Plângere contravenţională. Sentința nr. 1115/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1115/2015 pronunțată de Judecătoria SIGHIŞOARA la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 1115/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIGHIȘOARA
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1115/2015
Ședința publică de la 07 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. A.
GREFIER: A. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent K. M. și pe intimat I.P.J. M. prin reprezentant legal, având ca obiect plângere contravențională PV . NR._/12.04.2015, NR._/12.04.2015 I. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul personal, lipsă fiind reprezentantul intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
În temeiul art. 131 al. 1 C.pr.civ, instanța verificându-și din oficiu competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.
Petentul depune la dosar întâmpinare și precizează că nu mai are alte cerei de formulat sau probe de propus.
Instanța, în temeiul art. 238 C., față de complexitatea dosarului, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la un termen de judecată.
În temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă, instanța declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei și considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei.
În temeiul dispozițiilor art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, președintele închide dezbaterile și acordă cuvântul petentului.
Petentul având cuvântul, solicită admiterea plângerii contravenționale așa cum a fost formulată - anularea procesului verbal de constatare a contravenției.
INSTANȚA
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 27.04.2015, petentul K. M. a chemat în judecată intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M., solicitând instanței să dispună anularea proceselor verbale de contravenție ., nr._ și respectiv ., nr._, întocmite la data de 12.04.2015, de către Poliția Orașului S. de P..
În motivarea plângerii petentul a arătat că și-a făcut necesitățile fiziologice pe digul de protecție a râului Târnava M. întrucât în acea noapte era foarte rece și a petrecut mult în frig, participând la slujba de înviere la biserica ortodoxă din S. de P. și nu înțelege cum prin acest fapt a tulburat liniștea publică sau a provocat indignarea unei persoane, dacă nu se afla nici un cetățean în zonă.
Cu privire la celălalt proces verbal, petentul a arătat că nu cunoaște de unde a dedus agentul de poliție că sesizarea sa la 112 nu a fost o urgență, atâta timp cât agentul a plecat cu actul său de identitate iar el era cu familia la o nuntă, cu autoturismul.
În drept, petentul a invocat dispozițiile O.G. nr 2/2001 și art. 2 al.1 din Legea nr. 61/1991.
Intimatul a formulat întâmpinare (filele 27 și 28 din dosar), prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată a plângerii contravenționale.
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei instanța constată și reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție ., nr._, încheiat la data de 12.04.2015, de către Poliția orașului S. de P., petentul a fost sancționat cu 200 lei amendă contravențională pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 2 pct.1 din Legea nr. 61/1991, reținându-se, în fapt, că la data de 12.04.2015, orele 00,15, acesta în timp ce se afla în fața căminului cultural din orașul S. de P., lângă pod, se urina tulburând astfel ordinea și liniștea publică.
Prin procesul verbal de contravenție ., nr._, încheiat la data de 12.04.2015, de către Poliția orașului S. de P., petentul a fost sancționat cu 100 lei amendă contravențională pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 2 pct.11 din Legea nr. 61/1991, reținându-se, în fapt, că la data de 12.04.2015, orele 02,20, acesta în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, a anunțat prin SNAU 112, în repetate rânduri, faptul că organele de poliție i-au reținut actul de identitate, fapt neadevărat, sesizarea nefiind o urgență.
Instanța constată că plângerea contravențională a fost formulată în termenul prevăzut de lege.
Sub aspect formal, procesele verbale atacate nu prezintă deficiențe.
Având în vedere faptul că agentul constatator a constata prin propriile simțuri săvârșirea faptelor contravenționale de către petent și prin urmare în acest caz, operează prezumția de legalitate și temeinicie a proceselor verbale atacate, instanța apreciază că sarcina probei incumbă petentului, care însă nu a dovedit o altă stare de fapt.
Față de aceste considerente de fapt și-n temeiul dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001, modificată, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul K. Mihály, CNP –_, domiciliat în orașului S. de P., ./4, jud. M., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean M., împotriva proceselor verbale de contravenție . nr._ și respectiv ., nr._, ambele fiind întocmite de Poliția Ora?ului S. de P., la data de 12.04.2015.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.10.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
A. VASILEDRAGOMIR A.
Red.A.V. tehnored.D.A
5 ex. – 4.11.2015
| ← Anulare act. Sentința nr. 1259/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 789/2015.... → |
|---|








