Plângere contravenţională. Sentința nr. 789/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA

Sentința nr. 789/2015 pronunțată de Judecătoria SIGHIŞOARA la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 789/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIGHIȘOARA

CIVIL

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 789/2015

Ședința publică de la 23 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. P.

Grefier R. P.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta C. NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ SA PRIN REPREZENTANT LEGAL și pe intimatul I.P.J. M. PRIN REPREZENTANT LEGAL, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că petenta a înaintat la dosar, cu data de 15.05.2015, note de ședință, iar intimatul a depus la dosar, cu data de 26.05.2015, originalul procesului verbal contestat, la care a anexat o . înscrisuri.

Instanța constată că petenta nu a făcut dovada calității de reprezentant, astfel cum i s-a pus în vedere la termenul anterior de judecată, plângerea contravențională formulată nefiind semnată de directorul general al companiei, motiv pentru care invocă excepția lipsei calității de reprezentant legal al companiei și rămâne în pronunțare asupra cesteia.

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată la această instanță la 20 februarie 2015, petenta C. Națională Poșta Română a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. M., constatarea nulității procesului verbal de contravenție . nr._ din 27.01.2015 al Poliției Mun. Sighișoara, prin care i s-a aplicat amenda de 2000 lei pentru contravenție prev. de art. 25 al. 1 și sancționată de art. 59 al. 1 lit. b din Legea 333/2003, iar în subsidiar, aplicarea sancțiunii "avertisment".

În considerentele plângerii petenta a arătat că procesul verbal este nul întrucât, agentul constatator nu a adus la cunoștință contravenientei dreptul de a formula obiecțiuni cu privire la faptă, nesocotind dispozițiile legale, că încheierea procesului verbal în lipsa contravenientei trebuie să fie urmarea refuzului expres sau tacit de a se prezenta în fața agentului constatator.

S-a invocat și excepția prematurității aplicării sancțiunii de către petentă raportat la termenul de 1.01.2016 acordat de HG nr. 301/2012 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii 333/2003 modif. prin HG 361/30.04.2014, în vederea conformării la noile condiții de asigurare a pazei și securității, arătându-se că termenul de 1 ianuarie 2016 prevăzut de art. 7 din HG nr. 301/2012 modif. prin HG 361/30.04.2014 este un termen suspensiv care indică data până la care unitățile prevăzute trebuie să îndeplinească criteriile impuse de acest act normativ, răspunderea unităților putând fi angajată numai după împlinirea termenului, dacă până atunci nu s-au conformat măsurilor stabilite prin actul normativ, acest termen fiind stabilit în vederea achiziționării de mijloace de transport dotate special, în cazul societăților cu capital de stat aceste achiziții urmând a se face cu respectarea unor proceduri speciale ori, în speță, agentul constatator a încheiat procesul verbal la 27.01.2015, anterior termenului de 1 ianuarie 2016.

S-a invocat excepția nulității procesului verbal și pentru nerespectarea elementelor obligatorii de individualizare a faptei, arătându-se că, în conformitate cu disp. art. 57 din HG nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor Metodologice, faptele contravenționale sunt detalitate și împărțite pe categorii astfel că, menționarea sumei transportate și implicit, individualizarea sancțiunii aplicate, conduce automat la anularea sancțiunii chiar dacă sancțiunea a fost aplicată în alt temei legal, cât timp prin normele metodologice, legiuitorul a înțeles să clarifice gravitatea acestor sanțiuni, în funcție de suma transportată, înlăturând chiar răspunderea în cazul în care suma transportată este sub 10.000 euro și, mai mult, conform art. 63 al 2 din HG nr. 301/2012 "mijloacele din dotare se stabilesc în funcție de bunurile și valorile transportate din planul de pază".

Pe fondul cauzei, petenta a arătat că fapta arătată în procesul verbal contestat este lipsită de pericol social în lipsa menționării sumei transportate.

În subsidiar s-a solicitat înlocuirea sacțiunii amenzi cu avertisment.

În drept s-au invocat disp. Legii 333/2003, HG 301/2012, OG 2/2001, NCPC.

Au fost anexat procesul verbal în copie, Certificat de înregistrare la Registrul Comerțului, Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 72/2014 și Sent. civ. nr. 1624/20.03.2013 a Judecătoriei Petroșani.

Prin întâmpinare, intimatul I. M. a solicitat respingerea plângerii, iar pe cale de excepție a invocat excepția nulității plângerii contravenționale pe motiv că nu poartă semnătura părții sau a reprezentantului acesteia și excepția netimbrării plângerii.

În ce privește respingerea pe fond a plângerii, s-a arătat de către intimat că fapta reținută în procesul verbal de contravenție a fost încadrată juridic corect și sancțiunile aplicate în limitele legii, petenta neluând măsuri pentru ca transportul de valori să fie organizat și executat conform planului de pază întocmit și avizat de I. M., fapta constituind contravenția prev. de art. 25 al. 1 coroborat cu art. 58 lit. c, 59 al. 1 din Legea nr. 333/2003.

Procesul verbal este legal, cuprinzând toate elementele prev. de art. 16, 17, 19 din OG 2/2001, arată intimatul și temeinic, petenta nefăcând dovada contrarie celor reținute în procesul verbal contestat, acesta bucurându-se de prezumția de legalitate.

Prin răspunsul la întâmpinare (filele 37-40 din dosar), au fost reiterate motivele plângerii în ce privește fondul cauzei, iar în ce privește excepțiile, taxa judiciară de timbru a fost achitată la 6.03.2015, conform chitanței depusă la dosarul cauzei, iar în ce privește lipsa semnăturii de pe plângere, aceasta poate fi suplinită până la primul termen de judecată, mai mult, persoana care a semnat are împuternicire pentru semnarea și depunerea plângerii.

La 19 mai 2015 s-au depus de către petentă note de ședință, însoțite de o „împuternicire” acordată numitei L. V. M. pentru „să reprezinte interesele companiei în dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Sighișoara, având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului M.. Sus–numita este împuternicită pentru redactarea și depunerea în termenul legal a notelor de ședință, concluziilor scrise, administrarea de probe, redactarea altor cereri necesare și utile în cauză etc. De asemenea, sus–numita este împuternicită pentru reprezentarea și apărarea intereselor C.N. Poșta română SA în toate fazele procesuale precum și pentru redactarea și depunerea întâmpinărilor, notelor de ședință, a concluziilor scrise, altor cereri în căile de atac, administrarea de probe etc., obținerea hotărârilor pronunțate de instanțele judecătorești în cauza respectivă”.

Analizând actele și lucrărilor dosarului cauzei, se rețin de către instanță următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravențiilor . nr._ din 27.01.2015 al Poliției Mun. Sighișoara, petenta C. Națională Poșta Română a fost sancționată cu amendă contravențională de 2000 lei, pentru contravenția prev. de art. 25 al. 1 din Legea 333/2003 și art. 58 din Legea nr. 333/2003 și sancționată de art. 59 al. 1 lit. b din același act normativ, reținându-se că, la data de 30.12.2014, O.Z.P. Tg. M. a realizat transport de valori monetare cu autospeciala proprie VW Kraft cu nr. de înmatriculare_, condusă de Libeg V. însoțit de Pazstony A., fără a avea personal dotat cu armament și fără a deține plan de pază a transportului. De asemenea, autovehiculul nu era prevăzut cu sistem GPS și de alarmare (fila 6 din dosar).

În cauză s-au invocat excepția netimbrării și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, instanța trebuind să se pronunțe cu privire la aceste excepții cu prioritate, conform art. 248 C..

Cu privire la excepția netimbrării, instanța a reținut că petenta a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru cu chitanța din 6.03.2015, aflată la fila 20 fin dosar, astfel că în procedura de regularizare a plângerii a fost verificat acest aspect, iar excepția va rămâne fără obiect.

În privința lipsei dovezii calității de reprezentant, instanța a pus în vedere petentei să facă această dovadă, din împuternicirea depusă la dosar și aflată la fila 49 din dosar, nerezultând în mod cert că numita L. V. M. este împuternicită pentru promovarea plângerii de față, ci doar pentru îndeplinirea unor atribuții de depunere de note, concluzii, probe, redactarea altor cereri s.a. și nici că aceasta ar avea calitatea de consilier juridic sau avocat, iar plângerea este semnată doar de către această persoană și nu de directorul companiei.

Potrivit art. 84 al. 1 C. referitor la reprezentarea convențională a persoanei juridice „persoanele juridice pot fi reprezentate convențional în fața instanței de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condițiile legii”, iar conform art. 85 al. 3 C. „împuternicirea de a reprezenta o persoană juridică dată unui avocat sau consilier juridic se dovedește prin înscris, potrivit legilor de organizare și exercitare a profesiei”.

În cauza de față, petenta nu a făcut dovada că persoana care a semnat plângerea are calitatea de reprezentant conform legii, astfel că, în cauză sunt incidente disp. art. 82 al. 1 C., conform cu care „Când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată”.

În consecință, instanța urmează să admită excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele petentei și va dispune anularea plângerii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal, invocată din oficiu.

În baza art. 82 al. 1 teza II C. dispune anularea plângerii formulate de C. Națională POȘTA ROMÂNĂ SA, cu sediul în București, ., sector 2, în contradictoriu cu intimatul I. M., cu sediul în Tg. M., .. 16, jud. M., pentru anularea procesului verbal de contravenție . nr._/27.01.2015 al Poliției Municipiului Sighișoara.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată azi, 23.06.2015 în ședință publică.

Președinte,

C. P.

Grefier,

R. P.

Red. CP/15.07.2015

Tehnored. R.P. 27.07.2015

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 789/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA