Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 4233/2016. Judecătoria SLATINA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 4233/2016 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 09-05-2016 în dosarul nr. 4233/2016
Dosar nr._
ÎNCHEIERE NR. 4233
Ședința din camera de consiliu din data de 09.05.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. L. C.
GREFIER: P. I.-C.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile, având ca obiect încuviințare executare silită.
Cauza se soluționează în camera de consiliu, fără citarea părților, potrivit art. 666 alin. 2 NC.pr.civ.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cererii, după care instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de încuviințare a executării silite, reține următoarele:
Potrivit art. 632 NC.pr.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. Constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.
Constatând că înscrisul pentru care se solicită încuviințarea executării silite întrunește toate cerințele de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu,
DISPUNE:
Admite cererea formulată de B. I. D. T., cu sediul in C., ., jud.D..
Încuviințează executarea silită in toate modalitatile prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor creditorului O. F. Z.R.T. B., P. AVOCAT C. D., cu sediul în B., . și cu sediul ales în București-_, ., nr. 79, .., prevăzute în titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr.C2203/42/_ din data de 09.10.2012 împotriva debitorului Lapadatu A. I., cu domiciliul in Slatina, ..20, jud.O., pentru suma de 4.273,63 lei la care se vor adauga cheltuielile de executare silita.
Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligațiilor cuprinse în titlul executoriu.
Fără cale de atac,
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.05.2016.
REȘEDINTE, GREFIER,
R. L. C. P. I.-C.
Red. – RLC
Tehnored. – PIC
Ex. – 3
Data- 10.05.2016
| ← Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 4231/2016.... | Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 4656/2016.... → |
|---|








