un număr de 6 precizări modificând acțiunea și temeiurile de drept ce contravine dispoz. art 204 c.proc.civ. nefiind precizat acordul părților în acest sens.

2.La ultima precizare de acțiune din 8 decembrie 1015 a fost chemat în judecată P. A. în calitate de pârâtă fără să fie menționat ce legătură are cu prezenta cauză.

3.Reclamanții nu s-au exprimat dacă susțin cererile de rectificare a Cărții Funciare și partaj judiciar.

În ceea ce privește fondul cauzei, pârâții au arătat următoarele:

Contestă că din masa succesorală a defunctului Hriczan A. decedat la 7 aprilie 1998 ar face parte:

-casa de locuit și anexele gospodărești situate în . nr 382

-terenul aferent casei în suprafață de 2219 mp înscris în CF_ nr top 203 și CF_ nr top 204/1

Solicită respingerea cererilor privind constatarea nulității certificatelor de moștenitor nr 103 din 13 aprilie 1994 și nr 70 din 10 septembrie2010 și predarea succesiunii în sensul cerut de reclamanți.

Imobilele care reclamanții susțin că ar face parte din masa succesorală au o situație tabulară conform extraselor CF depuse după cum urmează:

-Conform extrasului CF 185 vechi nou_ nr top 203 figurează suprafața de 2435 mp proprietatea tabulară a Parohiei G. Catolice Rutene Câmpulung la Tisa F.40.

Conform extrasului CF 1080 vechi_ nou nr. top 204/1 figurează suprafața de 872 mp ,teren pe următorii proprietari tabulari Hriczan A., Hriczan A., Hriczan M. cu cote de câte 4/24 parte și pârâții în cotă de 4/24 parte.

Față de această situație tabulară reclamanții nu au chemat în judecată pe toți proprietarii tabulari și nu au cerut rectificarea Cărții Funciare și nici partajul judiciar.

În privința constatării nulității certificatului de moștenitor 103 din 13 aprilie 1994 prin care s-a stabilit masa succesorală după Hriczan V. decedat la 11 aprilie 1974 și Hriczan S. soție postdecedată, menționează faptul că defunctul Hriczan A. nu are calitate de moștenitor după defuncta,el fiind fiul Hriczan V. dintr-o altă căsătorie.

Din căsătoria defunctului Hriczan V. și Hriczan S. au rezultat doi copii respectiv Hriczan L. decedat la 12 mai 1994 și Hriczan N..

Mai mult decât atât Hriczan A. nu a acceptat succesiunea iar cei doi defuncți au fost îngrijiți și întreținuți de Hriczan L. ,fiu care a fost menționat ca moștenitor legal al defuncților.

Pentru a putea solicita constatarea nulității certificatului de moștenitor potrivit art. 2502 alin 2 pct 5 c.civ. trebuie să se facă dovada acceptării succesiunii ceea ce reclamanții nu au făcut.

După Hriczan L. decedat la 12 mai 1994 s-a emis certificatul de moștenitor nr. 275 din 7 noiembrie 1994 având ca unic moștenitor Hriczan G. L. care a fost tatăl și respectiv soțul supraviețuitor al părților.

Acest certificat de moștenitor nu a fost atacat producând efecte juridice.

După decesul defunctului Hriczan G. L. la 11 mai 2010 s-a emis certificatul de moștenitor nr. 70 din 10 septembrie 2010 prin care se constată calitatea de moștenitor al pârâților și se întabulează dreptul de proprietate pe pârâți.

Reclamanții nu au nici un drept succesoral după defunctul Hriczan G. L. astfel constatarea nulității acestui certificat din partea reclamanților o consideră ca o cerere neavenită.

Cererea reclamanților de predarea succesiunii respectiv 7 ari de teren din fața casei o consideră neîntemeiată. Nu înțeleg pârâții cum s-au identificat cei 7 ari de teren care figurează în indiviziune în Cartea Funciară pe mai mulți proprietari.

În ceea ce privește actul din 1943 invocat de reclamanți nu cuprinde dispoziții de partaj ci de predarea succesiunii după Hriczan A. la mai mulți moștenitori care figurează pe nr. top 204/1.

După decesul defunctei Hriczan S. imobilul a fost folosit de Hriczan L., fiu iar după decesul acestuia a fost folosit de defunctul Hriczan G.-L. fiul acestuia cu familia ,respectiv cu pârâții.

Raportat la cele expuse acțiunea reclamanților în sensul solicitat este neîntemeiată și solicită a fi respinsă.

Din actele de la dosar ,instanța reține următoarele:

Raportat la faptul că în cauză s-au formulat mai multe precizări de acțiune ,unele dintre ele vizând cereri noi ,instanța va analiza ,cu prioritate dacă acestea au fost depuse în termen.

Astfel ,instanța constată că toate precizările depuse ulterior primului termen de judecată, respectiv cererile noi înserate în cuprinsul acestora, reprezintă modificări ale cererii de chemare în judecată ,iar în lipsa acordului tuturor părților,conform art.204 al-3 cod procedură civilă ,sunt tardiv formulate și urmează a fi respinse .

Aceste cereri noi vizează :precizarea privind constatarea nulității absolute(și nu anularea),celor două certificate de moștenitor și chemarea în judecată a pârâtei P. A. ,cereri care vor fi respinse ca tardiv formulate,situație în care nu se mai impune analizarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. A. .

În raport cu cererile formulate în termen legal de către reclamanți prin acțiune ,la data de 29 iulie 2014 și prin completarea de acțiune formulată la data de 10.11.2014 ,instanța reține că a fost investită cu următoarele solicitări:

1. Constatarea că din masa succesorală a defunctului Hrițan A. decedat la 7 aprilie 1998 face parte imobilul în natură casă și teren aferent în suprafață de 2219 mp, împreună cu anexe: grajd și șură ,situat în Câmpulung la Tisa, nr. 382, jud .Maramureș ,înscris în CF_ Câmpulung la Tisa (nr vechi 185)nr. top 203 și CF_ Câmpulung la Tisa(vechi 1808) nr. top 204/1 și constatarea calității de moștenitori a reclamanților .

Potrivit datelor de CF indicate de reclamanți,și din analiza extraselor CF depuse la filele 36 și 40-41 ,rezultă că imobilul înscris în CF_ nr.top.203 este proprietatea pârâtei P. G. Catolică,iar cel CF_ nr. top 204/1 este proprietatea pârâților Hriczan ,în cotă de câte 1/24 parte pentru fiecare,celelalte cote fiind deținute de alte persoane care nu au fost chemate în judecată,deși acest aspect a fost pus în discuție.

În consecință ,instanța constată că nu s-a făcut dovada că defunctul a dobândit în proprietate acest imobil ,anterior decesului. În lipsa unui titlu valabil în baza căruia defunctul ar fi deținut imobilul,acesta nu poate fi inclus în masa succerorală. Și aceasta ,cu atât mai mult cu cât ,persoane care au calitatea de proprietar al bunului nu au fost chemate în judecată,situație în care instanța are posibilitatea respingerii cererii și în raport cu disp.art. 78 al.2 cod procedură civilă.

2. Anularea certificatului de moștenitor nr. 103/1994 emis după defunctul Hriczan V. ,prin care s-a reținut calitatea de moștenitor a fiului acestuia Hriczan L. și a soției supraviețuitoare Hriczan Sussana ,reclamanții susținând că și antecesorul lor defunctul Hriczan Alexanru a avut calitatea de fiu.

Anularea certificatului de moștenitor nr.70/2010 emis după defunctul Hriczan G. L. prin care se constată calitatea de moștenitor al pârâților și se întabulează dreptul de proprietate pe pârâți.

Imobilul în litigiu este cuprins în ambele certificate.

Anularea unui act (cu atât mai mult atunci când o astfel de cerere este formulată prin avocat) presupune o nulitate relativă ,formularea ei fiind supusă termenului general de prescripție de 3 ani,care începe să curgă de la data la care reclamanții au luat la cunoștință de actele atacate.

În speță acest termen în cepe să curgă de la data operării în CF a lor ,respectiv anul 2010 când pârâții ,în baza certificatului de moștenitor nr.70/2010 și-au înscris dreptul de proprietate.

Ori,cererea reclamanților a fost formulată cu mult după expirarea acestui termen.

Chiar dacă reclamanții ar fi solicitat în termen constatarea nulității absolute a acestor acte,cererea nu putea fi admisă, deoarece pe de o parte ,a mai fost emis un certificat de moștenitor ,nr.275/1994 (după emiterea certificatului nr.103/1994) cu privire la același bun ,care a fost operat în CF pe seama unor persoane care nu au fost chemate în judecată ,act care nu a fost atacat,iar pe de altă parte o astfel de cerere apare ca indmisibilă în raport cu disp.art.35 cod procedură civilă atâta timp cât nu s-a solicitat radierea din CF în privința tuturor persoanelor devenite proprietare în baza acestor acte (s-a cerut radierea doar a pârâtei Hriczan M.).

3. O ultimă cerere ,formulată prin acțiune de către reclamanți,este de a fi obligată pârâta Hriczan M. să predea reclamanților,în indiviziune, o parte din imobilul în litigiu.

Cererea va fi respinsă deoarece,pe de o parte ,imobilul nu a fost cu prins în masa succesorală a defunctului antecesor al reclamanților,nefiind admise nici cerile de anulare a certificatelor de moștenitor ,iar pe de altă parte nu s-a solicitat partajarea acestui imobil.

Față de considerentele de fapt și de drept expuse ,instanța va respinge acțiunea formulată de reclamanți.

În temeiul disp.art.453 cod procedură civilă ,reclamanții vor fi obligați în solidar să plătească pârâților Hrițan M., Hriczan G.-I., Hriczan V.-B. și Hriczan A. ,2000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune vizând cerile de anulare a certificatelor de moștenitor nr. 103/1994 și 70 /2010,și în consecință respinge aceste cereri.

Respinge ,în integralitatea ei ,acțiunea civilă formulată de reclamanții: Hrițan A. M. CNP_ ,Hrițan M. CNP_ ,ambele domiciliate în . ,nr. 379,jud. Maramureș și Hrițan A. CNP_ domiciliat în Sighetu Marmației ,.,.,jud. Maramureș ,în contradictoriu cu pârâții: Hriczan M., Hriczan G.-I., Hriczan V.-B. și Hriczan A. domiciliați în . ,nr. 382 ,jud. Maramureș și P. G. Catolică vorbitoare de limbă rusă Câmpulung la Tisa cu sediul în . ,nr. 671 ,jud. Maramureș .

Respinge ca tardive cererile noi formulate prin precizările depuse la data de 23.11.2015 și 08.12.2015 ,în contradictoriu cu pârâții menționați mai sus și cu pârâta P. A. domiciliată în . ,nr. 379,jud. Maramureș.

Obligă pe reclamanți,în solidar,să plătească pârâților Hrițan M., Hriczan G.-I., Hriczan V.-B. și Hriczan A.,2000 lei cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul Maramureș.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Sighetu Marmației.

Pronunțată în ședința publică ,azi 17 februarie 2016.

Președinte, Grefier,

L. G. U. D. M. M.

Red.și dact. L.G.U. 22.02.2016/2ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 299/2016. Judecătoria SIGHETU MARMAŢIEI