Contestaţie la executare. Sentința nr. 5222/2016. Judecătoria SLATINA

Sentința nr. 5222/2016 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 30-05-2016 în dosarul nr. 5222/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDSLA:2016:001._

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SLATINA JUDEȚUL O.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5222/2016

Ședința publică din data de 30.05.2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – P. S.

GREFIER - D. E. M.

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect „contestație la executare” formulată de contestatorii S. V. și S. C. F., ambii cu domiciliul procesual ales la cab. de av. Restea M. în Slatina, ., ., jud. O. în contradictoriu cu intimatele ., cu sediul în București, .. 25, . și B. SA BUCUREȘTI, cu sediul procesual ales la cab. de av. SCA S. & Asociații în București, Opera Center II, ., nr. 2, ..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat H. D. V. pentru B. București, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței ca la data de 12.05.2016, B. C. C. a înaintat la dosar fotocopii ale înscrisurilor privind dosarul de executare nr. 841/E/2012, precum si ca nu a fost depusa la dosar dovada achitării taxei de timbru, în cuantum de 1000 lei, aferenta cererii de chemare în judecata, după care:

Avocat H. D. V., depune la dosar Delegația de substituire nr. 2160/23.0._ si un set de înscrisuri.

Instanța pune in discuție competenta de soluționare a cauzei.

Apărătorul intimatei B. București, arata ca. Judecătoria Slatina este competenta material si teritorial sa soluționeze cauza.

Instanța, in temeiul art.131 N.C.p.c, verificându-si competenta, stabilește competenta materiala si teritoriala a Judecătoriei Slatina in soluționarea cauzei.

Constatând ca au fost înaintate la dosar, în fotocopie, înscrisurile privind dosarul de executare nr. 841/E/2012, pune în vedere contestatorilor, să achite cheltuielile ocazionate cu fotocopierea acestor înscrisuri, potrivit dispozițiilor art.717 raportat la 651 alin.4 NCPC.

Instanța, pune în discuție si acorda cuvântul parților asupra excepției netimbrării cererii invocată de intimata B. SA București.

Apărătorul intimatei B. București, având cuvântul, solicita admiterea excepției netimbrării cererii de chemare în judecata. Cu cheltuieli de judecata.

Instanța retine cauza pentru soluționarea exceptiei netimbrării cererii de chemare în judecata.

INSTANȚA:

Asupra cauzei civile de față:

Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr._, contestatorii S. V. și S. C. F. au formulat, în contradictoriu cu intimatele . și B. SA BUCUREȘTI, contestație la executare împotriva adresei de înființare poprire din 21.01.2016 emisă de B. C. C. în dosarul de executare nr. 841/E/2012, solicitând anularea acestei adrese de înființare poprire.

În motivare, au arătat că în contractul de credit încheiat de numita S. D. cu B., au avut calitatea de coplătitori, pentru garantarea împrumutului fiind încheiat și un contract de ipotecă în baza căruia imobilul a fost executat silit și adjudecat de o terță persoană. Au mai arătat că nu înțeleg să conteste debitul rămas de executat, doar modalitatea de continuare a executării, fiind înființată poprirea și pe conturile lor, atâta vreme cât debitoarea S. D. suportă aceleași diminuări ale veniturilor; clauza contractuală referitoare la renunțarea la beneficiul de diviziune și cel de discuțiune fiind abuzivă și nenegociată.

În drept, cererea a fost motivată pe dispoz. art. 712 și următ. Cod proc. civ.

În scop probator, au solicitat proba cu înscrisuri.

Au depus, în xerocopie, un set de înscrisuri.

La data de 11.04.2016, intimata . a depus întâmpinare solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată și menținerea executării ca legală, clauzele solicitate de contestatori a fi constatate ca abuzive au fost negociate, în speță nefiind îndeplinite prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000. Totodată, a invocat excepția inadmisibilității capetelor de cerere prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al unor clauze și anularea acestora, acestea neputând fi solicitate în contestația la executare. A mai invocat excepția prescripției dreptului de a cere anularea acestor clauze din contract și lipsa de interes a contestatorilor în promovarea unei contestații la executare întemeiată pe constatarea caracterului abuziv al clauzelor.

La data de 13.04.2016, a depus întâmpinare și intimata B. SA prin care a solicitat anularea contestației ca netimbrată. În subsidiar, a solicitat respingerea acesteia ca tardiv formulată fiind depusă peste termenul de 15 zile prevăzut de lege de la data comunicării adresei de înființare a popririi și, totodată, excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește contestația la executarea efectivă deoarece a cesionat creditul către . a început executarea, acesta din urmă fiind creditorul urmăritor. Cu privire la contestația la titlu (referitor la clauzele abuzive) a arătat că aceasta este inadmisibilă prin raportare la prevederile art. 6 și art. 7 din Legea nr. 193/2003.

La data de 21.04.2016, contestatorii au depus răspuns la întâmpinare solicitând respingerea excepțiilor invocate de intimate și reiterând aceleași apărări de fond. Cu privire la netimbrarea cererii, au arătat că instanța nu le-a pus în vedere achitarea vreunei taxe de timbru.

La dosar a fost depus în xerocopie dosarul de executare nr. 841/E/2016 al B. C. C..

Prin rezoluția din 04.05.2016, s-a stabilit în sarcina contestatorilor (în aplicarea dispozițiilor art. 717 alin. 1 Cod proc. civ.) sa achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 1.000 lei, în raport de prevederile art. 10 din OUG nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii.

La termenul din 30.05.2016, instanța a pus în discuția părților excepția netimbrării cererii invocată de intimata B. SA BUCUREȘTI.

Analizând întregul material probator aflat la dosarul cauzei, instanța va reține următoarele:

Potrivit art. 248 alin. 1 din noul Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Prin urmare, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției netimbrării cererii invocată de intimata B. SA BUCUREȘTI, excepție care are prioritate față de celelalte excepții invocate.

Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești… sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.

Instanța mai reține și faptul că, în temeiul art. 33 alin 1 din OUG nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță, sancțiunea netimbrării fiind anularea cererii și este prevăzută în art. 33 alin. 2 din OUG nr. 80/2013.

În speță, instanța constată că, deși li s-a adus la cunoștință contestatorilor obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 1.000 lei, aceștia nu s-au conformat, împrejurare în care sunt aplicabile dispozițiile sus menționate, contestația la executare fiind obiectul cererii (motivat în fapt și în drept); din motivarea contestației și a răspunsului la întâmpinare, instanța reținând că invocarea unor clauze drept abuzive este doar o apărare de fond.

Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția invocată și va anula ca netimbrată contestația.

Referitor la cheltuielile de judecata solicitate de intimata B. SA, instanța le va admite in parte, in baza art. 453 alin. 1 Cod proc. civ. urmand sa contestatorii către aceasta la cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat.

În ceea ce privește onorariul de avocat, instanta il va reduce la suma de 500 lei retinand ca, fata de actele si lucrarile intocmite de avocat, aceasta suma este direct proportionala cu munca depusa.

Astfel, în hotărârea din 17 decembrie 2004 în cauza C. si M. împotriva României, CEDO reamintește că, în aplicarea art. 41 din Convenție, aceasta acorda doar cheltuieli de judecata cu privire la care se stabilește ca au fost cu adevărat suportate, ca acestea au fost necesare si ca au o valoare rezonabila.

Potrivit dispozițiilor art. 132 din Statutul profesiei de avocat, pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu și acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său.

Așadar, pornind de la caracterul rezonabil pe care Curtea Europeana îl invoca drept temei al acordării cheltuielilor de judecata și, având în vedere și prev. art. 451 alin. 2 din noul Cod de proc. civ., instanța retine că, în ceea ce privește raporturile juridice stabilite între avocat si client, orice imixtiune din partea vreunui organ al statului este inadmisibila, însă, prin neobligarea partii care a cazut in pretentii la plata integrală a unui onorariu nejustificat de mare față de obiectul cauzei și de lucrările efectuate (întâmpinare și prezența la primul termen prin substituire pentru a pune concluzii pe excepția netimbrării), nu se încalcă de către instanță prevederile art. 30 din Legea nr. 51/1995 si nici cele ale Statutului profesiei de avocat, contractul de asistenta juridica producându-si efectele pe deplin intre părțile contractante (intimata și apărătorul său), însă efectele acestui contract nu trebuie sa se repercuteze fata de contestatori (terțe persoane fata de convenție) in totalitate, ci creditorul va obține rambursarea sumei reprezentând onorariu apărător ales în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția netimbrării cererii invocată de intimata B. SA BUCUREȘTI.

Anulează ca netimbrată contestația formulată de contestatorii S. V. și S. C. F., ambii cu domiciliul procesual ales la cab. de av. Restea M. în Slatina, ., ., jud. O. în contradictoriu cu intimatele ., cu sediul în București, .. 25, . și B. SA BUCUREȘTI, cu sediul procesual ales la cab. de av. SCA S. & Asociații în București, Opera Center II, ., nr. 2, ..

Admite în parte cererea intimatei B. SA BUCUREȘTI și obligă contestatorii către aceasta la cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 30.05.2016.

PREȘEDINTE GREFIER

P. S. D. E. M.

Red./Tehnored.Jud.P.S.

03.06.2016, 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5222/2016. Judecătoria SLATINA